Acasă Blog Pagina 1500

ULTIMA ORĂ: Scandal uriaș în Cașolț. 4 persoane transportate la spital, printre victime fiind o fetiță de 11 ani

Trei echipaje ale Ambulanței Sibiu au intervenit, sâmbătă seara, în Cașolț, pentru acordarea primului ajutor victimelor unui scandal.

Sâmbătă seara, în jurul orei 18.28, prin apel 112, polițiștii au fost solicitați să intervină pe raza localității Cașolț, pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane.

La locul incidentului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr care, din primele cercetări efectuate, au constatat că, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, în timpul unei petreceri care avea loc în curtea unui imobil din Cașolț, între mai multe persoane a izbucnit un conflict spontan, după ce un localnic ar fi pătruns neinvitat în curte.

„Mai mulți bărbați s-au agresat fizic, iar o poartă și un autoturism au fost avariate în timpul conflictului.

4 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, printre care și o minoră, care s-a speriat din cauza agresiunii.

În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, respectiv distrugere.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii stări de fapt, în vederea aplicării măsurilor legale în consecință”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

„SAJ SIBIU a intervenit cu trei echipaje de tip B în localitatea Casolț,unde în urma unei agresiuni, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Doi tineri de 20 de ani și un bărbat de 53 de ani au suferit traumatisme craniene și de membre apoi au fost transportați la UPU Sibiu.

O fetiță de 11 ani cu atac de panică a fost transportata la Compartimentul Primire Urgențe Luther în stare stabilă”, spune Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.

FOTO: Arhivă

ALERTĂ ISU Sibiu: Ploi abundente în județul Sibiu. 50-70 l/mp și izolat de peste 80 l/mp.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu valabilă în intervalul 29 septembrie ora 8- 30 septembrie ora 20 în județului Sibiu.

Se preconizează că vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente.

În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50-70 l/mp și izolat de peste 80 l/mp.

Pentru optimizarea acțiunilor de răspuns la posibilele situații de urgență care ar putea apărea în contextul fenomenelor meteorologice prognozate, la nivelul ISU Sibiu va fi activată Grupa Operativă pe durata avertizărilor meteo și au fost înștiințate Comitetele Locale pentru Situații de Urgență în vederea activării Centrelor de Permanență.

„Atragem atenția populației să manifeste prudență și prevenție în toate acțiunile și activitățile desfășurate și să respecte următoarele măsuri preventive:

În cazul creșterii debitelor pe râuri sau pârâuri, sfătuim cetățenii să nu traverseze cursurile de apă și să se mențină la distanță de maluri.

De asemenea, locuitorii din zonele vizate trebuie să ia măsuri preventive, cum ar fi curățarea șanțurilor și a rigolelor pentru a facilita scurgerea apelor pluviale.

În cazul vântului puternic, evitați trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate.

Conducătorilor auto le recomandăm să evite deplasările în zonele afectate de inundații sau vizate de avertizări meteo.

De asemenea, să se intereseze din timp asupra stării vremii atunci când intenționează să plece la drum.

Intră pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență “FII pregătit” și consultă ghidurile aflate la rubrica Fenomene Meteo Extreme”, a transmis ISU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Aproape 4.000 de metri cubi de lemne au fost confiscați de Garda Forestieră în județ

Ultimul raport de activitate al Gărzii Forestiere Brașov la nivelul județului Sibiu, în speță, pentru anul 2023, a fost dezbătut ședința Colegiului Prefectural. Informarea a fost prezentată de Petrică Sava, consilier superior în cadrul Serviciului Gărzii Forestiere Județene Sibiu.

Astfel, fondul forestier arondat județului Sibiu constă în 23 de Ocoale Silvice, dintre care 17 ocoale silvice cu sediul în raza de competență a Serviciului Gărzii Forestiere județene Sibiu (8 ocoale silvice de stat și 9 ocoale silvice de regim) și 6 ocoale silvice cu sediul în afara razei de competență a Serviciului Gărzii Forestiere județene Sibiu (3 ocoale silvice de stat și 3 ocoale silvice de regim).  

Fapte cu caracter infracțional

Activitatea Direcției de Control al Regimului Silvic și Cinegetic a vizat, în principal, tăierile ilegale de arbori:13 mc, cu o valoare a pagubei de 6000 lei, 7 fapte cu caracter infracțional constatate și 19 sancțiuni aplicate. Totodată, controlul executării lucrărilor de exploatarea a vizat 23 de acțiuni de exploatare executate, soldate cu18 sancțiuni aplicate.

Un alt obiectiv al Gărzii Forestiere l-a reprezentat controlul circulației materialelor lemnoase, spațiile de prelucrare, depozitare și comercializare. Astfel, au fost realizate 69 de controale executate, 51 sancțiuni au fost aplicate, iar 389 mc material lemnos a fost confiscat fizic.

Garda Forestieră Brașov este o instituție publică în subordinea Gărzii Forestiere Naționale, cu atribuții în implementarea și controlul aplicării regimului silvic și cinegetic în fondul forestier național și în controlul aplicării normelor privind proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase.

Garda Forestieră Brașov își desfășoară activitatea pe raza județelor Brașov, Sibiu, Mureș, Harghita și Covasna. Conform actelor normative, Garda Forestieră Brașov exercită, pe raza de competență, în domeniul silviculturii și în domeniul cinegetic, funcțiile corespunzătoare celor atribuite autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, respectiv funcțiile de implementare, de avizare, de reprezentare, de monitorizare, inspecție și control.

Garda Forestieră realizează misiunea sa prin

– monitorizarea respectării legii, analizând permanent bazele de date standardizate;

– organizarea și efectuarea controalelor pentru a asigura respectarea regimului silvic, a regimului cinegetic, a legislației referitoare la trasabilitatea materialelor lemnoase și a

instrucțiunilor privind recoltarea produselor nelemnoase;

– aplicarea operativă a măsurilor legale;

– conștientizarea publicului;

– colectarea și furnizarea de informații pentru îmbunătățirea cadrului normativ specific;

– emiterea avizelor și autorizațiilor, în condițiile legii. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Recomandări de la IPJ Sibiu: Atenție la gradul de risc ridicat de producere a fenomenului de acvaplanare

Având în vedere prognoza meteo, care anunță instabilitate atmosferică accentuată, ploi torențiale și vijelii în cursul acestor zile, polițiștii sibieni atrag atenția șoferilor, dar și pietonilor cu privire la necesitatea adoptării unei conduite preventive în trafic, în scopul reducerii riscului implicării în evenimente rutiere cu consecințe grave.

Dacă vă aflați la volan, păstrați în mers o distanţă de siguranţă mai mare faţă de vehiculele dinainte, nu acţionați brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi utilizați cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.

Adaptați permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Dacă partea carosabilă este udă sau chiar acoperită cu peliculă de apă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Atenție la gradul de risc ridicat de producere a fenomenului de acvaplanare.

Folosiți luminile de întâlnire indiferent de categoria de drum pe care circulați sau distanța pe care o parcurgeți, mai ales în condiţii de vizibilitate redusă generată de precipitații.

„Asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Nu conduceți dacă ați consumat alcool sau dacă sunteți foarte obosiți! Oboseala la volan este la fel de nocivă ca și conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

În astfel de condiții, crește considerabil riscul de a adormi în timp ce conduceți sau de a avea reacții întârziate în situații extreme.

În condiţiile unui trafic aglomerat, pot apărea blocaje temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile.

Nu parcați mașinile în preajma copacilor, a clădirilor în stare precară sau sub cablurile de înaltă tensiune!

Pietonilor le reamintim necesitatea de a se asigura înainte de a traversa partea carosabilă, să traverseze doar la culoarea verde a semaforului care le este destinat și să nu pătrundă pe carosabil decât după ce au observat că șoferii au oprit pentru a le acorda prioritate.

Purtați haine deschise la culoare și cu elemente reflectorizante, pentru a fi reperați mai ușor și mai repede de către șoferi.

Celor care circulă pe două roți le transmitem să se deplaseze atent, îndeosebi pe sectoarele de drum în curbă și în intersecții.

Fiți prudenți și dați dovadă de responsabilitate! În trafic și nu numai!”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!

Mai e puţin şi numărul parlamentarilor în România ajunge la 6oo. Cu 100 mai puţini decât în Germania. Numai că nemţii sunt vreo 83 de milioane. În timp ce populaţia României e un mare mister. De ce? Pentru că la noi se umblă cu minciuna! În tabelul european cu ţările uniunii, populaţia fiecăreia şi numărul de parlamentari, figurăm cu o populaţie de 22 de milioane.

Minciunăăă! Poate pe vremea lui Ceauşescu?! În prezent, cifra „electorală” e de 19 milioane. Convenabil, dar tot minciună! O ţinem langa cu cifra asta, de parcă la noi n-a murit nimeni şi nu s-a născut nimeni de un sfert de veac încoace. Când vine vorba de diaspora, tot politrucul are gura plină de cifra de 6 milioane. Convenabilă la măsluirea voturilor, dar ilogică.

Aceşti 6 milioane de români au plecat din cei 22 de milioane din ’89. Şi atunci 22 minus 6 sunt 16 milioane. Deci nu se pupă. Ori minţi la populaţie, ori la diaspora. Au trecut peste noi trei-patru recensământuri de atunci şi nimeni nu cunoaşte adevărul. Deci, mister!

Şi de ce la noi se lucrează cu minciuna? Simplu: din lipsă de caracter şi pentru interese personale. Ai ajuns în fruntea bucatelor, în parlament sau mai sus, apăi pune-te pe înfulecat, fârtate! Cui să-i pese de soarta Ţării când propriul burdihan e muuult mai important. Şi mai aproape!!! Las că spinarea de român poate duce 1 parlamentar la puţin peste 3o de mii de oameni. De-ar fi numai unul! Dar duci în spate şi tot nemşugul lui, amantlâcurile lui, obligaţiile lui… şi uite aşa se mai strâng vreo 50 de tăietori de frunze la câini de fiecare parlamentar pe spinarea românului. Şi uite aşa, grosso modo, „parlamentul” nost’ e de cam 30 000,  deci cam 6oo de oameni muncesc să trăiască tot în lux şi-ntr-o petrecere câte un trăgător din ăsta de lozul cel mare.

La case mai mari e cam aşa: 1 parlamentar la 74 000 de oameni în Spania (46 de milioane), 1 la 60 000 în Italia (6o de milioane), 1 la 71 000 în Franţa (66 de milioane), 1 la 117 000 în Germania (83 de milioane)…

Ca la noi, la nimenea! Deci, de ce s-or bate toţi ca chiorii pe ciolanul românesc? Acum aţi înţeles? Cât costă ca un parlamentar să zacă un an de zile în parlament pe banii contribuabilului, n-am putut afla, cu toată predilecţia mea pentru rebus. Căci aici nu intră numai salariul, ci şi fond de forfetare, fond de secretare, fond de maşinuţe, fond de cadouţe. N-ai de unde afla, cum nu s-a putut afla cât a costat ţara turismul prezidenţial.

D’aia, fraţi români, sloganul electoral în România anului 2 024 este sloganul lui Lăpuşneanu (pentru cei care au făcut liceul înainte de loviluţie): „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…” – răspunsul dat de Lăpuşneanu boierilor, care îi ceruseră să se întoarcă de unde a venit pentru că nu este dorit de popor. Nu seamănă cu nimeni dintre cei care nu se dau plecaţi din jilţurile politice?

Vai de noi, dacă la vremuri noi, tot… ei!

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Peste 200 de antreprenori s-au reunit ieri la „Transylvania meets Business People”, evenimentul de business al anului

Sibiu, 27 septembrie 2024 – Peste 200 de antreprenori și profesioniști din diverse domenii de business au fost prezenți ieri la evenimentul „Transylvania meets Business People”, de la hotel Ramada din Sibiu, într-o atmosferă efervescentă, dedicată schimbului de idei și networking-ului de calitate. Evenimentul a fost un adevărat succes, oferind participanților o platformă complexă de învățare și dezvoltare, printr-o serie de paneluri tematice, keynote-uri inspiraționale și sesiuni paralele. Întreaga zi s-a încheiat într-o notă elegantă, cu o sesiune de Prosecco și cina VIP, unde participanții au avut ocazia să interacționeze într-un cadru informal și relaxant.

„Suntem foarte încântați de succesul evenimentului de ieri și de energia fantastică pe care am simțit-o în sală. Comunitatea de business s-a reunit pentru a discuta despre cum putem să creștem, atât ca antreprenori, cât și ca oameni. A fost un spațiu de inspirație și colaborare, în care fiecare a plecat cu idei noi și o viziune mai clară asupra viitorului. Mă bucur că am reușit să generăm un context de evoluție și sunt convins că împreună vom continua să creștem și să ne susținem reciproc în drumul nostru profesional și personal”, a declarat Eugen Cojocaru, organizatorul evenimentului.

Speakerii de renume au adus valoare și inspirație participanților, oferind perspective unice și studii de caz relevante pentru provocările actuale ale mediului de afaceri. Cristian Onețiu a discutat despre cum să dezvolți o afacere durabilă și adaptabilă iar Ovidiu Oltean a prezentat strategii de dezvoltare personală și leadership, menite să inspire participanții să își depășească limitele. Marius Spiridon a evidențiat importanța mentalității orientate spre creștere și adaptare în contextul actual. Valentina Saygo a adus în discuție soluții eficiente pentru gestionarea finanțelor în contextul actual, iar Cosmin Răileanu a oferit insight-uri despre inovație  și Crina Ciocian și Adrian Dragomir au împărtășit experiențe valoroase din domeniu afacerilor, oferind soluții concrete pentru viitorul responsabil al afacerilor.

  • „De la Homo sapiens la Homo deus” – un panel care a analizat tranziția umană în era digitală și impactul tehnologiilor avansate asupra societății și afacerilor, avându-i ca speakeri pe Zoltan Veres, Mihaela Stroe, Andra Popoviciu și Adrian Răulea.
  •  „AI & Tehnologie & Marketing: Salturi cuantice în evoluția lumii” – discuții captivante despre rolul inteligenței artificiale și al tehnologiilor emergente în transformarea marketingului și a afacerilor globale, avându-i ca speakeri pe Liviu Sima, Eugen Cojocaru, Anabela Luca și Cătălin Zetu.
  • „Translația armoniei dintre oameni și natură, în business” – un panel dedicat sustenabilității și echilibrului dintre tehnologie, oameni și natură, în care au participat Ciprian Sipoș, Cristian Cismaru, Roxana Ursu și Claudiu Braicu.

„Transylvania meets Business People” a fost mai mult decât o simplă conferință. A fost un prilej de (r)evoluție a mentalității, unde fiecare participant a plecat cu o nouă viziune asupra afacerilor și un bagaj valoros de cunoștințe. De la sesiuni interactive și networking, până la paneluri provocatoare, evenimentul a fost un spațiu ideal pentru conectare și creștere.

Ediția din 2025 a evenimentului „Transylvania meets Business People” va avea loc pe 30 octombrie, continuând să reunească lideri și profesioniști din mediul de afaceri pentru a explora noi perspective și oportunități de creștere. Organizatorii au anunțat deschiderea înscrierilor, iar detalii suplimentare despre program și bilete vor fi disponibile pe website-ul oficial al evenimentului: https://transylvania.businesspeople.events/.

Pentru informații suplimentare, vizitați website-ul evenimentului sau aveți disponibil numărul de telefon 0745.154.804.

ULTIMA ORĂ: Tractorist fără permis și băut, rănit într-un accident

0

Un tractorist băut și fără permis a fost rănit, sâmbătă, în urma unui accident rutier produs pe în localitatea Sărata.

În timp ce parca un tractor pe strada Văii, un localnic în vârstă de 51 de ani s-a dezechilibrat și a căzut din vehicul.

Bărbatul a fost rănit în urma accidentului.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu are permis de conducere, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,85 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic și mașina medicului se urgentă au intervenit la acest eveniment rutier.

Echipajele medicale i-au acordat îngrijiri medicale bărbatului, care a suferit un traumatism cranio-facial.

Acesta a fost transportat la UPU Sibiu, conștient

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Copil de 8 ani pe bicicletă, rănit în timp ce traversa DN 14 prin loc nepermis

Un copil de 8 ani aflat pe o bicicletă a fost rănit, sâmbătă, în Brateiu, în timp ce încerca să traverseze Drumul Național 14 prin loc nepermis.

În timp ce conducea o bicicletă, un băiat în vârstă de 8 ani, din localitate, a încercat să traverseze drumul național prin loc nepermis și fără să se asigure, moment în care a fost acroșat de un autoturism condus spre Dumbrăveni de către un alt localnic, în vârstă de 52 de ani.

Copilul a fost rănit în urma impactului.

Un echipaj al Ambulanței Mediaș a intervenit și i-a acordat copilului primul ajutor.

În urma accidentului, băiatul a suferit un traumatism cranian și a fost transportat la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Două persoane aflate pe motocicletă, rănite într-un accident rutier

Două persoane aflate pe o motocicletă au fost rănite, sâmbătă după amiaza, într-un accident rutier produs la intrarea în Mediaș.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea o motocicletă dinspre Sibiu, la intrarea în municipiul Mediaș, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Topârcea, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat pe carosabil.

Conducătorul motocicletei și pasagera, o femeie în vârstă de 78 de ani, au fost răniți în urma evenimentului.

Două echipaje SMURD au intervenit pentru a acorda asistență medicală victimelor.

Ambele persoane au suferit multiple traumatisme și contuzii, fiind transportate la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș, conștiente.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Biciclist lovit de un autoturism pe Șoseaua Alba Iulia

0

Un biciclist a fost rănit, sâmbătă după amiaza, într-un accident rutier produs pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Alba Iulia, dinspre aeroport, o sibiancă în vârstă de 53 de ani a pătruns în sensul giratoriu din intersecția cu strada E A Bieltz fără să acorde prioritate și a acroșat o bicicletă condusă în sensul giratoriu de către un alt sibian, în vârstă de 43 de ani.

Biciclistul a fost rănit în urma impactului.

Un echipaj SMURD a intervenit la acest eveniment rutier.

Biciclistul prezenta un traumatism la nivelul mâinii, fiind transportat conștient la UPU Sibiu.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Învățământul sibian în ton cu vremurile pe care la traversează societatea sibiană 

Emilian Marius Novac, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, a prezentat în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, rezultatele obținute de elevii din învățământul preuniversitar din județul Sibiu la examenele naționale de sfârșit de ciclu de învățământ obligatoriu (evaluare națională și bacalaureat), material prezentată de

În anul școlar 2023-2024, probele scrise ale examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, s-au desfășurat în perioada 1-5 iulie 2024 (12 iulie 2024-afișarea rezultatelor finale).

Rezultatele examenului de bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie

La probele scrise ale examenului național de bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie, în județul Sibiu au fost înscriși 2639 candidați, față de 2313 candidați de la examenul de bacalaureat 2023, dintre care au participat efectiv un număr de 2545 candidați (96,44%), față de 2211 candidați în anul 2023 (95,69%). Un număr de 425 de candidați (16,70%) au fost respinși, față de 477 (21,57%) de candidați în 2023, iar 2119 de candidați au fost admiși (83,26%), obținând medii peste 6,00, față de 1732 de candidați au fost admiși (78,34%) în 2023.

Niciun candidat nu a fost eliminat din examen. Rezultatele la examen sunt înregistrate în tabelele de mai jos:

RATA DE REUȘITĂ la examenul de bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie, Județul SIBIU 83,26%

la examenul de bacalaureat 2023, sesiunea iunie-iulie, Județul SIBIU 79,53% (FAȚĂ DE 79,8% ÎN 2022, FAȚĂ DE 76,90% ÎN 2021, față de 73,80% în 2020)

Examenului național de bacalaureat 2024, sesiunea August 2024

În anul școlar 2023-2024, probele scrise ale examenului național de bacalaureat, sesiunea august, s-au desfășurat în perioada 19-22 august 2024 (30 august 2024-afișarea rezultatelor finale). La probele scrise ale examenului național de bacalaureat 2024, sesiunea august, în județul Sibiu au fost înscriși 578 de candidați, față de 604 candidați de la examenul de bacalaureat 2023, dintre care au participat efectiv un număr de 488 de candidați (84,43%), față de 506 candidați în anul 2023 (84,43%).

Un număr de 330 de candidați (67,62%) au fost respinși, față de 327 (64,62%) de candidați în 2023, iar 158 de candidați au fost admiși (32,38%), obținând medii peste 6,00, față de 179 de candidați au fost admiși (35,38%) în 2023. Niciun candidat nu a fost eliminat din examen.

Rata de reușită:

  • la examenul de bacalaureat 2024, sesiunea august, JUDEȚUL SIBIU: 32,38%
  • la examenul de bacalaureat 2023, sesiunea august, JUDEȚUL SIBIU: 35,38%
  • la examenul de bacalaureat 2022, sesiunea august, JUDEȚUL SIBIU: 32,92%

Evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2023-2024

În anul școlar 2023-2024, Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a s-a desfășurat în perioada 25 iunie-9 iulie 2024 (9 iulie 2024-afișarea rezultatelor finale).

Procent de promovabilitate: 76,38%

Procent de prezentă: 94,07%

Concluziile celor responsabii în domeniu, respectiv ISJ Sibiu

Bacalaureatul, ca examen anual de ieşire din sistem, organizat în două sesiuni – este – prin rezultatele sale, feed-backul la calitatea învăţământului la nivelul judeţului nostru.

În urma analizei diagnostice și a interpretării datelor statistice, se poate aprecia că în județul Sibiu rezultatele la probele scrise ale examenului național de bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie, se încadrează în parametrii ratei de reușită peste media pe țară (78,20%), cu procentul de 83,26% (locul VII pe țară), care a înregistrat o creștere procentuală de 1,73% față de scorurile din anul 2023, când procentul de promovabilitate la bacalaureat a fost 79,53%.

Procentul de promovabilitate reflectă corect nivelul achiziţiilor cognitive şi, mai ales, al competenţelor pe care candidații le-au dobândit pe parcursul învăţământului liceal, până la data curentă.

Rata de eşec de 16,70% (20,47% în 2023, 20,17% în 2022, 20,5% în 2021) conduce la necesitatea implementării la nivelul învăţământului liceal județean a unui pachet de măsuri remediale / de proceduri specifice care să regleze sistemul din interior şi prin intermediului cărora să fie corelate cauzele cu efectele, în vederea obţinerii unor scoruri ascendente la examenului național de bacalaureat – 2025.

În sesiunea august-septembrie, procentul de reușită se încadrează în parametrii ratei de reușită peste media pe țară (32,3%), fiind 32,30%, care a înregistrat o scădere procentuală de 3%, față de scorurile din anul 2023, când procentul de promovabilitate la bacalaureat a fost 35,38%.

Procentul de promovabilitate reflectă corect nivelul achiziţiilor cognitive şi, mai ales, al competenţelor pe care candidații le-au dobândit pe parcursul învăţământului liceal, până la data curentă. Rata de eşec a fost de 67,62% (64,62% în 2023). Examenul s-a desfăşurat corect, de la înscrierea candidaţilor, de la informarea şi instruirea riguroasă a tuturor persoanelor implicate și la organizarea şi până la derularea a probelor scrise.

Desfășurarea examenului de Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2023-2024 s-a realizat în condiții optime, cu respectarea prevederilor metodologice și procedurale specifice. De asemenea, conform monitorizării realizate de către I.Ș.J. Sibiu / de către reprezentantul M.E., menționăm că nu au fost identificate disfuncții în organizarea și desfășurarea examenului, la nivelul județului Sibiu.

Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a – 2024, este, prin rezultatele sale, feed-backul la calitatea învăţământului la nivel de școlaritate V-VIII din fiecare judeţ. În urma analizei diagnostice şi a interpretării datelor statistice, se poate aprecia că în judeţul Sibiu examenul s-a desfăşurat corect, de la înscrierea candidaţilor, la informarea şi instruirea riguroasă a tuturor persoanelor implicate, la organizarea şi derularea probelor scrise și a evaluării digitalizate a lucrărilor. Procentul de promovabilitate de 76,51% ne-a situate pe locul 6 pe țară. Pentru optimizarea scorurilor la examen în anul școlar 2024-2025, comisia județeană de organizare a ENVIII 2025 își propune să monitorizeze toate unitățile de învățământ din județul Sibiu care au obținut rezultate neperformante la Examenul de Evaluare Națională 2024, în vederea identificării măsurilor optime de pregătire a elevilor, conform etosului și a mediului educațional locale.

Procentul de promovabilitate reflectă corect nivelul achiziţiilor cognitive şi, mai ales, al competenţelor pe care elevii le-au dobândit până la data desfășurării examenului național. Rezultatele obținute necesită implementarea la nivelul învăţământului județean a unui pachet de măsuri remediale, prin intermediului cărora să fie corelate cauzele cu efectele, în vederea obţinerii unor scoruri ascendente la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024 – 2025.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ALERTĂ METEO: Cod Portocaliu de averse și furtuni în Sibiu și alte 14 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o avertizare meteo Cod portocaliu şi Cod galben de ploi şi furtuni valabilă în toată ţara pe parcursul zilei de duminică.

Conform specialiştilor ANM, între orele 08:00 – 20:00, aversele se vor extinde în cea mai mare parte a ţării şi local în regiunile sudice vor fi însoţite de descărcări electrice. Izolat vor fi vijelii şi va cădea grindină.

În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25 – 40 l/mp şi, local, de peste 50 l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45 – 65 km/h.

În Moldova şi estul Munteniei temporar vor fi şi rafale de peste 70 km/h.

„Vremea se va răci accentuat în toată ţara”, avertizează meteorologii.

Tot între orele 08 – 20:00, în nordul şi estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Transilvaniei vor fi perioade cu ploi torenţiale şi abundente.

În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 50 – 70 l/mp şi, izolat, de peste 80 l/mp.

Cod portocaliu va fi în Capitală şi în judeţele: Sibiu, Braşov, Prahova, Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Alba (sud), Hunedoara (sud), Călăraşi (jumătatea de vest) şi Ialomiţa (jumătatea de vest).

În restul ţării va fi Cod galben de ploi şi vânt.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News