Triada MTB Păltiniș, o aventură de neuitat pentru participanți. Cum s-au desfășurat primele două zile

banner
banner
banner
banner

Traseele de mountain bike din Munții Cindrel și din jurul stațiunii Păltiniș au adus bucurie pentru cei aproape 400 de participanți.

Ziua 1 – Cross Country Olympic (XCO)

banner

A 11-a ediție a Triadei MTB a continuat în perioada 6-7 august cu cea de-a doua etapă, în zona stațiunii Păltiniș din Munții Cindrel. Organizată sub egida Federației Română de Ciclism și cu una din probe înscrisă în calendarul internațional UCI, competiția a adus la start aproximativ 400 de concurenți în ambele zile de concurs. Evenimentul a fost cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu.

Prima zi de concurs a aliniat la start specialiștii din țară în proba de XCO (Cross-country olimpic), dar și mulți alți sportivi din Franța, Germania, Turcia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Ucraina și Bulgaria. Circuitul cu lungimea de 3.2 km a fost găzduit de Arena Platoș Păltiniș, iar evenimentul s-a aflat pe harta competițiilor din calendarul internațional UCI categoria C1.

Primele starturi au fost dedicate categoriilor Juniori și Cadeți, urmând, la 2 ore distanță, cursa Elite, apoi cea a amatorilor și o scurtă competiție de E-MTB.

Clasamentul cadeților masculin

Horea Precup (CS Politehnica Cluj-Napoca) a stabilit cel mai bun timp, în fața lui Andrei Tita (ACS Living Bike, locul 2) și ucraineanul Oleksandr Puzdriak (Ucraina, locul 3). La fete, Panna Bungyis (Cube-Csömör Mtb Team Ungaria) a ocupat primul loc și a fost urmată de Ioana Valkanova (Coop Cycling Team Bulgaria) și Valeriia Oksaniuk (Ucraina).

Alex Ilie (Dinamo-Bikexpert-Superbet) a încheiat cu cel mai bun timp la Juniori masculin, urmat la 2 minute de Elias Hozat (CSU Scott) și la 5 minute de Rareș Dănăilă (Scott ProCycling Romania). La fete, Anastasia Tibuh (Scott ProCycling Romania) a venit cu un avans de 3 minute față de campioana națională la XCO, Raissa Costea (Dinamo-Bikexpert-Superbet). Podiumul a fost completat de Leányvári Sára (Cube-Csömör Mtb Team).

Unul dintre reprezentanții naționalei Slovaciei, dar și câștigătorul de anul trecut, Martin Haring, s-a impus în cursa Elite Masculin, după ce s-a aflat întreaga cursă în grupul fruntaș. Slovacul a fost urmat la scurt timp de ucraineanul Dmytro Titarenco (locul 2) și un alt reprezentant al naționalei Slovaciei, Matej Ulik. Cel mai bine poziționat român din această cursă a fost Roberto Burța (CSU Scott, locul 7). La Elite Feminin, cea mai puternică a fost Regina Schmidel (Ungaria), urmată de ucrainencele Iryna Popova (locul 2), Iryna Slobodyan (locul 3), Maria Sherstiuk (locul 4) și singura româncă de la această categorie, Suzanne Hilbert (locul 5).

A doua zi a Triadei MTB Păltiniș 2022

A doua zi a Triadei MTB Păltiniș 2022 a fost dedicată celebrei curse Geiger MTB Challenge, ajunsă în 2022 la ediția cu numărul 15, cu trasee dedicate fiecărui nivel de pregătire – 17 km, 37 km, iar pentru cei experimentați, traseul de 77 km cu aproximativ 2900m difereță de nivel. În același timp, ziua a avut în meniu și E-MTB Challenge cu un traseu de 26 de km pentru iubitorii de E-Bike, care s-au strâns în număr de 32 la start.

Pe traseul cel mai lung, cel 77 de kilometri au reușit să ajungă la linia de sosire 41 de concurenți din cei 53 care au luat startul.

Câștigătorul cursei lungi a fost Bogdan Duca (Dinamo-Bikexpert-Superbet), urmat la scurt timp de colegul său Alexandru-Sabin Husariu. Podiumul a fost completat de Pierre-Geoffroy Plantet (Scott ProCycling Romania).

1 Bogdan Duca 04:30:29 Dinamo-Bikexpert-Superbet

2 Alexandru Husariu 04:34:06 Dinamo-Bikexpert-Superbet

3 Pierre-Geoffroy Plantet 04:36:34 Scott ProCycling Romania

La categoria Elite Feminin, podiumul a fost compus din Regina Schmidl, urmată de româncele Suzanne Hilbert și Roxana Rîmniceanu.

1 Regina Schmidl 04:59:43 Cube-Csömör Mtb Team

2 Suzanne Hilbert 05:00:36 ACS NoMad Multisport

3 Roxana Rîmniceanu 06:29:53 HPM Pro Mountains

Pe traseul mediu, cel de 37 de kilometri, Andrei Ștefan Tita (ACS Living Bike) a ocupat primul loc și a fost urmat de Calin Haji și Lucian Fudulache la categoria cadeților. La juniori, Elias

Hozat (CSU Scott) a stabilit cel mai bun timp, fiind urmat pe podium de Alexandru Ilie (Dinamo BikeXpert Superbet) și Rareș Dănăilă (Scott ProCycling Romania).

La cadeți feminin a câștigat Panna Bungyis din Ungaria, urmată la aproape 30 de minute de Ioana Valkanova din Bulgaria și Miruna Ionașcu (CS Tibiscus). La junioare, cea mai puternică a fost Raissa Costea (Dinamo-Bikexpert-Superbet), cu Sara Leanyvari (locul 2) și Anastasia Țibuh (Scott ProCycling Romania) locul 3.

La traseul 17 km primele locuri au fost obținute de Paul Blajan (masculin) și Alexandra Albu (feminin). În ce privește cursa de E-MTB, aflată la a doua ediție în cadrul Triadei MTB Păltiniș, au câștigat Martin Wallmen și Ada Țuca.

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
- Produs în Sibiu- campaniespot_img
Ultimele știri

MIPE: 1,1 miliarde de euro pentru spitale mai sigure

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat 380 de contracte, cu finanțare nerambursabilă, în valoare de 1,1 miliarde de...
spot_img

Știri pe același subiect