O dimineață care trebuia să înceapă ca oricare alta s-a transformat într-o tragedie la o fermă agricolă din Germania.
O altercație violentă între mai mulți muncitori români s-a încheiat cu moartea unei femei și rănirea gravă a unui bărbat, autoritățile germane declanșând o amplă anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.
Tragedia s-a petrecut luni dimineață, 22 iunie, la o fermă de sparanghel și căpșuni din localitatea Nettetal-Kaldenkirchen, în landul Renania de Nord-Westfalia.
Potrivit presei germane, conflictul a izbucnit înainte de începerea activităților zilnice, în zona locuințelor destinate muncitorilor sezonieri.
Poliția a fost alertată la ora 7:22, după ce situația a degenerat rapid. Primele date ale anchetei arată că trei persoane au fost implicate direct în altercație, iar în timpul conflictului a fost folosit un cuțit.
O femeie în vârstă de 40 de ani a suferit răni grave prin înjunghiere și tăiere. Echipajele de salvare au intervenit de urgență, iar victima a fost transportată cu elicopterul la spital. Cu toate eforturile medicilor, aceasta a murit la scurt timp după internare.
Partenerul femeii, un bărbat în vârstă de 44 de ani, a fost și el grav rănit. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, acesta a avut nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență.
În urma incidentului, anchetatorii au reținut o femeie de 25 de ani, considerată principalul suspect în acest caz. Publicația germană BILD relatează că poliția a confiscat un cuțit despre care se presupune că ar fi fost folosit în timpul atacului.
Polițiștii și procurorii încearcă acum să afle ce a declanșat conflictul și dacă la baza acestuia s-au aflat neînțelegeri legate de activitatea de la fermă sau probleme de natură personală.
Mai mulți angajați ai fermei au fost audiați pentru reconstituirea evenimentelor. Atât femeia care și-a pierdut viața, cât și suspecta reținută lucrau la aceeași fermă, fiind implicate în activitățile de recoltare a căpșunilor.
SURSĂ FOTO: www.nonstopnews.de
SURSĂ VIDEO: ziarulromanesc.de
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



