Sunt sibian. Tu eşti?

Sibiul e oraşul meu natal. Am crescut printre oameni simpli, care apreciau oraşul unde trăiau. Dar, după Revoluţie, treptat Sibiul a devenit un oraş de fiţe. Un jurnalist din Bucureşti ne numea acum un an Capitala Culturală a Ciobanilor. Mulţi sibieni au sărit ca arşi, atunci. Aşa jignire nu s-a mai auzit! Totuşi oamenii din oraş s-au schimbat. Mergem în trafic şi auzim înjurături, claxoane, şoferi care se dau jos să ia la palme pietonii sau alţi şoferi. Avem crime în trafic şi multă violenţă. Oameni sunt înjunghiaţi ziua în amiaza mare în plin centrul oraşului. Grupări mafiote sunt arestate cu mare tam-tam, în timp ce altele sunt eliberate şi îşi reiau activităţile infracţionale. Vedem pietoni şi şoferi care aruncă pe stradă gu­noaie. Apoi auzim de aprobări de construcţie date unor blocuri în cartiere de case sau clădiri aproape lipite unele de altele, în totală contradicţie cu legea. Citim despre mega-proiecte de investiţii care riscă să ne ia toate pădurile, şi implicit aerul. Ascultăm bârfele că X şi Y au devenit miliardari căl­când peste cadavre şi nimeni nu le face nimic. Aflăm de abuzurile unor patroni asupra angajaţilor care nu îşi mai iau salarii, sunt lăsaţi pe drumuri fără preaviz sau sunt jigniţi. Să mai amintesc de femei fluierate pe stradă, pipăite sau violate? Sau cum copiilor le este frică să meargă la şcoală de teamă să nu fie bătuţi sau cu banii luaţi? Nu cred că mai e nevoie să vă descriu unde a ajuns Sibiul datorită oa­menilor. Responsabilitatea schim­­bării acestor lucruri ne re­vine fiecăruia dintre noi. Din pă­cate am ajuns la un înalt grad de nesimţire şi nu ne mai pasă de cei de lângă noi. Legea junglei se instaurează şi la Sibiu treptat, treptat. Puţini sunt cei ce mai respectă regulile de convieţuire în comunitate. Nu ştiu cum, dar am uitat să fim oameni. Vreau ca şi copilul meu să fie mândru că e sibian. Mai am speranţe?