În goana după dezvoltarea urbană, Sibiul a pierdut foarte multe spaţii verzi în ultimii ani. Unele parcuri au fost aranjate, dar multe zone verzi din cartiere au dispărut în favoarea parcărilor şi lărgirii de străzi. E lupta între natură şi asfalt. Soluţiile de compromis gen parcare verde nu sunt suficiente. Majoritatea sibienilor au maşini şi sunt disperaţi de lipsa locurilor de parcare şi a ambuteiajelor din trafic la orele de vârf. Dar nu se gândesc pe termen lung, că victoria asfaltului în detrimentul naturii va afecta generaţii de acum încolo. Gândim pe termen scurt unde să parcăm maşina mai aproape de casă sau lângă magazin, în loc să ne gândim să mergem mai mult pe jos sau cu mijloacele de transport în comun. Ce-i drept sistemul de transport public încă nu ne ajută prin eficienţa cerută de un număr mare de pasageri, dar lucrurile se pot îmbunătăţi. Putem să ne gândim la copiii noştri şi să mergem mai des cu bicicleta. Mişcarea nu strică nimănui şi aşa ne transformăm într-o societate de obezi. Deşi e o tradiţie între mulţi sibieni să iasă la iarbă verde şi în comunism abia aşteptau evadările la picnic, acum din comoditate sau prea multă muncă la serviciu uităm să ieşim în natură. Ne înstrăinăm de natură şi de aceea nu ne mai pasă când copacii sunt tăiaţi în oraş pentru o stradă mai lată sau o nouă parcare. Chiar ne bucurăm că avem unde parca maşina. Dar cu plămânii ce să facem? Gândirea aceasta pe termen scurt o vedem adesea la sibieni şi nu este sănătoasă, nici pentru ei, nici pentru comunitate. Trebuie să avem mai multă grijă de natură, pentru că avem doar beneficii de la ea. Ce ne aduce asfaltul? Nimic bun pe termen lung. Mai mult asfalt înseamnă mai multe maşini, mai multă poluare, mai mult stres, mai multe boli. Sibiul are în ritmul acesta un viitor sumbru. Depinde de noi sibienii să îl schimbăm. Când aţi plantat un copac ultima oară? Când aţi creat un spaţiu verde, o grădină? Când aţi curăţat ultima oară zona verde din jurul blocului sau a casei? Când aţi ieşit la iarbă verde ultima dată fără să lăsaţi gunoiul în urmă? Fiţi sinceri cu voi înşivă şi apoi gândiţi-vă a cui e vina că Sibiul nu mai e atât de verde. Nepăsarea e cea mai mare vină. Să ne trezim! Călin Blaga
Cele mai citite
Ultimele știri
Medalii de aur și argint pentru elevii sibieni la Olimpiadele Naționale de Tehnologia Informației și Inteligență Artificială
Elevii sibieni s-au remarcat prin performanțe deosebite la Olimpiadei Naționale de Tehnologie a Informației (TIC), desfășurată la Buzău.Rezultatele lotului...