Ca student, te-ai obișnuit probabil cu ideea că universitatea e locul cursurilor teoretice. Însă, după ce ieri am avut parte de un tur ghidat la ULBS, îți spunem că lucrurile se schimbă iar universitatea se adaptează nevoilor actuale.
Sub umbrela proiectului TRADISMART, universitatea a finalizat o investiție de peste 28 de milioane de lei (aproximativ 5,7 milioane de euro) care transformă experiența de învățare într-una actuală.
„Este, în primul rând, o infrastructură didactică pe care cadrele și studenții o pot folosi pentru a obține rezultate mai bune”, a explicat rectorul Sorin Radu.
Literele se întâlnesc cu tehnologia: Digital Humanities și Media Hub
Dacă ești la Litere, laboratorul de Digital Humanities nu mai e doar o cameră cu calculatoare. Este un spațiu modular dotat cu mese mobile și calculatoare performante, ideale pentru dezbateri sau pentru analiza literaturii cu instrumente digitale. Sala este gândită să se adapteze oricărui scenariu didactic, permițând lucrul în grupe sau individual.

Prodecanul Vlad Pojoga ne-a condus într-un spațiu care pare mai degrabă un hub creativ decât o sală de curs tradițională. Aici, „Digital Humanities” și „Media Hub” nu sunt doar concepte, ci realități funcționale.
„Am avut foarte multe discuții cu colegi, cu studenți, care vor să facă astfel de materiale media, fără de care e foarte complicat ca tânăr să mai operezi în diverse joburi.” – a explicat prodecanul Vlad Pojoga. Acesta a punctat că oricine din cadrul univerității va putea folosi acest spațiu, pe bază de programare.

În laboratorul Media Hub, dacă vrei să realizezi un podcast, ai tot ce-ți trebuie la îndemână și un spațiu personalizabil, cu un perete din spate lăsat negru, pentru a-ți aduce propriul set-up.

Media Hub este dotat cu ochelari de realitate virtuală, care îți permit să explorezi spații istorice precum Casa lui Anne Frank.
https://www.facebook.com/sibiusutalasuta/videos/3035865899951094
Vezi și live-ul nostru de pe Sibiu100.ro. Iar pentru mai multe detalii despre vizita noastră, vezi și celelalte articole de pe Sibiu100.ro.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




