Echipa s-a reunit în această seară, iar după întâlnirea de la baza de pregătire, jucătorii au intrat imediat în programul de antrenamente, semn că perioada de vacanță a luat sfârșit, iar atenția este îndreptată exclusiv către obiectivele noului campionat.
La primul antrenament au fost prezenți 20 de jucători: Obedea Karim, Victor Bărbat, Grecu Călin, Oroian Alex, Mogoe David, Călugăr Răzvan, Johny Mensah, Stoica Ionuț, Yarin Beza, Simba Moonga, Ritivoi Sebastian, Kevin Ciubotaru, Opriș David, Afalna Christ, Stoia David, Creangă Sabin, Toader Patrik, Taifaș Filip, Gandilă Yanis și Leao Patrik.
Clubul a anunțat că fundașul Răzvan Călugăr se va alătura efectiv pregătirilor începând de mâine.
Noua campanie va fi condusă de un staff tehnic format din Dorin Zotincă, antrenor principal, Marian Mărgărit, antrenor secund, Cosmin Corovei, preparator fizic, și Ieronim Ursu, antrenor cu portarii.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Două persoane, între care un copil de 12 ani, au fost rănite în urma unui accident rutier produs în municipiul Mediaș, la intersecția străzilor Gării și Pictor Theodor Aman.
Un accident rutier soldat cu două victime s-a produs în municipiul Mediaș, la intersecția dintre strada Gării și strada Pictor Theodor Aman.
La fața locului au intervenit polițiștii rutieri și un echipaj SMURD.
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști, o femeie în vârstă de 55 de ani, din Mediaș, care conducea un autoturism pe strada Gării, din direcția strada Lucian Blaga, ar fi pătruns în intersecția cu strada Pictor Theodor Aman fără să acorde prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de o femeie de 41 de ani, tot din municipiul Mediaș.
În urma impactului, șoferița în vârstă de 41 de ani și un pasager din autoturismul acesteia, un minor de 12 ani din Mediaș, au fost răniți.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Un accident rutier în urma căruia un copil de 5 ani a fost rănit s-a produs, joi după amiaza, pe strada Turda din municipiul Mediaș.
Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit că minorul, în vârstă de 5 ani, din Dumbrăveni, ar fi traversat partea carosabilă prin loc nepermis și fără să se asigure, moment în care a fost acroșat de un autoturism condus de o tânără în vârstă de 22 de ani, din municipiul Mediaș.
În urma impactului, copilul a suferit vătămări corporale și a necesitat îngrijiri medicale.
Potrivit echipajului medical, minorul a suferit un traumatism cranian minor, însoțit de o plagă frontală. După acordarea primului ajutor, acesta a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe Mediaș, în stare stabilă.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Comisia de sistematizare a circulației, întrunită în această săptămână la Primăria Sibiu, a aprobat două modificări punctuale privind circulația rutieră, măsuri menite să contribuie la fluidizarea traficului și la creșterea siguranței participanților la trafic.
Prima schimbare vizează strada Triajului, pe sectorul cuprins între străzile Ștefan cel Mare și Dorobanților, unde au fost montate indicatoare de restricție de tonaj pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone.
Potrivit reprezentanților Primăriei Sibiu, măsura este temporară și va rămâne în vigoare până la finalizarea lucrărilor de consolidare a podețului peste Valea Săpunului, fiind necesară pentru protejarea infrastructurii din zonă.
Cea de-a doua modificare privește strada Ogorului, unde, vineri, 24 iulie, vor fi montate, pe ambele sensuri de circulație, între Șoseaua Alba Iulia și calea ferată, indicatoare cu semnificația „Oprire interzisă”.
Autoritățile explică faptul că această măsură are ca scop fluidizarea circulației și eliminarea blocajelor care se formează frecvent în zonă din cauza autovehiculelor oprite sau parcate pe carosabil.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Șoferii care tranzitează Autostrada A1 în zona municipiului Sibiu trebuie să se pregătească pentru ultima noapte cu restricții de circulație.
Traficul va fi închis alternativ pe ambele sensuri, iar circulația va fi deviată prin oraș.
În noaptea de joi, 23 iulie, spre vineri, 24 iulie, între orele 00:00 și 04:00, circulația pe Autostrada A1 va fi închisă alternativ în zona municipiului Sibiu, între Nodul Rutier Aeroport și Nodul Rutier DN14 (ieșirea spre Mediaș).
Restricțiile vor fi aplicate în două etape:
00:00-2:00: se închide sensul de mers Sebeș – Sibiu;
2:00-44:00: se închide sensul de mers Sibiu – Sebeș.
Pe durata închiderii, traficul va fi deviat prin municipiul Sibiu.
Pentru șoferii care circulă dinspre Sebeș spre Sibiu, ruta ocolitoare este: A1 – Nod Rutier Aeroport – DN7H – strada Alba Iulia – strada Râului – strada Rusciorului – DN14 – Nod Rutier Mediaș – A1.
În intervalul 2:00 – 4:00, pentru cei care merg dinspre Sibiu spre Sebeș, traseul deviat este: A1 – Nod Rutier Mediaș – Calea Șurii Mari – strada Lunga – strada Alba Iulia – DN7H – Nod Rutier Aeroport – A1.
Autoritățile precizează că traseul de deviere este valabil și pentru autovehiculele de mare tonaj, care în mod normal nu au acces în municipiul Sibiu.
Restricțiile sunt necesare pentru montarea unui panou cu informații variabile pe autostradă.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
AUR a depus în Parlament un proiect de lege care prevede reducerea TVA de la 21% la 9% pentru achiziția primei locuințe. Măsura s-ar aplica imobilelor cu o suprafață utilă de cel mult 120 mp și o valoare de maximum 750.000 de lei, fără TVA.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a înregistrat în Parlament o propunere legislativă de modificare a Codului fiscal, prin care cota de TVA pentru prima locuință ar urma să fie redusă la 9%, relatează Mediafax. Inițiativa este semnată de deputatul AUR Lucian Mușat și vizează facilitarea accesului la locuințe pentru tineri și familii.
TVA de 9% pentru prima locuință: condițiile prevăzute în proiect
Potrivit proiectului, cota redusă de TVA de 9% s-ar aplica locuințelor care îndeplinesc simultan următoarele condiții:
suprafață utilă de maximum 120 de metri pătrați;
valoare de cel mult 750.000 de lei, fără TVA, inclusiv terenul;
achiziția este realizată de persoane fizice, individual sau în coproprietate cu alte persoane fizice.
Lucian Mușat: „Diferența de 90.000 de lei ar rămâne cumpărătorilor”
Deputatul AUR susține că reducerea TVA ar diminua semnificativ costul unei locuințe noi.
„Scădem TVA-ul pentru prima locuință, cu o suprafață totală de 120 m² utili și o valoare de până în 750.000 de lei net, fără TVA, de la 21%, cât este astăzi, la 9%.
La o locuință de 750.000 de lei, acum se plătesc 157.500 de lei TVA, iar dacă legea va fi adoptată, TVA-ul ar fi de 67.500 de lei. Vorbim despre o diferență de 90.000 de lei care ar rămâne cumpărătorilor”, a declarat Lucian Mușat.
AUR: măsura ar sprijini tinerii și piața imobiliară
Potrivit inițiatorilor, proiectul urmărește introducerea unui mecanism fiscal permanent pentru prima locuință, în contextul în care actualul regim tranzitoriu privind TVA redus expiră la 31 iulie 2026.
Deputatul AUR afirmă că măsura ar putea contribui atât la păstrarea tinerilor în România, cât și la stimularea natalității.
„În anul 2025 s-au născut cei mai puțini copii în România, iar numărul celor care au ales să plece din țară a depășit 6 milioane. Dacă această lege va fi adoptată, le oferim tinerilor un motiv în plus să rămână în România, să își întemeieze o familie și să contribuie la dezvoltarea economiei”, a declarat Lucian Mușat.
Impact asupra sectorului construcțiilor
În expunerea de motive, AUR susține că reducerea TVA pentru prima locuință ar stimula și sectorul construcțiilor prin creșterea cererii pentru locuințe noi.
„Domeniul construcțiilor reprezintă aproximativ 7-8% din PIB, cea mai mare pondere din Uniunea Europeană. Prin această lege, numărul apartamentelor și caselor vândute ar putea crește, iar economiile rezultate din reducerea TVA vor rămâne în buzunarul cumpărătorilor”, a precizat deputatul.
Când ar intra în vigoare noua cotă de TVA
Proiectul de lege prevede ca noile dispoziții să intre în vigoare la șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial, în cazul în care vor fi adoptate de Parlament și promulgate.
La final, inițiatorul a subliniat că măsura urmărește sprijinirea economiei și încurajarea tinerilor să își cumpere o locuință în România.
„Trebuie să facem tot ce putem pentru a susține economia, pentru a crește natalitatea și pentru ca România de mâine să aibă un viitor”, a declarat deputatul AUR Lucian Mușat.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat plata unei sume totale de peste 6 milioane de lei către crescătorii de animale care beneficiază de schema de ajutor de stat destinată serviciilor de ameliorare a raselor. Sumele achitate sunt aferente activităților desfășurate în luna mai 2026.
Potrivit instituției, prin intermediul centrelor județene APIA au fost efectuate plățile pentru sprijinul financiar acordat în sectorul creșterii animalelor, în cadrul programului de ameliorare genetică.
Valoarea totală autorizată la plată este de 6.082.058 de lei, fondurile fiind asigurate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit Digi24.
Sprijinul financiar este acordat solicitanților eligibili care au accesat această schemă de ajutor de stat în baza prevederilor OUG nr. 61/2023, act normativ care reglementează acordarea ajutoarelor pentru sectorul creșterii animalelor și susținerea activităților de ameliorare a raselor.
Schema de sprijin are ca obiectiv îmbunătățirea performanțelor genetice ale efectivelor de animale și susținerea fermierilor care utilizează servicii specializate de selecție și reproducție.
Prin aceste plăți, APIA continuă implementarea programelor de sprijin dedicate sectorului zootehnic, contribuind la dezvoltarea fermelor și la creșterea competitivității producătorilor români.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Sub motto-ul „Ridicăm viziera. Pornim motoarele. Vorbim despre sănătatea mintală”, motocicliști din întreaga țară şi cei care luptă împotriva depresiei sunt aşteptaţi, sâmbătă, să participe, la un tur de oraș, transformând sunetul motoarelor într-un simbol public al solidarității, curajului și speranței.
Evenimentul este organizat de Riders for Hope împreună cu clubul moto Hoinarii MF și își propune să transmită un mesaj esențial: depresia este tratabilă, iar nimeni nu trebuie să lupte singur.
Depresia – o realitate globală, o provocare locală
Depresia afectează milioane de oameni în întreaga lume. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (WHO), aproximativ 7% din populație suferă de depresie, iar în România unul din doi adolescenți și tineri declară că s-a confruntat cu depresie sau anxietate în ultimele luni. „Aceste cifre ne arată că sănătatea mintală nu este o problemă a altora – este o realitate care ne privește pe toți. În România, discuțiile despre depresie și sănătate mintală rămân adesea dificile. Studiile indică persistența stigmatizării, acces întârziat la servicii de specialitate și o dezvoltare insuficientă a serviciilor comunitare de suport psihologic”, susţin organizatorii.
Ride for Hope – mai mult decât o cursă moto
Evenimentul este conceput ca o invitație la dialog și empatie. Este un apel adresat celor care au trecut prin momente grele, celor care au suferit în tăcere, familiilor afectate de depresie și comunității care poate contribui prin prezență și sprijin.
„Când ridicăm viziera, nu mai suntem doar motocicliști. Suntem oameni. Iar mesajul nostru este simplu: despre depresie trebuie să vorbim deschis, fără rușine și fără teamă. Nimeni nu ar trebui să ducă această povară singur”, transmit organizatorii.
Participarea este gratuită, însă organizatorii recomandă donații pentru susținerea proiectelor locale de sănătate mintală. „Nu adunăm doar motociclete într-o piață. Aducem oameni împreună pentru o cauză bună. Fiecare participant, fiecare donație și fiecare discuție deschisă poate fi un pas mai aproape de cineva care are nevoie de ajutor”, adaugă echipa Riders for Hope.
Programul evenimentului
13:00 – Piața Mică, Sibiu: înregistrarea participanților 14:30 – Discursuri ale invitaților și organizatorilor 15:00 – Start Tur Moto prin oraș 16:30 – Academia Evanghelică Transilvania (Str. Livezii nr. 55): garden party și concert cu trupele Doomsday Astronaut și Spitalul de Urgență (cu începere de la ora 18.00)
Participanții se pot înscrie și la o tombolă cu premii, iar fondurile strânse vor fi direcționate în scopuri caritabile, spre asociațiile menționate pe site-ul oficial. Evenimentul este deschis motocicliștilor, familiilor, susținătorilor, voluntarilor și tuturor celor care consideră că sănătatea mintală este un subiect despre care ar trebui să se vorbească fără prejudecăți. Informațiile complete sunt disponibile aici: www.mind-riders.com
Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
OpenAI își extinde strategia de dezvoltare și pariază pe una dintre cele mai profitabile industrii: serviciile juridice. După succesul ChatGPT în activitățile de birou, compania dezvoltă produse dedicate avocaților și departamentelor juridice, unde analiza documentelor, redactarea contractelor și cercetarea juridică consumă o mare parte din timpul de lucru.
OpenAI trece de la tehnologie pentru parteneri la produse proprii
Până acum, OpenAI furniza modelele sale de inteligență artificială companiilor care dezvoltau aplicații pentru avocați. Aceste soluții ajutau profesioniștii din domeniul juridic să analizeze documente, să redacteze contracte și să identifice rapid informații relevante.
Noua strategie marchează o schimbare importantă: OpenAI începe să dezvolte propriile produse dedicate industriei juridice, intrând direct pe o piață aflată într-un proces accelerat de digitalizare.
Jason Boehmig conduce divizia dedicată produselor juridice
Un prim indiciu al acestei direcții a apărut în luna iunie, când OpenAI l-a recrutat pe Jason Boehmig, fondatorul Ironclad, companie specializată în software pentru managementul contractelor, potrivit Mediafax.
Fost avocat, Boehmig conduce în prezent divizia OpenAI responsabilă de dezvoltarea soluțiilor destinate profesioniștilor din domeniul juridic.
Potrivit Business Insider, marile firme de avocatură sunt presate de clienți să reducă atât costurile, cât și timpul necesar prestării serviciilor juridice. În același timp, departamentele juridice din companii investesc tot mai mult în automatizarea activităților repetitive, precum analiza contractelor, verificarea documentelor și cercetarea juridică.
Primul parteneriat major: Willkie Farr & Gallagher
OpenAI a făcut un nou pas în această strategie prin încheierea unui parteneriat cu firma internațională de avocatură Willkie Farr & Gallagher.
În cadrul colaborării, ChatGPT Enterprise va fi disponibil tuturor avocaților firmei, iar modelele OpenAI vor fi integrate în platformele interne utilizate pentru activitatea juridică.
Reprezentanții Willkie susțin că inteligența artificială nu înseamnă doar eficientizarea muncii, ci o schimbare profundă a modului în care sunt furnizate serviciile juridice.
„Inteligența artificială schimbă practica dreptului. Oportunitatea pe care o oferă nu este doar să lucrăm mai repede, ci să regândim modul în care sunt furnizate serviciile juridice, cum este valorificată experiența acumulată și cum sunt deserviți clienții”, a declarat Thomas Cerabino, unul dintre liderii firmei.
AI ar putea schimba definitiv profesia de avocat
Jason Boehmig consideră că avantajul competitiv va aparține firmelor care le vor permite avocaților să își construiască propriile instrumente bazate pe inteligență artificială.
În opinia sa, viitorul avocaturii va fi definit de integrarea AI în activitatea zilnică și de colaborarea dintre avocați și specialiștii IT pentru dezvoltarea unor aplicații personalizate.
O piață strategică pentru viitorul OpenAI
Extinderea către sectorul juridic face parte din strategia OpenAI de a transforma ChatGPT dintr-un simplu asistent conversațional într-o platformă profesională pentru industrii specializate.
După soluțiile dedicate dezvoltatorilor software și proiectele din domeniile medical și financiar, serviciile juridice reprezintă una dintre cele mai importante oportunități de creștere pentru companie. Prin automatizarea analizei documentelor, redactării contractelor și cercetării juridice, OpenAI urmărește să devină un furnizor esențial de tehnologie pentru profesioniștii din acest sector.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
România va avea un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, între localitățile Sighetu Marmației (județul Maramureș) și Bila Țerkva, după ce Guvernul a aprobat, joi, memorandumul privind modificarea acordului bilateral dintre cele două state.
Noul punct de frontieră va fi deschis în baza unui acord între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei, urmând să faciliteze circulația persoanelor, schimburile economice și cooperarea transfrontalieră.
Potrivit Executivului, memorandumul prevede inițierea procedurilor pentru modificarea Acordului dintre România și Ucraina privind înființarea punctului de trecere a frontierei Sighetu Marmației – Bila Țerkva, astfel încât regimul de funcționare să fie adaptat nevoilor comunităților locale și traficului transfrontalier.
„Memorandumul prevede inițierea demersurilor pentru modificarea Acordului dintre România și Ucraina privind deschiderea noului punct de trecere a frontierei Sighetu Marmației – Bila Țerkva, în vederea adaptării regimului de funcționare la nevoile comunităților locale și ale traficului transfrontalier”, a transmis Guvernul, potrivit Mediafax.
Punctul de frontieră Sighetu Marmației – Solotvino rămâne deschis permanent
Guvernul precizează că actualul punct de trecere a frontierei Sighetu Marmației – Solotvino va continua să funcționeze în regim permanent, 24 de ore din 24, și după deschiderea noului punct de frontieră.
Decizia vine ca răspuns la solicitările reprezentanților comunității românești din Ucraina, ale autorităților locale și ale mediului de afaceri din județul Maramureș.
„Demersul răspunde solicitărilor formulate de reprezentanții comunității românești din Ucraina, de autoritățile locale și de mediul de afaceri din județul Maramureș, care au semnalat necesitatea asigurării mobilității persoanelor, a continuității activităților economice și a accesului serviciilor de urgență între cele două state”, arată Guvernul.
Noul punct de trecere, rezultat al consultărilor româno-ucrainene
Potrivit comunicatului oficial, inițiativa are la bază evaluările realizate de misiunile diplomatice ale României în Ucraina și concluziile reuniunilor tehnice bilaterale, în cadrul cărora partea ucraineană și-a exprimat disponibilitatea de a menține în funcțiune, în regim permanent, actualul punct de frontieră Sighetu Marmației – Solotvino.
Deschiderea noului punct de trecere a frontierei dintre Sighetu Marmației și Bila Țerkva este considerată un pas important pentru dezvoltarea cooperării dintre România și Ucraina, facilitând mobilitatea cetățenilor, transportul de mărfuri și intervențiile serviciilor de urgență în zona de frontieră.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Consiliul Județean Sibiu continuă investițiile în sistemul medical și a achiziționat, prin licitație publică, cel de-al doilea angiograf destinat Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Achiziția este finanțată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Sănătate 2021–2027, în cadrul liniei de finanțare dedicate dotării unităților sanitare care tratează pacienți critici cu patologie vasculară cerebrală acută.
Valoarea investiției se ridică la 9,09 milioane de lei, fără TVA, iar contractul a fost câștigat de compania Pharmics, din Cristești, județul Mureș.
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, spune că noul angiograf face parte dintr-un amplu program de modernizare a infrastructurii medicale.
„Achiziția face parte dintr-un proiect mai amplu prin care dotăm cel mai mare spital al județului Sibiu cu o serie de echipamente și tehnologii de ultimă generație, printre care un RMN și un modul de inteligență artificială.
Valoarea cumulată a acestora se apropie de 25 de milioane de lei, bani pe care i-am obținut din fonduri nerambursabile.
Investim constant pentru a îmbunătăți condițiile de spitalizare și dotările medicale din toate cele trei spitale pe care le coordonăm, știind totodată că, pentru orice om, sănătatea nu are preț”, a transmis Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Primul angiograf instalat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a permis dezvoltarea specializării de neurologie intervențională, transformând Sibiul într-unul dintre centrele medicale din România unde sunt tratați pacienții cu accident vascular cerebral acut.
Aparatul este utilizat și pentru tratarea altor afecțiuni complexe.
Conf. univ. dr. Florin Grosu, medic primar în cadrul Laboratorului de Radiologie – Imagistică Medicală al SCJU Sibiu, explică beneficiile noului echipament.
„Angiograful permite diagnosticarea și tratarea bolilor vasculare, a hemoragiilor și a unor afecțiuni oncologice prin metode minim invazive, cu recuperare mai rapidă și cu evitarea, în multe cazuri, a unei intervenții chirurgicale clasice.”
Potrivit contractului, noul angiograf va fi livrat în cel mult 90 de zile, iar furnizorul va asigura instalarea, autorizarea și punerea în funcțiune a echipamentului.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Pentru prima dată în istoria Teatrului Național Radu Stanca Sibiu, unul din spectacolele care va avea avanpremiera în 26 iulie la Sibiu, va fi accesibilizat și pentru persoanele deficiente de auz, vorbire și vedere.
Premiera acestui pas important pentru TNRS va avea loc la Constanța, în cadrul unui turneu al teatrului sibian, programat pentru această toamnă. Spectatorii surdo-muți vor avea parte de un interpret în limbaj mimico-gestual pentru spectacolul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Iar persoanelor nevăzătoare li se va explica în căști acțiunea, mișcările și li se vor da indicații despre decorurile. Inițiativa va fi extinsă și la Sibiu.
Totul a pornit de la teza de doctorat al lui Erwin Șimșensohn, „Realități și noi tendințe în accesibilizarea spectacolelor de teatru în lume. Cazul particular al României”. Lucrarea a fost susținută în 2 iulie a.c., sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Constantin Chiriac. „O evaluare foarte bună a ceea ce înseamnă la nivel național accesul pe zona de creație, dar și aș spectacolelor”, a subliniat managerul TNRS, Constantin Chiriac.
Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la sediul TNRS astăzi, 23 iulie. În cadrul aceleiași întâlniri au fost anunțate și premierele spectacolelor din această toamnă.
Au fost prezenți la întâlnire Constantin Chiriac, Directorul TNRS și Președintele FITS, Claudia Maior, șefa secției română, Cristi Juncu, regizor, Petra Rațiu, șef secția germană, Ștefan Lupu, regizor și actorul Nicu Mihoc.
Microstagiunea de toamnă a TNRS se va deschide cu spectacolul „Școala nevestelor”, după Moliere, în regia lui Cristi Juncu. Avanpremiera va avea loc joi, 10 septembrie, de la ora 19.00, iar premiera e programată vineri, 11 septembrie, de la aceeași oră.
Microstagiunea Secției Germane
TNRS organizează, în perioada 25-27 septembrie 2026, Microstagiunea Secției Germane. Ediția din acest an își propune patru spectacole, concentrate în trei zile, între care două premiere, prezentate la sediul TNRS, Fabrica de Cultură și Sala Studio.
Vineri, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Fabrica de Cultură (Sala Lulu) va avea loc premiera spectacolului „Alice”, în regia și coregrafia lui Ștefan Lupu.
Sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 17.00, la Sala Studio va fi prezentat spectacolul „Die Geschichte der Lola Bau”, după Georg Kreisler.
Cea de-a doua premieră a microstagiunii, „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, în regia lui Ștefan Lupu, va fi prezentată în 26 septembrie, de la ora 19.00, la Fabrica de Cultură (Sala Lulu).
Duminică, 27 septembrie, de la ora 17.00, la sediul TNRS Microstagiunea se încheie cu spectacolul „Avalanșa”, de Tudor Cȕcenoglu, în regia lui Alice Kornitzer.
Constantin ChiriacClaudia MaiorCristi JuncuNicu MihocPetra RațiuȘtefan Lupu
Actorul Nicu Mihoc vrea să joace și într-un spectacol în limba germană. Regizorul Ștefan Lupu: „Sunt fericit de fiecare dată când vin la Sibiu”
Claudia Maior, șef secția română, a subliniat temele centrale ale Microstagiunii, care sunt: educația, cine sunt eu? și libertatea.
Regizorul Ștefan Lupu și-a exprimat bucuria de a lucra cu actorii TNRS, menționând: „Sunt fericit de fiecare dată când vin la Sibiu. Încet-încet, Sibiul devine a doua mea casă”. Totodată, a evidențiat calitatea colaborării cu actorii teatrului sibian, care „joacă, dansează și cântă” în același timp. Și care „nu simt că e finalul stagiunii, că a trecut FITS, care sunt implicați și se bucură de fiecare moment”.
Actorul Nicu Mihoc a spus că la Sibiu a avut „cele mai bune rezultate din profesie” și nu știe de ce nu a rămas aici. De asemenea, a salutat interferențele culturale care definesc TNRS, mulți dintre actorii secției române jucând și teatru german și invers. „Aș încerca o nebunie, să joc și într-un spectacol al secție germane”, a mai spus el,
Petra Rațiu a prezentat spectacolele secției germane și elementele organizatorice din spatele cortinei.
TNRS va juca în această toamnă în 11 turnee, atât naționale, cât și internaționale. „Iar faptul că avem bilete vândute la toate spectacolele, cred că e un lucru unic în lume”, a mai spus Constantin Chiriac.
Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007