Comuna Sadu devine, în această perioadă, unul dintre cele mai spectaculoase puncte de atracție culturală din județul Sibiu.
În cadrul evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”, publicul este invitat la un „popas de seară” special la Muzeul Energetic Sadu I, loc emblematic pentru istoria electrificării din România.
Evenimentul este organizat în contextul „Anului Luminii” și al conceptului care definește comunitatea locală – „Satul Luminii”, prin colaborarea dintre Primăria Comunei Sadu, Hidroelectrica și Asociația Culturală „Samuil Micu Clein”.
Vizitatorii vor putea descoperi, între orele 18:00 și 23:00, un spațiu cu adevărat unic la nivel național: un muzeu industrial centenar care funcționează și astăzi, îmbinat armonios cu un muzeu energetic dedicat istoriei revoluției industriale și electrificării României.
În inima pitorească a Văii Sadului, lumina capătă o semnificație aparte. Aici nu înseamnă doar energie, ci și memorie, identitate și continuitate.
Sadu este una dintre localitățile care au scris pagini esențiale în istoria hidroenergeticii românești, devenind simbolul întâlnirii dintre tradiție și progres.
Atmosfera de seară promite o experiență aparte pentru toți cei care vor trece pragul muzeului, într-un decor încărcat de istorie și patrimoniu tehnic de excepție.
Pentru sibienii care doresc să participe la eveniment, organizatorii anunță și facilități de transport. Ruta metropolitană Sibiu – Sadu va beneficia de curse suplimentare, inclusiv o plecare specială la ora 17:30 din zona Kaufland Arhitecților către Sadu și o cursă de întoarcere la ora 22:00.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Fostul lider al Partidul Național Liberal, Crin Antonescu, a lansat critici extrem de dure la adresa actualei conduceri liberale, în cadrul emisiunii Off The Record de la Mediafax.ro. Acesta susține că PNL „nu mai există” ca partid în forma sa tradițională și că formațiunea a devenit o anexă a curentului „userist și haștagist”, coordonat de Ilie Bolojan.
Crin Antonescu: „Partidul Național Liberal nu mai există”
Fostul președinte PNL afirmă că partidul și-a pierdut complet identitatea politică și doctrinară.
„Am fost președinte al fostului Partid Național Liberal. După părerea mea, în fapt, Partidul Național Liberal nu mai există”, a declarat Crin Antonescu.
Acesta a susținut că actuala structură de conducere a liberalilor nu mai reprezintă valorile tradiționale ale partidului și că deciziile importante sunt influențate de grupări externe formațiunii.
Atac direct la adresa lui Ilie Bolojan
Antonescu consideră că adevărata putere din Guvern s-a concentrat în jurul lui Ilie Bolojan și al unor persoane care nu provin din nucleul tradițional liberal.
„Există o adunătură de cetățeni care își imaginează că guvernează sau că au guvernat până la moțiunea de cenzură”, a afirmat fostul lider liberal.
În discursul său, Antonescu i-a menționat pe Alina Gorghiu, Dragoș Pîslaru și Daniel David, despre care spune că reprezintă o direcție diferită de tradiția liberală a partidului.
„PNL și-a găsit un Mesia”
Fostul lider liberal a declarat că încearcă de ani de zile să regăsească identitatea partidului, fără succes.
„Nu am mai găsit, deși am căutat cu disperare, o urmă de identitate, o urmă de consistență ca partid”, a spus Antonescu.
Totodată, acesta a ironizat sprijinul de care se bucură Ilie Bolojan în interiorul partidului.
„S-a găsit acum un Mesia, cum l-au găsit alții pe Georgescu, l-a găsit PNL-ul”, a afirmat fostul președinte al liberalilor.
Critici privind modul de funcționare al PNL
În cadrul emisiunii, Crin Antonescu a criticat și lipsa de reacție a liderilor liberali față de deciziile luate la nivel guvernamental.
Fostul lider PNL susține că mulți membri ai partidului află deciziile importante din presă sau de pe rețelele sociale, fără consultări interne reale.
„Au guvernat cu Orban, cu Cîțu, cu Ciucă, cu Ciolacu și acum, într-un fel, cu Bolojan”, a declarat acesta.
Antonescu: „Bolojan este liderul userismului și haștagismului”
În finalul intervenției, Crin Antonescu a lansat unul dintre cele mai dure atacuri la adresa actualei conduceri liberale.
„Domnul Bolojan este liderul userismului și haștagismului în general, iar Partidul Național Liberal este transformat într-o anexă”, a spus fostul lider PNL.
Declarațiile vin într-un moment tensionat pentru scena politică din România, pe fondul negocierilor pentru stabilitatea guvernamentală și al disputelor interne din principalele partide aflate la guvernare.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Performanță remarcabilă pentru doi elevi din Mediaș, care au reușit să se califice la etapa națională a Sesiunii de Referate și Comunicări Științifice ale elevilor la Istorie, după prezentări apreciate de profesori și inspectori de specialitate.
Vineri, Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș a găzduit etapa județeană a prestigioasei competiții dedicate elevilor pasionați de istorie.
Evenimentul a reunit participanți din Mediaș și municipiul Sibiu și a fost inclus în calendarul olimpiadelor și concursurilor județene la istorie și discipline socio-umane pentru anul 2026.
Activitatea s-a desfășurat în sala festivă a liceului, în prezența inspectorului școlar Daniela Mate, reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, dar și a mai multor profesori de istorie din județ.
Liceul Teoretic „Axente Sever” a fost reprezentat de David Povară, elev în clasa a XI-a Științele Naturii, și Radu Mircea, elev în clasa a XII-a Instructor Sportiv, ambii coordonați de profesorul Mihai Chiriac.
Cele mai apreciate prezentări ale sesiunii au fost cele susținute de David Povară și Alexandru Stama, elev al Colegiului Școala Națională de Gaz, pregătit de profesoara Monica Papară.
Cei doi au obținut calificarea la etapa națională a Concursului de Referate și Comunicări Științifice la Istorie, care va avea loc la Satu Mare, la sfârșitul lunii iulie.
Pe locul al treilea s-a clasat Radu Mircea, confirmând nivelul ridicat al elevilor medieșeni implicați în competiție.
La finalul evenimentului, inspectorul școlar Daniela Mate le-a mulțumit elevilor și profesorilor pentru implicare și pentru modul excelent în care s-a desfășurat competiția, exprimându-și dorința ca astfel de activități să continue și în anii următori.
Organizatorii au subliniat că sesiunea a avut ca obiective dezvoltarea gândirii critice, cultivarea expresivității, educarea spiritului de competiție și fair-play, precum și încurajarea dialogului și comunicării între elevi.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Sibiu lansează un semnal de alarmă după ce mii de persoane din municipiu și comunele arondate figurează cu acte de identitate expirate sau fără primul buletin emis.
Potrivit datelor oficiale, nu mai puțin de 6.784 de persoane au cărțile de identitate expirate și nu au solicitat eliberarea unui nou document în termenul prevăzut de lege.
Reprezentanții Primăriei Sibiu atrag atenția că lipsa unui act de identitate valabil poate genera numeroase probleme administrative și juridice, de la imposibilitatea accesării unor servicii publice până la dificultăți în relația cu instituțiile statului.
Autoritățile subliniază că, odată cu introducerea cărții electronice de identitate, procesul de obținere a noului document a devenit mult mai simplu și, cel mai important, gratuit până în luna august 2026.
Noua carte electronică de identitate poate fi solicitată la orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor din țară, indiferent de domiciliu sau reședință.
Documentul este emis în aproximativ 10 zile lucrătoare și poate fi ridicat de la orice serviciu de profil ales de titular.
Programările se fac online, prin HUB-ul de servicii al Ministerului Afacerilor Interne, iar confirmarea trebuie realizată în maximum 30 de minute de la primirea emailului, altfel solicitarea se anulează automat.
Noua carte electronică vine cu multiple avantaje: poate fi utilizată ca document de călătorie în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European, permite accesul rapid la servicii publice digitale și oferă posibilitatea semnăturii electronice cu valoare legală.
În plus, documentul beneficiază de elemente moderne de securitate și anti-contrafacere, iar schimbarea domiciliului nu va mai necesita emiterea unui nou act.
Pentru cei care nu doresc varianta electronică, există și opțiunea unei cărți de identitate simple.
În acest caz, solicitantul trebuie să facă o programare pe site-ul Primăriei Sibiu și să achite o taxă de 40 de lei. Eliberarea documentului durează până la 30 de zile.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
UPDATE 2: „Incendiul a fost lichidat. Acoperișul și casa de aproximativ 100 mp, formată din 4 camere, au ars în totalitate.
Un minor în vârstă de 3 ani a fost transportat la spitalul de pediatrie întrucât a suferit o ușoară intoxicație cu fum.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jocul copiilor cu focul în apropierea materialelor textile”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
UPDATE: „Incendiul a fost localizat. Se lucrează pentru lichidare și pentru îndepărtarea efectelor negative.
Până în acest moment nu sunt înregistrate victime”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Cristian, unde o casă a fost cuprinsă de flăcări în cursul după amiezii de vineri. Intervenția este în plină desfășurare, iar pompierii sibieni luptă pentru limitarea extinderii focului către imobilele din apropiere.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, la fața locului au fost mobilizate de urgență trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție, precum și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.
În sprijin acționează și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristian.
Deocamdată nu au fost comunicate informații privind eventuale victime sau cauzele producerii incendiului. Intervenția este în dinamică.
Vom reveni cu detalii.
SURSĂ FOTO: ISU Sibiu
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Data-limită până la care contribuabilii care obțin venituri extrasalariale trebuie să depună la ANAF Declarația unică (formularul 212) este 25 mai 2026. Acest document este esențial pentru declararea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale datorate.
Formularul este utilizat atât pentru stabilirea obligațiilor fiscale aferente veniturilor realizate, cât și pentru declararea contribuțiilor sociale (CASS și CAS), în funcție de plafoanele prevăzute de lege, potrivit adevarul.ro.
Nerespectarea termenului poate atrage sancțiuni și obligații suplimentare de plată.
Ce riscă cei care nu depun la timp Declarația unică
Contribuabilii care nu transmit formularul 212 până la termenul legal se pot confrunta cu mai multe consecințe fiscale:
amenzi contravenționale aplicate de ANAF;
dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele datorate;
emiterea unor decizii de impunere din oficiu, pe baza datelor disponibile la autorități;
posibile efecte asupra statutului de asigurat în sistemul de sănătate, în cazul contribuțiilor sociale.
Depunerea se poate face online, prin Spațiul Privat Virtual (SPV), platforma electronică a ANAF, metodă recomandată pentru reducerea erorilor și a întârzierilor.
Cine are obligația să depună formularul 212
Declarația unică trebuie completată de persoanele fizice care obțin venituri în afara salariului și care au obligații de plată a impozitului sau contribuțiilor sociale.
Printre categoriile vizate se numără:
persoanele fizice autorizate (PFA);
întreprinderile individuale și familiale;
profesiile liberale;
persoanele care obțin venituri din chirii;
veniturile din investiții, dividende sau dobânzi (în anumite condiții);
activități agricole, silvicultură sau piscicultură;
drepturi de autor și proprietate intelectuală;
alte venituri independente sau ocazionale supuse declarării.
Obligațiile privind CASS și CAS se stabilesc în funcție de nivelul veniturilor cumulate.
Declarația unică, obligatorie chiar și pentru venituri ocazionale
ANAF precizează că Declarația unică trebuie depusă inclusiv pentru venituri obținute pe perioade scurte sau ocazionale, dacă acestea intră sub incidența legislației fiscale.
Noutate: formularul 212 ar putea fi precompletat
Începând cu 2026, autoritățile fiscale continuă procesul de digitalizare și extindere a declarațiilor precompletate, inclusiv pentru formularul 212.
Datele privind veniturile ar putea fi introduse automat în sistem pe baza informațiilor transmise către ANAF de angajatori, bănci sau platforme digitale.
Contribuabilii vor avea însă obligația de a verifica și corecta informațiile, precum și de a completa veniturile lipsă.
Responsabilitatea finală pentru corectitudinea datelor rămâne la persoana care depune declarația.
Digitalizarea fiscală continuă
Extinderea declarațiilor precompletate face parte din procesul de modernizare fiscală și creștere a conformării voluntare, derulat de autoritățile fiscale, cu scopul de a simplifica raportarea veniturilor și de a reduce erorile administrative.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Directorul executiv al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, avertizează că piața globală a petrolului se apropie rapid de o „zonă roșie” critică, pe fondul escaladării crizei din Iran, al reducerii exporturilor din Orientul Mijlociu și al scăderii accelerate a stocurilor globale.
Potrivit declarațiilor sale citate de The Guardian, piețele petroliere ar putea intra într-o fază de dezechilibru sever în lunile iulie și august, pe măsură ce cererea crește odată cu sezonul estival, iar oferta continuă să se restrângă.
Stocuri în scădere și cerere în creștere
Birol a explicat că rezervele de petrol se diminuează într-un ritm accelerat, în timp ce livrările noi din Orientul Mijlociu sunt afectate de tensiunile geopolitice. În acest context, el estimează că stocurile existente ar putea acoperi doar „câteva săptămâni” de consum global.
„Acest lucru ar putea deveni problematic și am putea intra în zona roșie în iulie-august dacă nu apar îmbunătățiri”, a declarat șeful AIE, potrivit Mediafax.
Posibil risc de criză energetică globală
Agenția Internațională pentru Energie avertizează că dezechilibrul dintre ofertă și cerere ar putea declanșa o criză energetică globală până în luna august, în special dacă perturbările din Orientul Mijlociu continuă.
Un factor major de risc rămâne blocajul sau limitarea transportului de petrol prin Strâmtoarea Ormuz, considerată una dintre cele mai importante rute strategice pentru comerțul global cu energie.
Soluții și rezerve strategice
Birol a subliniat că statele membre AIE au încă posibilitatea de a elibera rezerve strategice de petrol, așa cum s-a întâmplat și în trecut, inclusiv în luna martie. Potrivit acestuia, aproximativ 80% din rezervele colective ale agenției nu au fost încă utilizate.
AIE se declară pregătită să coordoneze noi intervenții pe piață, dacă situația se agravează.
Impact geopolitic și presiuni economice
Șeful AIE a atras atenția că influența geopoliticii asupra sectorului energetic este „fără precedent”, avertizând totodată că inflația generată de prețurile petrolului ar putea fi exploatată politic în unele state europene.
El a adăugat că Iranul nu dispune de capacități nelimitate de stocare, ceea ce ar putea afecta suplimentar industria petrolieră din regiune.
Un posibil șoc, mai grav decât crizele anterioare
Fatih Birol a comparat situația actuală cu șocurile petroliere din 1973, 1979 și criza energetică din 2022, afirmând că actualul context ar putea fi chiar mai sever.
În prezent, el estimează că aproximativ 14 milioane de barili de petrol pe zi lipsesc de pe piața globală din cauza perturbărilor de aprovizionare.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Un medicament utilizat în mod obișnuit pentru tratarea astmului ar putea avea un rol important în combaterea formelor agresive de cancer, potrivit unui studiu preliminar citat de Live Science. Descoperirea a fost făcută de cercetători americani și deschide noi perspective în domeniul imunoterapiei oncologice.
Cercetătorii au observat că o proteină implicată în răspunsul imun în cazul astmului poate influența pozitiv eficiența tratamentelor împotriva cancerului, cel puțin în studiile preclinice. Rezultatele arată că această abordare contribuie la distrugerea celulelor canceroase și stimulează, în același timp, activarea celulelor sănătoase implicate în apărarea organismului.
Deși rezultatele sunt promițătoare, specialiștii subliniază că cercetarea este încă într-un stadiu incipient. Sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma eficiența și siguranța acestei metode de tratament.
Importanța descoperirii este însă majoră, deoarece medicamentul analizat este deja aprobat și utilizat în practica medicală. Acesta a primit aprobarea Food and Drug Administration (FDA) încă din 1998 pentru tratarea astmului, ceea ce ar putea accelera eventualele aplicații terapeutice în oncologie, dacă rezultatele vor fi confirmate, relatează Mediafax.
Studiul, publicat în revista Nature Cancer, a atras atenția comunității științifice internaționale. Cu toate acestea, experții avertizează că este prea devreme pentru concluzii ferme și că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a înțelege complet mecanismele implicate.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu se afirmă ca un centru medical de referință, unde expertiza echipei, infrastructura modernă și componenta academică se îmbină pentru a oferi pacienților tratamente complexe, sigure și eficiente.
Un centru de excelență în chirurgie oro-maxilo-facială
Chirurgia orală și maxilo-facială este o specialitate de înaltă complexitate, aflată la intersecția dintre medicină și stomatologie, care necesită dublă pregătire universitară. Aceasta vizează diagnosticul și tratamentul afecțiunilor feței, cavității orale, maxilarelor și regiunii cervicale.
În cadrul compartimentului sunt tratate patologii variate, de la traumatisme și tumori, până la afecțiuni inflamatorii și malformații complexe, cu accent pe reconstrucția funcțională și estetică a pacienților.
Principalele arii de activitate medicală
Echipa medicală tratează o gamă largă de afecțiuni, printre care:
Traumatologie maxilo-facială: fracturi ale oaselor feței și leziuni ale țesuturilor moi (orbită, maxilar, mandibulă);
Chirurgie oncologică cervico-facială: tratamentul tumorilor benigne și maligne ale capului și gâtului;
Chirurgie reconstructivă: refacerea defectelor post-traumatice sau post-oncologice, inclusiv prin tehnici microchirurgicale;
Patologia articulației temporo-mandibulare (ATM): diagnosticul și tratamentul disfuncțiilor mandibulare.
Cazurile complexe sunt gestionate în colaborare cu specialiști din neurochirurgie, oftalmologie, ORL și chirurgie plastică, asigurând o abordare multidisciplinară integrată.
Tratamentul cazurilor complexe și urgențelor
Printre cele mai frecvente situații se numără traumatismele cranio-maxilo-faciale cauzate de accidente rutiere, căderi sau agresiuni. Intervențiile moderne includ fixarea fracturilor cu plăci și șuruburi din titan, contribuind la o vindecare rapidă și rezultate funcționale și estetice superioare.
De asemenea, infecțiile cervico-faciale severe necesită intervenții urgente și colaborare interdisciplinară cu secțiile de boli infecțioase, chirurgie toracică și ATI, pentru prevenirea complicațiilor grave.
Cazurile oncologice beneficiază de tratamente chirurgicale avansate, cu rezultate semnificativ mai bune în situațiile depistate precoce.
Echipa medicală: expertiză clinică și universitară
Compartimentul este coordonat de o echipă cu dublă misiune medicală și academică:
Conf. univ. dr. Boța Gabriela – coordonator compartiment;
Șef lucrări dr. Făgețan Iulian Mihai – coordonator activitate medicală;
Prof. univ. dr. Cernușcă-Mițariu Mihaela Maria;
Asist. univ. dr. Lixandru Cosmin.
Activitatea este susținută de medici specialiști și primari care asigură continuitatea serviciilor prin linii de gardă.
Personal medical și infrastructură
Echipa de asistență medicală și personalul auxiliar contribuie esențial la calitatea actului medical, asigurând suport permanent pacienților.
Compartimentul dispune de:
8 paturi de spitalizare continuă;
2 paturi de spitalizare de zi;
ambulatoriu de specialitate;
linie de gardă pentru urgențe.
Adresabilitatea este ridicată, pacienții provenind atât din județul Sibiu, cât și din alte regiuni ale țării.
Dotări moderne pentru intervenții de înaltă precizie
Activitatea chirurgicală este susținută de echipamente moderne, printre care:
piezotom;
fiziodispenser;
instrumentar specific chirurgiei cranio-faciale.
Aceste tehnologii contribuie la creșterea preciziei intervențiilor și la reducerea timpului de recuperare postoperatorie.
Centru universitar și activitate științifică
Compartimentul are un rol important în formarea viitorilor medici, fiind implicat în pregătirea studenților Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
De asemenea, aici își desfășoară pregătirea rezidenți din mai multe specialități medicale și stomatologice, într-un mediu clinic integrat.
Activitatea științifică include participarea la conferințe, elaborarea de lucrări de specialitate și contribuții la dezvoltarea chirurgiei oro-maxilo-faciale la nivel național și internațional.
Investiții pentru dezvoltare și viitor
Cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și al Universității „Lucian Blaga”, sunt în derulare investiții pentru modernizarea infrastructurii și extinderea capacității de tratament, aliniate standardelor europene.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Piața laptopurilor a devenit atât de diversă în 2026 încât alegerea unui singur dispozitiv poate părea copleșitoare. Producătorii concurează pe multiple fronturi simultan: performanță brută, autonomie, design și portabilitate, iar Lenovo s-a poziționat ca unul dintre puținii jucători care acoperă toate aceste nevoi cu linii de produs distincte și bine definite.
Dacă te-ai întrebat vreodată de ce unii profesioniști jură pe un model, gamerii pe altul și studenții pe un al treilea, răspunsul stă în felul în care fiecare laptop este construit pentru un anumit tip de utilizator. Nu există un dispozitiv universal perfect, dar există cu certitudine unul perfect pentru tine.
Putere brută pentru gameri: ce face diferența pe câmpul de luptă virtual
Lenovo Legion este astăzi unul dintre cele mai recunoscute nume din segmentul laptopurilor de gaming. Seria a evoluat constant în ultimii ani, iar în 2026 modelele din această familie vin echipate cu procesoare AMD Ryzen 9 din generația cea mai recentă și plăci grafice NVIDIA GeForce RTX seria 50, capabile să ruleze titluri AAA la rezoluție 2K sau 4K fără compromisuri vizibile.
Ceea ce diferențiază Lenovo Legion față de concurenți nu este doar puterea de procesare, ci și sistemul de răcire. Lenovo a dezvoltat tehnologia Coldfront, care combină camere de vapori cu ventilatoare cu profil aerodinamic optimizat, menținând temperatura procesorului sub pragul critic chiar și în sesiuni lungi de gaming. Un laptop care se supraîncălzește constant devine rapid frustrant și scade performanța prin throttling termic.
Ecranul – argumentul care convinge la primul contact
Modelele din seria Lenovo Legion vin cu ecrane IPS sau OLED cu rate de refresh între 165 Hz și 240 Hz, o specificație esențială nu doar pentru gaming competitiv, ci și pentru orice activitate care implică mișcare rapidă pe ecran. Designul chassis-ului a suferit și el o transformare – dacă în trecut laptopurile de gaming arătau agresiv și strigător, modelele actuale au un aspect mai sobru, cu iluminare RGB discretă care poate fi complet dezactivată.
Flexibilitate și eleganță: pentru cei care lucrează oriunde
Lenovo Yoga reprezintă o filosofie complet diferită față de Legion. Această serie s-a construit în jurul conceptului de convertibil – dispozitive cu balamale de 360 de grade care permit utilizarea atât ca laptop clasic, cât și ca tabletă sau în modul tent. Lenovo Yoga este alegerea preferată a utilizatorilor care combină ședințele de birou cu deplasările frecvente.
Grosimea unui Lenovo Yoga poate coborî sub 13 mm în unele modele, iar greutatea rareori depășește 1,3 kg. Aceasta nu înseamnă compromisuri majore la performanță – procesoarele Intel Core Ultra din seria actuală oferă mai mult decât suficientă putere pentru editare foto, prezentări complexe și videoconferințe simultane. Autonomia bateriei, testată în condiții reale de utilizare mixtă, ajunge frecvent la 12-15 ore.
Stiloul digital și experiența touch
Un detaliu adesea ignorat în recenzii este calitatea ecranului tactil și compatibilitatea cu stiloul digital Lenovo Pen. Pe Lenovo Yoga, integrarea acestuia este nativă și precisă, cu latență minimă și sensibilitate la presiune în 4096 de niveluri. Arhitecții, ilustratorii și studenții la design apreciază tocmai această combinație între portabilitate și precizia unui instrument de desenat.
Standardul de aur pentru mediul corporativ
Lenovo ThinkPad este o legendă în lumea laptopurilor de business și continuă să fie prezent pe birourile managerilor, inginerilor și consultanților din întreaga lume. Seria are o reputație construită în decenii pe fiabilitate excepțională, tastatură excelentă și securitate integrată la nivel hardware.
Modelul ThinkPad X1 Carbon rămâne în 2026 un reper de referință: carcasă din fibră de carbon, certificări militare MIL-SPEC pentru rezistență la șocuri și variații de temperatură, plus un TrackPoint roșu iconic care împarte utilizatorii în două tabere – cei care îl adoră și cei care preferă touchpad-ul. Lenovo ThinkPad include de regulă cititoare de amprentă, camere IR pentru autentificare facială și cipuri de securitate TPM integrate.
Spre deosebire de Legion sau Yoga, ThinkPad-ul nu face show cu specificațiile. Prioritizează consistența, durata de viață lungă și compatibilitatea cu ecosistemele IT enterprise. Companiile mari achiziționează adesea flote întregi de Lenovo ThinkPad tocmai pentru că gestionarea și depanarea lor sunt standardizate și predictibile.
Cum alegi între cele trei serii
Decizia devine clară odată ce îți definești prioritățile principale. Dacă petreci multe ore jucând titluri solicitante sau editezi video în rezoluție înaltă, Lenovo Legion îți oferă mușchii necesari. Dacă te afli permanent în mișcare și ai nevoie de un dispozitiv versatil care să treacă natural de la prezentare la schița rapidă pe ecran tactil, Lenovo Yoga rezolvă această ecuație elegant.
Pentru utilizatorii din mediul corporativ care prioritizează securitatea datelor, interoperabilitatea cu sistemele IT existente și o tastatură de calitate pentru zeci de mii de apăsări zilnice, Lenovo ThinkPad rămâne alegerea rațională și greu de contestat.
Toate trei seriile au în comun suportul tehnic Lenovo, garantat prin rețeaua globală de service, și ecosistemul software Lenovo Vantage, care permite actualizarea driverelor, monitorizarea bateriei și personalizarea performanței dintr-un singur panou de control. Ceea ce diferențiază un producător matur nu este doar hardware-ul, ci și experiența completă pe care o oferă utilizatorului pe toată durata de viață a produsului.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Timpul reprezintă singura resursă pe care nu o poți cumpăra, iar când ești la doar câteva ore distanță de a urca la bordul unui vas imens, fiecare minut capătă o valoare imobiliară de lux. Majoritatea călătorilor care aleg o vacanță pe mare ajung în Barcelona cu un nod în gât: au la dispoziție o fereastră îngustă între aterizarea pe Aeroportul El Prat și momentul în care pasarela se ridică. Iată cum să îți optimizezi cele 24 de ore în capitala catalană astfel încât să nu simți că ai bifat doar terminalul de pasageri și duty-free-ul.
Logistica de „vânător” de timp: De la terminal la experiență
Prima bătălie se dă cu bagajele și transportul. Dacă zborul tău aterizează dimineața, nu lăsa valizele să-ți dicteze ritmul. Portul este aproape, dar orașul te cheamă în direcția opusă. Profită de serviciile de tip „baggage drop” din aeroport sau de la gara Sants pentru a te mișca liber. Odată ce ai scăpat de greutate, Barcelona devine terenul tău de joacă.
Uite cum să te folosești de transportul inteligent și orientarea rapidă:
Optează Aerobús-ul pentru a ajunge în Plaça de Catalunya în mai puțin de 35 de minute, evitând traficul imprevizibil al taxiurilor la orele de vârf.
Instalează aplicația TMB pentru a vedea în timp real când vin metrourile, economisind minute prețioase pe care le-ai pierde consultând hărți statice.
Alege să mergi pe jos între Cartierul Gotic și zona portului, deoarece distanțele sunt mici și pline de detalii arhitecturale pe care le-ai pierde din autobuz.
Cu toate acestea, planificarea unei croaziere în Barcelona prin rccl.ro presupune o coordonare fină între ora de îmbarcare și dorința de explorare, așa că verificarea locației exacte a terminalului tău te ajută să știi exact când să pui punct plimbării.
Arhitectura care îți taie respirația: Sagrada Familia fără regrete
Nu poți spune că ai fost în Barcelona dacă nu ai stat măcar o dată în fața capodoperei lui Gaudí. Totuși, aici apare marea capcană a turistului nepregătit. Să crezi că vei găsi bilet la intrare este o utopie mai mare decât finalizarea catedralei în timpul vieții arhitectului. Rezervarea biletului cu cel puțin două săptămâni înainte reprezintă singura ta garanție. Fără acel cod QR pe telefon, vei rămâne la gard, privind cu jind la turnurile care par să zgârie cerul.
De ce merită efortul de a intra înăuntru?
Lumina din interior se schimbă dramatic în funcție de oră, vitraliile portocalii și albastre creând o atmosferă care pare desprinsă din filmul Avatar.
Detaliile coloanelor care imită arborii unei păduri oferă o perspectivă unică asupra modului în care Gaudí a integrat natura în religie.
Accesul în turnuri îți oferă o panoramă asupra orașului care te ajută să înțelegi structura ortogonală a cartierului Eixample, celebră în toată lumea.
Multe vedete, precum Beyoncé sau Jay-Z, au fost surprinse admirând detaliile acestei construcții, preferând tururile private pentru a evita aglomerația. Tu poți obține aceeași satisfacție alegând prima oră de vizitare, când soarele de dimineață lovește fațada Nașterii.
Labirintul istoric: Cartierul Gotic și legendele sale
După ce ai procesat grandoarea modernismului, e timpul să cobori în inima veche a orașului. Barri Gòtic este locul unde istoria se simte în tencuiala rece a zidurilor romane. Aici, străzile se îngustează până când soarele abia mai pătrunde, creând un decor perfect pentru fotografii care nu au nevoie de filtre.
O incursiune printre pietrele vechi înseamnă să:
Vizitezi Catedrala Santa Eulalia, unde vei găsi 13 gâște albe în claustru, simbolizând vârsta martirei care ocrotește orașul.
Cauți Plaça de Sant Felip Neri, un loc marcat de cicatricile bombardamentelor din timpul Războiului Civil, unde liniștea este aproape palpabilă.
Oprești în fața zidurilor romane de lângă Plaça Nova pentru a înțelege cum a luat naștere Barcino, vechea așezare care a precedat metropola de azi.
Se spune că însuși Picasso își petrecea timpul în cafeneaua Els Quatre Gats din apropiere, schițând pe șervețele idei care aveau să revoluționeze arta modernă. Mergând pe urmele lui, vei simți acea energie creativă care refuză să părăsească aceste cartiere.
Gastronomie pe grabă: Boqueria și deliciile din mers
Foamea va apărea exact când ești la jumătatea distanței dintre atracții. În loc să pierzi două ore la un restaurant cu fețe de masă albe, îndreaptă-te spre piața La Boqueria. Situată chiar pe La Rambla, această piață reprezintă un asalt asupra simțurilor, dar și cea mai rapidă cale de a obține nutriție reală.
Dacă vrei să afli secretele unei mese rapide și autentice, atunci:
Comandă un cornet cu jamón ibérico și brânză manchego pentru a mânca în timp ce mergi spre următoarea destinație.
Așează-te la barul El Quim de la Boqueria pentru celebrele ouă ochiuri cu pui de caracatiță, o delicatesă care se prepară în câteva minute.
Încearcă un suc proaspăt de fructe exotice pentru un plus de energie, dar evită standurile de la intrare unde prețurile sunt duble față de cele din spatele pieței.
Acesta este locul unde bucătarii celebri ai lumii, inclusiv regretatul Anthony Bourdain, veneau să descopere ingredientele care fac bucătăria catalană atât de specială. Este o experiență intensă, zgomotoasă și absolut necesară.
Ultimele momente: Pregătirea pentru marea albastră
Înainte ca soarele să înceapă să coboare prea mult, fă o plimbare scurtă pe malul mării în zona Barceloneta sau pe podul mobil de la Maremagnum. Aerul sărat îți va pregăti plămânii pentru zilele ce vor urma pe ocean. Barcelona nu se vizitează pur și simplu, ea se absoarbe prin toți porii, chiar și atunci când cronometrul ticăie necruțător.
În concluzie, cele 24 de ore petrecute în Barcelona înainte de a te îmbarca pe vasul de croazieră pot fi cea mai intensă și frumoasă parte a călătoriei tale dacă alegi să fii un călător, nu doar un pasager. Cu rezervările făcute din timp, o pereche de încălțări comode și deschiderea de a gusta orașul la propriu, vei urca la bord cu sentimentul că ai început deja vacanța vieții tale. Barcelona te-a cucerit, iar restul lumii te așteaptă dincolo de orizont!
Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Achiziționarea unei tablete poate părea o alegere simplă la prima vedere, însă varietatea mare de modele, specificații și prețuri îi face pe mulți cumpărători să ia decizii nepotrivite. De cele mai multe ori, oamenii aleg o tabletă doar în funcție de preț sau de aspect, fără să analizeze cu adevărat modul în care o vor folosi. Rezultatul este o investiție care nu oferă experiența dorită și care poate deveni rapid o sursă de frustrare.
Achiziționarea unei tablete poate părea o alegere simplă la prima vedere, însă varietatea mare de modele, specificații și prețuri îi face pe mulți cumpărători să ia decizii nepotrivite. De cele mai multe ori, oamenii aleg o tabletă doar în funcție de preț sau de aspect, fără să analizeze cu adevărat modul în care o vor folosi. Rezultatul este o investiție care nu oferă experiența dorită și care poate deveni rapid o sursă de frustrare.
Înainte de a cumpăra tablete online la prețuri accesibile, este important să înțelegi care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac cumpărătorii și cum pot fi evitate. O alegere bine documentată te poate ajuta să găsești un dispozitiv potrivit nevoilor tale, fără să plătești inutil pentru funcții de care nu ai nevoie.
Alegerea tabletei doar în funcție de preț
Una dintre cele mai comune greșeli este orientarea exclusiv către cel mai mic preț. Mulți cumpărători consideră că toate tabletele sunt asemănătoare și aleg varianta cea mai ieftină disponibilă.
În realitate, diferențele dintre modele pot fi foarte mari. O tabletă cu un preț foarte mic poate avea:
Performanțe slabe;
Memorie insuficientă;
Baterie cu autonomie redusă;
Ecran de calitate slabă;
Actualizări software limitate.
Acest lucru nu înseamnă că trebuie să alegi cel mai scump model, ci că este important să găsești un echilibru între preț și specificații.
Ignorarea scopului principal de utilizare
O altă greșeală frecventă este cumpărarea unei tablete fără a defini clar modul în care va fi utilizată.
Înainte de achiziție, trebuie să te întrebi:
vei folosi pentru filme și social media?
Ai nevoie de ea pentru muncă sau școală?
Vrei să editezi documente?
folosești pentru gaming?
Ai nevoie de desen digital sau aplicații creative?
De exemplu, o tabletă utilizată pentru browsing și filme nu are nevoie de aceleași specificații precum una destinată gamingului sau activităților profesionale.
Alegerea corectă începe întotdeauna cu identificarea nevoilor reale.
Alegerea unei dimensiuni nepotrivite
Dimensiunea tabletei influențează foarte mult experiența de utilizare. Mulți cumpărători aleg un model doar pentru că arată bine sau pentru că are un ecran mare, fără să țină cont de confortul utilizării zilnice.
Tabletele compacte sunt potrivite pentru:
Călătorii;
Citit;
Utilizare rapidă;
Portabilitate ridicată.
În schimb, modelele cu ecrane mai mari sunt mai potrivite pentru:
Filme și seriale;
Productivitate;
Editare documente;
Desen sau multitasking.
Dacă folosești tableta frecvent în deplasare, un model foarte mare poate deveni incomod.
Neglijarea performanței hardware
Mulți utilizatori verifică doar designul sau capacitatea de stocare și ignoră procesorul și memoria RAM
Aceste componente influențează direct viteza și fluiditatea dispozitivului.
O tabletă cu specificații slabe poate avea probleme precum:
Aplicații care se blochează;
Navigare lentă;
Probleme în multitasking;
Timp mare de încărcare;
Experiență slabă în jocuri sau aplicații complexe.
Pentru o utilizare confortabilă pe termen lung, este recomandat să alegi un model cu specificații echilibrate și suficientă memorie RAM.
Subestimarea importanței bateriei
Autonomia este unul dintre cele mai importante aspecte ale unei tablete, însă mulți cumpărători o ignoră.
O baterie slabă poate transforma rapid experiența de utilizare într-una neplăcută, mai ales dacă folosești dispozitivul în călătorii sau pentru muncă.
Înainte de achiziție, verifică:
Capacitatea bateriei;
Durata medie de utilizare;
Viteza de încărcare;
Recenziile utilizatorilor privind autonomia reală.
În general, o tabletă bună ar trebui să ofere suficientă autonomie pentru o zi întreagă de utilizare moderată.
Lipsa atenției la sistemul de operare
Sistemul de operare influențează aplicațiile disponibile, experiența de utilizare și compatibilitatea cu alte dispozitive.
Cele mai populare opțiuni sunt:
Android;
iPadOS;
Windows.
Fiecare are avantaje și limitări.
De exemplu:
Android oferă flexibilitate și o gamă variată de modele;
iPadOS este apreciat pentru fluiditate și optimizare;
Windows este potrivit pentru productivitate și activități apropiate de cele de pe laptop.
Alegerea trebuie făcută în funcție de ecosistemul pe care îl utilizezi deja și de activitățile principale.
Ignorarea spațiului de stocar
Foarte multe persoane aleg modele cu spațiu insuficient și ajung rapid să se confrunte cu probleme de memorie.
Aplicațiile, fotografiile, videoclipurile și actualizările ocupă din ce în ce mai mult spațiu.
Înainte de cumpărare, este bine să iei în calcul:
Numărul aplicațiilor folosite;
Fișierele pe care le stochezi;
Filmele sau jocurile descărcate;
Posibilitatea extinderii prin card microSD.
Un spațiu de stocare prea mic poate afecta performanța dispozitivului și confortul utilizării.
Neatenția la calitatea ecranului
Ecranul este unul dintre cele mai importante elemente ale unei tablete, deoarece interacționezi permanent cu el.
Mulți cumpărători ignoră:
Rezoluția;
Luminozitatea;
Tipul panoului;
Culorile afișate;
Rata de refresh.
Un ecran de calitate slabă poate obosi ochii și poate afecta experiența de utilizare, mai ales în cazul filmelor, cititului sau gamingului.
Pentru utilizare confortabilă, este recomandată alegerea unui ecran clar, luminos și bine calibrat.
Achiziția fără verificarea recenziilor
Una dintre cele mai simple metode de a evita o alegere greșită este citirea recenziilor și a experiențelor altor utilizatori.
Recenziile oferă informații reale despre:
Performanță;
Probleme frecvente;
Calitatea bateriei;
Fiabilitate;
Experiența software.
De multe ori, specificațiile tehnice nu reflectă complet experiența reală de utilizare.
Cum alegi corect o tabletă?
Pentru a face o alegere inspirată, este important să analizezi toate aspectele esențiale înainte de achiziție.
Ține cont de:
Scopul utilizării;
Buget;
Performanță;
Autonomie;
Calitatea ecranului;
Sistemul de operare;
Spațiul de stocare;
Portabilitate.
O tabletă bine aleasă trebuie să ofere echilibru între performanță, confort și preț.
Cumpărarea unei tablete nu ar trebui făcută impulsiv sau doar pe baza prețului. Alegerea corectă presupune analizarea atentă a specificațiilor și identificarea nevoilor reale de utilizare.
Greșelile precum ignorarea performanței, alegerea unui ecran nepotrivit sau subestimarea autonomiei pot transforma rapid o investiție promițătoare într-o experiență dezamăgitoare.
O documentare atentă și compararea mai multor modele te vor ajuta să alegi o tabletă potrivită stilului tău de viață și activităților zilnice, fără compromisuri inutile.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI