Kerstin Ursula Jahn este, din 2021, Consulul Germaniei la Sibiu. Mandatul său încredințat de statul german se va încheia în luna iunie a acestui an. Sibiu 100% a stat de vorbă cu consulul Germaniei la Sibiu despre bilanțul activității sale în această funcție, cum s-a acomodat în orașul de pe Cibin, ce a învățat de la sibieni, cum și-a petrecut timpul liber în urbea noastră, precum și despre colaborarea avută cu etnicii sași din această parte a Transilvaniei.
Totodată, reprezentantul diplomației germane ne-a mărturisit ce fel de mâncare locală preferă, cine este autorul său preferat și care este mesajul său pentru sibieni la final de mandat.
„Consulatul s-a schimbat odată cu vremurile”
În curând se împlinesc 4 ani de când ați preluat conducerea Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu. Aceasta, după ce ați activat în diplomație în alte câteva state: Franța, Polonia și Burkina Faso. La finalul acestui mandat, ce a însemnat pentru dumneavoastră etapa Sibiu?
Am avut multe de învățat din această experiență.Când am venit cu soțul meu la Sibiu nu știam prea multe. A fost pentru prima dată când ajungeam în România, mai exact în Transilvania. Ne-am pregătit înainte să venim aici, am citit despre această țară, despre regiune și despre istoria locului. Am venit pentru a-i cunoaște pe oamenii de aici și pentru a înțelege schimbările istorice care au avut loc. Până astăzi, am învățat foarte multe și am avut numeroase întâlniri cu oamenii de aici.
Ați devenit un pic emoțională în ceea ce spuneți…
Cu siguranță! Din fericire, facem acest interviu astăzi și nu când se termină mandatul aici, pentru că atunci aș fi fost cu adevărat emționată. Am avut oportunitatea să ne apropiem de oamenii de aici, chiar din prima zi. Ne-au primit cu brațele deschise și cred că și ei vor fi emoționați atunci când va trebui să plecăm. Nu vreau să mă gândesc la asta acum. Ne simțim foarte bine aici. A fost o plăcere să lucrăm și să trăim aici.
Puteți să ne spuneți câteva dintre cele mai importante atribuții pe care le are un consulat asemeni celui de la Sibiu, pentru cei care nu sunt atât de familiarizați cu această instituție?
Este un consulat profesional aici, în Sibiu, al statului federal german. Acest lucru se datorează istoriei sașilor și istoriei, în general, schimbărilor istorice pe care le-am avut la sfârșitul anului ’89 și începutul anului ’90. Începuturile au fost ale unui consulat foarte mare, cu o secție consulară de vize. Și a fost construit deja în 1990.
În mai 1990, am avut prima agenție consulară care se ocupa în primul rând cu sașii care doreau, cel puțin, să călătorească în Germania, dacă nu să plece definitiv și să se mute în Germania. O mulțime de lucruri s-au schimbat de atunci, dar și noi. Trei decenii au trecut de atunci. Consulatul s-a schimbat odată cu vremurile. Acum este un consulat foarte mic. Activăm doar două persoane din partea statului German aici. Sunt eu și colegul meu, vice-consulul. Și apoi, aș spune că avem alături o mână bună de angajați locali. Deci, în total, suntem 10 persoane care lucrează aici, în acest consulat.
În continuare, unul dintre pilonii noștri principali este relația cu minoritatea germană. Și acesta este principalul nostru motiv pentru care existăm aici, în Sibiu. În strânsă legătură cu aceasta este conservarea patrimoniului cultural german: de exemplu cu bisericile fortificate al sașilor transilvăneni. Pe de altă parte, avem relația cu minoritatea germană. Monumente istorice unice în lume
Un alt pilon este reprezentat de relațiile cu economia germană, cu concernele cu sediul în Germania. Apoi avem o secție consulară care este acum foarte mică, dar încă mai avem unele servicii pentru germani, de exemplu, pașapoartele etc. Aceștia pot solicita pașapoarte aici. Și suntem în colaborare cu Ambasada Germaniei din București. Ceea ce înseamnă că acești germani care au nevoie de aceste tipuri de servicii consulare nu trebuie să călătorească la București, ci își pot rezolva probleme aici, mai aproape de casa lor. La Sibiu avem de asemenea o mulțime de evenimente culturale.
De exemplu, cu secția germană a Teatrului Național Radu Stanca foarte populară și de succes avem o relație foarte strânsă. Sub conducerea lui Hunor Horváth secția germane prezintă piese contemporane de foarte bună calitate în limba germană. Îl admir pe directorul teatrului, domnul Constantin Chiriac, fondatorul FITS (n. red., Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu), care a fost una dintre cele mai mari surprize pentru mine, venind aici, la Sibiu, în 2021. Pentru că și eu, aș spune, sunt o iubitoare a teatrului.
Am fost de multe ori la festivalul din Avignon (n. red., în Franța, la Avignon, are loc, anual, unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru din Europa) și nu știam că un festival de asemenea anvergură are loc aici, în Sibiu. Acum sunt unul dintre ambasadorii acestui festival, FITS.. Așadar, aș spune că sunt patru piloni pe care îi avem aici pentru micul nostru consulat, într-un frumos oraș din Europa.
Un parcurs profesional al coincidențelor
Ce v-a făcut să vă decideți să urmați o carieră în diplomație?
Am fost, și încă sunt atrasă, de limbile străine. Mă uitam ce pot studia după Bacalaureat, ce fel de studii s-ar potrivi cu acest interes pentru limbile și culturile străine. Și nu am prea reușit să găsesc ceva și apoi, din întâmplare, cineva a auzit despre altcineva care studia la Ministerul de Externe și a vorbit cu cu mama mea, iar ea a spus că este ceva ce s-ar putea să mi se potrivească. Am cerut apoi informații la Ministerul de Externe. A fost un studiu dual: teorie și practică. Și trebuia să-mi dovedesc cunoștințele în limba engleză și franceză. Am avut oferta de a studia timp de încă trei ani în aceste două limbi.
Și în acești trei ani a fost o perioadă de aproximativ un an, în care am mers la o misiune germană în străinătate. Asta mă atrăgea și nu căutam mult mai departe, ca să fiu sinceră. Așa că acești trei ani au fost pur și simplu minunați pentru că este o formare foarte, foarte bună pe care o primești, foarte cuprinzătoare și în toate domeniile posibile ale vieții umane și ale diplomației, în politică, economie și drept internațional.
Și apoi ai posibilitatea de a merge la o misiune în străinătate. În cazul meu, prima dată a fost Franța. Am fost la Paris aproape 12 luni și acea experiență mi-a format complet personalitatea. Acești trei ani mi-au schimbat viața în mod hotărâtor! Am fost născută și crescută în anii 70 și 80 în partea occidentală și foarte industrializată a Germaniei. Și aceasta a fost o ușă către lume.
Cum ați descrie parcursul dvs. profesional?
Mă gândeam că întotdeauna ne place să vorbim despre coincidențe. Nu sunt destul de sigură, ajungând la o anumită vârstă, dacă coincidența există sau nu. Dar o pot numi coincidență. A fost doar un pas care i-a urmat altuia. Primul pas a fost că am mers la Paris în timpul acestor ani de studii. Acolo mi-am lăsat o parte din inimă, pentru că această limbă este frumoasă, Parisul este frumos.
Aveam 21 de ani când am avut șansa să trăiesc un an fermecător, fără probleme prea mari. Câștigam deja niște bani din partea ministerului, iar mie îmi place să îl citez mereu pe Ernest Hemingway, care a scris o cartea „A moveable feast” despre viața la Paris, în care constată pe prima pagină: Cine este suficient de norocos să poată trăi în Paris ca tânăr, va purta acest oraș în inima lui pentru tot restul vieții sale.
Și am primit această carte, când am plecat la cei 21 de ani ai mei, la Paris. Am citit primul rând și m-am gândit că este promițător. Acum, câteva decenii mai târziu, vă pot spune că a avut dreptate. Așa a fost. Acesta a fost primul pas spre marea mea dragoste pentru Franța. Nu o pot spune altfel. Și apoi a venit coincidența.
Prima mea detașare adevărată a fost un an la Paris, doar un an și, după aceea, am lucrat pentru o vreme la Bonn (n. red., fosta capitală a RFG). Prima mea detașare reală ca și consul la acea vreme a fost la un consulat mic, puțin mai mare decât acesta de la Sibiu, și anume la Consulatul General de la Lyon, în Franța.
Deci, aceasta a fost a doua ședere în Franța. Și cred că această conexiune reală legată de apropierea cu Franța își are originile în timpul petrecut de mine acolo, pentru că timp de cinci ani am fost detașată acolo, din 1993, până în 1998. Atunci am fost martoră la o schimbare completă în relația germano-franceză. La început a fost un pic mai greu să fii reprezentant german în Lyon.
Aici, orașul trăise o perioadă a procesului lui Klaus Barbie, care a fost conducătorul Gestapo-ului din Lyon în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost capturat undeva în Bolivia și adus la Lyon, unde a avut loc procesul privind încălcarea drepturilor omului. A fost copleșitor pentru întreaga societate, pentru că martori oculari și victime au făcut relatări înfricoșătoare în cadrul procesului. Procesul s-a terminat cu câțiva ani înainte să fiu detașată la Lyon, iar această amintire era încă vie în mentalitatea oamenilor.
Am fost foarte atenți la acel moment în consulatul nostru mic, restabilind încrederea în poporul german. În cursul mandatului meu la Lyon am putut fi martora apropierii crescânde între germani și francezi, ceea ce mi-a influențat profund personalitatea.
Mai târziu am mers în Polonia, la Gdansk. Aici, am avut o minoritate germană destul de mare, care a rămas acolo în timpul comunismului, care are o poveste complet diferită față de minoritatea germană de aici. În timpul comunismului, nu li s-a permis, de exemplu, să vorbească germană și să valorifice tradițiile germane. A fost, cu adevărat, interzis. Și aceasta din cauza a ceea ce s-a întâmplat în al Doilea Război Mondial. Așa că am fost confruntată din nou cu istoria noastră.
Încă o dată, în calitate de persoană născută mult după cel de-al Doilea Război Mondial care a început la Gdansk cu atacul Germaniei, am fost confruntată cu consecințele acestuia. Iar viața mea a fost foarte mult influențată de trecut.
Apoi am avut șansa să mă întorc la Paris și am avut ocazia să lucrez timp de un an la Ministerul de Externe al Franței. Aceasta pentru că germanii și francezii au decis să semneze un tratat de prietenie în 1963, o bază bună pentru a lăsa în urmă trecutul, a îngropa ura și a se ajunge la o prietenie între aceste două popoare ale Europei.
Și o parte a acestui tratat important era schimbul de experiență ai unor funcționari ai Ministerelor noastre de Externe în fiecare an. Am avut posibilitatea de a participa la acest program de schimb. Așa că am lucrat acolo pentru francezi, ca un francez, cu sarcinile normale ale unui lucrător francez în minister. Am rămas încă patru ani la Paris.
În carieră am punctat apoi o experiență complet diferită. Am fost pentru prima mea dată în Africa Sub Sahariană. Într-o zi de marți mai lucram în ambasada noastră din Paris, iar miercuri am zburat împreună cu soțul meu și cu pisica noastră în Burkisa Faso. Joi, am început să lucrez în ambasada noastră din Burkina Faso, iar aceasta a fost o experiență foarte copleșitoare, mai ales că sunt doar cinci ore cu avionul de la Paris la Ouagadougou. Este o lume complet diferită, și nu poți fi pregătit pentru aceasta dacă nu ai mai fost acolo.
Nicio pregătire din lume nu te poate învăța în avans să simți, să miroși, să auzi, să experimentezi ce găsești la fața locului. Și a fost frumos. A fost la fel de bine. De la fiecare detașare la care am fost, am plecat cu lacrimi în ochi.
„Întotdeauna ne descurcăm, pentru că am o super echipă aici în consulatul nostru”
Care au fost cele mai mari provocări în timpul mandatului dumneavoastră la consulatul din Sibiu?
Au fost câteva, dar niciuna imposibil de rezolvat. Au fost unele în care te gândeai la început cum poți gestiona acea problemă? Dar în cele din urmă le rezolvi, pentru că am o echipă bună aici. De exemplu, am venit pe 23 iulie 2021 și, curând, a fost clar că ne pregăteam pentru o vizită prezidențială din Germania. Și când ești complet nou într-o funcție și nu ți-ai cunoscut încă omologii, vine o echipă de pregătire din Germania pentru a organiza vizita. Așa se și numește, „echipă de pregătire”. Iar când se întâmplă ceva atât de mare și de important, ca o vizită preprezidențială, atunci tu poți să trăiești asta ca pe o provocare.
A fost luată în calcul o altă astfel de vizită în contextul Covid. Am fost anunțați cu o săptămână sau două înainte. În final trebuit să anulăm această vizită, însă a fost o adevărată provocare pentru noi toți. Am vrut să o pregătim din nou, și apoi rușii au decis să invadeze Ucraina, așa că a trebuit să anulăm vizita prezidențială încă o dată. În cele din urmă, vizita președintelui Germaniei la Sibiu a avut loc într-un cadru foarte bun și nu ar fi putut fi mai bine, în 2023. Deci da, au fost niște provocări.
O altă provocare a fost că eram în drum spre România și m-am gândit că atunci când voi ajunge acolo, va fi săptămână frumoasă, voi căuta un apartament sau o casă în care să locuim. Am aflat pe drum, în mașină, venind aici, că va trebui să reprezint Germania la aniversarea de 300 de ani a lui Samuel von Brukenthal (n. red., 26 iulie 2023). Ei bine, pe 23 iulie am preluat funcțiile aici, iar pe 26, luni, era momentul aniversării. Trebuia să fiu prezentă acolo și aceasta a fost o provocare.
Încă mai întâlnesc oameni care își amintesc de această zi, care își amintesc ce am purtat în această zi și care îmi spun: Wow, ai făcut o impresie bună acolo! Așa că, pentru mine, a reprezentat o mare provocare, dar a fost făcută special pentru a intra în societatea orașului în acest fel.
Așa că da, au fost provocări și aș mai putea numi câteva. Dar întotdeauna ne descurcăm, pentru că am o super echipă aici în consulatul nostru.
Dacă ar trebui să alegeți câteva dintre cele mai importante realizări ale mandatului dumneavoastră, care ar fi acestea?
Cred că este mai degrabă un fel de element de personalitate. Mă gândesc mai degrabă la ceea ce nu am realizat. Cred însă că am fost foarte norocoși. Noi întotdeauna ne numim „echipa României”. Noi avem Ambasada Germaniei în București, Consulatul German de la Timișoara și consulatul nostru de aici, de la Sibiu. Deci, misiuni germane într-o țară nu atât de mare. Este ceva foarte special pentru vremurile în care ne aflăm.
În majoritatea țărilor avem o singură misiune. Însă în România avem aceste trei misiuni, datorită istoriei cu minoritățile germane. Am avut norocul ca împreună cu această echipă să trăim trei ani de prietenie și cooperare prosperă germano-română. Relațiile au fost puternice și consolidate. Dar aceasta nu este neapărat realizarea mea. Am fost destul de norocoasă să fiu parte din asta. Dar, după cum vedem acum, lucrurile se pot schimba într-un minut și sunt convinsă că suntem capabili să punem bazele, din nou, încrederii între oameni.
Și sper că proximitățile vor fi suficient de puternice să facă față acestor provocări la care suntem cu toții martori în aceste vremuri, pentru că acest parteneriat româno-german a fost parte a spiritului european foarte puternic. Și sper că acest spirit se va menține. Încă o dată, nu am putut să numesc realizările mele, însă aceasta este cu siguranță o realizare.
„Cred că economia germană este întotdeauna mână în mână cu cei de aici”
Care au fost principalele obiective pe care le-ați urmărit în activitatea dumneavoastră aici, la Sibiu?
Consulii, în mod normal, nu sunt oameni politici, dar avem obiective. Consulul face întotdeauna echipă cu ambasadorul. Aceste obiective sunt reevaluate în fiecare an, pentru că lucrurile se schimbă, după cum constatăm cu toții. Noi suntem un consulat mic, așa cum am spus. Unul dintre obiectivele mele principale este să stabilesc sau să continui relațiile cu minoritățile germane. Să văd unde se află situația lor momentan, să văd de ce au nevoie și să fie mă asigur întotdeauna clar că consulatul va lucra în strânsă colaborare cu ambasada, pentru că suntem în regiune, auzim mai de aproape ce este necesar sau ce nu se poate realiza în această regiune.
Sunteți foarte familiarizată cu mediul de afaceri german din România, în special din Sibiu. Cum vedeți dezvoltarea acestor investiții în comunitatea sibiană?
Este o întrebare dificilă. Și nu avem acesl glob de cristal pentru a ne uita la ceea ce se va întâmpla în continuare. Cred că toată lumea este foarte atentă în acest moment. Firmele germane au fost în ultimii 30 de ani parte a dezvoltării acestei regiuni. Noi întotdeauna nu vrem să dăm nume de firme, dar este adevărat, de exemplu, că povestea Continental este foarte strâns legată de dezvoltarea Sibiului și a regiunii Sibu. Este cel mai mare angajator aici, în Sibu, și suntem legați unii de ceilalți.
În măsura în care am învățat și am înțeles, firmele germane se bucură să investească aici, observând cu atenție ce se întâmplă în România. Deci, cred că ne aflăm într-un punct în care nimeni nu poate da un răspuns clar la această întrebare. Sperăm că se va merge mână în mână și avem o poveste de succes reală, de exemplu, Clubul Economic German din Transilvania – DWS, care există de mai bine de 25 de ani. Eu sunt președintele onorific al clubului.
Cu privire la evaluarea lucrurilor, nu numai aici, în România, ci în întreaga Europă sau chiar în întreaga lume, cine sunt eu să dau o perspectivă de viitor acum? Chiar nu este ușor, dar cred că economia germană este întotdeauna mână în mână cu cei de aici, cu autoritățile locale, cu oamenii care lucrează aici, cu românii.
Cum ați descrie Sibiul ca oraș?
Frumos și deschis lumii. Plin de viață. Odată mi-a zis cineva: Știi, după evenimentul acesta care are loc aici, Sibiul va fi iar trist. M-am gândit și i-am zis: Tu nu cunoști Sibiul, pentru că e un oraș plin de viață. Este o metropolă de mici dimensiuni foarte prietenoasă. Radiază tot timpul! Vara, poți petrece fiecare seară cu un alt eveniment cultural, cele mai multe dintre ele gratuite. FITS atrage un milion de oameni din întreaga lume.
Situat la capătul estic al Europei, toată lumea care vine aici este copleșită de frumusețea pe care o descoperă la fața locului. Și așa cum am spus, Sibiul are acest spirit plin de viață și aceste împrejurimi frumoase. Noi locuim la poalele Cindrelului. Deci, nu știu, în 10 sau 15 minute, suntem în cele mai frumoase împrejurimi. Aceasta este calitatea vieții.
De asemenea, aveți aici oferte culturale pe care le puteți prezenta oamenilor când avem vizite oficiale din Germania, avem întâlniri oficiale aici și în diverse zone ale orașului. Noi propunem întotdeauna să mergem pe jos, iar cei din Germania nu înțeleg mersul pe jos. Vom merge cu mașina până acolo. Nu, nu o vom face, pentru că destinația este la doar cinci minute distanță. Aveți frumusețea acestui centru de oraș bine conservat și apoi aveți frumusețea mediului, cu zone încă foarte intacte. Aveți un peisaj cultural remarcabil care e Valea Hârtibaciului, o poartă a orașului. Acest oraș este frumos, l-aș descrie ca fiind unic.
„Devii responsabil pentru totdeauna pentru ce ai îmblânzit”
Care credeți că va fi soarta bisericilor și clădirilor fortificate din Transilvania aparținând comunității săsești? Cum vedeți viitorul lor? Vor rămâne lăcașuri de cult sau vor deveni locații pentru diverse evenimente sociale?
Cred că este un amestec de toate. Unele dintre ele vor rămâne lăcașuri de cult, ceea ce nu înseamnă că nu pot fi locuri de evenimente culturale. Cred că pot fi ambele. Unele dintre ele, din păcate, nu vor supraviețui în următorii, poate 50 de ani. Unele dintre ele vor supraviețui probabil doar în edificii culturale, istorice sau ca monumente. Etnicii germani au investit deja o mulțime de bani pentru aceste biserici. Ele sunt unice în lume.
Este un patrimoniu cultural care nu există nicăieri altundeva în lume. Când cineva vine aici, care poate fi german, american, sau un român din București care vine aici pentru prima dată, va întreba ce înseamnă biserica fortificată? Și atunci poți (ca mine, când am venit aici acum câțiva ani) să le explici ce înseamnă și cum au fost construite, cu ziduri de apărare, ca un inel după altul. Unele au mai mult de o incintă de fortificație în jurul bisericii. Și acest lucru noi, cu toții, va trebui să îl păstrăm, pentru că ar fi păcat să nu conservăm ceva ce este unic în lume.
Încă o dată, suntem împreună în această problemă. Nu este vorba doar de sași. Tradiția este o parte din inima sașilor. Este, de asemenea, o parte din istoria României, iar acest lucru este ceea ce comunitatea săsească a încercat să explice și să facă înțeles pentru majoritatea românească.
Această idee de a merge mână în mână nu este doar despre minoritatea germană și despre bisericile minorității germane. Spre exemplu, am fost în Hosman, la sfârșitul anului trecut. Mereu organizează un târg de Crăciun. Sâmbătă după-amiază, cu puțin timp înainte de Crăciun, am fost acolo, în biserica fortificată. Târgul în sine e dispus mereu întotdeauna în jurul bisericii fortificate. A avut loc o mică slujbă creștină în biserică. Era plin, plin! Nu erau numai germani sau numai membri ai minorităților germane, ci era o comunitate mixtă. Cântam cântece germane de Crăciun, colinde de Crăciun românești, și așa văd eu viitorul bisericilor fortificate.
Aveți cinci cărți (autori) preferate? Sau un citat preferat?
Să vedem. Nu știam întrebările dinainte. Așa cum am mai spus, curba de învățare a fost extrem de abruptă. O parte am ajuns să cunosc pentru că am fost detașată aici. Autorul preferat este Iris Wolff, o scriitoare contemporană care s-a născut la Sibiu, din părinți sași. Părinții ei au plecat cu ea în Germania când era mică. În prezent aceasta devine din ce în ce mai cunoscută în Germania. A scris cinci cărți, așa că nu trebuie să mai caut alte titluri.
Bineînțeles că acestea nu sunt singurele cărți pe care le-am citit în viața mea dar sunt cărțile preferate. Iris Wolff a scris următoarele volume: Halber Stein, Leuchtende Schatten, So tun als ob es regnet (n. red., tradusă și în limba română, cu titlul Să te faci că plouă), Die Unschärfe der Welt (n. red., tradusă și în limba română, cu titlul „Lumea estompată”) și Lichtungen. Și fiecare carte pe care o scrie este mai bună decât următoarea, cred eu.
Întotdeauna cea mai bună carte este cea pe care a publicat-o, însă apoi vine o alta și mai bună. Are două cărți care au fost traduse în limba română, pentru că ea scrie în germană, limba ei maternă. Este pur și simplu fantastic! Se ocupă mereu de România, de relația româno-germană și de schimbările istorice care pot influența viața oamenilor. Și este într-adevăr deosebit de interesant să o citesc.
Totodată, Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupery, este una dintre favoritele mele, favoritele tuturor timpurilor. O citesc mereu, o am în germană, în franceză și în limba română. O recites citesc din nou și din nou și în fiecare perioadă a vieții mele descopăr ceva nou. Antoine de Saint-Exupery a fost cu adevărat un filosof. Este o carte care poate ajunge atât la inima și mintea copiilor, cât și la inima și mintea unui bătrân de o sută de ani. Întotdeauna veți avea o altă perspectivă asupra adevărului depinzând de persoana care parcurge cartea.
Astfel, citatul meu preferat vine tot din cartea Micul Prinț: „Du bist zeitlebens für das verantwortlich, was du dir vertraut gemacht hast. Tu deviens responsable pour toujours de ce que tu as apprivoise”. Devii responsabil pentru totdeauna pentru ce ai îmbânzit. Și asta nu se schimbă dacă începi un nou mandat într-o altă țară.
„Merge și așa”
Care a fost cel mai bun obicei pe care l-ați învățat în Sibiu și care vă face să vă simțiți bine?
Expresia „Merge și așa”, într-un mod complet pozitiv, pentru că aceasta, pentru mine, înseamnă că este expresia unei mari toleranțe. Oamenii de aici sunt atât de deschiși! Poate port ochelari cu lentilă roz, dar asta este ceea ce am trăit eu. Știu că avem reguli, dar dacă nu le respect sută la sută, este bine de asemenea. Ceea ce este bine pentru mine, este în regulă și pentru tine. Totodată nu vreau să aplatizez eventualele probleme care pot fi create la un anumit nivel. Este vorba despre toleranță. Când îl poți lăsa pe celălalt așa cum este, fără să-l corectezi tot timpul, aduce ușurință și în viața ta. Fără a pune presiune pe persoană. Îmi place această parte a expresiei „Merge și așa” și această mare, mare toleranță.
Ce caracteristică a sibienilor vă place cel mai mult?
Aceasta este una dintre poveștile mele preferate și cred că am spus-o deja acum trei ani la săptămânalul german local. Tocmai ajunsesem în casa în care locuim. Am făcut o comandă mare de lemne de foc pentru șemineul casei și a fost livrată. Din nefericire, mașina nu a putut intra din cauza câtorva centimetri, deoarece era prea mare pentru poarta noastră. Și prin urmare, a lăsat lemnele pe stradă, blocând strada. Soțul meu era singur cu, nu știu, câțiva metri cubi de lemn de foc pentru iarnă lăsați în mijlocul străzii.
Ce s-a întâmplat a fost că în interval de câteva minute, au venit trei sau patru vecini și l-au întrebat de unde a cumpărat lemnele, cât a plătit și dacă îl pot ajuta. Când am venit acasă de la serviciu, totul era în curtea noastră. Și mă gândeam la aceeași situație în Germania. Nu știu dacă s-ar fi întâmplat la fel. Nu vorbeam românește, dar vecinii ne-au ajutat doar pentru că vedeau că e nevoie și nu pentru că sunt consul. Nici măcar nu știau. Deci, mă refer la această parte primitoare, la ospitalitatea celor care locuiesc aici. Când am venit acasă, era un bilet de la soțul meu: Ioana – numărul de telefon, Gigi – numărul de telefon, vecinul din față, vecinul din dreapta, vecinul din stânga… Aveam contactele lor, eram conectați. Da, asta e grozav!
Mâncarea tradițională preferată: salata de vinete
Ați descoperit o mâncare preferată în Sibiu?
Salata de vinete. E super și la fel de unică ca bisericile fortificate săsești. Nu am știut de felul acesta de a le pregăti înainte, mai ales de vinetele coapte. Au un gust foarte, foarte special! Vom fi mereu bucuroși când vom descoperi ceva din bucătăria românească. Dacă este posibil, vom cere întotdeauna salată de vinete.
Care sunt principalele locuri de care vă bucurați în Sibiu?
Muzeul ASTRA. Sunt aproape în fiecare weekend acolo. Dacă pot, petrec una sau două ore acolo. Este spiritul din întreaga Românie acolo, cu casele și bisericile tradiționale. Una dintre aceste biserici este acolo așa cum a fost ea la locul ei originar. Se țin slujbe religioase în fiecare duminică și de sărbătorile bisericești speciale, cum ar fi Paștele. Am fost acolo în noaptea de Înviere. Spațiul acestui muzeu este unul dintre locurile mele preferate.
De asemenea, Biserica evanghelică din oraș este deosebit de frumoasă și este una dintre imaginile reprezentative ale Sibiului! În anii din urmă a fost perfect restaurată. Îmi place să mă aflu acolo. La fel de mult îmi place să stau în mijlocul Pieței Mari și văd toate aceste clădiri incredibil de frumoase și forma marcantă a Pieței. Îmi va rămâne în minte și în inimă atât timp cât voi putea gândi.
Sibiul, simbol al prieteniei
La finalul mandatului dumneavoastră, dacă ar trebui să scrieți un articol despre activitatea dumneavoastră în Sibiu, care ar fi titlul acestui articol?
Prietenie. Poate vom admira imediat lucrarea artistului local, sibianul Claudiu Peța (n.red., lucrarea se află în curtea Consulatului). Am fost realizată cu ocazia sărbătoririi a 30 de ani de prietenie între Germania și România. Lucrarea nu face referire doar la tratatul de prietenie ca document, ci la prietenia între poporul german și poporul român. M-am bucurat foarte mult să îl găsesc pe acest artist, să am opera lui de artă aici. Acești doi tineri din lucrare merg mână în mână spre viitor. Noi sperăm să fie unul luminos. Acest lucru nu este politic, ci personal, pentru că am închegat cu adevărat prietenii aici. Și aceasta este munca în echipă și aceasta este deschiderea.
Vă mulțumesc foarte mult. Dacă aveți un mesaj pentru sibieni…
Vă mulțumesc foarte mult pentru că m-ați ales pentru interviu, pentru că ați venit și m-ați vizitat aici. Nu știu dacă putem traduce asta în română. Este o urare foarte frumoasă cu care vă puteți lua la revedere, pe care am cunoscut-o de la comunitatea germană săsească protestantă. Și îmi place foarte mult. „Rămâneți ocrotiți!”, adică „Fiți binecuvântați” – Bleibt behütet! Vă doresc să fie așa. Chiar vine din inimă și mi-a mers la inimă și aceasta este ceea ce aș vrea să spun.
