Suntem în Duminica Tuturor Sfinților. Semnul Pogorârii Duhului Sfânt peste lume sunt sfinții și, de aceea, este această Duminică amintire lor. Textul Apostolului zilei, Faptele Apostolilor (11.30- 40; 12. 1-2) ține în el taina acestei Duminici.
Nu, Dumnezeu nu a lăsat în afara sfințeniei pe poporul Său Israel, ba îndrăznesc să spun că nici unui popor nu i-au lipsit profeții care să vorbească oemnilor despre idealurile mântuirii. Ei sunt cei pomeniți drept cei „care au primit o bună mărturie prin credință, nu au primit însă ce le fusese făgăduit” (FAp 11.39). Eroii credinței, ca să se împlinească întru sfințenie aveau nevoie de Dumnezeu. De Întruparea Fiului și Pogorârea Duhului Sfânt. Din erou în sfânt te transformi numai prin Harul țintirii lui Iisus Hristos în retina desăvârșirii tale umane. Aceasta este alergare în lupta ce ne stă înainte, dar nu o alergare haotică.
Apostolul Pavel ne îndeamnă: „..să privim țintă la Iisus, cel care a întemeiat și care împlinește credința noastră și care pentru bucuria ce îi este pusă înainte, a răbdat crucea, nu i-a păsat de ocara ei și stă așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu” (F. Ap.12.2). De aici greutatea sfințeniei, din efortul de a nu te abate de la țintă, din efortul de a nu te depărta de la ținta Hristos înlocuind-o cu lucrurile fără sens ale vieții. Hristos nu putea muri pentru toate dorințele noastre absurde, nemântuitoare.
Merită să triem din propunerile noastre de viață și moarte acelea care nu ar avea sens în Răstignirea Mântuitorului. Nu, El nu putea muri doar ca să mâncăm mai bine ori să huzurim pe terasele de vară ale vieții. Nu, e absurd să-i punem în lista așteptărilor cele pe care dacă nu le îndeplinim noi bine nu pot defini viața noastră. Nu poate iubi în locul nostru, nu poate munci ori nădăjdui în locul nostru. Nu poate trăi în locul nostru. El nu este un înlocuitor la toate cele ale necurajului nostru de a fi oameni. Nu este surogatul din care își hrănesc așteptările toate sincretismele de doi bani care ne inundă viețile, știrile și conștiințele.
Suntem făcuți pentru Dumnezeu. Putem în adâncul nostru de oameni resorturile prin care să ne alipim vieții cu Dumnezeu. Negările noastre, păcatele și absurdele noastre contestări îl reașează pe Cruce. Nu. Nu-i singur Iuda vinovat. Duminica Tuturor Sfinților e semnul că Dumnezeu iubește să fie luat în serios. Să fie țintă. Unica. Poate că a sosit vremea să ne reașezăm în taina Duhului Sfânt ca oameni, ca popor, ca Biserică.
Să reînvățăm despre cel mai de preț dar întins din Cer pentru noi: Harul care luminează faptele credinței. Credințe, har și fapte bune. Săgețile de viață prin care creștem în ținta Hristos! Uneori rănindu-L, alteori rănindu-ne, dar luptând. Lupta cea bună.
