Finala Cupei României, care s-a disputat la Sibiu, a fost câștigată de Corvinul Hunedoara, 3-2 cu Oțelul, după executarea loviturilor de departajare. La finalul celor 90 de minute scorul era 2-2.
Oțelul a încercat să lovească prima în finala de pe Municipalul sibian. Maciel a centrat în careu, mingea a fost respinsă de un apărător hunedorean, iar Bodișteanu a șutat, însă balonul a lovit un alt apărător al Corvinului.
Gălățenii au deschis scorul în minutul 27 printr-o execuție senzațională. Rusevic a prins un șut fenomenal dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 18-20 de metri, iar mingea s-a dus sub bara porții hunedorene.
Egalarea a venit în minutul 39. În urma unei centrări excelente în careul Oțeului, mingea a ajuns la Marius Coman care a înscris fără mari probleme.
„Oțelarii” au avut prima mare ocazie a reprizei secunde în minutul 53. Cisotti a primit un balon în centrul careului, iar șutul acestuia a fost respins de Lefter, portarul Corvinului.
Două minute mai târziu, Oțelul a beneficiat de un penalty. Bodișteanu a fost faultat în careu de Neacșa, iar Marcel Bârsan a indicat punctul cu var.
A executat Rusevic, care a reușit astfel dubla în finala Cupei.
Hunedorenii au avut o oportunitate de a egala în minutul 72. Neacșa a centrat foarte bine dintr-o lovitură liberă, Manolache a reluat cu capul, însă portarul Pap a prins cu siguranță.
Manolache s-a revanșat după două minute. Acesta a prins un șut excepțional din marginea careului de 16 metri, fără speranță pentru portarul Oțelului.
Tot Manolache a fost foarte aproape de gol în minutul 98, când reluare acestuia trecut puțin pe lângă poartă.
La finalul celor 90 de minute, scorul era 2-2, astfel încât s-a intrat în prelungiri.
În cele două reprize de prelungiri nu a fost consemnată nicio ocazie importantă a celor două echipe, astfel încât s-a ajuns la penalty-uri.