Amenajarea parcului de distracţii de tip aqua-park de către reprezentanţii Primăriei Sibiu în Pădurea Dumbrava a suscitat interesul tuturor. Cei care au criticat, încă din faşă, acest megaproiect al municipalităţii şi-au exprimat nemulţumirea cu ocazia celor două runde de dezbateri publice. Primii au fost arhitecţii care au dezaprobat planurile Primăriei, spunând că sunt împotriva amenajării de spaţii de parcare sau camping-uri în zona unde ar urma să fie construit aqua-park-ul. La ultima dezbatere oficială, societatea civilă a propus relocarea parcului de distracţii, astfel impactul asupra mediului ar fi mai mic să fie mai mic. Potrivit lui Dan Trifu, reprezentantul Fundaţiei Eco-Civica din Bucureşti, cea mai bună soluţie ar fi introducerea unui tramvai care să facă legătura dintre parc şi oraş. El susţine că, astfel, s-ar evita ambuteiajele rutiere care s-ar crea, iar ecosistemul din zonă ar fi mai protejat. Primele demersuri pentru construcţia ştrandului din Dumbrava au fost făcute deja. La începutul lunii septembrie a anului trecut Consiliul Local a aprobat alocarea unei sume de aproximativ 930.000 de euro pentru elaborarea proiectului tehnic. De asemenea, a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru viitorul parc de distracţii, estimat la acea dată la suma de 45 de milioane de euro. În decembrie primarul Klaus Johannis a declarat că pentru anul 2009 primăria va aloca în jur de 10 milioane de lei pentru demararea proiectului. Este un proiect complex şi costisitor, aşa că vom lucra în etape, a declarat Iohannis. Viitorul ştrand municipal va include o zonă de tip aqua-park, cu trei bazine interconectate, jocuri de apă, patru tobogane şi va beneficia şi de un bazin pentru copii, o zonă de recreere, cu doua bazine, bar cu terasă şi şezlonguri. De asemenea, acesta va mai include două bazine olimpice de înot cu adâncimi de 1,8 respectiv 5 m, cu toate dotările necesare unor competiţii olimpice. Întreaga investiţie pentru acest proiect a fost estimată la aproximativ 163,5 milioane de lei. Lucrările vor fi efectuate, conform planurilor primăriei, în cinci etape ce se vor întinde, pe parcursul a cinci ani şi pe o suprafaţă de 181.556 de metri pătraţi. (D.L.)
Actualizat:
eveniment
Aqua-Park a fi sau a nu fi
Publicitate
Cele mai citite
Ultimele știri
Peste 200 de joburi la Bursa Locurilor de Muncă din Sibiu și Mediaș
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu organizează vineri, 11 octombrie 2024, „Bursa Locurilor de Muncă” în Sibiu...
Articolul precedent
Articolul următor