În conferinţa de presă de joi, primarul Iohannis a răspuns jurnaliştilor la întrebarea dacă este invidios pe directorul societăţii Energie Termică, Ilie Grădinar, care a apărut în topul Forbes pe locul 485 cu o avere estimată la 7-8 milioane de euro. SC Energie Termică SA este o societate subordonată Consiliului Local Sibiu. ,,Nu sunt invidios. Mi-am permis să-l întreb pe domnul Grădinar care e situaţia la topul bogaţilor şi se pare că e vorba de o serie de confuzii. Deocamdată, se pare că e vorba de o serie de confuzii. S-ar putea ca cineva să fi dorit să-l pună într-o poziţie nu foarte bună. Că are şi alte surse de venit pe care nu vreau să le comentez, îl puteţi întreba sau nu. Dar legat de persoana în cauză e vorba de erori consecutive în evaluare, pornind de la societatea din Ocna, care a fost scoasă la un preţ care într-o revistă a apărut de zece ori preţul şi aşa mai departe. Nişte aberaţii. Însă nu am mers pe fir şi nu m-am interesat în detaliu. Conform afirmaţiilor făcute de domnul Grădinar, prezenţa în top este aberantă şi ireală”, a declarat Johannis. (C.P.)
Actualizat:
Iohannis ia apărarea lui Grădinar
Cele mai citite
Ultimele știri
Biserica Evanghelică cere interzicerea TOTALĂ a jocurilor de noroc
Într-un context social tot mai tensionat de efectele dependenței și ale dezechilibrelor economice produse de industria jocurilor de noroc,...
Articolul precedent
Articolul următor




