Acasă Blog Pagina 1127

VESTE BUNĂ: România intră în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Consiliul de Justiție și Afaceri Interne al Uniunii Europene a aprobat joi dimineața, prin vot, această decizie.

Totuși, în următoarele șase luni vor fi efectuate controale aleatorii la frontierele cu Ungaria și Bulgaria, în baza unui acord între statele implicate, potrivit Biziday.

De asemenea, Roberta Metsola, președinta Parlamentului European și o susținătoare constantă a aderării României la Schengen, a salutat această decizie. Anunțul oficial a fost făcut chiar de Consiliul Uniunii Europene.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Eveniment cultural de excepție la Academia Forțelor Terestre din Sibiu

0

Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a găzduit un eveniment marcant în cadrul proiectului „Lideri pentru lideri”, desfășurat sub deviza „Educație. Dezvoltare. Împreună.”

Activitatea a adus în prim-plan o colaborare cu reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR) și ai Agenției BNR Sibiu.

Evenimentul a inclus lansarea unei lucrări istorice de excepție: „Tezaurul Băncii Naționale a României trimis la Moscova și nerecuperat – o creanță mai veche de un secol”, scrisă de domnul Cristian Păunescu, istoric și consilier al Guvernatorului BNR. Cartea oferă o perspectivă profundă asupra unui subiect sensibil – pierderea tezaurului național și eforturile de recuperare care continuă și astăzi.

Participanții au avut ocazia să afle informații inedite despre momentele cheie ale pierderii tezaurului, contextul internațional al vremii și demersurile ulterioare de recuperare, dar și să interacționeze direct cu autorul și cu ceilalți invitați, istoricul militar, domnul Ilie Schipor și Mihai Gribincea, istoric și diplomat.
Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ/FOTO: Mai mulți șoferi sibieni de ride-sharing, înșelați de un tânăr. Acesta a fost reținut

Mai mulți șoferi sibieni de ride-sharing au fost înșelați de un tânăr cu vouchere de tip PaySafe Card si Aircash A-bon.

Miercuri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat două percheziții în județul Dâmbovița, pentru documentarea unei cauze penale privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată (7 acte materiale), respectiv șantaj.O persoană a fost reținută.

„Din materialul probator a rezultat că, în cursul lunii septembrie, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din județul Dâmbovița, ar fi convins mai mulți șoferi sibieni din domeniul ride-sharing să-i achiziționeze vouchere de tip PaySafe Card si Aircash A-bon, pentru a-i fi livrate la domiciliu.

În momentul eliberării voucherelor, persoana în cauză ar fi recepționat pe e-mail codurile de valorificare a sumelor de bani, utilizând aceste coduri pe platformele de jocuri de noroc, înainte ca șoferii să livreze voucherele în formă fizică.

Astfel, după valorificarea sumelor de bani, tânărul ar fi anulat cursele comandate și nu ar mai fi răspuns apelurilor șoferilor.

Totodată, tânărul ar fi constrâns una dintre victime să achiziționeze mai multe vouchere, condiționând plata cursei de numărul voucherelor achiziționate.

Prejudiciul cauzat este de 6.400 de lei.

În urma celor două percheziții domiciliare, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe mijloace de probă, documente și telefoane.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore.

În cursul acestei zile, persoana în cauză va fi prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu, în vederea aplicării de măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, explică Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Sibianul Alexandru Samoilă, desemnat cel mai bun portar la Campionatul Mondial de Minifotbal

0

În acest weekend, Campionatul Mondial de Minifotbal s-a încheiat cu o performanță remarcabilă pentru România și, în special, pentru județul nostru: sibianul Alexandru Samoilă a fost desemnat cel mai bun portar din lume.

Deși echipa României s-a clasat pe locul 4, acest rezultat este considerat o realizare deosebită, iar recunoașterea individuală a lui Samoilă adaugă strălucire prestației naționale.

„A însemnat foarte mult pentru mine această victorie, pentru că orice jucător de minifotbal își dorește să ajungă în echipa națională și să joace cu cei mai buni. Mereu dau tot ce am mai bun din mine, și la antrenamente, în meciuri. Nu îmi place să pierd. Cariera mea va merge în sus, atât în minifotbal, cât și în antrenarea portarilor. Vreau să ajung la cât mai mulți copii și să îi inspir”, spune Alexandru.

Titlul său de cel mai bun portar din lume subliniază atât talentul personal, cât și dedicația pentru acest sport. Este un exemplu al valorii pe care România o aduce pe scena internațională. Bineînțeles, acest titlu vine cu alte obiective și responsabilități.

„Pe termen scurt, obiectivul este să îmi găsesc o echipă. Înainte de Campionatul Mondial am plecat de la echipa din Sibiu. Vreau să găsesc o echipă care să-mi ofere și mai multe posibilități. Pe termen lung, îmi doresc să mă dezvolt cât mai  mult pe latura de antrenarea portarilor”, împărtășește sportivul.

La fel ca în multe alte sporturi, România riscă să devină o umbră din cauza lipsei de sprijin pentru sportivi.

„Minifotbalul este unul dintre cele mai populare sporturi din România. Fiecare județ are propriul campionat, iar cele mai bune echipe, una sau două, se califică la un turneu regional. Din aceste turnee, echipele ajung la Campionatul Național, iar câștigătoarea merge mai departe în Champions League.

Sportul este în continuă creștere, dar echipele din alte țări au avantaje precum acces la maseuri și condiții mai bune. România, deși este o forță importantă în minifotbal, trebuie să investească mai mult pentru a ține pasul cu aceste schimbări și a rămâne competitivă”, explică Alexandru.

E stabilit: Bosquito va concerta în noaptea de Revelion în Piața Mare din Sibiu

DJ Funkydrop și Bosquito vor fi prezenți în noaptea de Revelion în Piața Mare din Sibiu.

Evenimentul este organizat de Asociația Events for Tourism și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin intermediul Agendei Culturale 2024 și va aduce pe scenă artiști îndrăgiți la Sibiu, DJ Funkydrop, care va încălzi atmosfera cu mixuri electrizante și trupa Bosquito, cunoscută pentru hiturile sale îndrăgite, care va anima Piața Mare cu un concert live plin de energie.

Spectacolul va începe la ora 22:00 și va dura aproximativ trei ore, oferind participanților o seară de neuitat până la trecerea în Noul An.

Cunoscută pentru stilul său eclectic, care îmbină influențe de rock alternativ, latino și ritmuri balcanice, Trupa Bosquito a cucerit publicul românesc încă de la începuturile sale. Hituri precum „Două mâini”, „Hopa Hopa” sau „Când îngerii pleacă” au devenit emblematice pentru repertoriul lor, oferind spectacole pline de emoție și dinamism.

La Revelionul din centrul orașului, Bosquito promite o seară de neuitat, în care distracția și buna dispoziție vor fi garantate. Funkydrop va mixa între orele 22 și 23, va fi urmat de concertul Bosquito, care va dura până după miezul nopții, după care DJ-ul sibian va reveni la pupitru până în jurul orei 1:30.

„Revelionul în Piața Mare este o tradiție îndrăgită care reunește comunitatea sibiană și vizitatorii din toată țara.

Vino să te bucuri de un spectacol unic, să dansezi alături de prieteni și familie și să întâmpini Noul An în inima Sibiului”, transmit organizatorii evenimentului.

Ca în fiecare an, scena pe care va avea loc spectacolul dintre ani va fi amplasată în zona Primăriei Municipiului Sibiu, o parte dintre căsuțele târgului urmând a fi demontate pentru a crea spațiu celor care doresc să își înceapă noul an în centrul orașului.

Târgul de Crăciun din Sibiu va continua până în data de 5 ianuarie.

Credit foto: Dragoș Dumitru / Focus Agency

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Încep înscrierile pentru evaluarea competențelor din cadrul examenului de Bacalaureat

Înscrierea candidaţilor pentru susţinerea probelor de evaluare a competenţelor din cadrul examenului naţional de bacalaureat – 2025 este programată în perioada 16-20 decembrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Astfel, în intervalul 27-29 ianuarie are loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, între 29-31 ianuarie vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, care va fi susţinută de elevii din partea minorităţilor naţionale.

De asemenea, în intervalul 3-5 februarie vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C, iar în intervalul 5-7 februarie vor fi evaluate competenţele digitale – proba D.

Elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate care nu pot participa la probele A, B, C şi D din cadrul examenului naţional de bacalaureat – 2025 în perioada 27 ianuarie-7 februarie 2025 le pot susţine în perioada 30 mai – 4 iunie 2025.

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, în perioada 2-6 iunie va avea loc înscrierea candidaţilor la probele scrise ale primei sesiuni de examen.

Cursurile claselor terminale de liceu se vor încheia pe 6 iunie.

Prima probă scrisă a bacalaureatului, cea la Limba şi literatura română, se va desfăşura pe 10 iunie, iar pe 11 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului.

Pe 13 iunie, candidaţii vor susţine proba la alegere a profilului şi specializării.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 16 iunie proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

În data de 20 iunie se vor afişa rezultatele la probele scrise (până la ora 12,00) şi vor fi vizualizate lucrările scrise şi depuse contestaţiilor (în intervalul orar 14,00-18,00)

În zilele de 23 şi 24 iunie vor fi vizualizate lucrările scrise şi depuse contestaţiile.

Rezultatele finale vor fi afişate pe 30 iunie.

Între 14-21 iulie se vor înscrie candidaţii la a doua sesiune de examen.

În zilele de 4 şi 5 august vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală în Limba română, pe 5 august – competenţele lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii din partea minorităţilor naţionale.

Pe 6 august vor fi evaluate competenţele digitale, iar în zilele de 7 şi 8 august – competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Proba la Limba şi literatura română se va susţine pe 11 august, iar pe 12 august – proba obligatorie a profilului.

Pe 13 august are loc proba la alegere a profilului şi specializării, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 14 august proba scrisă la limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi afişate pe 18 august şi tot în aceeaşi zi vor fi depuse contestaţiile.

În zilele de 19 şi 20 august se vor putea vizualiza lucrările scrise şi se vor putea depune contestaţiile.

Pe 26 august vor fi afişate rezultatele finale la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: „Vom iniția suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Avem din păcate o lovitură de stat”

George Simion, președintele AUR, a anunțat că intenționează să demareze procedura de suspendare a președintelui Iohannis, afirmând că în noua legislatură există suficiente voturi în vederea acestui demers.

Simion a menționat un plan de mobilizare pentru a iniția o suspendare a președintelui, precizând că există suficiente voturi în noul parlament pentru a demara această procedură.

„Împreună cu echipa noastră de avocați, care colaborează inclusiv cu echipa de avocați a domnului (Călin) Georgescu, am spus să luăm prin eliminare și să încercăm toate metodele democratice.

Am înțeles implicarea lui Anthony Blinken (șeful diplomației americane), am înțeles că a venit domnul Alexander Soros Jr. în România, am văzut mesajele date, am văzut că doamna Lasconi caută susținere inclusiv din partea guvernului italian după ce i-a solicitat implicarea domnului Trump.

Dar așa ceva nu este posibil, avem un președinte care iese din mandat pe 22 decembrie, un președinte care trebuie să facă un pas înapoi, să își dea demisia, după cum ar trebui să își dea demisia membrii CCR”, a spus Simion, în emisiunea Ancăi Alexandrescu („Culisele statului paralel”).

„Avem din păcate o lovitură de stat care arată cât de tare se tem de vocile libere.

Arată cât de tare folosesc instituțiile statului împotriva celor care nu sunt de acord cu această lovitură de stat.

Împotriva poporului, împotriva televiziunilor care nu se supun lor, prin intermediul CNA (Consiliul Național al Audiovizualului, n.r.), împotriva partidelor care sunt excluse de la posibilitatea de a guverna, sub pretextul europenismului și a valorilor europene”, a continuat liderul AUR.

Klaus Iohannis este „un presedinte pentru care acum, în noul parlament, vom avea voturi pentru iniția o suspendare a lui”, a anunțat Simion.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Alimentele ultra-procesate alimentează cancerul de colon și îi favorizează răspândirea (studiu)

Alimentele ultra-procesate alimentează cancerul de colon și îi favorizează răspândirea, anunță datele unui studiu.

Este al treilea cel mai frecvent tip de cancer la nivel mondial, iar numărul cazurilor este în creștere în rândul persoanelor tinere.

Potrivit unui studiu, publicat în revista științifică Gut, efectuat de cercetători de la Universitatea din Florida de Sud și Tampa General Hospital Cancer Institute, niveluri ridicate de moleculele grase care cauzează inflamații (și care se găsesc în alimentele puternic procesate) au fost găsite în tumorile colorectale, ceea ce indică o potențială legătură între consumul de fast-food și acest tip comun de cancer.

“Cancerul este ca o rană cronică care nu se vindecă.

Dacă corpul tău trăiește din alimente ultra-procesate, capacitatea sa de a se vindeca scade din cauza inflamației și suprimării sistemului imunitar, care în cele din urmă permit răspândirea cancerului“, a spus Timothy Yeatman, coautor al lucrării și profesor de chirurgie la Universitatea din Florida de Sud.

Cercetătorii au analizat lipidele din 162 de probe prelevate de la pacienții cu cancer de la Spitalul General Tampa.

Tumorile au fost congelate în decurs de o jumătate de oră de la îndepărtare și analizate ulterior scrie Biziday.

S-a descoperit că probele au conținut niveluri mai mari de lipide în ​​țesutul sănătos adiacent tumorilor, care provoacă inflamație la pacienții care mănâncă alimente nesănătoase și puternic procesate.

Alimentele ultra-procesate conțin niveluri ridicate de grăsimi, sare și zaharuri, care le fac atractive pentru consumatori.

Medicii au subliniat importanța echilibrării consumului de alimente procesate cu produse sănătoase precum pește gras, semințe, nuci, legume și fructe.

Cancerul colorectal este al treilea cel mai frecvent cancer la nivel mondial, cu 1,9 milioane de cazuri noi și 900.000 de decese în 2022, în cele 185 de țări acoperite de Observatorul Global al Cancerului al OMS.

Rata cancerului colorectal în rândul persoanelor sub 55 de ani a crescut cu între 1% și 2% pe an, de la mijlocul anilor 1990, potrivit Societății Americane de Cancer.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din secțiunea 5 a autostrăzii Sibiu-Pitești

Circulaţia pe primii 15,7 kilometri din secţiunea 5 (Piteşti-Curtea de Argeş) a autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi deschisă în scurt timp, cu opt luni mai devreme faţă de termenul contractual, a anunţat, miercuri seara, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.

Autostrada Sibiu – Piteşti, secţiunea 5 (Piteşti – Curtea de Argeş): se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km.

În scurt timp se va putea circula între nodurile rutiere Bascov şi Băiculeşti, cu aproape 8 luni mai devreme faţă de termenul contractual”, a scris Pistol pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, constructorul italian va continua lucrările, iar anul viitor se va deschide circulaţia şi pe ceilalţi 14,65 km ai acestei secţiuni de autostradă.

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri. Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importanta a Coridorului 4 Pan-European.

Întreaga autostradă ar trebui finalizată în anul 2028.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Facebook a picat pentru o parte din utilizatorii din România. Probleme sunt și cu WhatsApp

UPDATE 2: Serviciile Meta au început să revină ușor miercuri seara în jurul orei 23.45. Numărul reclamațiilor, potrivit DownDetector, a început să scadă, cel puțin pentru Facebook, numărul fiind de ordinul zecilor.

UPDATE reacție Facebook

Într-un comunicat postat pe X, Meta a transmis: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehnică afectează capacitatea unor utilizatori de a accesa aplicaţiile noastre.

Lucrăm pentru ca lucrurile să revină la normal cât mai repede posibil şi ne cerem scuze pentru orice inconveniente”.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Rețeua Facebook a picat pentru o parte din utilizatorii din România, iar WhatsApp are dificultăți în trimiterea mesajelor.

Facebook şi Instagram au înregistrat o pană majoră, afectând utilizatorii din diverse regiuni ale României.

Mai mulți oameni au semnalat probleme legate de imposibilitatea de a trimite sau primi mesaje pe platformă.

Site-ul downdetector arată un număr în creștere al raportărilor din această zonă geografică.

Reprezentanții aplicațiilor nu au oferit deocamdată detalii oficiale despre cauza defecțiunii sau timpul estimat pentru rezolvarea problemei.

Potrivit publicației The Verge, rapoartele de pe Bluesky, X și Reddit arată că mulți oameni se confruntă cu aceeși situație. Mesajul afișat pe Facebook este „Lucrăm la remedierea acestei probleme cât mai curând posibil.”

Downdetector arată un grafic în creștere bruscă pentru Facebook, WhatsApp, Messenger și Instagram cu o mulțime de oameni afectați de întreruperi.

Pe pagina Instagram Downdetector, de exemplu, au existat mai mult de 70 000 de rapoarte de probleme cu platforma, indicând faptul că aceasta este o problemă masivă și răspândită la nivel global, anunță stirileprotv.ro.

Serviciile Meta au mai căzut în martie 2024 și octombrie 2022.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: A fost emisă autorizația de construcție pentru magazinul Dedeman din Mediaș

Primăria Mediaș a emis autorizația de construcție pentru magazinul Dedeman, care va funcționa în municipiul de pe Târnava Mare.

Potrivit autorizației emise de municipalitate, pe lângă magazinul propriu zis vor fi amenajate spațiile de acces la magazin, spații verzi, locuri de parcare și diferite împrejmuiri.

Magazinul Dedeman din Mediaș va funcționa pe Șoseaua Sibiului fără număr, la ieșirea din municipiu spre Sibiu, pe partea dreaptă, în apropierea sensului giratoriu. Suprafața totală a imobilului și amenajărilor este de 58.444 de metri pătrați.

„Investiția prin programul care o fundamentează este un magazin–depozit de vânzare a diferitelor categorii de materiale de construcții-“magazin general materiale de construcții”, scopul declarat al acestui tip de comerț fiind sprijinirea constructorilor, a micilor întreprinzători si a persoanelor fizice care vor să construiască ca un “hobby” în aprovizionarea curentă cu produse de calitate și la preturi corecte a mărfurilor specifice acestor activități”, se arată în memoriul de prezentare al viitorului magazin.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO/VIDEO: La Mediaș a început distribuirea materialelor didactice în grădinițe și școli

Recent a început distribuirea produselor achiziționate în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Mediaș, Județul Sibiu”, aferente loturilor „Achiziție de materiale didactice“ și „Achiziție echipamente/mobilier săli de sport”.

În prezența primarului municipiului Mediaș, o parte din unitățile de învățământ medieșene au primit produse achiziționate în cadrul proiectului, dintre care cele mai importante sunt diverse jucării (seturi bucătării echipate, păpuși, cărucioare, truse de meserii, seturi magnetice), cărți cu tematici adecvate, jocuri senzoriale, tobogane, seturi popice, mingi medicinale și pentru diferite sporturi, piscine cu bile, măsuțe senzoriale, trambuline, seturi jaloane, bandă de alergare pentru grădinițe, minicoșuri de baschet, miniporți de fotbal, saltele de gimnastică, etc.

Primele unități de învățământ care au fost dotate cu produse din cadrul proiectului au fost Liceul Tehnologic „Mediensis“, Liceul Teoretic „Axente Sever“, Colegiul „Școala Națională de Gaz“, Școlile Gimnaziale nr. 4, nr. 7, „C.I. Motaș“, „Mihai Eminescu“, precum și toate grădinițele din municipiul Mediaș și Clubul Sportiv Școlar Mediaș, urmând ca distribuirea materialelor să continue și în perioada următoare, la celelalte instituții de învățământ din municipiu.

Proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Mediaș, Județul Sibiu” este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație, beneficiarii fiind toate instituțiile de învățământ preuniversitar, gimnazial și liceal din municipiul nostru.

În cadrul proiectului, unitățile de învățământ medieșene vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice, numeroase echipamente pentru laboratoare, săli de sport și spații de joacă, precum şi dotări audio-vizuale şi IT adaptate învăţământului interactiv.

„Am spus de-a lungul timpului că am câștigat proiecte, am organizat licitații, și sigur că mulți oameni așteaptă să se și producă în realitate aceste lucruri.

Se poate observa că munca pe care am făcut-o cu colegii mei de-a lungul timpului începe să dea roade, și mă refer la faptul că nu cu mult timp în urmă s-au încheiat lucrările la bazinul de înot, la centrul multifuncțional de pe strada Sticlei, iar la creșa din cartierul Vitrometan lucrările sunt foarte avansate.

Acum vedem că un proiect extrem de important, pe care l-am derulat împreună cu instituțiile de învățământ prinde contur, și anume grădinițele, școlile gimnaziale și liceele din oraș urmează să fie dotate cu baza materială pe care reprezentanții instituțiilor de învățământ au solicitat-o, în cadrul unui proiect extrem de important, derulat prin fonduri europene nerambursabile.

Nu pot decât să le mulțumesc tuturor reprezentanților instituțiilor de învățământ din oraș pentru buna noastră înțelegere“, a declarat primarul Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News