Acum douăzeci de ani paleontologii au descoperit hadrozauri ce supraviețuiseră aproape un milion de ani în Triasic. Montana, un stat nordic al Statelor Unite era o rezervație de dinozauri ce ignora evenimentul apocaliptic K-T cu încăpățânarea României contemporane.
Dacă am deschide un buletin de știri de acum zece ani similaritatea evenimentelor de atunci și de acum e stupefiantă. Aceiași pacienți români decedați în spitale, aceleași violuri scandaloase, același breaking news generat de evenimente banale. Acest stat european dincolo de stratul de fard plasat cu grijă suferă de tarele sociale ale ultimelor decenii, ba în anumite aspecte regresăm îngrijorător. Libertatea de informare a dat aripi zvonului. Evoluția speciilor a fost gonită din manualele de biologie și a fost înlocuită de o falsă pioșenie ostentativ afișată.
Suntem mai puțini, mult mai puțini români decât acum douăzeci de ani. Mai puțini, mai bătrâni, mai slab educați și ceva mai acri. Am dezvoltat o genă a intoleranței, ne reîntoarcem la tratamente pe bază de buruieni și ingnorăm un declin social vizibil. Pierzând prin emigrație 3-4 milioane de cetățeni am pierdut tinerețe, energie și viitorul unei societăți viabile în secolulul XXI.
După alegerile prezidențiale din noiembrie anul trecut, entuziasmul s-a fâsâit iar reforma unei clase politice oligarhice s-a transformat într-o conservare a stării de fapt. De la majorități temătoare de votul cetățeanului s-a revenit la stilul de lucru anterior. Nu există schimbare, reformă sau dezvoltare. PSD mimează conservatorismul liberal într-un act teatral de nota 10. PNL-ul se autoiluzionează bazându-se pe o forță incomparabilă.
Entuziasmul cu cătușe fluturat constant la TV și-a atins maximul de susținere, însă eliminarea unor politicieni și a caracatiței din jurul lor nu poate înlocui o dezvoltare economică viabilă, securizarea unui nivel de trai normal pentru toți cetățenii României fără a avea infrastructură, educație și sănătate.
În Iran ca și în Oman, cele două țări ce controlează Strâmtoarea Omuz pe unde circulă circa 30% din petrolul mondial, ayatollahul și sultanul sunt la un pas de neființă. State autoritare, exportatoare de petrol, își pun acum întrebări serioase referitoare la viitorul lor, după stabilitatea politică oferită de tiranie. Acum 25 de ani în România, aceste întrebări erau absente. Bananele, pâinea, carnea de pui și programul TV erau compensații suficiente. După mai bine de două decenii de întârziere, după reforme constituționale, electorale și judiciare, ar trebui poate să ne punem niște întrebări referitoare la un viitor ce nu pare a fi generator de încredere. DNA-ul va aresta politicienii la care va avea acces. Avem suficiente căpățâni ale lui Moțoc, deci circul e asigurat. Însă cum vom rezolva și problema eufemistică a pâinii?
Publicitate
