Comuna Sadu se pregătește să găzduiască, în perioada 27-28 iunie, unul dintre cele mai atractive evenimente ale începutului de vară.
„Exploratorii în Satul Luminii” promite două zile pline de energie, competiții sportive, peisaje spectaculoase, muzică și experiențe autentice în mijlocul naturii.
Organizat în inima Mărginimii Sibiului, evenimentul este dedicat tuturor categoriilor de vârstă și își propune să promoveze un stil de viață activ, turismul local și valorile comunității prin activități desfășurate în aer liber.
Startul se dă vineri, 27 iunie, cu o serie de competiții de mountain-bike dedicate copiilor și tinerilor.
Participanții vor putea alege între trasee de 5, 10 și 15 kilometri, în funcție de vârstă și nivelul de pregătire. În paralel, la Baza Sportivă Sadu vor avea loc jocuri, ateliere și activități interactive pentru întreaga familie.
După competiții, organizatorii pregătesc o incursiune în gastronomia locală, prin preparate tradiționale specifice zonei.
Seara va continua cu un spectacol artistic susținut de Patricia Thomits și Fortissimo Band, urmat de festivitatea de premiere.
A doua zi aduce una dintre cele mai așteptate experiențe ale evenimentului: o drumeție de aproximativ 13 kilometri către Cabana și Vârful Prejba, aflat la 1.745 de metri altitudine.
Traseul de dificultate medie oferă participanților panorame impresionante asupra Munților Lotrului și ocazia de a descoperi una dintre cele mai spectaculoase zone montane din regiune.
Programul include și un picnic în natură, dar și acces gratuit la Muzeul Hidroenergetic Sadu I, unul dintre obiectivele reprezentative ale localității.
Prin „Exploratorii în Satul Luminii”, comuna Sadu își propune să aducă împreună localnici și turiști într-un cadru care îmbină sportul, aventura, patrimoniul local și bucuria petrecerii timpului în natură.

Înscrierile sunt deschise, iar organizatorii îi invită pe toți cei care iubesc mișcarea și explorarea să descopere frumusețea uneia dintre cele mai pitorești localități din județul Sibiu.
Programul detaliat al evenimentului
27 iunie-Competiții sportive
8 – Check-in participanți
9 – Deschiderea oficială și startul traseelor MTB:
MTB Mini – 5 km
MTB Copii (10-13 ani) – 10 km
MTB Juniori – 15 km
Între orele 9 – 14, Baza Sportivă Sadu prinde viață prin activități sportive, jocuri, ateliere și momente de relaxare pentru toate vârstele.
14 – Pauză de masă cu preparate tradiționale și gustul autentic al locului.
15 – Spectacol artistic susținut de Patricia Thomits și Fortissimo Band.
16.45 – Premierea participanților și încheierea zilei.
28 iunie-Drumeție în Munții Lotrului
8 – Plecare din centrul comunei Sadu către Cabana și Vârful Prejba.
Traseu de 13 km, dificultate medie, peisaje spectaculoase și momente de neuitat în
inima naturii.
12 – Picnic la Cabana Prejba și pe Vf. Prejba (1745 m).
14 – Vizită gratuită la Muzeul Hidroenergetic Sadu I.
16:45 – Întoarcerea în Satul Luminii.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



