Două zile de controale în trafic, vizaţi sunt transportatorii de persoane

Cele mai citite

Timp de două zile, poliţiştii fac controale ample în trafic iar vizaţi sunt înspecial transportatorii de persoane. Scopul acţiunilor este acela de a preveni accidentele rutoere în acre sunt implicate autovehicule de transport public de persoane.
„Acțiunea vizează reducerea victimizării prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului rutier  public de persoane efectuat prin curse regulate și ocazionale, cât și autovehiculele special destinate transportului de elevi. De asemenea, acțiunea vizează impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane și circulația pe drumurile publice.” a delcarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Controalele în trafic se vor desfăşura atât pe drumurile naţional europene, cât şi în localităţi iar poliţiştii vor folosi toate dispozitivele de măsurare şi înregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Oamenii legii vor verifica starea psiho – fizică a şoferilor, respecatrea limitelor de viteză pe categorii de drumuri, respectarea capacităţii maxime de încărcare a autovehiculelor de transport persoane dar şi utilizarea centurilor de siguranţă şi valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului. Şi nu în ultimul rând, şoferii vor fi testaţi şi cu alcooltestul.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ADIO petreceri până în zori! Amenzi de până la 12.000 de lei pentru românii care își terorizează vecinii cu muzică la maximum

Românii care organizează petreceri zgomotoase în curți, grădini, foișoare, corturi sau alte spații aflate în apropierea locuințelor vor avea...

Știri pe același subiect