19.1 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 13, 2024

Două noi cutremure în Turcia și Siria

Cele mai citite

Două seisme puternice (6,4 şi 5,8) au zguduit din nou nordul Siriei şi provincia turcă Hatay (sud) luni seară, cea mai afectată de cutremurul din 6 februarie care a făcut peste 45.000 de morţi în cele două ţări, notează AFP.

În Turcia au fost cel puţin trei morţi, a anunţat seara ministrul de interne Suleyman Soylu. Vicepreşedintele Fuat Oktay raportase anterior că opt persoane au fost rănite de prăbuşirea unor clădiri deja avariate.

În Siria, 47 de persoane au fost rănite la Alep, prinse într-o mişcare de panică în timp ce încercau să fugă, a transmis agenţia Sana. Grupul de salvatori sirieni ai Căştilor Albe evocă peste 130 de răniţi în nordul ţării.

Primul cutremur, cu magnitudinea 6,4 şi cu epicentru Defne, un district din apropiere de Antakya (Turcia), s-a produs la orele 20.04 (17.04 GMT) şi a fost resimţit foarte violent de echipele AFP la Antakya şi Adana, 200 de kilometri spre nord.

A fost urmat trei minute mai târziu de un nou cutremur cu magnitudinea 5,8 la Samandag, un oraş de coastă mai la sud.

Potrivit agenţiei turce de ajutorare Afad, cel puţin alte două seisme cu magnitudinea 5,2 s-au produs în cursul serii. „Replici de-a lungul faliei” anatoliene, şi nu noi „cutremure independente”, a precizat Övgün Ahmet Ercan, inginer în geofizică.

Spitalul de stat din portul Iskenderum Port şi spitalul universitar Mustafa Kemal din Antakya au fost evacuate ca măsură de precauţie, a informat agenţia de presă DHA, iar pacienţii la terapie intensivă au fost transferaţi într-un spital de campanie. Centrul de coordonare al agenţiei Afad a fost şi el evacuat. (AGERPRES)

SURSĂ FOTO: evz.ro

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Lansarea candidaților PNL Sibiu la alegerile locale. Show-electoral și propagandă liberală

Cosmin PALPNL Sibiu și-a lansat candidații pentru alegerile locale din 9 iunie, vineri seara, la Redal Expo.Raluca Turcan, președintele...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect