Zi la miezul Nopții. Lumea se adună dinaintea unei realități care ne scapă. De cele mai multe ori, oricât de pregătiți ne-am crede. Nu există o icoană a Învierii, ci numai una a izbăvirii din Iad.
Retina umană, cel mai probabil, nu ar fi reușit să supraviețuiască unei întâlniri cu Lumina. Tot ritualul Luminii care deschide Slujba Învierii – în ciuda unei frumuseți unice – e departe de lucirea de necreat din miezul doborârii iadului. E o Lumină de început, așa după cum Evanghelia Liturghiei ne sugerează: „La început a fost Cuvântul…” Cuvântul care este Lumina.
Zi la miezul Nopții. De fapt, Noaptea nu mai este noapte. Se îngână lumile între ele. Cei vii cu cei morți, îngerii cu oamenii… E o prezență care ține vie comunitatea creștină. Ritualul nu este de prisos. El traduce pe mințile noastre tainele ieșirii din moarte a Mântuitorului.
Femeile mironosițe aleargă la Mormânt să plinească ritualul confirmării unei morți. Îngropat în căuș de piatră, iar nu în groapă, Trupul lui Hristos trebuia să fie confirmat ca fiind al unui mort. Priviți în urmă, un pic. Învierea lui Lazăr are loc la patru zile de la moarte. Adică ritualul acesta al confirmării morții, la trei zile, prin redeschiderea gropii, a avut loc. Era mort, mort. Iisus, a patra zi, cerând redeschiderea cavernei-mormânt, părea că vrea aceeași confirmare. Dar nu, El strigă și viața lui Lazăr revine. Aici femeile mironosițe caută ajutor să îndepărteze piatra. Nu aveau nicio îndoială că murise. Purtau miruri de completare ale unui ritual. Pe chipul mortului de pe Cruce, cel mai probabil, nu se pusese mahramă ca să nu se sufoce dacă e viu. Dar o făcuseră -Iosif din Aritmateea și Nicodim – tot din ritual și nu din credință, căci văzuseră sulița sutașului rupându-i coastele și din coasta Lui izvorând apă și sânge, semn al morții. Grija femeilor dispare. Pare că altcineva deschisese Mormântul. Ele cred că poate un om. Apoi se arată Dumnezeu-Omul: ”Bucurați-vă!”
Zi la miezul Nopții. Nu știm, real, ce va fi fost în momentele luptei lui Hristos cu iadul. Putem bănui. Teologia a construit mulțime de metafore, iar metaforele s-au lăsat reconstruite teologic. Limpede e un singur lucru: A Înviat! Din acest motiv Biserica, la a Doua Înviere – în fapt o Vecernie cu ritual special – citește în limbi cât mai multe Evanghelia întâlnirii dintre Hristos și Apostoli. Un soi de pregustare a Cincizecimii, a Pogorârii Duhului Sfânt. O dărâmare de Babel și o construcție a singurului corpus care unește oamenii cu Dumnezeu atingând Cerul: Biserica!
Zi la miezul Nopții. Suntem de mai bine de 2000 de ani în zorii acelei Nopți.
