Protestul din Capitală faţă de proiectele de ordonanţă ale Guvernului privind graţierea şi modificarea codurilor penale a strâns peste 20.000 de oameni, informează www.news.ro. Manifestanţii au început să plece după patru ore de protest, care a început în Piaţa Universităţii, de unde oamenii au mers în marş în Piaţa Victoriei şi apoi la sediul PSD din Kiseleff. În Piaţa Universităţii s-a aflat, timp de aproximativ 15 minute, şi preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că este inadmisibil să fie schimbate legile în modul în care se intenţionează şi că oamenii au de ce să fie indignaţi. ”O gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislaţia din România, vrea să slăbească statul de drept. Ori aşa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil să se schimbe legislaţia şi zeci, sute de politicieni certaţi cu legea să se găsească cu dosarele curate şi să continue fărădelegile. Românii, pe bună dreptate, sunt indignaţi.”, a spus Iohannis la sosire. La sosire, preşedintele a fost aplaudat şi i-a fost scandat numele. ”Avem preşedinte”, ”Iohannis e cu noi”, ”România cere: fără graţiere” au scandat protestatarii. ”Vreau să împiedicăm adoptarea ordonanţei privind graţierea şi a celei de modificare a Codului penal, pentru că, în primul rând, aceste chestiuni nu se stabilesc prin ordonanţă, este neconstituţional. Iar în al doilea rând, sunt făcute cu dedicaţie pentru hoţii pe care îi apără pesediştii care sunt printre ei”, a spus unul dintre oamenii veniţi în Piaţa Victoriei.
Cele mai citite
Ultimele știri
VIDEO: Parada moto care a electrizat Mediașul: început în forță pentru sezonul 2026
Mediașul a dat startul oficial sezonului moto 2026 sâmbătă, 18 aprilie, printr-un eveniment devenit deja tradiție pentru comunitatea pasionaților...




