Gambia are un nou președinte. Un tânăr agent imobiliar, fost paznic al unui magazin londonez îl înlocuiește pe autocratul local ce se înșurubase, timp de două decenii, în scaunul puterii. Gambia, un stat african greu de găsit pe harta lumii, și-a ales democratic președintele.
De ce ne-ar interesa pe noi românii Africa? Din același motiv pentru care ar trebui să privim și tânăra democrație tunisiană. După Primăvara Arabă, Libia a devenit un stat eșuat, Egiptul a schimbat un autocrat cu un dictator militar, iar Siria a devenit terenul de joacă al Rusiei și Iranului sub imperiul războiului civil. Din acest uragan, Tunisia, cu un guvern condus de un partid islamist, ce crede în separația religiei islamice de aparatul de stat și consideră emanciparea femeii o normalitate, e o țară surprinzătoare. Mai ales când discursurile publice abundă în stereotipul incompatibilității democrației cu lumea islamică. Gambia și Tunisia, două state din Africa, majoritar musulmane, ne surprind cu viața lor politică.
De ce ar trebui să ne uităm la Africa și nu la noi în Europa? Poate pentru că, dacă ne uităm la Franța, ce o poziționează pe șefa Frontului Național ca lider în sondaje, ni se cam strepezesc dinții. După Trump, un aliat dorit de doamna Marine Le Pen, politica democrațiilor liberale occidentale pare dominată de populiști și de un electorat care pare că a luat-o razna.
Privind dorința liderului PSD, Liviu Dragnea de a-și afișa și el prezența la Washington în preajma lui Donald Trump, parcă începe să urle în noi indecența. Cât a costat deplasarea acolo e mai puțin relevant. Nevoia de legitimitate care îl bântuie pe Liviu Dragnea ca și comunicarea sa non-verbală sunt însă foarte importante.
Electoral, PSD a câștigat niște alegeri, a numit un guvern și tropăia ca o armată dornică să „repare lucrurile”. Cu o opoziție parlamentară slabă sau lipsită de credibilitate, cum e PNL, PSD-ul părea că poate intra ca un buldozer în sufrageria politică românească. Dincolo de toate măgăriile de până acum, amnistia și grațierea, legile cu dedicație pentru politicieni corupți și „oameni de afaceri” apropiați partidului au picat. Societatea civilă, presa, magistrații, au reușit să îl extragă din adormire pe domnul Iohannis și ne-a dat ocazia să asistăm la cea mai comică ședință de guvern din ultimele decenii.
Fără un adversar politic relevant și decisiv, Liviu Dragnea și PSD au reușit performanța de a scoate, după doar două săptămâni de guvernare, mii de oameni în stradă.
România nu e nici pe departe o democrație perfectă, alegem primarii din primul tur cu o cotă de reprezentativitate ridicolă. Dacă ai fost condamnat penal nu ai nicio problemă de a deveni parlamentar sau ministru în România. În ciuda acestor imperfecțiuni, în ciuda unor politicieni deseori iresponsabili, uneori doar nițel mai tăntălăi, democrația locală românească funcționeză. Partidul stat PSD, idealul politic al lui Ion Iliescu și Adrian Năstase e o utopie a trecutului. Nesimțirile și aroganțele de altă dată sunt azi imposibile.
