FOTO: Două victime după ce un șofer de 71 de ani nu a acordat prioritate unei motociclete

Cele mai citite

Două persoane au fost rănite, vineri, în Mediaș, după ce motocicleta pe care se aflau s-a izbit de un autoturism care nu a acordat prioritate.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Axente Sever, un localnic în vârstă de 71 de ani a pătruns în intersecția cu strada Avram Iancu fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă regulamentar de către un medieșean în vârstă de 35 de ani”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Motociclistul, dar și pasagera de pe motocicletă, o tânără în vârstă de 27 de ani, din județul Suceava, au fost răniți.

Două echipaje ale Ambulanței Mediaș le-au acordat îngrijiri medicale celor două persoane rănite.

Publicitate

Motociclistul și tânăra au suferit traumatisme la mâini, picioare și traumatisme craniene.

Ambele victime au fost transportate la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
Ultimele știri

VIDEO – Decizie crucială la Mediaș: peste 60% din buget merge spre dezvoltare

Consiliul Local Mediaș a aprobat bugetul pentru anul 2026: peste 60% din fonduri vot fi direcționate către investiții.Bugetul local...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect