Acasă Blog Pagina 1497

FOTO/VIDEO: Sute de participanți la „Noaptea Cercetătorilor Europeni” în Mediaș

Muzeul Municipal Mediaș a găzduit o nouă ediție din cadrul evenimentului „Noaptea Cercetătorilor Europeni”.

Anul acesta au fost incluse în proiect peste 400 de orașe din 25 de țări europene.

Aproximativ 200 de medieșeni prezenți la eveniment au luat parte la o serie de ateliere cum ar fi studiul muzicii vechi, tehnici de conservare a patrimoniului, tainele arheologiei și geologiei și s-au bucurat de demonstrațiile interactive oferite de către echipa de robotică LTASrob a Liceului Teoretic „Axente Sever“.

„Mulțumim specialiștilor care au susținut atelierele și prezentările acestei ediții a „Nopții Cercetătorilor Europeni“ în municipiul nostru, voluntarilor din cadrul organizației Cercetașii României – Turre Pitz Mediaș, elevilor echipei de robotică și tuturor medieșenilor participanți la eveniment”, au transmis reprezentanții municipalității medieșene.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

RAR a lansat chatbotul RAReș, un ajutor pentru cei care au autoturisme

Registrul Auto Român a anunțat că a lansat chatbotul RAReş, serviciu care este disponibil pe site-ul instituției.

Șoferii care i se adresează lui RAReș, chatbotul Registrului Auto Român – RAR, pot afla data la care expiră inspecţia tehnică periodică a maşinii sau cum trebuie să procedeze dacă au pierdut cartea de identitate a vehiculului.

De asemenea pot afla cum să obţină o programare într-o filială a Registrului Auto, anunță Europa FM.

„De acum poţi vorbi şi cu RAReş, noul nostru coleg virtual care a fost creat pentru a răspunde întrebărilor voastre 24 de ore din 24 pe site-ul Registrului Auto Român (www.rarom.ro)” – anunță reprezentanții RAR.

RAReș este prezentat astfel: are capacitatea de a procesa volume mari de informaţii şi de a înţelege limbajul natural uman.

Cu cât va interacţiona mai mult cu utilizatorii, RAReș ăși va perfecționa abilitățile.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Facilități importante pentru studenți la călătoria cu trenul

Studenţii în vârstă de până la 30 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România şi din Academia Română, beneficiază de facilităţi la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a, pe tot parcursul anului calendaristic, a anunţat CFR Călători.

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, studenţii pot beneficia de bilete de călătorie cu reducere 90% şi de abonamente lunare cu reducere 90% cu număr nelimitat de călătorii, pe distanţe până la 300 km.

Studenţii cu unul sau ambii părinţi decedaţi, precum şi studenţii proveniţi din centrele de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal beneficiază de bilete de călătorie cu reducere 100% şi abonamente lunare cu reducere 100% cu număr nelimitat de călătorii, pe distanţe până la 300 km.

În cazul călătoriei la clasa 1 sau la vagon de dormit/cuşetă, studenţii vor achita integral diferenţele tarifare.

De la 1 decembrie 2024, facilităţile acordate studenţilor (inclusiv şi celor din anul I) la călătoria cu trenul (bilete/abonamente lunare) se vor acorda numai în baza legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport vizată pentru anul universitar 2024-2025.

CFR Călători precizează că aplicaţia de cumpărare bilete online a fost dezvoltată, astfel că începând cu 1 octombrie 2024 include şi funcţionalităţile specifice pentru procurarea biletelor/abonamentelor online aferente studenţilor beneficiari de gratuitate.

Aceştia trebuie să îşi creeze un cont personal de utilizator, iar după autentificarea pe cont este necesară înregistrarea ca student prin completarea datelor specifice (facultate, serie legitimaţie, etc.), urmând ca în final (după ce datele sunt confirmate de către facultate) să primească pe e-mail ID-ul de student cu care va putea ulterior să îşi procure biletele online.

La verificarea călătoriei în tren, în cazul în care studenţii nu prezintă documentele aferente (legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport, în original, vizate sau adeverinţa care atestă calitatea de student în anul I, în original, plus un act de identitate) sau prezintă alte documente eliberate de unităţile de învăţământ superior de apartenenţă, aceştia vor fi consideraţi ca fiind fără bilet/abonament de călătorie şi vor fi trataţi conform legislaţiei în vigoare (vor suporta plata tarifelor de taxare în tren – superioare tarifelor de la casele de bilete), transmite CFR Călători.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Vești rele pentru românii care au credite în lei. Crește IRCC în ultimul trimestru al anului

Cresc dobânzile la creditele acordate după mai 2019, după ce indicele de referință pentru creditele în lei (IRCC) a urcat la 5,99%, de la 5,86%, și este valabil pentru ultimul trimestru al anului.

Banca Națională a publicat noua valoare a Indicelui de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC), în funcție de care se calculează dobânzile în următorul trimestru la creditele acordate de bănci după mai 2019.

Astfel, IRCC a crescut la 5,99%, de la 5,86%. Este mai ridicat decât nivelul actual al ROBOR la trei luni, situat la 5,55%, scrie Biziday.

IRCC a înlocuit ROBOR la calcul creditelor noi acordate de bănci din mai 2019.

Este aplicat cu o întârziere de un trimestru de la momentul calculării.

Astfel, referința valabilă în perioada octombrie – decembrie (2024) este calculată pe baza datelor din aprilie – iunie (2024).

Acest indice se calculează ca medie aritmetica a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din ultimul trimestru si este aplicat de instituțiile de credit pentru trimestrul următor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Șoferi din Sibiu trași pe dreapta de polițiștii rutieri în weekend

0

Doi șoferi, unul sub influența sub substanțelor psihoactive și unul băut la volan, au fost descoperiți de polițiștii sibieni.

În municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Pluto de către un localnic în vârstă de 36 de ani.

Întrucât în urma testării șoferului au rezultat indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în scopul stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

Tot în Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Ocnei de către un sibian în vârstă de 25 de ani.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,66 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În ambele cazuri, la nivelul Biroului Rutier Sibiu au fost deschise dosare penale de cercetare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Noi lucrări la drumurile din județ, în această săptămână

Drumuri și Poduri SA Sibiu anunță lucrările pe care le va desfășura în această săptămână la drumurile din județ. Acestea sunt stabilite în cadrul „Programului anual de reparații și întreținere a drumurilor județene”, proiect finanțat de Consiliul Judetean Sibiu.

În această săptămâna se va interveni astfel:

  • marcaje rutiere longitudinale și transversale:

• DJ 142B Blăjel – limită județ Alba

• DJ 142H Bazna – Bazna Băi,

• DJ 142J Șeica Mare – int. DN 14B

  • reparații, vopsit parapet pod și parapet metali:

• DJ 105N int. DJ 105G – Turnu Roșu

  • toaletarea vegetației executată mecanizat și degajarea terenului de frunze și crengi:

• DJ 105G Sadu – Râu Sadului

• DJ 106D int. DJ 106A – int. DJ 106J

  • lombări cu sort și emulsie:

• DJ 106S int. DJ 106 – Vurpăr

  • defrișare suprafață cu tufișuri și arbuști cu diametrul mai mic de 10 cm și degajarea terenului de frunze și crengi, cosirea vegetației ierboase executată manual (cu motocoasa), curățire șanțuri rigole executată manual:

• DJ 106A Curmătură – Păltiniș,

• DJ 106J int. DJ 106A – Gura Râului

  • montat catadioptrii:

• DJ 107B Mândra – Alămor

  • curățire rigolă betonată executată manual:

• DJ 106 ieșire Sibiu – int. DJ 106S

  • vopsit parapet pod:

• DJ 106 int. DJ 105A – Agnita,

• DJ 105 Agnita – limită județ Brașov

  • defrișare suprafață cu tufișuri și arbuști cu diametrul mai mic de 10 cm și degajarea terenului de frunze și crengi:

• DJ 105 Agnita – limită județ Brașov,

• DJ 105A int. DJ 106 – Ilimbav

  • cosirea vegetației ierboase executată mecanizată:

• DJ 141B Richiș,

• DJ 141C Bogatu – Broșteni

  • aducere la profil a acostamentelor prin tăiere mecanizată:

• DJ 142E Dumbrăveni

• DJ 141A Vecerd

  • montat indicatoare rutiere:

• DJ 142E Dârlos – Dumbrăveni

• DJ 141A Șeica Mare – Vecerd

  • săpături șanțuri de pământ (mecanizat):

• DJ 141A Vecerd

Săptămâna trecută drumarii au realizat următoarele lucrări:

  • marcaje rutiere longitudinale și transversale:

• DJ 106A ieșire Sibiu – Păltiniș

• DJ 141D int. DJ 107B – limită județ Alba

  • zidărie din bolovani de râu:

• DJ 106E intravilan Galeș

  • reparații, vopsit parapet pod și parapet metalic:

• DJ 105N int. DJ 105G – Turnu Roșu

  • toaletarea vegetației executată mecanizat și degajarea terenului de frunze și crengi:

• DJ 106 int. DJ 104G – int. DJ 105A

• DJ 106D int. DJ 106A – int. DJ 106J

• DJ 104G int. DJ 106 – Săcădate

  • plombări cu sort și emulsie:

• DJ 106S int. DJ 106 – Vurpăr

• DJ 105 Agnita – limită județ Brașov

• DJ 105A int. DJ 106 – Ilimbav

• DJ 141A Vecerd

  • cosirea vegetației ierboase executată mecanizat:

• DJ 105G Sadu – Râu Sadului

• DJ 106D int. DJ 106A – int. DJ 106J

• DJ 141 Bârghiș – int. DJ 141B

• DJ 143A Laslea – Nou Săsesc

• DJ 141A Buia – Metiș

  • defrișare suprafață cu tufișuri și arbuști cu diametrul mai mic de 10 cm și degajarea terenului de frunze și crengi, cosirea vegetației ierboase executată manual (cu motocoasa):

• DJ 106A Curmătură – Păltiniș

  • reparații parapet pod, vopsit parapet pod, defrișare suprafață cu tufișuri și arbuști cu diametrul mai mic de 10 cm, montat catadioptrii:

• DJ 105A int. DJ 106 – Ilimbav

  • aducere la profil a acostamentelor prin tăiere mecanizată:

• DJ 142E Dumbrăveni

• DJ 141A Vecerd

  • săpături șanțuri de pământ (mecanizat):

• DJ 141A Vecerd

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Infracțiuni „3 în 1” comise de un tânăr de 19 ani

În weekend, în satul Armeni, polițiștii rutieri din Ocna Sibiului au depistat un localnic în vârstă de 19 ani în timp ce conducea un moped deși nu are permis de conducere.

De asemenea, testarea alcoolscopică a tânărului a indicat o valoare de 0,74 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

„În ceea ce privește mopedul, polițiștii au constat că este neînregistrat.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat, urmând a fi stabilită întreaga situație de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Atelier de cianotipie la Centrul de Tineret Rășinari

Pe 28 septembrie 2024, Centrul de Tineret Rășinari a organizat un atelier de cianotipie, aducând împreună 16 copii și tineri din Rășinari și Prislop pentru a explora o tehnică fotografică deosebită.

Sub îndrumarea lui Oscar Iustin, coordonatorul cercului de fotografie Fotoclub Orizont Sibiu, participanții au avut ocazia să învețe despre acest proces creativ, care a fost inventat de John Herschel în 1842.

Cianotipia este o metodă simplă și directă de obținere a unor printuri de culoare albastră, utilizând doar două substanțe chimice: fericianura de potasiu și citratul feric de amoniu. Atelierul a fost conceput pentru a dezvolta spiritul de creație și imaginația tinerilor, încurajându-i să folosească materiale reciclabile și naturale, în locul tehnicii digitale. Această abordare a fost apreciată de participanți, care au realizat lucrări originale, fiecare având între 1 și 5 creații.

Atmosfera atelierului a fost plină de entuziasm, iar tinerii au fost încântați să experimenteze cu metoda cianotipiei. Procesul a constat în expunerea unui sandwich format dintr-un negativ și hârtie tratată la soare, fără a necesita dezvoltare, ci doar o spălare în apă. De asemenea, au învățat cum să intensifice imaginile printr-o baie de apă cu apă oxigenată, obținând astfel nuanțe vibrante de albastru.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Start Program Casa Verde 2024, pentru persoanele fizice

Astăzi, 30 septembrie 2024, ora 10, s-a lansat o nouă sesiune a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică.

Administrația Fondului pentru Mediu a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Centru – judeţele Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Alba.

Bugetul de 280.050.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 9.335 de persoane fizice.

Perioada de înscriere: orele 10:00 – 23.59

„Importanța acestui program național este confirmată de interesul major în accesarea fondurilor de către viitorii prosumatori pentru finanțarea instalaţiilor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, ce vor fi instalate împreună cu panourile fotovoltaice, ceea ce ne determină să avem încredere că vom îndeplini măsurile esențiale pentru maximizarea eficienței și independenței energetice a gospodăriilor.

Există o cerere foarte mare pentru subvenția de 30.000 de lei oferită de AFM fiecărui beneficiar, iar programul va continua cu înscrierea persoanelor fizice din celelalte regiuni conform calendarului stabilit, câte o zi pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat, iar pe data de 9 octombrie 2024 se vor putea înscrie unitățile de cult”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculăescu.

Perioada de înscriere în cadrul Programului începe la ora 10:00 și se termină la ora 23:59, pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Concert omagial Sarah Brightman cu soprana Anca Arnău la Odissea Events Hall – O seară de muzică și eleganță

În 11 octombrie 2024, Odissea Events Hall vă invită să petreceți o seară magică alături de soprana Anca Arnău, care va aduce un omagiu legendarei Sarah Brightman printr-un concert extraordinar.

Evenimentul oferă și un meniu sofisticat, incluzând două feluri de mâncare și băuturi non-alcoolice, iar atmosfera va fi completată de un spectacol de balet.

Programul serii:

  • Până la ora 19:00: Primirea invitaților
  • Ora 19:00: Servirea aperitivului
  • Ora 20:00: Prima parte a concertului susținut de Anca Arnău (40 de minute)
  • Ora 21:00: Servirea felului principal
  • Ora 21:45: Partea a doua a concertului (40 de minute)
  • Ora 22:30 – 1:00: Seară de dans cu vals, tango, blues, twist și alte dansuri de societate, pe muzica DJ Szabo

Rezervări disponibile la numerele de telefon 0722/375321 și 0744/210769 sau pe IABILET.RO.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Clădirea istorică „Maria Tereza” va fi reabilitată prin fonduri europene

0

Primăria Municipiului Sibiu și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) au semnat un nou contract de finanțare nerambursabilă în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021-2027, care va asigura reabilitarea clădirii monument istoric „Maria Tereza”.

Acest proiect face parte din Prioritatea de investiții 3 „O Regiune cu comunități prietenoase cu mediul” și urmărește modernizarea ansamblului situat pe strada Gladiolelor din Sibiu.

Clădirile de pe strada Gladiolelor nr. 4 și 6 sunt incluse într-o strategie amplă de regenerare urbană a cartierului Terezian, care prevede modernizarea infrastructurii locale și dezvoltarea unor noi spații verzi. Aceste inițiative includ și reabilitarea parcului din fața clădirii și a statuii Maria Tereza, construirea unui parc cu loc de joacă pe strada Lungă, dar și dezvoltarea unei noi clădiri pentru creșă și grădiniță la Școala Gimnazială nr. 12.

Alte proiecte incluse în această strategie sunt reabilitarea internatului de la Colegiul Tehnic Independența și a Școlii Gimnaziale nr. 13, toate având ca scop principal îmbunătățirea eficienței energetice și calității infrastructurii de educație.

Obiectivele proiectului

Proiectul „Reabilitarea imobilului Maria Tereza” are un buget total de 70,5 milioane lei, din care aproximativ 37,7 milioane lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Scopul principal al proiectului este creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de CO2 cu peste 60%, în conformitate cu Obiectivul Specific 2.1 din Programul „Regiunea Centru”.

Proiectul, care se va desfășura pe o perioadă de 42 de luni, până în martie 2028, include activități de termoizolare a fațadei, instalarea de sisteme de energie regenerabilă, modernizarea instalațiilor de iluminat și încălzire, dar și consolidarea structurii clădirii. La finalul lucrărilor, consumul anual de energie primară va fi redus la 225,04 kWh/mp/an, ceea ce va contribui semnificativ la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Reabilitarea clădirii „Maria Tereza” va avea un impact direct asupra unui număr de 650 de elevi și 65 de cadre didactice de la Școala Gimnazială nr. 18, care își desfășoară activitatea în acest spațiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Se mișcă lucrurile la Direcția de Urbanism? Primăria scoate din nou posturi la concurs

0

Primăria Municipiului Sibiu anunță deschiderea unui concurs pentru ocuparea a șase posturi disponibile în cadrul Direcției Amenajarea Teritoriului și Urbanism.

Posturi disponibile la Serviciul Urbanism:

  • Șef serviciu – este necesară o vechime minimă de 5 ani.
  • 3 posturi de consilier asistent – candidații trebuie să aibă o vechime minimă de 1 an.

Posturi disponibile la Serviciul Autorizare Construcții:

  • Consilier superior – este necesară o vechime minimă de 7 ani.
  • Consilier principal – candidații trebuie să aibă o vechime minimă de 5 ani.

Termene limită pentru înscriere:

  • Pentru posturile de consilier, dosarele pot fi depuse până la data de 7 octombrie 2024.
  • Pentru postul de șef serviciu, termenul de depunere a dosarelor este 14 octombrie 2024.

Dosarele de înscriere se depun la sediul Primăriei Municipiului Sibiu, situat în Piața Mică nr. 25, camera 109.

Urmărește Sibiu 100% în Google News