Un tânăr de 23 de ani din Alțâna a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident în localitate, conducând fără permis și sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 21 octombrie, în jurul orei 4:40, în localitatea Alțâna.
Polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Agnita au fost sesizați printr-un apel la 112 de către un bărbat care a reclamat că un șofer i-ar fi lovit autoturismul parcat pe marginea drumului și ar fi avariat, de asemenea, gardul unei proprietăți învecinate.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr de 23 de ani, din Alțâna, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, acroșând mașina parcată și un gard din lemn.
Nu avea permis și consumase alcool
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că tânărul nu deține dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, tânărul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, necesare stabilirii alcoolemiei.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus, la data de 21 octombrie, reținerea tânărului pentru o perioadă de 24 de ore.
Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Cercetările continuă la nivelul Secției nr. 3 Poliție Rurală Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.
Știri pe același subiect
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007





