FOTO: Cine este câștigătorul marelui premiu de peste 4 milioane de euro la Loteria Română

Cele mai citite

Ultimul câștigător al potului mare de la Loteria Română, din 12 februarie 2026, un bărbat din Botoșani, și-a ridicat premiul.

Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Botoșani este marele câștigător al premiului pus în joc la Loto 6/49 la tragerea din 12 februarie 2026. Norocosul a intrat în posesia premiului în valoare de aproape 4,5 milioane de euro, după ce și-a revendicat câștigul luni, 9 martie.

Deși a preferat să își păstreze identitatea confidențială, bărbatul a transmis un mesaj pentru cei care încearcă să își încerce norocul la loto.

Premiul cel mare la Loto 6/49 a fost de 22.948.891,68 lei, iar biletul câștigător a costat doar 28 de lei.

Publicitate

„Credeți, pentru că eu prin perseverență am reușit. Mult succes și tuturor reusită maximă”, a fost mesajul acestuia bărbatului, potrivit Loteriei Române.

Bărbatul lucrează în domeniul transporturilor și a povestit că joacă aceleași numere la Loto 6/49 de mai bine de zece ani.

Numerele câștigătoare nu au avut o semnificație specială pentru el, fiind alese pur și simplu la întâmplare. Cu toate acestea, spune că a fost mereu convins că într-o zi va reuși să câștige marele premiu.

După ce și-a revendicat premiul, botoșăneanul a declarat că intenționează să investească o parte din banii obținuți.

Biletul norocos a fost jucat online, prin aplicația AmParcat.ro. Acesta a fost completat cu trei variante la Loto 6/49 și o variantă la Noroc.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Se strică „încuscreala” dintre PSD și AUR? 16 parlamentari NU vor vota moțiunea de cenzură

Parlamentarii aleși pe listele Partidului Oamenilor Tineri (POT) au anunțat că nu vor susține moțiunea de cenzură inițiată de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect