Acasă Blog Pagina 1162

ULTIMA ORĂ: Aeronavă care ar fi trebui să aterizeze la Sibiu, deviată la Cluj Napoca

Vremea extremă din județ a deviat un avion care ar fi trebui să aterizeze la ora 12 pe Aeroportul Internațional Sibiu.

„Zborul Nurnberg – Sibiu programat pentru aterizare la ora 12:00 a fost deviat la Cluj din cauza condițiilor meteorologice de pe Aeroportul Sibiu, respectiv vânt de forfecare cu viteza de 24 de noduri (44 km/oră).

Aeronava a încercat de două ori aterizare până la luarea acestei decizii.

Aeronava are o capacitate de 180 de locuri. Pasagerii care vor ateriza la Cluj vor fi transportați pe cale rutieră către Sibiu, ca urmare a devierii zborului menționat.

Din acest motiv, și zborurile ulterioare programate pentru astăzi vor înregistra întârzieri la plecare și sosire. Informațiile vor fi actualizate în timp real pe site-ul nostru.

În acest moment, zborul Sibiu-Dortmund are ora estimată de plecare la 16:05, față de ora inițială de 12:30″, au transmis reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ANAF avertizează asupra mesajelor false trimise cu adrese de e-mail neoficiale

0

ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) a emis un avertisment cu privire la mesaje false care circulă în numele instituției, utilizând adresa de e-mail [email protected].

Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să inducă în eroare destinatarii.

Mesajele false pot conține informații înșelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase care pot pune în pericol securitatea datelor personale și financiare ale contribuabililor.

ANAF interacționează cu contribuabilii fie prin Spațiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Poșta Română cu confirmare de primire. De asemenea, ANAF nu solicită informații personale sau financiare prin adrese de e-mail neoficiale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Festivalul Șanselor Tale: Tinerii artiști expun la Sibiu

Consiliul Județean Sibiu și Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” organizează, între 20 și 30 noiembrie 2024, cea de-a X-a ediție a Concursului Național de Pictură și Grafică, în cadrul Festivalului Șanselor Tale.

Tema concursului de anul acesta, „Dinăuntrul Lucrurilor”, aduce în prim-plan lucrările a 58 de tineri artiști din toată țara, dintre care 9 reprezintă Sibiu.

Tema concursului din acest an este „Dinăuntrul Lucrurilor”, iar marele premiu va fi în valoare de 1000 de lei. Vernisajul expoziției și ceremonia de premiere vor avea loc luni, 25 noiembrie, la ora 16:00, la Biblioteca Județeană „ASTRA Sibiu”, etaj I. Evenimentul promite să adune iubitori ai artei vizuale și să ofere o oportunitate unică tinerelor talente din domeniul artei plastice.

Marele premiu al competiției este în valoare de 1000 de lei, iar lucrările vor fi evaluate de un juriu format din artiști vizuali și experți, inclusiv membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România și ai Muzeului Național Brukenthal.

Anul acesta au concurat lucrări ale elevilor din: București, Galați, Constanța, Bacău, Târgu Mureș, Craiova, Brașov, Botoșani, Suceava, Bistrița, Sibiu, Ploiești, Tulcea, Cluj-Napoca, Focșani, Oradea, Târgu Jiu.

Secțiunile concursului sunt:

· Pictură- Tineri și adulți (cu vârsta de peste 14 ani)

· Grafică- Tineri și adulți (cu vârsta de peste 14 ani)

· Pictură/Grafică- Copii (cu vârsta între 7 și 13 ani, inclusiv)

Juriul este format din: Ilie Mitrea, Ioan Muntean, Andrei Popa

Organizatorii au pregătit și câteva momente artiste:

· Luni, 25 noiembrie, ora 16:30 la FDGR

· Marți, 26 noiembrie, ora 16:00 la FDGR

· Miercuri, 27 noiembrie, ora 16:00, la Biblioteca Județeană Astra Sibiu, Corp B, Foaier

Premii pe secțiuni:

· Secțiune Pictură- Tineri și adulți:

Premiul I- 700 lei

Premiul II- 600 lei

Premiul III- 500 lei

Mențiune- 300 lei

· Secțiune Grafică- Tineri și adulți:

Premiul I- 700 lei

Premiul II- 600 lei

Premiul III- 500 lei

Mențiune- 300 lei

· Secțiunea Pictură/ Grafică- Copii:

Premiul I- 500 lei

Premiul II- 400 lei

Premiul III- 300 lei

Mențiune- 200 lei

Premiul special- 200 lei

Urmărește Sibiu 100% în Google News

O remorcă a unui camion a fost răsturnată de rafale puternice de vânt pe A1

0

Autostrada A1, pe tronsonul dintre Sibiu și Boița, rămâne închisă temporar după ce o remorcă a unui camion a fost răsturnată de rafale puternice de vânt în parcarea de la Tălmaciu.

Incidentul a impus închiderea circulației pentru a preveni alte situații periculoase și pentru a permite intervenția autorităților.

https://fb.watch/w04HUwEwe7

Autoritățile sfătuiesc conducătorii auto să folosească rute alternative și să adapteze viteza la condițiile de drum și vreme. Rămâneți la curent cu actualizările din partea Poliției Rutiere și a CNAIR.

Cine va conduce președinția României între 2024 și 2029

Românii din ţară şi cei din diaspora sunt aşteptaţi, duminică, la urne, să îşi aleagă viitorul preşedinte, pentru un mandat de cinci ani. 14 candidaţi îşi dispută fotoliul de la Cotroceni în primul tur al alegerilor prezidenţiale, programat pe 24 noiembrie. Este acelaşi număr de candidaţi ca la primul tur al scrutinelor din 2014 şi 2019. Dintre cei 14, doar doi vor merge mai departe, în turul al doilea, programat pentru data de 8 decembrie. 

Este al 9-lea scrutin prezidenţial de după Revoluţia din decembrie 1989, iar prezenţa la urne la turul I a scăzut la fiecare rundă de alegeri prezidenţiale: 1990 – 86,19%, 1992 – 76,29%, 1996 – 76,01%, 2000 – 65,31%, 2004 – 58,51%, 2009 – 54,37%, 2014 – 53,18%, 2019 – 51,18%.

De această dată, în competiția prezidențială sunt înscriși 14 competitori.

Îi vom prezenta pe fiecare în parte, în ordinea înscrierii lor pe buletinul de vot.

Poziţia nr. 1: ELENA LASCONI (Uniunea Salvaţi România). Elena Lasconi este în prezent primar al municipiului Câmpulung Muscel. S-a născut la 20 aprilie 1972, în Haţeg. A absolvit Liceul Pedagogic „Sabin Drăgoi” din Deva (1990), Şcoala BBC – Televiziune (1999) şi este economist licenţiat al ASE Bucureşti, Managementul turismului şi comerţului (2001). A urmat cursuri în domeniile absorbţie, legislaţie, reglementări Fonduri Europene în ţară şi la Bruxelles. A fost realizator de radio şi director de programe la Radio T5 ABC (1995 – 1996), apoi jurnalist la PRO TV (1996 – 2020). A câştigat alegerile din 2020 pentru Primăria municipiului Câmpulung Muscel reprezentând alianţa USR PLUS şi a fost realeasă cu aproape 70% dintre voturi în iunie 2024, reprezentând Alianţa Dreapta Unită. Candidează cu sloganul electoral „O Românie pentru toţi, nu doar pentru unii”.

Poziţia nr. 2: GEORGE SIMION (Alianţa pentru Unirea Românilor). George Simion este deputat în Parlamentul României. S-a născut la 21 septembrie 1986, la Focşani. A absolvit Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti (2005) şi este licenţiat în Administraţie şi Afaceri la Universitatea din Bucureşti (2008). A absolvit programul de masterat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, având ca temă de cercetare „Crimele comunismului”. A fost, în 2006, lider al grupării „Noii Golani”, care se dorea a fi o continuare a mişcării de stradă din 1990 şi care a promovat mesajul „Basarabia e România”. A înfiinţat, în 2011, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 şi, în 2017, „Alianţa pentru Centenar”, alături de alte organizaţii din România, Republica Moldova şi diaspora. Pe 1 decembrie 2019 a înfiinţat partidul Alianţa pentru Unirea Românilor, al cărui preşedinte a devenit pe 27 martie 2022. În urma alegerilor parlamentare din 2020 a obţinut un mandat de deputat. Candidează sub sloganul „Facem istorie prin curaj!”.

Poziţia nr. 3: MARCEL CIOLACU (Partidul Social Democrat). Marcel Ciolacu este în prezent prim-ministru al României. S-a născut la 28 noiembrie 1967, în Buzău. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Ecologice din Bucureşti (1991 – 1995), cursuri postuniversitare în Management şi finanţare locală la Universitatea Ecologică din Bucureşti (2004) şi „Securitate şi bună guvernare” la Colegiul Naţional de Apărare Bucureşti (2008 – 2009), precum şi studii de masterat în Managementul finanţelor publice, la SNSPA Bucureşti (2010 – 2012). Este preşedinte al Partidului Social Democrat (din august 2020), fiind membru din 1990. A fost consilier juridic în cadrul ALCOM SRL (1998 – 2007), prefect interimar al judeţului Buzău (noiembrie 2004), consilier judeţean (2004 – 2008), director executiv la URBIS SERV SRL (2007 – 2008), viceprimar al municipiului Buzău (2008 – 2012). A fost ales deputat din partea PSD în circumscripţia electorală nr. 10 Buzău la alegerile din 2012, 2016 şi 2020. Ciolacu a fost vicepremier fără portofoliu (2017 – 2018) şi a deţinut şi funcţia de ministru interimar al Apărării (6 – 12 septembrie 2017). Pe 13 iunie 2023, preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pentru funcţia de prim-ministru. Candidează sub sloganul electoral „Viziune pentru naţiune”.

Poziţia nr. 4: NICOLAE CIUCĂ (Partidul Naţional Liberal). Nicolae Ciucă este în prezent preşedinte al Senatului României. S-a născut la 7 februarie 1967, în Pleniţa, judeţul Dolj. A absolvit Liceul Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova (1985), Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu (1988), Cursul de perfecţionare de comandanţi companii cercetare, la Făgăraş (1990), Academia de Înalte Studii Militare, specialitatea Arme Întrunite (1995), şi mai multe cursuri în cadrul centrelor PfP Bucureşti şi Ankara (1997).

În cadrul Armatei, a avansat de la comandant de pluton (Regimentul 26 Mecanizat „Rovine”, Craiova, 1988 – 1989), ofiţer de stat major (Biroul operaţii, Craiova, 1992 – 1996 şi 1997 – 1998, misiunea „UNAVEM III”, Angola, 1996 – 1997), şef de stat major (Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, Craiova, 1998 – 2001, Batalionul 26 Infanterie – rezervă strategică SACEUR, 2000), comandant (2004 – 2014) la şef al Statului Major al Forţelor Terestre (2014), locţiitor al şefului Statului Major General (2014 – 2015) şi şef al Statului Major al Apărării (2015 – 2019). A fost ministru al Apărării Naţionale (4 noiembrie 2019 – 14 martie 2020), prim-ministru interimar (2020) şi ministru al Apărării Naţionale (decembrie 2020; 2020 – 2021). În urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, a obţinut un mandat de senator pe listele Partidului Naţional Liberal. A deţinut funcţia de prim-ministru al României (decembrie 2021 – 12 iunie 2023), iar pe 13 iunie 2023 a fost ales preşedinte al Senatului. Este preşedintele PNL din 10 aprilie 2022. Candidează cu sloganul „Cu onoare şi credinţă în slujba ţării”.

Poziţia nr. 5: HUNOR KELEMEN (Uniunea Democrată Maghiară din România). Hunor Kelemen este deputat. S-a născut la 18 octombrie 1967, în comuna Cîrţa, judeţul Harghita. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară a Universităţii de Ştiinţe Agricole Cluj-Napoca (1993), precum şi Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (1998). Între 1990 şi 1997, a fost redactor la Radio Cluj, emisiunea în limba maghiară, iar între 1993 şi 1997 a fost redactor la revista culturală „Korunk”. În 1997 a devenit membru UDMR, iar din 2011 este preşedinte al formaţiunii.

A fost secretar de stat în Ministerul Culturii (1997 – 2000), ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional (23 decembrie 2009 – 6 februarie 2012; 9 februarie 2012 – 7 mai 2012); vicepremier, ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional (martie – octombrie 2014), vicepremier (23 decembrie 2020 – 25 noiembrie 2021; 25 noiembrie 2021 – iunie 2023). Este deputat UDMR începând din 2000.A mai candidat la funcţia de preşedinte al României la alegerile din 2009, 2014 şi 2019. La acest scrutin candidează sub sloganul „Respekt pentru toţi”.

Poziţia nr. 6: MIRCEA GEOANĂ (candidat independent). Mircea Geoană a fost secretar general adjunct al NATO (2019 – 2024). S-a născut la 14 iulie 1958, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti şi a lucrat ca inginer la Trustul Energomontaj din Bucureşti (1983 – 1990). Din 1987, a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti. A intrat în corpul diplomatic în 1990, fiind repartizat ca referent în relaţia României cu Franţa.

În 1991, a fost numit director al Departamentului de Afaceri Europene. În 1994, a absolvit cursul despre instituţii democratice al NATO. În 1995, a fost numit director al Direcţiei Generale pentru Europa, America de Nord, America Latină, Asia, Africa şi Orientul Mijlociu. A fost şi purtător de cuvânt al MAE (1993 – 1995). În februarie 1996, a fost numit ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statele Unite ale Americii.A fost ministru al Afacerilor Externe (2000 – 2004) şi preşedinte al Senatului (decembrie 2008 – noiembrie 2011). Din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat (2005 – 2010), a candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, dar a pierdut în turul al doilea de scrutin în faţa lui Traian Băsescu. Sloganul său electoral este „Viziune. Respect”.

Poziţia nr. 7: ANA BIRCHALL (candidat independent). Ana Birchall este avocat. S-a născut la 30 august 1973, în Mizil, judeţul Prahova. A absolvit Facultatea de Drept şi Relaţii Internaţionale „Nicolae Titulescu” (1996), fiind licenţiată în Ştiinţe Juridice la Universitatea Bucureşti. A absolvit cursuri de masterat (2000) şi de doctorat (2002) la Yale Law School, SUA.

A fost şef Oficiu Juridic la Omniasig S.A. (1996 – 1998); avocat în cadrul firmelor White & Case LLP New York (2002 – 2003) şi al reprezentanţei din Bucureşti (2008 – 2010), Biriş Goran (2010 – 2012), Muşat şi Asociaţii (2012); consilier la MAE (2003 – 2004), lector universitar la Universitatea „Dimitrie Cantemir” Bucureşti (din 2005), consilier al prim-ministrului (iulie – decembrie 2012). A fost membru PSD (2005 – 2019), fiind aleasă deputat în circumscripţia electorală nr. 39 Vaslui la alegerile din 2012 şi 2016. A deţinut funcţia de reprezentant special pentru proiecte strategice şi relaţii internaţionale la Nuclearelectrica (2022 – 2024).
Candidează sub sloganul electoral „Clădim România încrederii”.

Poziţia nr. 8: ALEXANDRA BERTALAN-PĂCURARU (Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională). Alexandra Bertalan-Păcuraru este cofondator şi coordonator naţional al Partidului Alternativa pentru Demnitate Naţională. S-a născut la 30 iunie 1987, la Galaţi. A prezentat emisiunea „8 într-o barcă”, difuzată de TVR2. A fost realizator şi moderator al emisiunilor „România Suverană” şi „Caravana România Suverană” la postul de televiziune Realitatea. Deţine calitatatea de asociat în cadrul companiilor ABP Consulting, Geopol International, Grup Financiar SA, Prestige Media Phg, Strategies Research Investments International şi Strategic Metals Investments.
Candidează sub sloganul electoral: „România se înalţă cu demnitate”.

Poziţia nr. 9: SEBASTIAN CONSTANTIN POPESCU (Partidul Noua Românie). Sebastian-Constantin Popescu este preşedintele Partidului Noua Românie. S-a născut pe 12 februarie 1982, în Balş, judeţul Olt. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara (2006). A profesat timp de cinci ani ca medic veterinar în Bucureşti, înainte să se îndrepte spre domeniul media. Este administrator al PR Media RTP şi preşedinte al Asociaţiei Romanian Tenis Premium. În 2015, a fondat PNR. A mai candidat la alegerile prezidenţiale din 2019. Sloganul său electoral, de la aceste alegeri, este: „Un preşedinte în slujba României”.

Poziţia nr. 10: LUDOVIC ORBAN (Forţa Dreptei). Ludovic Orban este deputat şi preşedinte al formaţiunii Forţa Dreptei. S-a născut la 25 mai 1963, la Braşov. Este absolvent al Facultăţii de Tehnologia Construcţiilor de Maşini din cadrul Universităţii Braşov (1988) şi de studii postuniversitare la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (1993). A debutat ca inginer stagiar la Izolatorul Târgu Secuiesc (1988 – 1990), apoi a fost inginer tehnolog la „Tractorul Braşov” (1990 – 1991); redactor la cotidianul „Viitorul Românesc” (1991 – 1992); director Relaţii Publice în cadrul Agenţiei de Politici Energetice din România (1997 – 1998); secretar general la Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap (1998 – 1999); secretar de stat, şef al Departamentului Informaţiilor Publice al Guvernului (1999 – 2000); secretar de stat, preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (2000 – 2001); viceprimar general al Capitalei (2004 – 2007), ministru al Transporturilor (2007 – 2008).

În 1992, a devenit membru al PNL, ocupând funcţiile de preşedinte al PNL Bucureşti (2002 – 2010), prim-vicepreşedinte al PNL (2009 – 2010) şi preşedinte al PNL (2017 – 2021). Începând din 2008, a câştigat trei mandate consecutive de deputat în circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti. A fost preşedinte al Camerei Deputaţilor (2020 – 2021). A fost prim-ministru al României (noiembrie 2019 – martie 2020; martie – decembrie 2020). În decembrie 2021, a fondat partidul Forţa Dreptei.
Candidează cu sloganul „Cinstit cu românii”.

Poziţia nr. 11: CĂLIN GEORGESCU (candidat independent). Călin Georgescu este cadru didactic asociat la Universitatea din Piteşti (din septembrie 2021). S-a născut la 26 martie 1962, la Bucureşti. A absolvit studii de masterat la Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului (1986) şi de doctorat în Pedologie (1999), în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, urmând studii în securitate şi apărare naţională în cadrul Colegiului Naţional de Apărare (2007).

A fost inginer la IEELIF Făgăraş (1986 – 1990) şi la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri Funciare (1990 – 1991); şef al Biroului senatorial pentru Mediu din Parlamentul României (1991); consilier al ministrului Mediului (1992); preşedinte al Asociaţiei Tineretului Ecologist din România (1993 – 1996); secretar general în Ministerul Mediului (1997 – 1998); director al Direcţiei de Organizaţii Economice Internaţionale din MAE (2004 – 2005); manager de proiect în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (1996 – 1997, 1998 – 2008); director executiv al Institutului de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare, coordonator al proiectului „Reprofesionalizarea României” (2006 – 2012) şi al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă (2000 – 2011), raportor special al ONU pentru efectele adverse ale transportului de produse şi deşeuri toxice şi periculoase asupra drepturilor omului la OHCHR Geneva (2011 – 2013), preşedinte al Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma (2013 – 2015), consilier special al directorului general al ONU (2015 – 2016). Din 2016, este consultant internaţional pe probleme de protecţia mediului şi dezvoltare durabilă. Sloganul său electoral este „Refacem România”.

Poziţia nr. 12: CRISTIAN DIACONESCU (candidat independent). Cristian Diaconescu este avocat. S-a născut la 2 iulie 1959, la Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti (1983), a urmat cursurile de specializare ale Centrului de Prevenirea Conflictelor în domeniul Măsurilor pentru Creşterea Încrederii şi Securităţii în Europa (1992) şi mai târziu studii de doctorat în Ştiinţe juridice (2007).

A fost judecător la Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov, la Judecătoria Sectorului 4 şi la Tribunalul Bucureşti (1983 – 1990). Diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, inclusiv la Misiunea Permanentă a României pe lângă OSCE (1990 – 2004), a fost secretar general adjunct şi ambasador la Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră (2000 – 2001). A obţinut un mandat de senator de Constanţa pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR, în urma alegerilor din 2004. În 2004, a fost numit ministru al Justiţiei, finalizând negocierile privind Justiţia şi Afacerile Interne pentru aderarea României la Uniunea Europeană; apoi a deţinut portofoliul de ministru al Afacerilor Externe (2008 – 2009; 2012).

A mai deţinut funcţia de consultant pentru relaţii externe şi şef al Cancelariei Administraţiei Prezidenţiale (2012 – 2014). A fost vicepreşedinte al PSD (2005 – 2010), preşedinte de onoare al UNPR (2010 – 2012). În 2013, s-a aflat printre iniţiatorii proiectului Fundaţia Mişcarea Populară, iar în 2014 s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară.Din 2013, este membru al Grupului Eminent al CTBTO din cadrul ONU şi profesor de Drept Internaţional, iar din 2016 profesor invitat la Universitatea Americană din Kuweit. În aprilie 2024, a fondat platforma independentă „Respect pentru România”, în calitate de preşedinte. Candidează cu sloganul electoral: „Preşedinte pentru România respectată”.

Poziţia nr. 13: CRISTIAN TERHEŞ (Partidul Naţional Conservator Român). Cristian Terheş este europarlamentar în Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni. S-a născut la 4 decembrie 1978, la Zalău. De profesie teolog şi specialist în comunicare, Cristian Terheş a fost preot şi director de business intelligence. În 2019, a fost ales europarlamentar pe lista PSD, iar în 2024 – pe lista AUR. A fost membru al Partidului Social Democrat (2019 – 2020) şi al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (2020 – 2023), iar de la 1 decembrie 2023 este membru al Partidului Naţional Conservator Român. A fost membru al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (2019 – 2020). Sloganul său electoral este „Credincios Naţiunii Române”.

Poziţia nr. 14: SILVIU PREDOIU (Partidul Liga Acţiunii Naţionale). Silviu Predoiu a fost ofiţer de informaţii externe. S-a născut în 1958, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Geologie-Geografie a Universităţii din Bucureşti. Şi-a început cariera managerială în 1998, ca şef de birou şi apoi şef de serviciu; a fost numit şef de direcţie la Combaterea criminalităţii organizate transfrontaliere (2000); după 11 septembrie 2001 a condus Direcţia de anti-terorism, iar din 2003 a fost şef de direcţie în structura de securitate a SIE. În 2005, a fost numit prin hotărâre CSAT prim-adjunct al directorului SIE, funcţie pe care a ocupat-o până la trecerea în rezervă pentru limită de vârstă, în 2018. În această perioadă, a deţinut o perioadă funcţia de director interimar al SIE. A înfiinţat Asociaţia „România, implică-te!” şi, ulterior, Partidul Liga Acţiunii Naţionale (PLAN). Candidează cu sloganul „Meriţi un preşedinte în serviciul tău!”.

Atribuțiile președintelui

Conform Constituţiei României (articolul 80), Preşedintele reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.

În acest scop, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale. În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
Nicio persoană nu poate îndeplini funcţia de preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive, precizează Legea fundamentală, informează Agerpres.ro.

Candidați la prezidențiale 1990-2024

În ultimii 35 de ani de alegeri libere, în turul I al prezidenţialelor au candidat: 

1990 – Ion Iliescu, Ion Raţiu, Radu Câmpeanu;

1992 – Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Gheorghe Funar, Ioan Mânzatu, Caius Traian Dragomir, Mircea Druc;

1996 – Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Petre Roman, Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar, Gyorgy Frunda, Nicolae Manolescu, Radu Câmpeanu, Adrian Păunescu, Ioan Pop de Popa, Tudor Mohora, George Muntean, Constantin Niculescu, Constantin Mudava, Nuţu Anghelina, Nicolae Militaru;

2000 – Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor, Theodor Stolojan, Mugur Isărescu, Gyorgy Frunda, Petre Roman, Teodor Meleşcanu, Gheorghe Eduard Manole, Graziela-Elena Bîrlă, Paul-Philippe Hohenzollern, Ion Sasu, Niculae Cerveni; 2004 – Adrian Năstase, Traian Băsescu, Corneliu Vadim Tudor, Marko Bela, Gheorghe C. Ciuhandu, George Becali, Petre Roman, Gheorghe Dinu, Marian Petre Miluţ, Ovidiu Tudorici, Aurel Rădulescu, Raj Tunaru;

2009 – Crin Antonescu, Mircea Geoană, Kelemen Hunor, Traian Băsescu, Sorin Oprescu, George Becali, Ovidiu Iane, Eduard Manole, Corneliu Vadim Tudor, Remus Cernea, Constantin Potârcă, Constantin Rotaru;

2014 – Victor Ponta, Klaus Iohannis, Călin Popescu-Tăriceanu, Elena Udrea, Monica Macovei, Dan Diaconescu, Corneliu Vadim Tudor, Kelemen Hunor, Teodor Meleşcanu, Szilagyi Zsolt, Gheorghe Funar, William Brînză, Constantin Rotaru, Mirel Mircea Amariţei;

2019 – Klaus Iohannis, Theodor Paleologu, Dan Barna, Kelemen Hunor, Viorica Dăncilă, Cătălin Ivan, Ninel Peia, Sebastian-Constantin Popescu, John-Ion Banu, Mircea Diaconu, Bogdan Stanoevici, Ramona-Ioana Bruynseels, Viorel Cataramă, Alexandru Cumpănaşu.

Noutăți electorale

Preşedintele AEP, Toni Greblă, a anunţat, marţi, că, în premieră, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi cu Institutul Naţional de Statistică, a fost realizat un program prin care va exista posibilitatea ca rezultatele la alegerile prezidenţiale să fie urmărite în timp real. „Dacă vorbim de rezultatul alegerilor, aş vrea să spun că, împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu sprijinul Institutului Naţional de Statistică, sunt realizate două softuri, două programe prin care, pe de o parte, în timp real va fi cunoscută prezenţa la vot per total pe ţară, pe judeţe, pe localităţi, pe secţii de votare, astfel încât fiecare cetăţean al României poate să ştie la orice moment câţi au votat în toate secţiile de votare, câţi au votat pe ţară, câţi au votat în oraşul lor, în localitatea lor în judeţul lor”, a afirmat Toni Greblă.

Acesta a adăugat că după ora 21,00, pe măsură ce procesele verbale şi materialele necesare votării sunt trimise Birourilor electorale judeţene, verificate şi urcate în sistem, „în mod instantaneu” rezultatul va fi afişat pe site-ul Biroului Electoral Central şi al Autorităţii Electorale Permanente şi ”va putea fi văzut în timp real care este rezultatul votării pentru fiecare din cei 14 competitori înscrişi în cursa pentru desemnarea preşedintelui României”.
De asemenea, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a transmis că a dezvoltat o nouă funcţionalitate pentru site-ul prezenta.roaep.ro, odată cu alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie 2024, „în conformitate cu cerinţele operaţionale ale Autorităţii Electorale Permanente şi prevăzute în Decizia BEC nr. 151D din 14.11.2024”.

„Astfel, toţi cei interesaţi vor putea urmări centralizarea voturilor şi o serie de reprezentări grafice ale rezultatelor provizorii, parţiale şi finale, după închiderea secţiilor de votare. Pe site-ul prezenta.roaep.ro, pentru prima dată vor fi prezentate grafic, în mod continuu, rezultatele voturilor obţinute de către candidaţi, pe măsură ce preşedintele şi membrii secţiilor de votare transmit digital procesele-verbale cu voturile exprimate. Cei care vor accesa site-ul vor putea selecta diverse criterii pentru afişarea rezultatelor: în funcţie de candidat, judeţ sau localitate, pe ţară sau în străinătate. Este o hartă interactivă ce permite diferite filtre. De asemenea, la fel ca la procesele electorale anterioare, vor fi publicate în timp real datele statistice cu privire la prezenţa alegătorilor în secţiile de votare, fotografiile proceselor-verbale şi alte date de transparenţă”, a explicat STS.

Totodată, atât site-ul prezenta.roaep.ro, cât şi site-ul voting.roaep.ro vor fi disponibile începând cu deschiderea oficială a votării, potrivit agerpres.ro.

Pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, STS a instruit peste 46.000 de persoane care vor face parte din secţiile de votare, iar din punct de vedere tehnic a configurat, instalat şi pus la dispoziţie sisteme informatice, echipamente de reţea şi de telecomunicaţii, tablete şi telefoane, a mai arătat sursa citată. Greblă a precizat, marţi, la o conferinţă de presă, că pentru alegerile prezidenţiale au fost organizate 18.968 de secţii de votare la nivel naţional şi 950 de secţii în străinătate.

El a spus că au fost tipărite aproximativ 19 milioane de buletine de vot pentru alegerile prezidenţiale, care au ajuns la prefecturi şi urmează să fie distribuite sâmbătă în secţiile de votare, împreună cu ştampilele, procesele verbale şi toate materialele necesare.

Până la data limită, au fost primite 6.721 de solicitări de vot prin corespondenţă, au fost expediate 6.283 de plicuri conţinând buletinul de vot, pentru că aceştia îndeplineau condiţiile de reşedinţă în străinătate şi, până în prezent, 2.531 de români au votat prin corespondenţă, a mai spus Greblă.

Şeful AEP a arătat că se aşteaptă, cu trei zile înaintea votării, să vină plicurile cu votul prin corespondenţă din străinătate, menţionând, însă, că există zone în care poşta funcţionează mai greu şi plicurile ar putea să nu ajungă. Greblă a menţionat că în această situaţie AEP îi va contacta pe cei ale căror plicuri nu au ajuns cu trei zile înainte de vot şi îi va informa că au posibilitatea să voteze la orice secţie de vot din străinătate. „Niciunul nu va fi lipsit de posibilitate de a vota”, a adăugat şeful AEP.

Există posibilitatea ca preşedintele secţiei de votare să prelungească votarea până când ultimul alegător aflat în incinta secţiei să poată să-şi exercite dreptul de vot. Prelungirea votării se face până la 23,59 minute, când sistemul electronic se închide şi nu se va mai putea vota în nicio secţie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Noii Cineaști: Multimedia în Inovație și Marketing, Produs în Sibiu, la final

Proiectul Noii Cineaști s-a desfășurat pe parcursul primelor două luni din acest an școlar (septembrie – octombrie 2024). La această inițiativă au participat elevi de la Colegiul Național „Gh. Lazăr” Sibiu. Scopul acestui demers a fost inițierea tinerilor în promovarea multimedia a științei și a business-ului sibian, dar și lărgirea Clubului Cinefil de Știință și Tehnică din România.

Pentru elevi, participarea la acest program a presupus implicarea în
dezbateri tematice și ateliere de lucru care să le formeze/exerseze competențele de comunicare media, comunicare lingvistică/româno-engleză, dezvoltarea creativițății și deprinderea utilizării IA în activitățile de cercetare.

„Subiectele abordate vor fi dintr-un spectru larg, de la cercetare și știință, la business și marketing din ecosistemul nostru sibian. Rezultatul va fi un scurt metraj productie proprie, precum se poate vedea pe pagina de YouTube a Clubului SciTech Media Sibiu și în extrasele de presa 2023 despre proiectul Noii Cineaști”, a declarat Felicia Milan, Manager Project.

Pentru editarea mediatică s-au folosit aparatele digitale personale și software built-in sau ușor accesibile.

Întâlnire de lucru la Redacția Sibiu 100%

La sediul Redacției Sibiu 100%, a avut loc prezentarea ultimei etape a proiectului „Noii Cineaști: Multimedia în Inovație și Marketing”, desfășurat în parteneriat cu Produs în Sibiu. Liceenii de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr au prezentat filmulețele realizate în cadrul proiectului, iar după dezbateri, impresii, concluzii ale muncii în echipă, cei mai implicați și merituoși dintre ei au fost premiați.

A fost un proiect interactiv în care elevii Colegiului National Ghoerghe Lazăr din Sibiu s-au implicat și au apelat la creativitatea lor

a declarat coordonator campanie Produs în Sibiu, Lucian Vlad

A fost un proiect interactiv în care elevii Colegiului National Ghoerghe Lazăr din Sibiu s-au implicat și au apelat la creativitatea lor care a fost transpusă în materialele finale. Am avut sprijinul conducerii colegiului, a profesorilor și a dirigintelui Marius Gîrjoabă, cărora le mulțumim!, a declarat coordonator campanie Produs în Sibiu, Lucian Vlad

Redacția Sibiu 100% – moment festiv

Impresii ale participanților la proiect

„În perioada septembrie – octombrie 2024 la noi în școală s-au derulat activități în cadrul proiectului Multimedia în Inovație și Marketing, Produs în Sibiu. Inițiativa a reprezentat o oportunitate extraordinară pentru elevii noștri din clasa a X-a B să își exploreze creativitatea, să își exprime ideile prin intermediul artei cinematografice și să învețe să colaboreze într-un mod inedit.

Prin acest proiect, tinerii noștri au fost încurajați să viseze cu ochii deschiși, să descopere lumea fascinantă a cinematografiei și să înțeleagă că arta nu înseamnă doar divertisment, ci și o modalitate de a transmite emoții, mesaje și valori. Într-o lume în care tehnologia avansează rapid, este esențial să oferim elevilor nu doar acces la instrumente moderne, ci și contextul în care să le folosească pentru a crea, a învăța și a inspira.

Succesul acestui proiect nu ar fi fost posibil fără efortul și dedicarea echipei de organizare, a mentorilor și a tuturor celor care au sprijinit această inițiativă. Le mulțumim din inimă pentru implicarea lor și pentru șansa oferită elevilor noștri de a-și descoperi potențialul artistic. Sunt convinsă că acest proiect nu doar că le-a dezvoltat competențe importante pentru viitor, ci și faptul că le-a sădit în suflete pasiunea pentru cultură, pentru muncă în echipă și pentru visare.

Felicitări tuturor participanților!”, a declarat Prof. Săndulescu Gabriela, Director adjunct Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu.

Rusu Marinela – responsabil Centrul de Documentare și Informare: „Este momentul încheierii unui proiect inedit și incitant organizat în Colegiul nostru de Asociația Produs în Sibiu în parteneriat cu Primăria Sibiu. Elevii noștri au avut ocazia de a-și lărgi cunoștințele în domeniile științe, dezvoltare personală, utilizarea noilor tehnologii, de a-și exersa creativitatea și de a comunica direct, nemijlocit, cu specialiști în domeniu – doamna dr. Felicia Milian și domnul Lucian Vlad – director vânzări și publicitate, Sibiu 100%. Inițiativa doamnei dr. Felicia Milian este, în același timp, un mijloc oportun de dezvoltare și de pregătire a tinerilor pentru orientarea și alegerea viitoarei cariere, de dezvoltare a spiritului critic și de implicare în proiectele educative și culturale la nivel comunitar.

Acest proiect ne-a deschis drumul spre dialog și colaborare cu specialiști ai instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale și massmedia, spre noi oportunițăți de comunicare și de participare la parteneriate școală-comunitate”.

Stoia Anamaria, clasa a X-a B: „Participarea la acest proiect despre realizarea filmulețelor și descoperirea de noi pasiuni a fost o experiență cu adevărat interesantă și utilă pentru mine. În primul rând am învățat cum să creez un filmuleț – de la 0 – de la planificare și până la editare. Procesul mi-a arătat cât de importantă este creativitatea, dar și atenția la detalii. Mi-am dat seama că fiecare pas contează și că succesul depinde de efortul depus.

În final, acest proiect m-a învățat să fiu mai deschisă la idei noi și să mă implic în activități care îmi pot dezvolta abilități practice și personale. Mi-a plăcut că am avut ocazia să combin tehnologia cu dezvoltarea personală, iar acest lucru m-a făcut să privesc încrederea în mine și în viitor cu alți ochi”.

Pârvu Daria, clasa a X-a B: „Participarea la acest proiect a fost o experiență deosebită, care m-a ajutat să descopăr lucruri noi despre mine și despre ceea ce mă pasionează. Învățând cum să creez filmulețe am realizat cât de importantă este planificarea, creativitatea și munca în echipă. Fiecare etapă, de la alegerea temei, până la montaj, a fost o provocare care m-a ajutat să-mi dezvolt răbdarea și atenția la detalii. Vizionarea filmulețelor despre știință și dezvoltare personală a fost o sursă de inspirație. Am înțeles cât de important este să ai un vis, să îți stabilești obiective clare și să nu renunți în fața obstacolelor. Am învățat că succesul nu vine peste noapte, ci este rezultatul efortului constant și al dedicării. Mi s-a părut o activitate utilă și plăcută, care nu doar mi-a oferit cunoștințe practice, dar m-a și motivat să explorez mai mult pasiunile mele”.

Mocanu Mara, clasa a X-a B: „Proiectul Noii Cineaști a fost o experiență interesantă, care mi-a oferit atât oportunitatea de a învăța lucruri noi, cât și de a-mi dezvolta abilități importante. Mi-a plăcut faptul că am avut libertatea de a creea propriile filmulețe despre orașul Sibiu. În același timp, am învățat lucruri noi despre filmare, montaj și colaborare, toate acestea contribuind la dezvoltarea mea. Videoclipurile pe care le-am vizionat în cadrul proiectului despre știință și despre cum să reușești în viață, au fost foarte motivante și m-au învățat importanța perseverenței și curiozității. Proiectul a fost o experiență educativă, plăcută și memorabilă pe care o consider de ajutor mai departe în parcursul meu”.

Racu Irina, clasa a X-a B: „Proiectul Noii Cineaști a fost o experiență extraordinară care m-a ajutat să îmi descopăr creativitatea și să învăț lucruri noi. Realizarea filmulețului despre Sibiu mi-a oferit ocazia să explorez orașul într-un mod inedit și să învăț să lucrez în echipă. Mi-a plăcut să văd cum ideile noastre prind viață în materialul final.

Vizionarea videoclipurilor despre știință și succes în viață au fost o sursă de inspirație, motivându-mă să fiu perseverentă și să cred în propriile idei. Acest proiect mi-a dezvoltat abilități practice și mi-a întărit încrederea în mine, fiind o experiență deosebit de utilă și plăcută”.

Proiectul a fost cofinanțat prin agenda educațională a Primăriei Sibiu, și a fost oferit gratuit participanților.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Expoziție foto-documentară dedicată zilei de 1 Decembrie 1918 la Sibiu

0

Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale organizează vernisajul unei expoziții foto-documentare dedicate zilei de 1 Decembrie 1918, marcând momentul istoric al Marii Uniri.

Evenimentul va avea loc miercuri, 27 noiembrie 2024, de la ora 12:00, la sediul instituției din Sibiu, situat pe strada Arhivelor, nr. 3.

Expoziția, deschisă publicului în perioada 27 noiembrie – 11 decembrie 2024, prezintă imagini și documente valoroase, incluzând:

  • Fotografii din Primul Război Mondial.
  • Portrete ale membrilor Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului și altor teritorii românești unite cu țara.
  • O secțiune specială dedicată Anului Omagial „Avram Iancu”.
  • Fotografiile expuse fac parte din colecția lui Petru Borteș (1892–1979), editor și colecționar născut în Vidra, județul Alba, stabilit ulterior la Sibiu.

Cu ocazia vernisajului, va fi prezentată lucrarea „Pe urmele editorului și colecționarului Petru Borteș”, care explorează contribuțiile remarcabile ale acestuia ca membru al Consiliului Dirigent, al Uniunii Scriitorilor și Ziariștilor, și ca figură marcantă a perioadei interbelice transilvănene.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Probleme mari la RAR. Activitatea este blocată complet

Activitatea cu publicul la Registrul Auto Român a fost blocată în toată țara, joi, din cauza unui “incident tehnic neprevăzut”, provocat de sistemele de prevenire a incendiilor.

Concret, acestea au cauzat o întrerupere a echipamentelor vitale care susțin infrastructura IT.

De asemenea, RAR mai transmite că este sistată și funcționarea aplicațiilor care asigură colaborarea cu stațiile ITP.

Joi seară, reprezentanții RAR au anunțat că le-au cerut clienților cu programări în această zi să se prezinte vineri la reprezentanțele sale.

Angajații îi vor notifica pe cei ce au de ridicat documente când vor putea fi acestea eliberate, în ordinea cronologică a programărilor din ziua de joi.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: Bucată de tablă, în pericol de cădere de pe un bloc cu 10 etaje din Sibiu. Pompierii au intervenit rapid

În urma avertizărilor meteorologice de vreme severă, pompierii militari sibieni sunt la datorie pregătiți să intervină în orice situație de urgență care ar putea apărea.

Până în acest moment pompierii au fost solicitați să intervină pentru degajarea unor arbori căzuți după cum urmează:

  • pe DN7 în localitatea Boița
  • pe DJ 106G, între localitățile Sibiu și Cisnădioara.

Nu au fost înregistrate victime sau alte pagube materiale.

De asemenea, pompierii au fost solicitați să intervină pe strada Semaforului din municipiul Sibiu, pentru a îndepărta o bucată de tablă de pe acoperișul unui imobil de 10 etaje, care era în pericol de cădere.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Mihai Posada. O istorie literară în mișcare

Articol de Daniel Deleanu

Există printre poeți și critici o specie aparte, un hibrid critic-poet, respectiv poet-critic. Din prima categorie fac parte personalități notorii precum Hasdeu, Iorga, Călinescu, Perpessicius ori, mai aproape de zilele noastre, Ion Negoițescu, Ion Pop și Gheorghe Grigurcu.

Celei de-a doua categorii îi aparțin, între atâția alții, Grigore Alexandrescu, Macedonski, Blaga, Doinaș și, mai nou, Traian T. Coșovei (vezi excelentul volum Pornind de la un vers) ori Gellu Dorian (Cititorul de poezie etc.). Această a doua specie hibridă, și-anume de poet-critic, pare a-și fi aflat la Sibiu un teren mai fertil ca niciunde. De la membrii Cercului literar de la Sibiu la euphorioniștii de azi (Dumitru Chioaru, I. R. Văcărescu și Rita Chirian), poeții sibieni sunt și critici literari. Unii dintre ei făceau critică de întâmpinare și în alte medii, spre exemplu la televiziunile locale (Florin Oancea și Ștefan Doru Dăncuș).

Cartea întâmpinărilor. O istorie literară alcătuită din cronici

Un poet-critic este și sibianul Mihai Posada, iar el ne-o demonstrează deplin în cel de-al treilea volum din seria intitulată Cartea întâmpinărilor. O istorie literară alcătuită din cronici, publicat în 2024 la editura Limes din Cluj. Tomul – pentru că la aproape 600 de pagini se poate numi așa – cuprinde cronici redactate între anii 2000-2023 ce combină lirismul sensibilității poetului cu ascuțimea privirii criticului literar.

Și asta pentru că Mihai Posada, cunoscut pentru poezia sa introspectivă și stilul său elocvent, se aventurează în această carte într-un teritoriu de graniță, explorând opera altor scriitori printr-o serie de cronici literare ce trasează o hartă a literaturii contemporane. Printre mulții scriitori recenzați de autor se află Adrian Alui Gheorghe, Octavian Doclin, Adrian Popescu, Dumitru Chioaru, I. R. Văcărescu, Simona Grazia-Dima, Ana Selejan, Gabriel Stănescu, Anca Sîrghie, Cornel Ungureanu, George V. Precup, Rodica Grigore, Părintele Necula și Ioan Barb.

Cartea lui Posada se deosebește de alte compendii de cronici literare prin abordarea sa profund personală și prin înclinația spre o estetică a întâmpinării, a primirii literaturii ca pe o experiență vie. Fiecare cronică devine un dialog cu scriitorul comentat, dezvăluind, în egală măsură, o parte din sufletul autorului. În această lucrare, Posada creează o țesătură de reflecții literare, având ca fir de urzeală dorința de a înțelege cum se nasc textele, care este impactul lor în spațiul cultural actual și cum pot ele genera emoție autentică și sens.

Iată cum comentează, spre exemplu, o carte de poezie a lui Menuț Maximinian: „[poetul] dezvăluie în culegerea sa de versuri Crucea nopții un spiritic proteic, ludic bine temperat, meșteșugar cu elemente sacre, simple, familiare și lipsite de opulență, pure, puse în operă cu inocența – «paradoxală» pentru poetul matur – a Micului Prinț” (p. 248); ori o carte de proză a lui Adrian Alui Gheorghe: „Prozele «scurte, medii și lungi» din volumul Zugzwang sau Strada cu o singură ieșire […] nu sunt nici mai autoficțiuni, nici mai puțin romanțate decât oricare altele care par că nu vin de nicăieri, dar dezvoltă matrițe mai vechi. Autoportretul este cât se poate de exact, iar arta de a naște poveste fără a se dezvălui pe sine îi este proprie autorului” (p. 250).

„Cuvântul din cronicile lui Mihai Posada are o forță magnetică intrinsecă”

Structura cărții este una fluidă, organizată mai degrabă după asocieri tematice și estetice decât după o cronologie strictă, ceea ce oferă cititorului libertatea de a descoperi surprize și conexiuni neașteptate între diferiți autori. În stilul său poetic și meditativ, Posada analizează aspecte mai puțin vizibile ale operelor și, de multe ori, folosește comparații originale și metafore pentru a deschide noi perspective de înțelegere. Pe lângă analiza textelor, adesea sunt evocate momente biografice sau detalii semnificative ale contextului literar din care au răsărit creațiile, ceea ce adaugă o dimensiune istorică aparte, așa cum se poate observa și din paginile în care criticul comentează o carte a lui Dumitru Mălin, despre care afirmă că „a avut permanent funcții de conducere pe tărâm cultural, fapt care îl motivează poate să se manifeste ca atare și în poezie” (p. 313).

Cuvântul din cronicile lui Mihai Posada are o forță magnetică intrinsecă, pentru că din el iradiază o magie a sugestiilor ce-l apropie de poezie, fără însă a-și pierde accentul critic, ce întotdeauna cade, totuși, pe valoarea estetică. Posada nu poate concepe actul hermeneutic decât ca unul liric, însă criticul – care e autorul unei teze doctorale despre Mircea Eliade – este destul de cerebral pentru a ști cum să-și strunească armăsarii exegetici, disociind cu aparență ușurință poezia de critică, lucru care nu se întâlnește prea des la alți poeți care fac critică literară.

Posada reușește să dea voce unei „istorii” alternative

Un alt element remarcabil al Cărții întâmpinărilor este că Posada scrie nu doar din rolul criticului, ci și al unui cititor profund implicat emoțional. Se simte o afinitate sinceră pentru literatura română contemporană, iar Posada reușește să dea voce unei „istorii” alternative, unde esența nu e în marile momente de cotitură, ci în trăirile/impresiile (din care nu o dată răzbate o fină urmă de ironie), și, mai ales, în întâlnirile literare pe care le-a avut de-a lungul timpului.

Iată, de exemplu, cum își începe criticul o cronică de întâmpinare la o carte de poezie a Nicoletei-Cristina Scarlat: „De cititorul ieșean & cercetătorul operei lui Mircea Eliade, cu numele Cristian Scarlat, am auzit prin anul 2007, când se arăta interesată de opul meu privind Opera publicistică… a gânditorului român și istoricului credințelor și ideilor religioase de pe planeta pe care o locuim împreună. Intermediată de distinsul cercetător Mihaela Gligor din Cluj, apropierea noastră s-a petrecut grație Internetului și a evoluat tot așa până astăzi, când eliadista de la Iași mi-a făcut plăcuta surpriză a debutului poetic în volum, de această dată semnat cu numele întreg de poetă: Nicoleta-Cristina Scarlat” (p. 402).

Esteticul este atât scară a valorii unui text comentat, cât și mijloc de exprimare în textul prin care se comentează

Interpretările lui Mihai Posada sunt creative și nu este astfel de mirare că putem întâlni aici un proces de adaptare a unei dimensiuni hermeneutice de tip axiologic, unde esteticul este atât scară a valorii unui text comentat, cât și mijloc de exprimare în textul prin care se comentează. Posada își asumă, totodată, actul critic prin identificarea în operele analizate a unei punți de legătură între trecut și prezent, conștient fiind de fiecare dată când comentează o carte că fenomenul literar trebuie perceput ca unul în mișcare.

Pentru iubitorii de literatură, volumul lui Mihai Posada devine o invitație la reflecție și o reafirmare a rolului scriitorului-critic în spațiul cultural românesc. Cartea întâmpinărilor este o mărturie literară care merită atenția cititorilor nu doar pentru erudiția ei, ci și pentru modul unic în care ne arată că literatură este, înainte de toate, o formă de întâlnire. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Primăria Sibiu: Utilajele rămân în continuare în teren pentru a preveni formarea înghețului

În contextul temperaturilor scăzute din seara și noaptea trecută, echipele firmei de deszăpezire din Sibiu au ieșit cu utilaje în teren de la ora 21, intervenindu-se cu 3 autospeciale, inițial pe arterele principale, în sensurile giratorii și intersecții, pe drumurile în rampă/pantă, pe viaducte și în apropierea cursurilor de apă.

De la ora 1.30 din această dimineață în teren au acționat 8 autospeciale care au împrăștiat până în prezent aproximativ 150 de tone de materiale antiderapante pe străzile din Sibiu.

„Pentru îndepărtarea gheții de la trecerile de pietoni, din stațiile de autobuz și din zona centrală, în teren se află 4 echipe care acționează manual.

Și în stațiunea Păltiniș s-a intervenit în cursul nopții pentru curățarea zăpezii și combaterea poleiului de pe carosabil.

Utilajele rămân în continuare în teren pentru a preveni formarea înghețului”, au transmis reprezentanții municipalității sibiene.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Apelul de ultimă oră al polițiștilor sibieni pentru șoferi

Polițiștii sibieni au transmis mai multe recomandări șoferilor în contextul avertizărilor de vreme severă din județ.

„Informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi echipaţi-vă maşina corespunzător.

Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă!

Vă sfătuim să adoptați o manieră prudentă de conducere şi să adaptați permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic.

Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.

Curăţaţi farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Informații utile și oportune privind restricțiile de trafic cauzate de evenimentele rutiere sau de efectele manifestărilor meteorologice pot fi accesate pe site-ul Poliției Române – https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic”, a transmis IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News