Acasă Blog Pagina 136

Atac frontal al lui Călin Georgescu: Să facem alegeri MÂINE!

Călin Georgescu a relansat atacurile la adresa anulării alegerilor prezidențiale din 2024 și cere organizarea unui nou scrutin, susținând că doar un nou vot ar putea arăta adevărata susținere din partea populației.

Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat lui Marius Tucă, în contextul în care fostul candidat continuă să conteste decizia Curții Constituționale și este vizat de mai multe dosare penale.

În timpul emisiunii, Călin Georgescu a afirmat că cifrele prezentate în spațiul public privind susținerea electorală sunt manipulate și a provocat autoritățile să organizeze cât mai rapid noi alegeri prezidențiale.

„Îi aștept pe oamenii ăștia să facă niște alegeri. Și ca să demonstrăm cum stau scorurile, dincolo de ce se manipulează pe toată media.

Ba sunt 30%, ba 35%, ba 40%. Eu le spun așa, ca să dovedim clar cum stau lucrurile, să facem alegeri mâine.

Vorbesc de alegeri pentru președinte. Să facem din nou alegeri și să vedem cum stăm”, a declarat acesta în cadrul interviului.

Fostul candidat a continuat seria afirmațiilor controversate și a susținut că România s-ar afla într-o situație fără precedent după anularea scrutinului prezidențial.

„Avem un președinte numit și unul ales. Este o diferență mare. În primul rând, adevărul și moralitatea au fost primele victime ale anulării alegerilor din 6 decembrie 2024.

Și de atunci, poporul român nu doar că nu își mai revine, ci este într-o cădere continuă în abis”, a mai spus Călin Georgescu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

România intră în topul european al bogaților: numărul multimilionarilor a explodat în ultimii 5 ani

0

România se numără printre țările europene cu cea mai rapidă creștere a numărului de multimilionari, potrivit celui mai recent raport Wealth Report realizat de Knight Frank. În perioada 2021–2026, numărul românilor cu averi de peste 30 de milioane de dolari a crescut cu 93%, plasând țara noastră pe locul trei în Europa la ritmul de creștere al ultra-bogaților.

Polonia conduce clasamentul european, cu un avans de 109%, urmată de Turcia, cu 94%, în timp ce România completează podiumul cu o creștere impresionantă de 93%. În prezent, România are 749 de persoane cu averi nete de minimum 30 de milioane de dolari, potrivit profit.ro.

Creșteri importante au fost raportate și în Grecia, Cehia și Portugalia, toate depășind pragul de 50% în ultimii cinci ani.

Europa adună aproape 184.000 de multimilionari

La nivel european, populația ultra-bogaților a crescut cu 26% între 2021 și 2026, fiind adăugați peste 37.400 de noi multimilionari. În total, Europa găzduiește aproximativ 183.953 de persoane cu averi de peste 30 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă aproape 26% din totalul global.

La nivel mondial, numărul persoanelor ultra-bogate a depășit 710.000.

Germania rămâne liderul Europei, cu 38.215 multimilionari, urmată de Regatul Unit, cu 27.876, și Franța, cu 21.528. Elveția și Italia completează top 5 european, cu 17.692, respectiv 15.433 de persoane ultra-bogate.

În Europa Centrală și de Est, România se remarcă prin ritmul accelerat de acumulare a averilor mari, depășind multe economii regionale la dinamica dezvoltării segmentului high-net-worth.

Germania și Elveția au atras cei mai mulți noi multimilionari

În termeni absoluți, Germania a adăugat cei mai mulți noi multimilionari în perioada analizată — peste 9.200 de persoane. Elveția a câștigat aproape 5.000 de ultra-bogați, iar Franța și Regatul Unit au înregistrat, de asemenea, creșteri consistente.

Raportul Knight Frank subliniază că averea globală se redistribuie accelerat, pe fondul dezvoltării economiilor emergente și al mobilității tot mai mari a capitalului internațional.

„Europa își menține o poziție puternică, iar țări precum România, Suedia și Grecia înregistrează evoluții importante în zona averilor mari”, se arată în analiză.

SUA domină în continuare clasamentul global

Statele Unite rămân principala destinație a marilor averi, cu peste 387.000 de multimilionari. Totodată, raportul evidențiază ascensiunea rapidă a unor economii emergente, precum India, care schimbă echilibrul economic global.

Specialiștii Knight Frank atrag atenția că presiunea fiscală și reglementările mai stricte determină persoanele foarte bogate să își diversifice rezidența și investițiile în mai multe jurisdicții. Family office-urile și structurile private de administrare a averilor gestionează tot mai activ riscurile fiscale, politice și economice la nivel internațional.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

ULTIMA ORĂ – Momente dramatice într-o intersecție din Sibiu: victime transportate de urgență la UPU

Un accident rutier soldat cu două persoane rănite s-a produs în municipiul Sibiu, la intersecția dintre strada Dârstelor și Aleea Filozofilor.

Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Sibiu, accidentul s-ar fi produs după ce un șofer în vârstă de 44 de ani, din Sibiu, care circula pe strada Dârstelor, ar fi efectuat un viraj la stânga spre Aleea Filozofilor fără să acorde prioritate unui alt autoturism.

Mașina lovită era condusă de un sibian în vârstă de 48 de ani, care se deplasa către strada Morilor. În urma impactului, atât șoferul, cât și pasagera acestuia, o femeie de 45 de ani din Sibiu, au fost răniți.

La locul accidentului au intervenit rapid două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, precum și o autospecială de stingere.

Salvatorii au acordat îngrijiri medicale victimelor înainte ca acestea să fie transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu.

Bărbatul de 48 de ani a suferit multiple traumatisme, iar femeia a fost diagnosticată cu un traumatism la coloana cervicală. Ambii au fost transportați la spital conștienți.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO: Sondaj-bombă INSCOP: Datele au fost prezentate luni dimineața

Scena politică din România este zguduită de o schimbare majoră de raport de forțe, după moțiunea de cenzură care a polarizat puternic societatea.

Cel mai nou Barometru Informat-INSCOP indică o reașezare spectaculoasă a clasamentului politic și o lovitură dură pentru PSD, care pierde poziția secundă pentru prima dată în ultimii șase ani.

Potrivit datelor prezentate de Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, PNL reușește o creștere accelerată și urcă pe locul doi în intenția de vot, cu un scor cuprins între 20 și 22%, în creștere cu cinci procente față de luna precedentă.

În același timp, PSD coboară pe poziția a treia, după o scădere semnificativă, ajungând între 13 și 17%.

Diferența dintre cele două partide poate depăși chiar și opt procente în rândul electoratului mobilizat, semn că schimbările produse după moțiunea de cenzură au avut un impact puternic asupra opțiunilor politice ale românilor.

În fruntea clasamentului rămâne AUR, care își conservă poziția dominantă și se menține stabil în intervalul 38-41%, confirmând statutul de principală forță politică a momentului.

Creșterea liberalilor este pusă de sociologi pe seama ascensiunii rapide a premierului Ilie Bolojan, a cărui popularitate a cunoscut o evoluție neașteptat de puternică în ultimele săptămâni.

În paralel, USR pierde teren și ajunge la 10%, în timp ce UDMR rămâne în zona tradițională de 3-5%.

Datele arată că moțiunea de cenzură nu doar că a tensionat scena politică, ci a produs și o polarizare puternică a electoratului, cu efecte directe asupra marilor partide.

„Primul Barometru Informat-INSCOP realizat după moțiunea de cenzură.

Intenția de vot pentru partide.

Sunt câteva modificări importante în intenția de vot a românilor pentru partidele politice.

  • O schimbare majoră se observă în ceea ce privește locul doi. În premieră în ultimii șase ani, PNL trece în fața PSD cu un scor de 20-22% (în creștere cu cinci procente comparativ cu luna anterioară), în timp ce PSD cade pe locul 3, cu o pierdere importantă, înregistrând un scor de 13-17% (scădere de trei procente față de aprilie).
    Diferența dintre cele două partide variază între 3 puncte în clasamentul votanților care au o opțiune și peste 8 puncte procentuale în clasamentul votanților mobilizați.
  • AUR rămâne principalul partid din România în intenția de vot, relativ stabil în banda 38-41% (variație în funcție de gradul de mobilizare al votanților).
  • USR este în regres, ajungând la 10%, în timp ce UDMR se menține în zona obișnuită de 3-5%.
  • Moțiunea de cenzură a determinat o polarizare puternică a societății românești, ceea ce a provocat o creștere importantă a PNL, tractat de premierul Ilie Bolojan, a cărui popularitate a crescut rapid și oarecum neașteptat.
  • Pe de altă parte, se poate observa totuși că variația susținerii electorale pentru marile bazine politice din aprilie până în mai nu este deocamdată atât de mare nici în cazul votanților care aleg un partid (blocul AUR – SOS – POT se menține la 43%, blocul PNL – USR crește ușor două procente de la 28% la 30%, în timp ce PSD pierde trei procente de la 20% la 17%), și nici în cazul votanților mobilizați (blocul AUR – SOS – POT de la 45% la 46%, blocul PNL – USR de la 31% la 33%, în timp ce PSD pierde trei procente, de la 16% la 13%).
  • Interesant este că, în comparație cu situația din urmă cu un an (mai 2025), AUR, PSD și UDMR sunt practic la același scor, în timp ce PNL crește cu patru procente, iar USR scade cu 2 procente”, a scris Remus Ștefureac, directorul Inscop, pe Facebook.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Presată de Bolojan, Hidroelectrica accelerează investițiile în stocare: trei noi baterii de 170 MW și capacitate totală de 680 MWh

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, pregătește trei noi proiecte majore de stocare a energiei în baterii, cu o putere instalată totală de 170 MW și o capacitate de stocare de 680 MWh. Particularitatea acestor investiții este autonomia de 4 ore, încă rar întâlnită pe piața locală de stocare a energiei.

Compania a prezentat noile proiecte în cel mai recent raport oficial, două dintre acestea având deja studiile de fezabilitate finalizate, potrivit economica.net.

Două baterii mari, la Retezat și Ruieni

Primele două proiecte vor fi dezvoltate în apropierea unor centrale hidroelectrice operate de Hidroelectrica:

  • CHE Retezat – instalație de stocare cu o putere de 90 MW și capacitate de 360 MWh. Studiul de fezabilitate a fost realizat de Departamentul Proiectare al companiei și a primit aviz favorabil în CTE-HE. Investiția urmează să intre în etapa de aprobare.
  • CHE Ruieni – sistem de stocare de 50 MW și 200 MWh, aflat într-un stadiu similar, cu studiul de fezabilitate deja avizat și documentația transmisă către Directorat pentru aprobarea investiției.

Prin aceste proiecte, Hidroelectrica urmărește creșterea flexibilității sistemului energetic și valorificarea mai eficientă a producției hidro și regenerabile.

Al treilea proiect: BESS Tudor Vladimirescu

Pe lângă proiectele avansate de la Retezat și Ruieni, compania dezvoltă și un al treilea sistem de stocare: BESS Tudor Vladimirescu – 30 MW putere instalată și 120 MWh capacitate de stocare.

Acest proiect se află momentan în fază preinvestițională, fiind analizate soluțiile de racordare la Sistemul Energetic Național (SEN), amplasamentele disponibile și optimizarea costurilor de operare prin utilizarea infrastructurii și personalului existent.

Hidroelectrica are deja proiecte de baterii aproape de finalizare

În paralel cu noile investiții, Hidroelectrica dezvoltă alte două proiecte importante de stocare:

  • Bateria de la Crucea, aproape operațională – Instalația de stocare de la Crucea, cu o capacitate de 72 MWh și o putere de 36 MW pentru două ore, a primit recent autorizația de înființare din partea ANRE. Proiectul este realizat împreună cu firmele românești Prime Batteries și Enevo, iar punerea în funcțiune este estimată cel târziu în luna iulie, înaintea termenului inițial.
  • Proiectul de 256 MWh de la Porțile de Fier 2 – Un alt proiect strategic vizează construirea unei instalații de stocare la Porțile de Fier 2, cu 64 MW putere instalată și 256 MWh capacitate de stocare. Sistemul ar urma să contribuie la reducerea dezechilibrelor din SEN generate de producția regenerabilă și să furnizeze servicii tehnologice de sistem. Licitația pentru proiect este însă blocată temporar în proceduri și contestații. După ce Electrogrup fusese desemnată inițial câștigătoare, reevaluarea ofertelor a dus la selectarea companiei Synergy Construct. Ulterior, decizia a fost contestată de Electrogrup.

Presiuni guvernamentale pentru investiții rapide în stocare

Fostul premier Ilie Bolojan, în prezent ministru interimar al Energiei, a transmis recent că aprobarea bugetului Hidroelectrica pentru 2026 va depinde de accelerarea investițiilor în baterii.

Potrivit declarațiilor sale, managementul companiei ar trebui să livreze aproximativ 1.500 MWh de capacități de stocare într-un interval de un an – un an și jumătate, condiție ce ar urma să fie inclusă în contractele de mandat ale directorilor.

Investițiile în baterii devin esențiale pentru echilibrarea rețelei electrice și integrarea noilor capacități regenerabile, în contextul creșterii rapide a producției din surse eoliene și fotovoltaice în România.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Cristian Mungiu revine în forță la Cannes cu „Fjord”. Sebastian Stan și Renate Reinsve, în cursa pentru Palme d’Or

Ediția cu numărul 79 a Festivalul de Film de la Cannes începe să prindă ritm după primele reacții rezervate ale criticilor. După succesul filmului “Tigrul de hârtie”, atenția publicului și a presei internaționale se mută acum asupra uneia dintre cele mai așteptate producții europene ale anului: Fjord, noul lungmetraj semnat de Cristian Mungiu.

Potrivit publicației franceze Le Figaro, toate privirile vor fi ațintite luni asupra dramei filmate în Norvegia, care îi aduce împreună pe Sebastian Stan și Renate Reinsve, două dintre cele mai apreciate nume ale cinematografiei actuale, relatează Mediafax.

“Fjord”, o dramă de familie

Câștigător al trofeului Palme d’Or în 2007 pentru “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, Cristian Mungiu revine în competiția oficială cu o dramă de familie intensă și actuală. În „Fjord”, Sebastian Stan apare într-o transformare spectaculoasă, interpretând rolul unui patriarh român stabilit împreună cu familia într-un sat izolat de la marginea unui fiord norvegian.

Filmul urmărește povestea familiei Gheorghiu, care încearcă să se integreze într-o comunitate nordică aparent liniștită. Relația apropiată dintre copiii familiei româno-norvegiene și cei ai vecinilor, familia Halberg, scoate însă la suprafață diferențe culturale și tensiuni legate de educație și valori tradiționale.

Conflictul central apare după ce profesorii observă vânătăi pe corpul unuia dintre copii, iar comunitatea începe să suspecteze metodele dure de disciplină folosite de părinți. Tema sensibilă a ciocnirii dintre tradiție și normele sociale moderne transformă „Fjord” într-un posibil favorit la Palme d’Or.

“Fjord”, proiectat luni seară la Palais des Festivals

Criticii de la Le Figaro notează și prezența actorului Stellan Skarsgård în distribuție, considerând că acesta ar putea influența pozitiv șansele filmului în fața juriului de la Cannes.

De asemenea, prestația lui Sebastian Stan este deja considerată una dintre surprizele ediției din acest an, actorul continuând seria rolurilor provocatoare după apariția sa apreciată din The Apprentice.

„Fjord” este programat să fie proiectat luni seară la Palais des Festivals, într-un moment considerat decisiv pentru competiția oficială de la Cannes 2026.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Trenul viitorului, făcut în România: „Leon” se pregătește să intre pe TOATE RUTELE din țară

România ar putea reveni spectaculos în industria feroviară europeană odată cu apariția trenului Leon, primul automotor DMU (Diesel Multiple Unit) construit în țară după aproape 80 de ani.

Proiectul, realizat la Pașcani de compania Grampet, se află acum în etapa finală de autorizare, iar reprezentanții companiei spun că trenul ar putea circula pe toate rutele din România în aproximativ un an și jumătate.

„Sperăm ca într-un an şi jumătate să putem să intrăm cu trenul pe toate rutele din România. Singura oprelişte, să spunem, pe care o avem este legată de birocraţie”, a declarat reprezentantul Grampet, Radu Balcu.

Acesta a explicat că introducerea trenului în sistemul public depinde de obținerea avizelor necesare din partea Consiliului Concurenței și CFR Infrastructură.

„Este doar o chestiune de timp până când vom vedea acest tren pe toate rutele din România”, a spus Balcu.

Compania nu se oprește însă aici. Pe lângă Leon, Grampet a achiziționat și 80 de trenuri IC4 din Danemarca, destinate curselor lungi. Potrivit reprezentanților companiei, garniturile au o stare tehnică excelentă și pot circula cu viteze de până la 200 km/h.

„Sunt trenuri de lung parcurs, sunt 80 de trenuri IC4, cu o capacitate de 250 de locuri. Au vechime de 15 ani, dar sunt într-o stare excepţională”, a precizat reprezentantul companiei.

Planurile pentru viitor includ și extinderea producției la fabrica din Pașcani, acolo unde ar putea fi construite mai multe unități Leon, în funcție de cererea din piață și de modernizarea infrastructurii feroviare.

„Ne gândim să mai producem trenurile în mai multe bucăţi, dar urmărim să vedem şi care este evoluţia pieţei”, a explicat Balcu, subliniind că dezvoltarea trebuie corelată cu modernizarea căilor ferate din România.

Electroputere VFU Pașcani are deja capacitatea de a produce până la 24 de trenuri anual, însă fabrica poate fi extinsă rapid dacă vor exista comenzi suplimentare.

„În cazul în care există interes din partea Ministerului Transporturilor sau al autorităţilor, putem să ne dimensionăm capacităţile de producţie, astfel încât să producem mai multe trenuri”, a transmis reprezentantul Grampet.

Compania privește însă dincolo de granițele României și țintește deja piețe importante din regiune, precum Bulgaria, Ungaria, Grecia și Serbia, unde infrastructura neelectrificată necesită trenuri diesel moderne.

„Trenul Leon este un tren pe care noi l-am construit la Paşcani, am parcurs cu el peste 30.000 km de teste, are certificare europeană şi poate merge pe oricare din infrastructurile Uniunii Europene”, a afirmat Balcu.

Leon vine cu dotări moderne rare pentru trenurile din România: zonă VIP cu 11 locuri, fotolii ergonomice încălzite, geamuri panoramice și o capacitate totală de 126 de pasageri.

„Este un tren modern în adevăratul sens al cuvântului”, a punctat reprezentantul companiei.

Până la introducerea pe rutele regulate, trenul este folosit în regim charter pentru evenimente private, teambuilding-uri sau excursii speciale.

„Acum două săptămâni am avut un parteneriat cu Loft şi am organizat o excursie la Constanţa, iar vineri am avut acest parteneriat cu domnul Dumitru Prunariu pentru a-i duce pe cosmonauţi la Braşov”, a explicat Balcu.

În prezent, costul închirierii trenului Leon pentru astfel de evenimente poate ajunge între 10.000 şi 12.000 de euro, în funcţie de traseu şi cerinţe.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Lovitură pentru milioane de români: plătești mai mult dacă ai mașină veche

Ministerul Transporturilor pregătește o schimbare majoră pentru milioane de șoferi din România: rovinieta nu va mai avea tarif fix, iar costul acesteia va fi calculat în funcție de gradul de poluare al mașinii.

Noul sistem, pus deja în consultare publică și programat să intre în vigoare de la 1 iulie 2026, va aduce taxe mai mari pentru proprietarii de autoturisme vechi și poluante.

Cu alte cuvinte, șoferii care conduc mașini cu norme EURO scăzute vor plăti semnificativ mai mult pentru a circula pe drumurile naționale.

Principiul este simplu: cu cât mașina poluează mai mult, cu atât rovinieta va costa mai mult.

Potrivit proiectului publicat de minister, autoturismele electrice și cele Euro 6 vor fi cele mai puțin afectate, tarifele rămânând apropiate de cele actuale.

În schimb, pentru mașinile Euro 5 și Euro 4, rovinieta anuală ar urma să ajungă la aproximativ 292 de lei. Pentru autoturismele încadrate între Euro 3 și Euro 0, costul va urca până la 330 de lei pe an.

Mai mult decât atât, noile reguli prevăd că tarifele vor crește automat în fiecare an, în funcție de rata inflației.

Schimbarea anunțată de Ministerul Transporturilor marchează una dintre cele mai importante modificări ale sistemului de taxare rutieră din ultimii ani și va avea impact direct asupra bugetelor a milioane de șoferi din România.

Tabelul complet cu noile tarife propuse pentru rovinietă, valabile de la 1 iulie 2026, a fost inclus în proiectul publicat de minister.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ALERTĂ în România! SMS-ul care îți poate goli contul în câteva minute

Românii sunt vizați de o nouă campanie de fraudă online extrem de periculoasă, în care escrocii încearcă să obțină rapid date bancare și bani folosindu-se de mesaje false care par oficiale.

Totul începe, de multe ori, cu un simplu SMS primit pe telefon, însă consecințele pot fi devastatoare în doar câteva minute.

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că atacatorii continuă să distribuie mesaje privind presupuse amenzi de circulație neachitate.

Mesajele sunt concepute astfel încât să pară trimise de platforma Ghișeul.ro, pentru a câștiga încrederea victimelor.

În paralel, Ministerul Transporturilor transmite clar că instituția nu trimite SMS-uri pentru plata amenzilor și nu are atribuții privind sancționarea șoferilor.

Escrocii folosesc numere necunoscute, uneori internaționale, inclusiv cu prefixe din alte state, precum +63 din Filipine. Mesajele au un ton alarmist și îi anunță pe destinatari că ar fi comis „încălcări ale regulilor de circulație”, solicitând plata urgentă a unei amenzi pentru a evita penalități suplimentare de 30%.

În interiorul mesajului este inserat un link care direcționează utilizatorii către pagini false, create special pentru a copia aspectul site-urilor oficiale. Unele dintre acestea folosesc denumiri aproape identice cu platformele reale, precum „ghisaul.lat”, pentru a induce în eroare victimele.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii avertizează oficial: „Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) trage un semnal de alarmă cu privire la o campanie de tip fraudă prin SMS care vizează cetăţenii români în aceste zile”.

După accesarea linkului, utilizatorilor li se cere să introducă numărul de înmatriculare al autoturismului. Ulterior apare o presupusă amendă, de exemplu în valoare de 150 de lei, care trebuie achitată imediat.

Autoritățile subliniază însă că întregul proces reprezintă o metodă de colectare ilegală a datelor personale și financiare.

DNSC avertizează: „În realitate, scopul atacatorilor este colectarea datelor personale şi financiare ale utilizatorilor. Introducerea datelor bancare pe aceste pagini poate duce la compromiterea conturilor şi la pierderi financiare”.

Specialiștii în securitate cibernetică recomandă populației să nu acceseze linkuri suspecte primite prin SMS sau aplicații de mesagerie și să verifice orice informație exclusiv pe site-urile oficiale ale instituțiilor publice.

De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să nu introducă date personale sau bancare pe pagini neoficiale și să raporteze imediat tentativele de fraudă.

Autoritățile avertizează că scopul acestor atacuri este obținerea rapidă a datelor bancare, iar victimele pot rămâne fără bani în conturi într-un timp foarte scurt dacă urmează instrucțiunile transmise de escroci.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Intervenții de amploare pe Valea Oltului: trafic alternativ și opriri repetate

Șoferii care tranzitează, luni, Valea Oltului trebuie să se pregătească pentru întârzieri serioase și condiții dificile de trafic.

Pe mai multe sectoare ale DN7 au loc lucrări complexe de consolidare și reparații, iar circulația este afectată pe parcursul întregii zile.

Între Călimănești și Câineni se desfășoară intervenții de rânguire a versanților și montare a unor bariere de protecție, măsuri considerate esențiale pentru siguranța traficului în zonă.

Din cauza acestor lucrări, autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone nu au acces pe sectorul afectat.

Pentru celelalte categorii de vehicule, traficul se desfășoară alternativ, pe un singur sens, iar șoferii trebuie să se aștepte la opriri care pot ajunge până la 30 de minute.

Problemele de trafic continuă și în alte puncte de pe DN7. În zona Râul Vadului se execută lucrări de reparații asfaltice, în timp ce la Călinești continuă intervențiile la pila Ecoductului.

În această zonă, circulația se desfășoară pe jumătate de carosabil, iar autoritățile avertizează că pot fi impuse opriri totale de până la 15 minute pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță.

Reprezentanții autorităților le recomandă șoferilor să își planifice deplasările cu timp suplimentar, să respecte semnalizarea temporară și indicațiile echipelor din teren.

Programul lucrărilor poate fi modificat în funcție de condițiile meteo.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ROMÂNIA FIERBE: 56% dintre români cer alegeri anticipate. Peste 80% cred că mergem într-o direcție greșită

România traversează de câteva săptămâni una dintre cele mai tensionate și apăsătoare perioade sociale și politice din ultimii ani.

Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS, în perioada 1–14 mai 2026, arată o populație dominată de neîncredere, nemulțumire și teamă față de viitor.

Pe fondul instabilității politice și al degradării încrederii publice, tot mai mulți români consideră că actuala clasă politică nu mai poate continua în aceeași formulă.

Nu mai puțin de 56% dintre respondenți spun că România are nevoie de alegeri anticipate, în timp ce doar 41% resping această variantă. Datele indică o presiune uriașă pentru resetarea scenei politice.

Atmosfera generală din societate este una sumbră. Potrivit cercetării CURS, 82% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită.

Doar 15% mai consideră că România se află pe un drum bun, diferența uriașă dintre cele două procente ilustrând nivelul dramatic al frustrării sociale.

Pesimismul domină și atunci când vine vorba despre viitor. Aproape jumătate dintre români – 44% – spun că privesc cu pesimism următorii cinci ani, iar alți 26% se declară foarte pesimiști. În total, șapte din zece români nu mai au încredere că lucrurile se vor îmbunătăți.

Doar 28% mai păstrează o doză de optimism.

În ceea ce privește instituțiile statului, românii continuă să aibă cea mai mare încredere în Biserică și Armată, care înregistrează 79%, respectiv 76%. Poliția și autoritățile locale reușesc și ele să depășească pragul majorității, cu 55% și 53%.

La polul opus se află instituțiile centrale ale puterii, afectate de un nivel sever de neîncredere. Parlamentul este creditat cu doar 24% încredere, Guvernul cu 26%, iar Justiția coboară până la 20%. Nici Președinția nu stă mai bine, cu un nivel de încredere de numai 31%.

Nici liderii politici nu reușesc să inspire populația. Sondajul arată o scenă politică fragmentată, în care niciun nume important nu depășește pragul de 35% în zona de încredere ridicată.

Clasamentul este condus de Călin Georgescu, cu 32% încredere multă și foarte multă, urmat la limită de Nicușor Dan, cu 31%. Ilie Bolojan obține 25%, iar George Simion 23%.

Traian Băsescu, Cristian Popescu Piedone și Sorin Grindeanu gravitează în jurul pragului de 21%, în timp ce Hunor Kelemen, Diana Șoșoacă și Dominic Fritz se află printre politicienii cu cele mai ridicate niveluri de neîncredere.

Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare, AUR ar câștiga scrutinul cu 32% din voturi, consolidându-și poziția de principală forță politică din România.

PSD ar obține 24%, iar PNL 20%, cele două partide tradiționale rămânând relativ apropiate.

USR este cotat la 10%, în timp ce UDMR se află chiar la pragul electoral, cu 5%. PNRR-Piedone ar obține 4%, SOS România 3%, iar alte formațiuni ar aduna împreună doar 2%.

Sondajul CURS a fost realizat pe un eșantion de 1.664 de respondenți adulți din România.

Cercetarea are o marjă maximă de eroare de ±2,4%, la un nivel de încredere de 95%, iar datele au fost colectate prin interviuri față în față, la domiciliul respondenților.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

SCENARIU-ȘOC la Cotroceni: Economista care a impus austeritatea Greciei, o „doamnă de fier”, fostă elevă a lui Klaus Iohannis, propusă premier

Președintele Nicușor Dan se pregătește să deschidă luni consultările oficiale cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni, într-un moment tensionat pentru scena politică românească.

În lipsa unei majorități clare și a unor negocieri avansate între formațiuni, la vârful statului prinde tot mai mult contur varianta unui Guvern tehnocrat.

Potrivit surselor politice, una dintre opțiunile analizate de președinte pentru funcția de prim-ministru este Delia Velculescu, economist cu o carieră impresionantă în cadrul Fondul Monetar Internațional și una dintre cele mai influente românce din sistemul financiar internațional.

Numele Deliei Velculescu a devenit cunoscut la nivel european în perioada crizei financiare din Grecia, când a făcut parte din echipa care a negociat măsurile dure de reformă și acordurile financiare internaționale.

Presa externă a numit-o atunci „Doamna de Fier a FMI”, datorită pozițiilor ferme și experienței sale în gestionarea unor situații economice extrem de dificile.

Șeful statului a declarat deja public că ia în calcul un Executiv format din tehnocrați, iar în culisele negocierilor de la Cotroceni se discută intens despre aducerea unor specialiști fără apartenență politică directă în fruntea Guvernului.

Delia Velculescu s-a născut la Sibiu, în anul 1975, și a urmat cursurile Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, unde profesor de fizică i-a fost fostul președinte Klaus Iohannis.

În 1992 a obținut o bursă în Statele Unite, unde și-a continuat studiile economice la Wilson College, iar ulterior și-a obținut masteratul și doctoratul în economie la prestigioasa Johns Hopkins University.

Din 2002 activează în cadrul Fondul Monetar Internațional, unde a ocupat mai multe funcții-cheie.

A avut un rol important în programul de asistență financiară pentru Cipru, iar ulterior a coordonat misiunea FMI în Grecia, în perioada cea mai dură a crizei datoriilor suverane.

În prezent, aceasta ocupă funcția de director adjunct și șef al misiunii FMI pentru Africa de Sud, fiind considerată unul dintre cei mai respectați experți economici români de pe scena internațională.

Pe plan personal, este căsătorită cu Victor Velculescu, profesor și cercetător în oncologie la Johns Hopkins University, recunoscut la nivel mondial pentru contribuțiile sale în genetica cancerului.

Consultările de luni de la Cotroceni ar putea reprezenta primul pas către o formulă guvernamentală complet diferită de cele din ultimii ani, iar varianta unui premier tehnocrat pare să câștige tot mai mult teren în cercurile de putere.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007