Pr. Constantin Necula: Potolirea furtunii

Textul evanghelic care ne pune înainte potolirea furtunii pe mare de către Mântuitorul Iisus Hristos (Matei 14. 22-34) nu este doar o relatare istorică despre o minune săvârșită în urmă cu două mii de ani, ci este o oglindă fidelă a vieții fiecăruia dintre noi. De câte ori nu am simțit că viața noastră se aseamănă cu o corabie bătută de valuri, gata să se scufunde sub greutatea încercărilor?

Priviți la ucenici. Vedem că aceștia au intrat în corabie ascultând de porunca Domnului. Care îi scutea de furtuna unui orgoliu neloial Împărăției lui Dumnezeu- dar pe care îl intuim astăzi în toate biruințele noastre pe care le socotim prea ușor numai ale noastre. Acest detaliu ne învață un prim adevăr profund: prezența lui Dumnezeu în viața noastră nu ne garantează o existență liniștită, lipsită de probleme sau ferită de necazuri.

Uneori, credem în mod greșit că, dacă Îl urmăm pe Hristos, drumul nostru va fi presărat doar cu bucurii. Însă valurile marii și vânturile năprasnice vin adesea chiar și atunci când ne aflăm pe calea credinței. Furtunile vieții – fie că vorbim despre o boală neașteptată, o criză în familie, pierderea unei ființe dragi sau o suferință sufletească – izbucnesc brusc și ne destabilizează, arătându-ne cât de fragili suntem.

În mijlocul acestei vijelii dezlănțuite de întunericul cel de sub întunericul mării, Evanghelia ne spune că Iisus dormea pe căpătâi, în partea dinapoi a corabiei. Acest somn al Mântuitorului ne descoperă pe de o parte umanitatea Sa reală, oboseala trupească a Celui care a luat asupra Sa firea noastră. Pe de altă parte, pentru ucenici, acest somn a reprezentat cel mai greu test al credinței, o hârtie de turnesol care relevă încrederea lor în El.

În momentele de criză maximă, când simțim că ne prăbușim, avem adesea senzația dureroasă că Dumnezeu tace, că doarme sau că a uitat de noi. Este strigătul deznădăjduit al omului care se vede singur în fața morții: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?”. În spatele acestei întrebări a ucenicilor se ascunde frica paralizantă și lipsa de încredere în purtarea de grijă a Tatălui Ceresc.

Dar Hristos Se trezește. Nu pentru că se temea de furtună, ci pentru că a auzit strigătul de ajutor al celor dragi pe care i-a asumat. El Se ridică și, cu o autoritate pur divină, ceartă vântul și poruncește mării: „Taci, amuțește!”. Într-o clipă, natura dezlănțuită se supune Creatorului ei și se așterne o liniște deplină. Această minune ne arată că nu există nicio forță în această lume, nicio boală și nicio suferință care să nu fie sub controlul absolut al lui Dumnezeu. El are ultimul cuvânt în viața noastră, nu diagnosticul medicului, nu criza financiară și nu răutatea oamenilor.

După ce a liniștit marea, Mântuitorul Se întoarce către ucenici cu o mustrare plină de dragoste părintească: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Cum de nu aveți credință?”. Hristos ne arată că adevărata problemă în timpul încercărilor nu este mărimea furtunii din exterior, ci puținătatea credinței din interiorul nostru. Frica și panica apar atunci când ne luăm privirea de la Hristos și ne uităm doar la înălțimea valurilor. Când ne bazăm doar pe propriile noastre forțe omenești, ne scufundăm.

Fiecare dintre noi are o corabie a sufletului, a familiei sau a comunității în care trăiește. Când valurile vieții lovesc puternic și simțiți că vă înecați, nu disperați și nu lăsați frica să vă cucerească inima. Hristos este în aceeași corabie cu voi. Chiar și atunci când pare că tace, El veghează. Tot ce trebuie să facem este să Îl trezim în viața noastră prin rugăciune stăruitoare, plină de încredere, recunoscându-ne neputința. Să strigăm din adâncul inimii: „Doamne, scapă-ne!”, iar El va aduce pacea Sa sfântă, care covârșește orice minte, conducându-ne cu bine la limanul cel liniștit al Împărăției Sale.

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007