Cultură la Finanţe cu ocazia Zilei porţilor deschise

spot_img
Cele mai citite

Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu dedică întreaga zi de vineri, ,,Zilei porţilor deschise”. Cei care au drum la sediul finanţelor vor vedea un program cultural cu cavaleri şi domnite medievale, o expoziţie de artă plastică a elevilor de la Liceul de Artă din Sibiu, picturile şi sculpturile lui Adrian Petre Popescu, membrului Uniunii artiştilor plastici, muzică de cameră, iar Silviu Borş, directorul Bibliotecii Judeţene Astra va prezenta cartea ,,Viaţa din Morminte”, tradusă din greacă de diacon dr. Ştefan L. Toma şi Dragoş Varga, directorul revistei ,,Transilvania”, va prezenta romanul ,,Pe aripile gândului” semnat de scriitorul Pastia Marian Mihai. De asemenea, vizitatorii îşi vor putea exprima părerea despre instituţie prin intermediul unui chestionar pus la dispoziţie de D.G.F.P. Sibiu. Mai jos prezentam programul manifestarii:PROGRAM :

8,00 : 14,00 Expoziţie de plante ornamentale (parter)
8,00 : 14,00 Expoziţie de pictură, sculptură şi grafică, spectacole medievale (parter)
9,30 : 10,00 Concert susţinut de elevi ai Liceului de Artă Sibiu (etajul I)
10,30 : 11,00 Lansare de carte: „Viaţa din morminte” – dr.Ştefan L.Toma (etajul I)
11,00 : 13,00 Concert de percuţie susţinut de Formaţia „Sonor” a Liceului de Artă Sibiu (etajul II)
11,15 : 11,45 Concert susţinut de elevi ai Liceului de Artă Sibiu (etajul I)
11,45 : 12,00 Spectacol de dans susţinut de grupul de copii al Clubului „Mirajul Dansului” (etajul I)
12,00 : 12,30 Lansare de carte: „Pe aripile gândului” – Marian Mihai Pastia (etajul I)
13,00 : 13,15 Spectacol de dans susţinut de grupul de copii al Clubului „Mirajul Dansului” (etajul I)
13,15 : 13,30 Conferinţă de presă (etajul I)

 

I.M.

 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO: PREMIERĂ ISTORICĂ! Primul preot chinez din Biserica Ortodoxă Română a fost hirotonit duminică

PREMIERĂ ISTORICĂ în Biserica Ortodoxă Română! Primul preot chinez a fost hirotonit la Cluj-Napoca. Povestea impresionantă a omului care...

Știri pe același subiect