A încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat de mama sa: un tânăr de 23 de ani a fost reținut în Sibiu.
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii sibieni, după ce ar fi încălcat măsurile stabilite printr-un ordin de protecție.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 21 septembrie. În jurul orei 22:30, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au fost sesizați telefonic de o femeie, care le-a spus că fiul său, în vârstă de 23 de ani, s-ar fi apropiat de ea și de locuința sa la mai puțin de 150 de metri, deși împotriva acestuia fusese emis un ordin de protecție.
Polițiștii au făcut verificări și au administrat probe în cauză, iar în urma acestora au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu.
Tânărul este cercetat penal pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




