Moment istoric: Autostrada Sibiu – Făgăraș intră în etapa de execuție

Una dintre șoselele de o importanță majoră pentru transportul din județul Sibiu, artera care va conecta rețeaua existentă de autostrăzi între Sibiu și Brașov, a trecut într-o nouă etapă, care marchează începutul execuției.

CNAIR a anunțat startul licitației pentru proiectarea și execuția celor 60 de kilometri de autostradă între Sibiu și Făgăraș, documentația trimisă la ANAP fiind împărțită în patru tronsoane diferite, care vor fi licitate și executate simultan.

Patru tronsoane de autostradă

Împărțirea a creat segmente de sub 20 de kilometri, care ar putea fi finalizate în circa patru ani, în funcție de ritmul cu care se va derula licitația (contestații și anulări) precum și de seriozitatea contructorilor care vor câștiga contractele.

În total, cele patru tronsoane ale autostrăzii Sibiu – Făgăraș vor însuma 68,05 km de șosea de mare viteză:

Tronsonul 1: Boița (Autostrada Sibiu-Pitești) si Avrig-Marsa (DJ105G) – 14,25 km

Tronsonul 2: Avrig-Marsa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) – 19,92 km

Tronsonul: 3 Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbata de Sus (DJ 105B) – 17,61 km

Tronsonul 4: Sâmbata de Sus (DJ 105B) – Municipiul Fagaraș si Drum de legatură cu drumul național DN1 – 16,26 km plus 5,65 km drumuri de legătură.

Pentru fiecare dintre contracte, perioada de proiectare si execuție va fi de 48 de luni, din care 12 luni vor reprezenta perioada de proiectare și 36 de luni vor fi perioada de execuție a lucrărilor. Dacă luăm în calcul o posibilă semnare a contractelor în 2023, putem să ne gândim la o dare în folosință, în cel mai fericit caz, în cursul anului 2027.

Potrivit CNAIR, Autostrada Sibiu – Făgaraș are o importanţă majoră în desfăşurarea traficului pe direcţia Coridorului IV Pan European, deoarece face parte dintr-un proiect mai amplu de conectivitate a infrastructurii rutiere la rețeaua de transport europeana TENT – Comprehensive, respectiv intercoridorul Moldova – Transilvania.

După validarea documentațiilor de atribuire, în maxim 10 zile, CNAIR va putea publica anunțurile de participare aferente contractelor pentru proiectarea și execuția lucrărilor, în cadrul carora se va stabili data de depunere a ofertelor.

Autostrada Sibiu – Făgăraș este prima parte a unei legături rutiere între autostrăzile A1, A3 și A7, respectiv între Sibiu, Brașov și, ulterior, Bacău.

Proiectul a primit autorizația de mediu în urmă cu patru luni, fiind stabilit faptul că vor fi traversate trei situri Natura 2000 dar care nu pun probleme speciale. Proiectul nu prevede defrișări de pădure și nici habitate naturale de interes comunitar, astfel că nu vor exista obstacole de tipul celor întâlnite pe A1. Concluziile acordului APM arată că „se va curăța de vegetație o suprafață de aproximativ 28 de hectare, din care 8,43 hectare se află în interiorul ariilor protejate”.

Care va fi traseul autostrăzii Sibiu – Făgăraș

Autostrada Sibiu – Făgăraș va porni din dreptul localităţii Boiţa, din nodul ce va fi construit la intersecția actualului lot 1 al A1 Sibiu – Pitești, aflat în lucru, şi se va termina în apropierea Municipiului Făgăraş. Traseul trece adiacent de localițile Turnu Roşu, Sebesu de Jos, Racoviţa, Marsa – Avrig, Porumbacu de Jos – Porumbacu de Sus, Sărata, Scoreiu, Carta, Arpaşu de Jos, localităţi ce aparţin judeţului Sibiu şi de localităţile Ucea de Jos – Ucea de Sus, Vistea de Jos – Vistea de Sus, Dragus, Sâmbăta de Jos, Voila – Voivodeni, Dridif – Luta, Hurez, Municipiul Fagăraş şi Ileni, din judeţul Braşov.

Valoarea totală a acestei autostrăzi, așa cum am fost calculată de studiul de fezabilitate, este de circa 7,5 miliarde lei.

Cealaltă jumătate a conexiunii Sibiu – Brașov, cea care leagă Brașovul de Făgăraș, parte a autostrăzii Transilvania, are o lungime de circa 48 de kilometri și se află și ea într-o etapă ulterioară studiului de fezabilitate, respectiv actualizare acord de mediu. În cursul anului 2022 ar trebui să fie pregătită și pentru acest lot licitația pentru proiectare și execuție.

În total, între Sibiu (Boița) și Brașov vor fi 116,5 kilometri de autostradă, ce vor putea fi parcurși în mai puțin de o oră.

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știri pe același subiect