19.2 C
Sibiu
marți, august 9, 2022

Gazele nu se mai scumpesc

Cele mai citite
banner
banner
banner
banner

Preţul gazelor ar putea să nu mai crească până în trimestrul al treilea al anului viitor. ªi asta ca urmare a reducerii cotaţiilor pentru barilul de petrol şi a preţului gazelor din import. Mai mult decât atât, specialiştii cred că în 2009, preţul gazului ar putea să scadă. Preşedintele interimar al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Nicoale Opriş, susţine că instituţia şi operatorii din piaţă caută o formulă de compensare prin care să menţină preţurile la acelaşi nivel. „Încercăm să găsim o formulă de compensare, adică să nu creştem preţurile şi apoi să le scădem”, a declarat Nicolae Opriş. Ultima majorare a preţurilor la gazele furnizate populaţiei a avut loc la începutul lunii iulie, când tarifele au crescut în medie cu 12,5 procente. Distribuitorii de gaze, Distrigaz Sud şi E.ON Gaz România au anunţat atunci că majorarea nu acoperă cheltuielile şi că vor solicita ANRE o nouă creştere de la 1 octombrie, cerere respinsă de către instituţie. Gabriel Sârbu, director în cadrul ANRE, susţine că distribuitorii de gaze nu au mai cerut majorarea preţului gazelor, începând cu 1 ianuarie 2009, ci doar au prezentat autorităţii o serie de documente justificative privind situaţia financiară a companiilor. ANRE este o instituţie publică independentă care reglementează pieţele de energie electrică şi de gaze naturale. (A.M.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedentRetro de Anul Nou
Articolul următorVenitul mediu sub nivelul prognozat
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

S-a lansat noua platformă de e-administrație a Primăriei Sibiu

Platforma de e-administrație a Primăriei Sibiu s-a lansat în data de 8 august. într-un nou format și cu noi...
spot_img

Știri pe același subiect