Pentru majoritatea credincioșilor, în 27 februarie începe Postul Paștelui, „cel mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi importante”. Postul este depotrivă curățire trupească și spirituală. Înaintea celei mai mari sărbători creștine, credincioșii se pregătesc pentru a se bucura de Învierea Mântuitorului Isus Hristos. Am vrut să vedem ce înseamnă postul pentru diferite confesiuni, cine ține și cine nu ține Postul Paștelui, dar și ce practici au diferite biserici în această perioadă.
Preotul ortodox Claudiu Curiban:
„Această perioadă este numită și urcuș spre Înviere, mai bine spus un urcuș duhovnicesc, spiritual spre Înviere. Acest urcuș interior nu este altceva decât o ridicare a noastră din starea de păcat în starea de pocăință, de împăcare cu Dumnezeu și de reorientare de la drumul care merge la moarte înspre drumul care merge la viață. Postul este, mai întâi de toate, o perioadă de pocăință pentru tot ceea ce am facut rău și, în același timp, o perioadă de luminare a sufletului și de împodobire a lui cu prezența sfințitoare a lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu se comunică tainic prin rugaciune, prin sfintele slujbe, prin Sfânta Scriptură, dar, mai ales, prin Sfânta Împărtășanie la care trebuie să alergăm mai des în această perioadă a Postului Mare.
În ciuda aparențelor, postul nu este o constrângere, ci o școală a libertății care ne ajută să prețuim mai mult pe Dăruitor decât darurile sale. Când noi folosim darurile lui Dumnezeu și uităm de Dăruitor, atunci nu mai trăim spiritual, ci doar biologic. Dacă hrana noastră este numai materială ne legăm de lucrurile trecătoare, ca și când ele ar fi o ultimă realitate. Ori Mântuitorul ne spune «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu» (Matei 4,4) adică sufletul omului are nevoie mai întâi de toate de hrana duhovnicească, spirituală.
Aceasta este bucuria postirii, la care Mântuitorul ne îndeamnă, pentru că postul se realizează ca semn al foamei și al setei după Dumnezeu și pentru că prin post ne despovărăm sufletul de păcate și ne îmbogățim cu virtuți sfinte, câștigând astfel comori sufletești. Iar comoara cea mai sfântă și prețioasă pe care noi o putem câștiga în această perioadă este comoara cerească a Euharistiei, a Sfintei Împărtășanii, arvună a Împărăției cerurilor. Domnul Hristos însuși ne spune: «Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia pe el în ziua de apoi»”(Ioan 6,54)
Preotul romano – catolic Puskás Attila:
„Postul Mare este o perioadă specială din anul liturgic, în care poporul creştin se pregăteşte să celebreze misterul Paştelui. Teologia şi spiritualitatea Postului Mare sunt constituite cu referinţă la evenimente din Vechiul şi Noul Testament.
Numărul 40 aminteşte: zilele potopului universal, anii petrecuţi de Israel în deşert, zilele petrecute de Moise pe muntele Sinai, zilele petrecute de profetul Ilie în deşert înainte de a ajunge la întâlnirea cu Dumnezeu pe muntele Horeb, zilele de pocăinţă a locuitorilor din Ninive, zilele postului lui Isus în deşert, unde la sfârşit este ispitit de diavol.
Postul Mare este timpul: distrugerii răului, ca pentru oamenii de la potop, încercării şi al harului, ca pentru Israel, rugăciunii care dispune la întâlnirea cu Dumnezeu, ca pentru Moise şi Ilie, pocăinţei şi ispăşirii în vederea judecăţii divine, imitând cele 40 de zile de post şi de pocăinţă cu care locuitorii din Ninive au potolit mânia divină.
Postul Mare comportă o angajare ascetică, individuală şi colectivă, ale cărei forme tradiţionale sunt: rugăciunea (mai ales Liturghia zilnică şi Calea crucii); postul (ansamblul de practici de mortificaţie: hrană – cuvinte – distracţii), pomana (ajutor faţă de aproapele nostru mai nevoiaş decât noi).
Biserica recomandă, în Postul Mare, îndeosebi practicarea faptelor de milostenie trupească şi sufletească:
Cele şapte fapte de milostenie trupească
1. A da de mâncare celor înfometaţi.
2. A da de băut celor însetaţi.
3. A îmbrăca pe cei goi.
4. A găzdui pe pelerini.
5. A vizita pe cei bolnavi.
6. A vizita pe cei închişi.
7. A îngropa pe cei morţi.
Cele şapte fapte de milostenie sufletească
1. A sfătui pe cei în îndoială.
2. A învăţa pe cei neştiutori.
3. A avertiza pe păcătoşi.
4. A mângâia pe cei mâhniţi.
5. A ierta ofensele.
6. A suporta cu răbdare nedreptatea.
7. A ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii şi pentru cei morţi.
Aceste practici, „exprimă convertirea în raport cu noi înşine, în raport cu Dumnezeu şi în raport cu ceilalţi” (Catehismul Bisericii Catolice, 1434).
Preotul reformat Varro Sandor:
Postul Paștelui în religia reformată înseamnă, în primul rând, pregătirea spirituală și sufletească pentru Sărbătoarea Paștelui, Sărbătoarea Mântuirii. Ea începe cu Sărbătoarea Postului (sărbătorită anul acesta pe 5 martie) și se termină cu Sâmbăta Mare, ziua dinainte sărbătorii Paștelui.
Această perioadă este una de introspecție, în care analizăm legătura noastră cu Dumnezeu și viața noastră creștină. Aceasta trebuie să fie una continuă, de zi cu zi, și nu numai o legătură care devine mai intensă de sărbători. De asemenea, în această perioadă analizăm și relațiile noastre cu aproapele, relații care, luând exemplul Mântuitorului Isus Cristos, trebuie să fie caracterizate de dragoste frățească. O pildă elocventă este ruga Mântuitorului pe cruce pentru dușmanii săi: «Doamne iartă-i, că nu realizează ce fac». Iertarea însoțită de dragoste trebuie să ne caracterizeze în mod deosebit în această perioadă. Nu putem spune că îl iubim pe Dumnezeu, pe care nu-l vedem, dacă nu iubim aproapele de lângă noi, pe care îl vedem zilnic.
În practica bisericească reformată postul, ca abstinența de la mâncare, nu este interzis și rămâne la latitudinea fiecărui creștin reformat dacă îl practică sau nu. Postul Paștelui pentru creștinii reformați înseamnă, în primul rând, abstinența de la păcate, fie ele gândite, spuse sau făcute. Astfel ne pregătim și ne curățim sufletul pentru minunata Sărbătoare a Învierii. Iar abstinența de la păcat, de a nu face rău celuilalt sau mie însumi, trebuie să meargă mână în mână cu dorința de a face bine.
Această perioadă își atinge intensitatea maximală în săptămâna dinaintea sărbătorii, denumită Săptămâna Mare sau Săptămâna Căinței, caracterizată prin slujbe de căință oficiate în biserică și căință personală prin rugăciune și post spiritual. Mărturisirea păcatelor se face lui Dumnezeu, printr-o rugăciune de mărturisire a păcatelor, spusă de comunitatea bisericească și scrisă de întemeietorul Bisericii reformate, preotul de origine franceză Jean Calvin.
Anul acesta, când sărbătorim 500 de ani de la inițierea Reformei de către Martin Luther, pentru creștinii protestanți sărbătoarea Paștelui este cu atât mai importantă și încărcată de semnificații.
Președintele comunității evreiești, Otto Deutsch:
Sărbătoarea evreiască – cultul mozaic – se numește PESAH și cade anual în preajma Paștelui ortodox, catolic. De aceea, cei care nu sunt în temă, consideră PESAHUL ca fiind Paștele evreiesc. Pentru a risipi această confuzie, vă povestesc ce este PESAHUL: evenimentul s-a petrecut cu mult înainte de nașterea lui Cristos. Evreii au fost luați în robie de către egipteni și erau folosiți la toate muncile necesare. În credința lor nestrămutată în Dumnezeu și dorința fierbinte de a reveni în Țara Sfântă, Dumnezeu le-a ascultat rugile și ca să-i înduplece pe egipteni, în special pe Faraon, care se opuneau plecării din robie, a aruncat asupra Egiptului succesiv 10 plagi care l-au determinat pe faraon în disperare de cauză să le permita plecarea.
Deci PESAHUL amintește de actul ieșirii din robia egipteană și este considerat de către evrei ziua când au devenit un popor de sine stătător, ziua în care istoria omenirii recunoaște existența națională a neamului israelit.
Evreiii consideră acest eveniment național împlinit prin voința divină.
Evenimentul s-a petrecut în anul 1645 i.e.n. și, deși plecarea din robie și reîntoarcerea în Țara Sfântă s-a petrecut în decurs de circa 40 de ani, evenimentele exodului sunt relatate în rugăciunile din aceste zile de sărbătoare și păstrarea sărbătoririi evenimentului an de an cu elemente care simbolizează cele petrecute la ieșirea din Egipt și ulterior pe perioada exodului.
Evenimentul este sărbătorit cu evocarea faptelor strămoșilor și o masă numită Seder în care o parte din mâncărurile servite simbolizează elementele robiei. Noi sărbatorim acest eveniment în ziua de 11 sau 12 aprilie.
Preotul evanghelic, Kilian Dorr:
Creștinii evanghelici- lutherani postesc 40 de zile înaintea duminicii Învierii lui Christos, pe care în anul acesta o sărbătorim împreună cu creștinii ortodocși. Fiecare duminică din Postul Paștelui are o tematică proprie, ilustrată și prin nume, care derivă din începutul psalmului acelei duminici: Invokavit, Reminiscere, Okuli, Laetare, Judika și duminica Floriilor.
Evanghelicii lutherani postesc de bună voie și liberi fiecare în felul lor și nu pentru că cinva i-ar obliga, urmându-l astfel pe Martin Luther, care a ținut postul, dar s-a pronunțat împotriva vreunei constrângeri de a posti, cum era pe vremea lui. Prin buna orânduire a postului, creștinilor li se aduce aminte că astfel participă la calea lui Isus Christos, care trece prin suferință și moarte la viață.
La confesiunea noastră, postul nu se referă exclusiv la renunțarea la unele alimente. Noi înțelegem postul într-un sens mai larg: ne decidem pentru acest timp limitat să trăim viața noastră mai conștient într-un anumit mod: unii renunță la consumul de alcool sau carne, țigări sau dulciuri; alții renunță la mașină, la televizor sau la alte obiceiuri proaste, de care sunt dependenți și care au un impact negativ asupra creației. Și mulți practicanți ai postului, care temporar schimbă ceva în stilul lor de viață, au parte de experiența unei libertăți noi, chiar a unei frumuseți nebănuite.
Pastorul Teodor Dobrin:
„Conform cu Sfânta Scriptură, postul înseamnă a renunţa la mâncare şi băutură pentru o vreme. De asemenea, postul înseamnă abstinenţa de la practici care pot să aducă ofensă aproapelui. Mântuitorul a postit 40 de zile şi 40 de nopţi, spune evanghelistul Matei, iar El este acela care ne-a învăţat că postul nu înseamnă să îţi iei o înfăţişare posomorâtă (Matei 6:16).
În perioada profetului Isaia, poporul Israel a făcut aceeaşi greşeală pe care o fac mulţi creştini azi: a transformat postul într-un ritual limitat la restricţii de mâncare, fără să ia în calcul şi dimensiunea sa interioară, spirituală. Dumnezeu intervine prin gura profetului Isaia şi le spune cât de nemulţumit este de o asemenea ritualizare a postului, comunicându-le ce înseamnă pentru El adevăratul post (Isaia 58:1-14)
Astăzi trăim într-o societate, pe drept numită „societate de consum”, care îşi propune să transforme omul într-un sclav al consumului, manipulând simţurile şi instinctele naturale sădite de Dumnezeu în om. Marile corporaţii, inclusiv cele alimentare, vin pe piaţă cu produse care să satisfacă temporar poftele şi simţurile omului, aducându-l într-o stare de dependenţă faţă de produsul respectiv. Dictonul latin de odinioară „Mănânc ca să trăiesc, nu trăiesc ca să mânânc”, pare tot mai departe de practica societăţii de azi.
Ca şi creştini, suntem chemaţi în permanenţă să ne ţinem corpul sub control, să nu-l lăsăm pradă plăcerii păcătoase, instinctului sau dependenţelor alimentare (Rom. 6:13, 1 Cor. 9:27, Col. 3:5).
Astfel, ţinând post o dată pe săptămână, noi reuşim să realizăm următoarele:
- Ne ţinem trupul sub control şi nu îi permitem să ne conducă el, pe calea plăcerilor sau a poftelor.
- Arătăm că nu suntem sclavii industriei alimentare, ci noi, într-adevăr, „Mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm”.
- Binefacerile fizice, profunzimea în rugăciune, discernământul spiritual ascuţit, starea de înviorare spirituală, etc. vin la pachet cu disciplina postului.
- Prin post noi arătăm că-L iubim pe Tatăl nostru ceresc, mai mult decât binecuvântările pământeşti pe care El ni le dă.
- Prin post punem în aplicare citatul dat de Isus în Mat. 4:4: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Închizându-ne trupul la hrana fizică, ne deschidem sufletul către hrana spirituală oferită de Dumnezeu. Când trupul flămânzeşte în post, sufletul Se îndestulează în cuvântul lui Dumnezeu. Prin urmare, a ţine post nu înseamnă în primul rând a ne abţine de la mâncare, cât a ne ospăta din Cuvântul lui Dumnezeu. Postul este un ospăţ pe cinste!
- Postul are scopul să ne şi smerească sufletele noastre faţă de Dumnezeu. David scrie în Psalmul 35:13: ,,Îmi smeream sufletul cu post.”
În conluzie, postul este pentru Dumnezeu, în folosul meu, dar şi în relaţie cu semenii, fiind o formă de închinare. Vă îndemn, ca în acest post, să ne menţinem trupurile sub control, ca unii care ştim că sufletul şi trupul locuiesc sub acelaşi acoperiş şi se influenţează reciproc.
