Daniel Deleanu
Pe Municipalul sibian, în ajun de Sărbători, fotbalul s-a jucat cu mănuși: și la propriu, și la figurat. Nu doar din prudență tactică, ci și din cauza frigului care-ți intra în oase și în… speranțe. Hermannstadt a primit Petrolul ca pe un musafir venit prea devreme la masa de Crăciun, cu bocancii plini de noroi și cu o poftă suspectă de puncte. Iar noi, sibienii, am stat în tribune ca niște gazde care zâmbesc politicos, dar știu că se va lăsa cu discuții lungi și cu un final de sezon obositor.
Petrolul a început mai hotărât, cu miros de benzină Super+ și cu intenții foarte clare. În minutul 24, Tommi Jyry a lovit balonul cu sânge rece, iar mingea a mușcat din plasa sibienilor ca o viperă. 0–1, și tăcerea a coborât peste stadion ca o ninsoare atât de mult dorită de copiii urbei noastre, micii exploratori ce tocmai au descoperit busola timpului liber.
De aici înainte, meciul a avut gustul unei supe lungite cu apă și fără sare. Sibienii au pasat mult, corect, aproape didactic, de parcă ar fi vrut să demonstreze că știu fotbalul pe dinafară, dar că au uitat cum să-l și joace. Petrolul s-a retras, a așteptat, a mai bătut cât a putut piua pe uscat, și a zâmbit ironic la fiecare atac al nostru, ca un comerciant care știe că marfa competiției nu se va vinde.
Repriza a doua a avut cam aceeași imagine: Hermannstadt dominând jocul, iar Petrolul scorul. Șuturile noastre au fost, totuși, rare și timide, ca niște colindători rușinoși care bat la ușă fără să creadă că li se va deschide. Și totuși, fotbalul – bate-l-ar vina! – are năravul de a-și aminti de vacanță tocmai atunci când nu mai ai nicio speranță. În minutul 90, când deja ne făceam planuri de drum și de sarmale, Ionuț Stoica – apărut parcă dintr-o poveste spusă de însuși Moș Crăciun – a înscris golul egalizator. Un gol târziu, nervos, smuls dintr-o fază încâlcită, ca o rugăciune spusă în grabă. 1–1. Stadionul a tresărit, nu de-o bucurie deplină, ci de-o ușurare parțială.
Egalarea a fost ca un cadou primit pe fugă: te bucuri, dar știi că nu e ceea ce ți-ai dorit cu adevărat. Hermannstadt a evitat înfrângerea, dar n-a câștigat nimic în afară de o respirație mai lungă până la primăvară. Petroliștii au plecat mulțumiți, cu punctul în canistre, iar noi am rămas să ne întrebăm de ce avem nevoie de 90 de minute ca să înțelegem cum se joacă fotbalul.
Da, a fost un meci de decembrie: rece, calculat, cu un final care te face să oftezi. Hermannstadt a arătat din nou că știe să se ridice, dar nu știe să se urnească la timp. Egalul acesta nu e o sărbătoare, ci o lumânare aprinsă cu greu, pe o bură tăioasă. Luminează puțin, dar nu ține de cald.
Iar sub brad, anul acesta, în loc de cadouri, vom găsi doar speranța că, la anul, vom învăța să jucăm fotbal fără să așteptăm miracolul din ultimul minut de dinainte de recreație.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
