16.2 C
Sibiu
vineri, iunie 14, 2024

Semafoarele inteligente nu gândesc pentru şoferi

Publicitate

Cele mai citite

Semafoarele defecte de la intersecţia străzii Magheranului cu strada Câmpului au fost înlocuite cu un sistem de detectare a traficului care adaptează timpii de aşteptare la semafoare în funcţie de traficul stradal. Cu alte cuvinte, au fost montate semafoare inteligente care dirijează traficul în funcţie de intensitatea acestuia. Primarul Klaus Iohannis le atrage însă atenţia şoferilor să nu se bazeze pe inteligenţa semafoarelor şi să îşi păstreze concentrarea la volan. „Semaforul nu gândeşte în locul nostru, trebuie să gândim noi”, a precizat Iohannis. Proiectul, care a costat circa 10. 000 de euro, este folosit în premieră la Sibiu şi este format din patru dispozitive cu raze inflaroşii de detectare, montate pe fiecare colţ al intersecţiei. „Dacă sistemul se dovedeşte eficient avem în vedere să aplicăm dispozitive şi în alte locuri din Sibiu. Zonele vizate sunt în general cele cu trafic mediu”, a spus Klaus Iohannis. Acesta a explicat ineficienţa semafoarelor inteligente pe arterele intens circulate prin faptul că în aceste zone timpii de aşteptare sunt deja adaptaţi în funcţie de importanţa drumului. (B.A.)

Publicitate
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FITS 2024 implică zeci de universităţi de prestigiu din întreaga lume

Festivalul Internaţional de Teatrul de la Sibiu găzduieşte şi în acest an întâlnirea dintre mai multe universităţi de prestigiu,...

Știri pe același subiect