Acasă Blog Pagina 1501

Luni începe Curățenia de toamnă în Mediaș

În perioada 30 septembrie-8 noiembrie, municipalitatea medieșeană prin intermediul operatorului de salubritate EcoSal va derula campania „Curăţenia de toamnă”.

Curățenia de toamnă constă în activităţi specifice serviciului de salubrizare, printre care şi cea de colectare săptămânală a deşeurilor vegetale, altele decât cele biodegradabile care se depozitează în pubela maro.

Deşeurile vegetale se vor scoate în faţa proprietăţii sau se vor depozita lângă punctele de colectare în limita a 1 mc/săptămână şi trebuie depozitate astfel încât angajaţii operatorului să le poată manevra.

„Pe această cale, rugăm insistent cetăţenii medieșeni, să respecte programul de colectare a deşeurilor vegetale aşa cum este el stabilit în calendarul EcoSal.

Dacă din motive obiective nu vă puteţi încadra în programul de colectare, vă rugăm contactaţi Operatorul de salubritate pentru identificarea unor soluţii sau pentru reprogramarea colectării deşeurilor.

Abandonarea la întâmplare a deşeurilor pe domeniul public reduce eficienţa acestei campanii conducând, în egală măsură, la îndepărtarea de scopul pentru care aceasta este organizată”, au transmis reprezentanții operatorului de salubritate din municipiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ecograf multi-performant pentru Secția Obstetrică-Ginecologie de la Spitalul Județean Sibiu

Secția Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost dotată cu un ecograf multi-performant, achiziționat dintr-o sponsorizare de 30.000 de euro.

C&A România a sprijinit dotarea Secției Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, prin acordarea unei sponsorizări în valoare de 30.000 de euro, bani cu care a fost achiziționat un aparat ecograf de înaltă performanță.

Secția Clinică Obstetrică Ginecologie a fost dotată cu un ecograf Samsung HS40, un echipament modern care oferă o gamă largă de funcții utile în obstetrică și ginecologie. Iată câteva dintre capacitățile sale:

1.Imagistică 2D, 3D și 4D: Permite obținerea de imagini detaliate ale fătului, ceea ce ajută la evaluarea dezvoltării acestuia și la identificarea eventualelor anomalii.

2.Evaluarea sănătății fătului: Poate monitoriza bătăile inimii fătului și poate evalua fluxul sanguin, oferind informații esențiale despre sănătatea acestuia.

3.Examinarea organelor pelvine: Este util în evaluarea organelor reproductive feminine, inclusiv ovarele și uterul, ajutând la diagnosticarea diverselor afecțiuni ginecologice.

4.Detecția sarcinii: Poate confirma sarcina și poate determina vârsta gestațională, oferind informații importante pentru îngrijirea prenatală.

5.Monitorizarea complicațiilor: Ajută la identificarea complicațiilor în timpul sarcinii, cum ar fi sarcina ectopică sau problemele de placentă.

6.Ghidare pentru proceduri: Ecograful poate fi folosit pentru a ghida proceduri invazive, cum ar fi biopsiile sau drenajele.

7.Imagini de înaltă rezoluție: Tehnologia avansată asigură imagini clare și detaliate, esențiale pentru un diagnostic precis.

„Aceste funcții fac din ecograful Samsung HS40 un instrument valoros în practica obstetrică și ginecologică, contribuind la îmbunătățirea îngrijirii pacienților.

Este o contribuție valoroasă va avea un impact semnificativ asupra calității serviciilor medicale pe care le oferim pacienților noștri”, spune prof. dr. Radu Chicea, medic șef al Secției Clinice Obstetrică Ginecologie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bijuteriile din lână sau lumânările îi aduc pe beneficiarii Asociației Diakoniewerk mai aproape de comunitate

Pe strada Mitropoliei, în centrul istoric al Sibiului, își desfășoară activitatea Asociația Diakoniewerk. În centrul ocupațional de aici, adulți cu dizabilități confecționează bijuterii din lână împâslită, lumânări, alte obiecte utile sau decorative.

Am vizitat centrul Diakoniewerk săptămâna aceasta, în cadrul campaniei Produs în Sibiu. Ne așteptau cu nerăbdare și ne-au primit cu căldură, mândri să ne arate ceea ce lucrează. Adulții cu dizabilități sau beneficiarii serviciilor Asociației, nu pot fi încadrați în muncă, în modul clasic. Faptul că pot realiza ceva pentru ei și pentru ceilalți ajută la integrarea lor în comunitate.

Beneficiari Diakoniewerk și o parte dintre produsele realizate de către ei

Asociația Diakoniewerk s-a înființat în 2006, iar în 2007 a fost deschis Centrul Ocupațional din Sibiu. Proiectul își are originile în Austria, unde Diakoniewerk Gallneukirchen este implicată de 150 de ani în îngrijirea și susținerea persoanelor cu dificultăți. Scopul declarat este ”crearea unui cadru în care diversitatea să fie apreciată ca fiind benefică și în care fiecare persoană, independent de limitările sale, să aibă posibilitatea de a-și dezvolta potențialul.” În cei 17 ani de la deschiderea primului centru din România, au mai fost înființate centre ocupaționale și centre de zi pentru copii la Dumbrăveni și Sebeș și o locuință protejată la Sibiu. În Sebeș, Asociația oferă și îngrijire la domiciliu pentru vârstnici sau persoane cu dizabilități.

Există cerere foarte mare pentru serviciile Asociației

La început, centrul din orașul nostru era gândit într-o formă mai mică, cu un număr redus de persoane beneficiare. ”Nevoia fiind foarte mare la nivelul comunității din Sibiu, cu liste de așteptare multe, am dezvoltat serviciul. Locuri sunt 30, unii dintre ei își împart locurile, nu vin zilnic toți. Acum sunt 35 de persoane beneficiare. 28 dintre ei, adulți cu dizabilități din comunitate, restul, din locuința protejată”, ne spune Ana Popa, șeful Centrului Ocupațional Sibiu.

Ana Popa, șeful Centrului Ocupațional Sibiu

Beneficiarii sunt din municipiul Sibiu și din câteva alte localități din județ. Au vârste între 26 și 55 de ani, vin zilnic sau prin rotație. Pentru ei a fost gândit un sistem facil de orientare, micile dulăpioare au afișate fotografia fiecăruia. La fel se procedează și pentru stabilirea activității pe care o vor desfășura. Există panouri cu imaginea diferitelor operațiuni, sub care sunt fotografiile celor care se vor implica în acestea în ziua respectivă.

Stabilind rutina zilei

În funcție de abilități, confecționează mai multe sau mai puține produse pe zi. La bijuterii folosesc două tehnici de împâslire a lânii. Pentru broșe, împâslesc cu acul. Lâna netoarsă este așezată într-o formă și împunsă cu acul până aceasta ia forma aceea și se așează. O altă tehnică este prin înmuierea lânii în apă caldă amestecată cu săpun. Apoi este modelată până ce ajunge în formă de bilă. Din biluțe fac bijuterii: brățări, coliere, cercei.

Bijuterii din lână împâslită, realizate de către beneficiarii Diakoniewerk

Ștefana Toda, pedagog social, este cea care îi îndrumă: ”Unii poate lucrează o săptămână la o broșă, alții poate o zi, sau fac două broșe într-o zi. Fiecare are ritmul lui, trebuie să îl respecți. Dacă îi grăbim, dacă ies din ritmul lor, se dezechilibrează cumva.De înșirat cu acul pe ață pot doar câteva persoane, care au dexteritate mai mare, nu vrem să se înțepe. Câteva persoane știu și tehnica macrame-ului, acestea lucrează la înfrumusețarea colierelor.”

Ștefana Toda, pedagog social

”Nu stau acasă, nu sunt dat la o parte, am prieteni și ziua mea are un sens.”

Pe lângă bijuterii, cei de aici confecționează și lumânări, simple sau având diferite forme, parfumate sau nu. Persoanele de aici sunt libere să fie cât de creative doresc. În fiecare joi merg la Biserica Evanghelică și duc lumânări pastilă, pe care le aprind oamenii și lasă o donație pentru asociație. După ce sunt folosite, recuperează pastilele din aluminiu, le șterg și le pregătesc pentru o nouă turnare. Încearcă să recicleze și să refolosească tot ce se poate.

Lumânări simple sau turnate în forme diferite

Ana Popa ne detaliază: ”Ideea centrului de zi este de a le oferi o ocupație utilă, care are un sens și care dă un rezultat final. Fie că vorbim despre pregătirea mesei pentru colegi sau despre crearea de produse finite care au un scop. Facem și exerciții cognitive, pentru a-și menține abilitățile de scris, socotit, citit, le mai dăm câteva fișe. Și acelea au ca rezultat că îi fac să vadă că sunt încă buni, pot să facă lucrul acesta, mai au încă abilități. Efectul principal este de integrare. Nu stau acasă, nu sunt dat la o parte, am prieteni și ziua mea are un sens. Vin într-un loc, fac ceva, apoi mă duc acasă, la fel ca mama mea, ca fratele meu, sau ca prietenii și vecinii pe care îi am. Se simt ca toți ceilalți.”

De la stânga la dreapta: Anca, Dragoș-Ștefan, Răzvan

I-am întrebat și pe ei ce le place mai mult. Unora le place confecționarea lumânărilor, alții sunt mai încântați de modelarea lânii. Altora le plac pur și simplu prieteniile legate aici. Dragoș-Ștefan, unul dintre tinerii de aici, aștepta cu nerăbdare participarea de săptămâna aceasta, la Festivalul DizArt din Brașov. O parte dintre beneficiarii Diakoniewerk fac parte dintr-o trupă de dans, coordonată de Teresa Leonhard, o artistă din Austria. La DizArt, vor evolua alături de alte patru trupe de dans formate din persoane cu dizabilități fizice și voluntari, din Brașov, Argeș, Călărași și Galați.

Unde găsiți produsele Diakoniewerk

Produsele sunt listate într-un catalog disponibil la sediul din strada Mitropoliei, nr. 28 sau online, pe site-ul diakoniewerk.ro. Pot fi comandate și achiziționate direct de la sediu. Pe lângă bijuteriile din lână împâslită, oferă produse pentru diferite evenimente, mărturii pentru nunți, botezuri, lumânări. Mai fac globuri (tot din lână împâslită) și ornamente pentru Crăciun. Primesc și comenzi personalizate, pentru companii. În prezent, chiar au în lucru o comandă mare, 1000 de globuri pentru o companie din Germania.

Uneori colaborează cu cei de la Centrul Ocupațional din Sebeș, unde există un atelier de tâmplărie. Atunci când a fost evenimentul Marea Moșmondeală, alergarea moșilor de Crăciun, au făcut medalii ce au fost distribuite participanților Cei din Sebeș au pregătit rondelele de lemn, iar beneficiarii centrului din Sibiu le-au pictat și au făcut produsul final.

Produsele realizate de beneficiarii Diakoniewerk sunt vândute la prețuri accesibile. Le găsiți și la un stand fix, în librăria Erasmus, cu o cutie pentru donații. Doritorii iau obiectul și lasă contravaloarea. Periodic, standul este actualizat și reamenajat, un proces în care sunt implicați și beneficiarii centrului.

Asociația Diakoniewerk participă cu standuri la târguri organizate în Sibiu, precum cel de Crăciun, de la Forumul German. Detalii despre activitatea lor găsiți și pe pagina de Facebook, Diakoniewerk România. Puteți să îi sprijiniți cumpărându-le produsele sau prin donații.

Vă recomandăm și zânele din lână împâslită realizate la Die Fee Handmade. Lumânări artizanale găsiți la Cristea Lumânări, Fresh candles by Irina Tănase, Candle Art Sibiu, Candle, Joy & Spirit, Fimoland. Alte recomandări de produse artizanale din Sibiu: Lili Lila, Chic Lavanda, Lavandă Sibiu.

Parteneri implicați în comunitate, susținători ai campaniei Produs în Sibiu: Romgaz, Thimm, IFM, Hendrickson, Regnology, GLS, Euchner, Teatrul Radu Stanca, Super Mama, CineGold, Odu, Crucea Roșie Sibiu, Fritzmeier, wenglor, Wienerberger, Feleacul, Retrasib, Amza, Astra Film Cinema, Boromir, Prima Shopping City, Kromberg & Schubert, Bilstein, TV Sibiu, SOMA, Simpa, 2D Solutions, Teatrul Gong, Somarest, Muzeul Național Brukenthal, Tursib, Muzeul Astra, City FM, Piața Volantă, Apă Canal Sibiu, Aeroportul Internațional Sibiu.

Parteneri activi în comunitate

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bătălia Sibiului, în contextul global al Primului Război Mondial. Cum s-a ajuns aici   

Consultant: Rafael Țichindelean

Primul Război Mondial a reprezentat una din cele mai crâncene, sângeroase, complexe și costisitoare confruntări din istoria umanității. Această conflagrație politico-militară de mari proporții își spune cuvântul și astăzi, consecințele sale fiind extrem de vizibile atât în politica internațională a statelor europene, cât și în politica națională internă a statelor beligerante.

Evident, cele mai marcante și notabile consecințe au fost și vor rămâne pierderile umane suferite de țările care s-au confruntat în război, soldații pieriți sau dispăruți pe frontul de luptă lăsând în urma lor numeroase familii destrămate, soții văduve și copii orfani. Indubitabil, Marele Război, după cum a fost numit în istoriografia vremii, a avut și consecințe materiale, statele participante investind mult în bătăliile sângeroase purtate, s-au văzut puse în fața unei austerități severe, cu o economie prăbușită sau grav afectată.

Ele au fost nevoite să facă față inflațiilor galopante postbelice și să facă trecerea de la o economie de război la una obișnuită. Desigur, războiul mondial a mai produs și strămutări de populație, numeroși oameni fiind nevoiți să își abandoneze casele din cauza invaziilor armate sau a bombardamentelor artileriei.

Europa – un nou raport de forțe

Firesc, războiul a mai avut ca și consecințe numeroase modificări teritoriale și administrative. Cuceririle și negocierile din război au dus la modificări importante de graniță, iar eforturile președintelui american Woodrow Wilson, care a formulat și a prezentat cele „14 Puncte” ale sale, marilor puteri întrunite în Conferința de pace de la Paris în cadrul semnării Tratatelor de Pace, vor duce la stabilirea unei noi ordini mondiale și la modificări teritoriale semnificative.

Principiul autodeterminării popoarelor este un concept fundamental în politica modernă și în dreptul internațional, care afirmă dreptul popoarelor de a-și decide propriul statut politic și de a-și urma liber dezvoltarea lor economică, socială și culturală. Acest drept a stat la baza unor modificări de granițe și teritoriu, întrucât autodeterminarea însemna faptul că etniile și națiunile pot decide asupra apartenenței și guvernării lor, fără intervenții sau constrângeri externe.

Acesta a fost un punct de plecare pentru formarea unor noi state europene independente precum: Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, Finlanda, Austria și Ungaria, Statele Baltice (Lituania, Estonia și Letonia) și așa mai departe. Toate acestea s-au format ca urmare a destrămării marilor imperii din Europa: Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Țarist și Imperiul Otoman. Alte state au primit teritoriu și au fost reîntregite, după cum a fost cazul Italiei, al Greciei și mai ales al României, care dobândește Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul.

Consecințele stării de fapt

După ce în secolul al XIX-lea marile națiuni ale Europei s-au afirmat pe scena politică, devenise clar faptul că pacea nu avea să fie durabilă. Întreaga lume făcea pregătiri pentru război, pacea fiind amenințată de disputele dintre Marile Puteri Europene și de veleitățile hegemoniale ale marilor imperii. Pe scena politicii internaționale apar două mari grupări politico-militare în jurul cărora au gravitat țările beligerante.

În zona centrală, Austro-Ungaria și Germania au pus bazele Triplei Alianțe sau Puterilor Centrale, formând o alianță puternică, cu potențial militar impresionant, la aceasta se adaugă și Italia, iar în contrapondere, în Vest, Franța și Anglia, doi rivali mai vechi, se apropie una de cealaltă, formând Tripla Înțelegere sau Antanta, Marea Britanie având hegemonia maritimă, iar Franța efective militare acceptabile. La aceasta din urmă se alătură ulterior și Rusia, care avea capacitățile militare necesare să facă față Puterilor Centrale și care permitea o prindere în clește a acestora.

Aceste două grupări politico-militare au divizat lumea în două tabere, guvernate de interese economice, tradiții istorice și preferințe politice. România, fiind situată într-o zonă vulnerabilă în centrul Europei și în Balcani, nu putea să rămână în afara acestor alianțe și a fost pusă în situația de a decide de partea cui să se alăture pentru a-și asigura securitatea și protecția teritorială. Relațiile României cu Rusia se deterioraseră, mai ales după anul 1877 și ocuparea sudului Basarabiei de către Rusia, așadar pentru a se proteja de expansionismul rusesc, România încheie o alianță secretă cu Puterile Centrale în 1883, semnată de regele de atunci Carol I. Ulterior, clasa intelectuală și politică a României, precum și opinia publică, vor avea un cuvânt de spus privind politica externă a României, și vor schimba direcția acesteia, urmărind interesele naționale.

Pentru români, idealul național devenise unificarea tuturor provinciilor românești. Mai mult de jumătate din poporul român trăia în afara României, așadar, clasa politică românească ajunge la concluzia că o unificare a neamului nu va fi posibilă decât pe calea forței și prin mult sacrificiu. România se afla în fața unui impas totuși, iar situația ei era foarte sensibilă în ceea ce privește alegerea aliaților: dacă rămânea de partea Puterilor Centrale, atunci în eventualitatea câștigării războiului, România ar fi obținut Basarabia de la Rusia, dar în același timp, Austro-Ungaria, un membru al Puterilor Centrale, stăpânea Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul și Bucovina, toate provincii în care se afla o populație majoritar românească, așadar o alianță cu Antanta ar fi fost profitabilă în virtutea obținerii acestor regiuni de la Imperiul Austro-Ungar, însă atunci România ar fi fost aliata Rusiei și problema Basarabiei ar fi rămas pe tușă momentan. Făcând abstracție de partea învingătoare, oricare alegere ar fi generat o pierdere pentru România.

Sarajevo, 1914, declanșarea războiului

În iunie 1914, la Sarajevo, în Bosnia, un activist naționalist sârb, Gavrilo Princip, îl asasinează pe moștenitorul tronului Austro-Ungariei, arhiducele Franz Ferdinand. Acest eveniment a reprezentat scânteia care a declanșat Primul Război Mondial. Asasinarea principelui moștenitor a declanșat așa-numita Criză din Iulie, care a reprezentat o serie de manevre politice între Austro-Ungaria, Germania, Franța, Marea Britanie și Rusia.

Prin acest asasinat politic, sârbii încercau să obțină independența Serbiei, tocmai din acest motiv, ei au refuzat orice propuneri ale guvernului austro-ungar pentru a rezolva disensiunile. Oficialii austrieci au oferit un ultimatum sârbilor, a căror răspuns a fost negativ, precedat pe deasupra și de o mobilizare generală împotriva dualismului austro-ungar. Austria se vede nevoită să declare război și să ordone o mobilizare parțială împotriva sârbilor. Rusia a promis sprijin militar sârbilor, așadar ordonă o mobilizare generală în favoarea acestora și împotriva Austriei. Germania sare în ajutorul Austro-Ungariei și declară Rusia ca fiind agresoare, cerându-i să înceteze operațiunile militare. Între timp, Franța ordona mobilizarea generală împotriva Germaniei fără să declare încă război.

Germania se aștepta la un război pe două fronturi, tocmai din acest motiv a elaborat Planul Schlieffen, prin care avea să concentreze efectivele militare în Vest, pentru a învinge Franța în câteva săptămâni, convinsă fiind de superioritatea militară germană, urmând ca mai apoi să treacă la Rusia. Marea Britanie însă a decis să sprijine Franța în cazul unei amenințări germane. În august, după expirarea ultimatumului german acordat Rusiei, Germania intră în război cu Imperiul Țarist. Marea Britanie a decis să rămână neutră atâta timp cât Franța nu e atacată.

Comandantul suprem francez prevedea faptul că Germania va ataca prin Belgia, așadar își pregătește trupele de mobilizare. Ulterior, Germania ocupă Luxemburgul și intră într-un schimb de focuri cu unitățile franceze. Aceasta declară război Franței și cere trece liberă prin Belgia. Când cererea este refuzată, Germania invadează Belgia, moment în care Marea Britanie îi dă un ultimatum să își retragă trupele de pe teritoriul belgian. La expirarea termenului, Marea Britanie va intra în stare de război cu Germania, iar astfel începe cel mai mare război pe care l-a cunoscut lumea de atunci, un război lung, costisitor, dureros și sângeros, care avea să țină patru ani.

Ce face România?

După asasinatul de la Sarajevo și declanșarea războiului, regele Carol I al României adună guvernul și convoacă un Consiliu de Coroană pentru a stabili pașii pe care România îi va urma. Desigur, regele dorea să intre în război alături de Germania și Austro-Ungaria, însă clasa politică românească (foști prim-miniștri și personalități militare și civile, membrii ai cabinetului și președinții principalelor partide politice), remarcabil aici fiind Ion I. C. Brătianu, președintele Partidului Liberal și prim-ministru al țării, se opune vehement intrării României în război și votează neutralitatea, pe care regele Carol va fi nevoit să o accepte.

Regele Carol I al României va muri în același an (1914), iar din cauza faptului că nu avea niciun fiu moștenitor, tronul va fi preluat de nepotul său de frate, Ferdinand. Dacă România și-ar fi extins neutralitatea pentru mult timp, interesele sale fundamentale ar fi fost compromise, așadar în curând, aceasta va fi pusă în fața situației de a lua o decizie. După decesul regelui Carol, Brătianu va prelua întreaga politică externă a României.

Deși simpatiza cu Antanta, nici el și nici Ferdinand nu doreau ieșirea din neutralitate până când idealurile României ar fi putut fi îndeplinite ca urmare a încheierii războiului. Între timp, Brătianu negocia cu puterile Antantei termenii intrării României în Război. Cea mai importantă hotărâre scrisă pe care Brătianu o dorea era evident, alipirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului și Bucovinei la România.

Mai exista problema izolării României în Est față de aliații săi occidentali, cel mai apropiat aliat fiind Rusia, așadar, Brătianu s-a văzut nevoit să negocieze și primirea de ajutoare sub formă de armament și provizii care să vină prin Rusia. Negocierile au fost dificile și destul de îndelungate, însă în iulie 1916, Antanta hotărăște să accepte condițiile României, fiind interesată să se folosească de armata română pentru a mai deschide un front cu Puterile Centrale.

România se pregătește de război, cu gândul la Transilvania

La 17 august 1916, Brătianu și reprezentanții diplomatici ai Franței, Marii Britanii, Rusiei și Italiei (care trecuse de partea Antantei) au semnat, la București, o serie de convenții militare și politice prin care se stabileau condițiile intrării României în război. România se angaja să intre în război contra Austro-Ungariei și să lanseze o ofensivă în cel mult 28 august împotriva trupelor austro-ungare, în timp ce Antanta va aproviziona periodic armata română, va susține trupele române din Dobrogea cu trupe rusești, va ataca dinspre Grecia trupele bulgare și otomane (Bulgaria și Turcia intrând în război de partea Puterilor Centrale), condiții foarte importante întrucât România era înconjurată aproape în totalitate de dușmani.

Foarte important era și angajamentul Antantei de a respecta integritatea teritorială a României, de a o vedea pe picior de egalitate cu toate membrele învingătoare la semnarea tratatelor de pace și de a recunoaște unirea cu Transilvania și cu celelalte provincii promise.

La 27 august, Consiliul de Coroană convocat de regele Ferdinand a aprobat convențiile semnate și a declarat război Austro-Ungariei. A doua zi, Germania declară război României, pe 30 august la fel face și Turcia, urmată în final de Bulgaria, la 1 septembrie. După declanșarea războiului contra Austro-Ungariei, armata română, alcătuită din peste 800.000 de soldați, a desfășurat mai multe ofensive pe linia Carpaților, având ca obiectiv eliberarea Transilvaniei.

Visul românilor transilvăneni

Românii transilvăneni au fost cuprinși de un entuziasm febril, întrucât, în ochii lor, acum a venit momentul eliberării lor de către armatele României, care traversau Carpații pentru îndeplinirea idealului național. Operațiunile militare românești au cunoscut un mic succes în faza lor inițială, primele ofensive în Transilvania fiind date și reușite în 27-28 august 1916.

Cu toate acestea, armata română a fost pusă în dificultate, întrucât nu putea purta un război împotriva armatelor germană și austro-ungară, iar, în același timp, să facă față presiunii forțelor combinate germano-bulgare. Atunci când vorbim de eșecul militar românesc în Transilvania, trebuie să ținem cont și de faptul că armata română a fost presată de un adversar redutabil, care avea superioritatea numerică, un echipament mai eficient și mai performant, precum și o pregătire a trupelor și o disciplină exemplare, aici fiind vorba desigur de Germania.

România nici nu primise întregul ajutor promis de Antanta, astfel că aceasta ajunge să fie înfrântă pe linia Dunării, iar contraofensiva germană și austro-ungară a obligat România să se retragă din ce în ce mai mult din Transilvania. Armatele germane au pus pe fugă forțele românești și le-au împins pe văile unor râuri, având scopul de a pătrunde în teritoriul de la sud de Carpați, în Muntenia. Trupele române s-au retras pe Văile Jiului și ale Oltului, iar pierderile suferite de România în cele patru luni de război au fost semnificative, ajungând la 250.000 de soldați uciși, răniți sau luați prizonieri, adică aproape o treime din forța mobilizată în august 1916. Armata română pierduse în aceste circumstanțe nefaste și o bună parte din echipamentul ei militar.

Capitala, sub stăpânire germană

Loviturile finale le-au dat germanii în vestul Munteniei, în noiembrie și la începutul lunii decembrie. La 21 noiembrie, Craiova era deja ocupată, iar trupele române sunt nevoite să se retragă în est, germanii urmărindu-le până spre râurile Argeș și Neajlov, unde românii sunt din nou înfrânți la 30 noiembrie, respectiv 3 decembrie, fiind declanșată apoi o retragere generală a armatei române.

Trupele germane ocupă Bucureștiul la 6 decembrie 1916. Acum două treimi din teritoriul țării fusese ocupat de armatele germane, foarte important, cele mai importante regiuni agricole și centre industriale căzuseră în mâinile inamicului. Familia Regală a României, guvernul, administrația și o parte din populația țării s-au refugiat în Moldova. Frontul se stabilizase acum în sudul Moldovei, pe linia Dunării și a Siretului, la 10 ianuarie 1917.

La 24 decembrie 1916, la Iași, Brătianu formează un nou guvern de unitate națională, Take Ionescu și alți membrii ai Partidului Conservator fiind nevoiți să își unească forțele cu liberalii. Între timp, populația românească era nevoită să facă față molimelor, foametei și iernii dure care îi aștepta. Noul Parlament și noul guvern de coaliție au decis să întărească populația și să depășească criza făcând promisiuni de reformă agrară și electorală, care aveau să fie înfăptuite după încheierea războiului.

Promisiunile făcute de rege și de guvern și-au îndeplinit scopul dorit, crescând moralul armatei. România și-a reorganizat armata, care acum însuma 460.000 de oameni echipați cu armament modern cumpărat de la puterile Antantei, și mult mai bine instruiți, grație misiunii militare franceze conduse de generalul Henri Mathias Berthelot.

În iulie 1917, războiul se reia pe deplin pe frontul moldovenesc. Trupele Puterilor Centrale lansează un puternic asalt împotriva trupelor românești, menit să scoată România din război. Sub comanda generalului Alexandru Averescu, trupele române au purtat câteva victorii strălucite la Mărăști, Mărășești și Oituz, reușind să salveze pentru moment statul român.

Aliații au făcut un efort comun coordonat de generalul Averescu, la Mărășești, pentru a învinge Puterile Centrale în vest și în est. În 6 august, mareșalul August von Mackensen a lansat o puternică ofensivă urmărind să zdrobească trupele româno-ruse, însă românii se apără bine și reușesc să respingă atacul german, punctele culminante ale bătăliei fiind atinse în 19 și 22 august, la Mărășești, și respectiv la Oituz.

Soldații români au fost inspirați de promisiunile făcute de rege și de noua pregătire franceză, dar și de comandanți militari români excepționali, precum generalul Eremia Grigorescu, care a venit cu sloganul: „Pe aici nu se trece!”.

Bolșevicii, context nefast asupra României

Victoriile României nu aveau să fie de durată, iar bucuria a fost efemeră, deoarece în Rusia, Revoluția bolșevică a creat mari dificultăți pentru Antanta, dar mai ales pentru trupele române, care își pierdeau o parte din susținerea militară aliată, deoarece soldații țariști, sătui de război și atrași de idealurile bolșevice radicale, de noile reforme economice și sociale, doreau să abandoneze frontul și lupta și să se întoarcă acasă, astfel stabilitatea frontului în Moldova este perturbată.

După prăbușirea regimului țarist, noul guvern bolșevic de la Petrograd a semnat Pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale, scoțând Rusia din război. Această decizie a bolșevicilor a pus România într-o situație disperată, întrucât aceasta își pierduse singurul aliat din Est și liniile de aprovizionare din Vest. La 7 mai, noul guvern român condus de conservatorul pro-german Alexandru Marghiloman, a semnat, asemenea Rusiei, o pace separată cu Puterile Centrale, pentru a evita dispariția de pe hartă ca stat, din cauza presiunii forțelor germane.

Această pace de la Buftea-București îi va fi repudiată mai târziu României la Tratatele de Pace de la Paris -Versailles, însă aceasta se va apăra folosind argumentul riscului dispariției statului și cel al faptului că Rusia a încheiat prima o pace separată, iar România își pierduse aliatul militar, fiindu-i greu să înfrunte singură armatele germane. Armistițiul cu Germania, foarte dur, condiționa statul român să fie dependent din punct de vedere politic și economic de Puterile Centrale.

Soarta războiului se va schimba însă în curând, atunci când pe Frontul de Vest forțele Antantei resping ofensiva germană, iar în iulie 1918 încep să avanseze spre Germania. Situația se îmbunătățește și în nordul Italiei, trupele austro-ungare fiind înfrânte. Strălucitele victorii ale Antantei au forțat Austro-Ungaria și Germania să accepte armistițiul în data de 3, respectiv 11 noiembrie 1918. Și situația României se schimbase: guvernul Marghiloman cade, la putere se reîntoarce guvernul Brătianu, gata să-și înfăptuie reformele după cum a promis, iar în noiembrie 1918, înainte ca Germania să se predea, România reintră în război de partea Antantei și declară război Germaniei.

Armata română intră în conflict cu trupele germane și reușește să avanseze până în București, eliberându-l. În cele ce au urmat în politica internațională, România a încercat să-și convingă aliații că pacea semnată cu Puterile Centrale a reprezentat doar o soluție temporară și nu a fost nicidecum o trădare. La sfârșitul războiului, pierderile României ajungeau la cifra de 340.000 de soldați.

Primul Război Mondial, deși a fost foarte dur și sângeros pentru România, a avut și notabile și deosebit de importante consecințe pozitive. Teroarea și spaima au fost înlocuite de urale de triumf, durerea pierderilor de vieți umane a fost estompată de bucuria efervescentă care a cuprins întregul popor român, întrucât idealul național al românilor fusese îndeplinit: la sfârșitul războiului, toate provinciile istorice românești au fost unite cu Patria Mamă. La 27 martie/9 aprilie 1918, instituția numită Sfatul Țării votează unirea Basarabiei cu România.

La 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei decide alipirea acestei provincii la România. Iar, în final, la 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia votează și decide unirea Transilvaniei cu România, data de 1 decembrie fiind și astăzi adânc întipărită în memoria colectivă românească ca dată oficială a înfăptuirii idealului național, acela de a aduce toți românii între granițele aceluiași stat.

Transilvania măreață

Era firesc ca România să capete Transilvania și Bucovina după ce Austro-Ungaria este înfrântă în război, iar imperiul se destrămase, însă rotițele istoriei s-au învârtit în favoarea României, permițând realizarea celui mai bun scenariu posibil, unirea tuturor provinciilor istorice românești. Basarabia a putut fi dobândită numai în contextul Revoluției bolșevice care se declanșase în Rusia, și în cel al eliberării acesteia de sub stăpânirea țaristă.

România obținuse o victorie nemărginită în război, și una foarte bine meritată, pentru a o consola în urma pierderii vieților atâtor români care au luptat vitejește pentru apărarea patriei.

CITEȘTE și: Primul război mondial. Bătălia Sibiului, 26 – 29 septembrie 1916. Confruntarea transilvănenilor români și sași, în contextul marilor bătălii româno-germane   – Sibiu 100

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Meci de coșmar pentru FC Hermannstadt în deplasarea de la Petrolul Ploiești

0

Meci de uitat rapid pentru FC Hermannstadt, care a pierdut vineri seara, la Ploiești, cu un categoric 1-4.

FC Hermannstadt a avut prima ocazie a meciului în chiar primul minut, când Murgia a reluat din câţiva metri pe lângă poartă.

Tot sibienii au avut o nouă ocazie în minutul 4. Chițu a primit mingea în interiorul careului, a șutat pe jos, dar Zima a respins balonul cu piciorul.

Două minute mai târziu, gazdele au deschis scorul. Ricardinho a marcat cu o lovitură de cap, după un corner executat de Hanca.

Ploieștenii și-au dublat avantajul în minutul 11. Mihnea Rădulescu a prins un șut excepțional de la marginea careului de 16 metri, iar Muțiu a rămas fără replică.

Sibienii au avut o tresărire de orgoliu în minutul 24, când Murgia a primit o pasă excelentă din partea lui Neguț, însă șutul său s-a dus în bară.

S-a făcut 3-0 pentru Petrolul în minutul 26. Mihnea Rădulescu a reușit dubla cu un șut extraordinar din prima de la aproximativ 19-20 de metri.

FC Hermannstadt a avut ocazia să reducă din diferență în minutul 31. Antwi a centrat excelent de pe partea dreaptă, iar Neguț a reluat cu capul la câțiva centimetri de bară.

Un minut mai târziu, Sergiu Buș a reluat cu capul o centrare foarte bună a lui Tiago, însă portarul Petrolului a respins.

Repriza secundă a început foarte bine pentru sibieni. În minutul 48, Ianis Stoica a centrat foarte bine din corner, iar Sergiu Buș a reușit să înscrie.

Ploieștenii au avut o ocazie uriașă în minutul 62. Gicu Grozav a centrat de pe partea stângă, însă Bempah a reluat pe lângă poartă.

S-a făcut 4-1 două minute mai târziu. Pe un contraatac, Grozav a primit o pasă de la Bempah, a înscris și astfel s-a refăcut diferența de 3 goluri.

Petrolul a fost la un pas de 5-1 în minutul 77. Jyry a prins un șut bombă de la peste 30 de metri, însă Muțiu a reușit să respingă.

Un minut mai târziu, ploieștenii au avut o nouă oportunitate. Mingea a ajuns la Moussaki, al cărui șut a fost respins de portarul sibienilor.

Lucian Dumitriu ar fi putut să înscrie și el pentru Petrolul în minutul 83, însă mingea trimisă de el s-a dus la câțiva centimetri de poarta lui Muțiu.

Ocaziile gazdelor au continuat, iar Bempah a șutat foarte bine în minutul 86, însă Muțiu a fost salvat de bară.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Olărit și tradiție la Muzeul ASTRA: Ateliere interactive de ceramică Marginea și Horezu

0

În weekendul 28-29 septembrie 2024, la Muzeul ASTRA din Sibiu, tradițiile milenare ale olăritului prind din nou viață, printr-o serie de ateliere care îmbină măiestria și frumusețea meșteșugurilor vechi.

Evenimentul „Animă ASTRA!” aduce în fața publicului demonstrații de olărit și decorat ceramică, oferind o incursiune în tainele prelucrării lutului la roata olarului.

Ateliere de olărit și ateliere de decorat

Gospodăria atelier de olar din Marginea, Suceava

Sâmbătă, 28 septembrie- între orele 11.00 – 16.00

Duminică, 29 septembrie- între orele 11.00 – 14.00

Ateliere de decorat ceramică de Horezu

Gospodăria atelier de olar Horezu

Sâmbătă, 28 septembrie, 2024- între orele 11.00 – 16.00

Duminică, 29 septembrie, 2024- între orele 11.00 – 16.00

Marginea, localitate renumită în țară și peste hotare pentru ceramica sa neagră, aduce în fața vizitatorilor olăritul tradițional. Acest tip de ceramică se distinge prin culoarea neagră specifică, obținută prin arderea fără oxigen a lutului, tehnică transmisă din generație în generație. De-a lungul timpului, ceramica neagră a Marginea a păstrat moștenirea culturală din neolitic, fiind apreciată atât la nivel național, cât și internațional.

La Muzeul ASTRA, familia Magopăț, meșteri olari de șase generații, continuă tradiția, aducând publicului atât tehnici autentice, cât și povești fascinante din istoria olăritului. Atelierul lor, cu o arhitectură specifică secolului XIX, reînvie atmosfera unui atelier tradițional din zona Rădăuți.

Ateliere de decorat ceramică de Horezu la Gospodăria atelier Horezu

Locație: Gospodăria atelier de olar Horezu
Sâmbătă, 28 septembrie 2024, între orele 11:00 – 16:00
Duminică, 29 septembrie 2024, între orele 11:00 – 16:00

Horezu, cunoscut pentru motivele sale decorative unice, își dezvăluie frumusețea ceramicii în cadrul atelierelor de decorat. Ceramica de Horezu, lucrată de urmașii familiei Iorga-Bâscu, este caracterizată prin forme delicate și motive simbolice, cum ar fi cocoșul—simbol al biruinței binelui asupra răului, al peștilor (simbol al creștinismului), crucea voinicului, pomul vieții și multe altele.

În cadrul atelierelor, Ionuț Bâscu, împreună cu soția sa, Ramona, vor recrea atmosfera unui atelier de Horezu. Ionuț va demonstra arta modelării lutului la roata olarului, în timp ce Ramona va adăuga farmecul prin decorare, folosind motive tradiționale și culori specifice zonei. Împreună, ei vor împărtăși povești din istoria ceramicii de Horezu și semnificațiile simbolurilor folosite de-a lungul timpului.

De ce să participi la „Animă ASTRA”?

Acest eveniment este o ocazie rară de a experimenta pe viu tradițiile străvechi și de a învăța de la meșteri autentici cum iau naștere vasele de ceramică. Vizitatorii vor avea posibilitatea de a modela lutul și de a-și decora propriile creații, învățând totodată despre istoria bogată a ceramicii de Marginea și Horezu. Cele două ateliere oferă o călătorie în timp, unde tehnici vechi de secole prind viață prin îndemânarea și pasiunea meșterilor prezenți la Muzeul ASTRA.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

CBS a aniversat 20 de ani

Compania CBS a împlinit de curând 20 de ani. Evenimentul a fost sărbătorit, joi seara, în prezența angajaților, partenerilor, a reprezentanților administrației locale, precum și a unor invitații speciali, la Hotel Mercure Arsenal, într-o atmosferă relaxantă și prietenoasă. Amfitrionul reuniunii a fost Sebastian  Văduva, iar atmosfera a fost întreținută de artistul sibian Romulus Cipariu. 

Sibiul, cel mai frumos oraș din Europa

Ulrich Geier, patronul german a societății, a dat timpul înapoi și a devenit nostalgic atunci când a povestit începuturile firmei în țara noastră, în speech-ul său. La început, societatea a activat în București, apoi s-a reorganizat și s-a mutat la Sibiu.

„Când s-a întrevăzut posibilitatea de a investi în România, am stat și m-am gândit bine. La început, am spus că încă nu, dar nu unul categoric pentru România. Până atunci am derulat cu un partener important în jur de 30 proiecte în Europa. Apoi a fost organizată o sesiune economică la Camera de Comerț din Regensburg, despre posibilitățile de afaceri în România. Acolo am cunoscut pe cineva care mi-a vorbit foarte frumos despre țara dumneavoastră și despre un oraș minunat. L-a numit cel mai frumos oraș din Europa și ne-a explicat argumentele sale pentru a investi în orașul său”, a spus Cristian Geier.

Acea persoană nu era nimeni altcineva decât Klaus Iohannis, primarul Sibiului și actualul președinte al României. Atunci, a decis să vină în România, iar în primii ani compania a investit în jur de 9 milioane de euro în București, în relații de afaceri cu Kaufland și Centrul BMW din București, în special. La Sibiu, relațiile economice au fost demarate cu Marquardt. „De atunci, firma a crescut și am găsit oameni potriviți în locurile potrivite, iar societatea este orientată spre viitor”, afirmă Ulrich Geier.

Cristian Pătrașcu: „Mergem în direcția bună, cu toate provocările și oportunitățile care vin”

La rândul său, Cristian Pătrașcu, CEO CBS, este încrezător în viitorul societății, în condițiile în care cel mai vechi angajat lucrează în firmă de mai bine de 18 ani, adică din 2006. „Când am venit la Sibiu, am luat-o de la zero, ca societate, cu 3-4 oameni. Pentru a înțelege ce proiecte vrem să creionăm, cu un focus clar că într-o zi vom reuși. Acum, privim înainte. Noi, suntem cei îmbrăcați în albastru, glumind, iar schimbările în viața companiei au fost similare cu cele dintr-o viață de om. Am crescut frumos, mă bucur ca faceți parte din echipa CBS, pentru că fără voi nu se poate. E frumoasă tehnologia și, câteodată, sperie, ne influențează viața, dar ne leagă ca familie. Avem un personal stabil, și muncim cu speranța că mereu apare ceva frumos în ceea ce facem. Mergem în direcția bună, cu toate provocările și oportunitățile care vin, pe care vrem să le depășim și să devenim mai puternici”, a spus Cristian Pătrașcu, adresându-se angajaților și invitaților.

Totodată, în cadrul aniversării au vorbit și doi speakeri motivaționali, Timotei Ghiurău, care ocupă funcţia de „innovation leader” şi expert în virtual reality (VR) la Volvo, constructorul suedez de automobile, și Toma Coconea, singurul sportiv care a participat la toate edițiile Red Bull X-Alps. Este o bătălie incredibilă peste Alpi, care durează aproape două săptămâni. Zilnic, 32 de sportivi zboară cu parapanta pe distanțe de până la 150km, fac drumeții în care pot aduna și 4.000m diferență de nivel și aleargă până la 100km.    

Au trecut două decenii

În urmă cu 20 de ani, CBS Eastern Europe a pornit la drum cu o viziune clară: să ofere soluții de top în domeniul instalațiilor pentru clădiri, bazate pe calitate, inovație și profesionalism. „Astăzi, în cadrul CBS ne bucurăm de o poziție solidă pe piață, datorită angajamentului nostru față de excelență și satisfacția clienților. Am trecut în revistă trecutul, prezentul, dar vom încerca și să previzionăm viitorul, alături de partenerii noștri”, a fost mesajul conducerii societății sibiene. Aceasta produce și asigură mentenanța la instalații industriale, instalații de ventilație și climatizare, instalații încălzire și sanitare, instalații electrice, instalații automatizare, instalații voce-date, instalații detecție și stingere incendii și instalații antiefracție.

CBS Eastern Europe

CBS Eastern Europe oferă servicii pentru clădiri de birouri, centre comerciale, instalaţii industriale şi infrastructură. Competențele tehnologice și serviciile complete, care acoperă toate sistemele tehnice de-a lungul ciclului de viață al bunurilor și instalațiilor industriale, se numară printre punctele noastre forte.

Domeniul de activitate al societății acoperă întregul ciclu de viaţă al clădirilor şi al instalaţiilor industriale, începând de la faza de proiect şi până la servicii de reparație. „Suntem responsabili să dezvoltăm împreună cu clientul pachetul de servicii corespunzătoare. De asemenea, preluăm și coordonarea subantreprenorilor și a livrărilor pentru toate domeniile de activitate. Sprijinim clienții noștri în toate domeniile pentru certificarea clădirilor, respectiv a instalațiilor industriale.

Cristian Pătrașcu și Ulrich Geier

Viziunea noastră este să fim lideri pe piață, atât în țară, cât și în Europa. Misiunea noastră o reprezintă proiectarea, executarea și operarea clădirilor și instalațiilor industriale eficiente energetic și ușor de utilizat. CBS proiectează, execută, operează şi întreține instalații pentru clădiri eficiente energetic în România. Lumina, energia, încălzirea, răcirea, apa, ventilaţia şi siguranţa sunt elementele unui sistem foarte complex. Pentru funcţionarea sigură şi pentru evitarea întreruperilor există CBS. Suntem furnizori de echipamente tehnice pentru clădiri în toate domeniile, precum şi Facility Services, în România.

Înţelegem complexitatea clădirilor şi a proceselor și gestionăm eficient întregul ciclu de viață a bunului – de la tehnologie individuală, la soluţii avansate complete. Ne asumăm responsabilitatea pentru proiectarea şi execuția de instalații, şi pentru reparații şi mentenanță. Serviciile noastre acoperă toate domeniile tehnice”, se precizează în strategia societății. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: Accident pe Șoseaua Alba Iulia. Un bărbat a căzut de pe autospeciala pentru colectat deșeuri

Un bărbat a fost rănit vineri, pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu, după ce a căzut de pe o mașină care colecta deșeuri.

În timp ce era transportat pe exteriorul unei autospeciale de colectare a deșeurilor, al cărei conducător auto a virat la stânga, un bărbat în vârstă de 61 de ani, din județul Vâlcea, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.

Autospeciala era condusă de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Șelimbăr.

Pasagerul a fost rănit în urma accidentului rutier.

Un echipaj SMURD cu medic a intervenit la acest eveniment.

Bărbatul a suferit o contuzie la cap și multiple escoriații, acesta fiind transportat la UPU Sibiu, conștient.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Primăria Sibiu a emis primele certificate de căsătorie în format digital

Municipalitatea sibiană a emis primele șase certificate de căsătorie în format digital, Registrul Fizic de Stare Civilă fiind înlocuit.

Concret, Registrul fizic de Stare Civilă nu mai există, fiind înlocuit de un sistem digital în care se înregistrează toate datele legate de căsătorie.

După oficierea ceremoniei, mirii și nașii semnează digital documentele, pe un pad special, iar ulterior, din sistemul electronic se poate genera certificatul de căsătorie atât în format fizic, tipărit, cât și în format digital, dacă tinerii căsătoriți îl solicită.

„Municipiul Sibiu este printre primele municipii din țară în care s-a implementat această componentă a Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC”, un program național inițiat de Direcția Generală de Evidență a Persoanelor prin care se digitalizează activitatea de stare civilă.

Reamintim că Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din Municipiul Sibiu derulează deja în format digital activitatea de înregistrare a nașterilor și deceselor, prin intermediul acestui sistem informatic național”, au transmis reprezentanții municipalității sibiene.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

RAPORTOR LOCAL. Când consilierii municipali vorbesc să se afle în treabă, în loc să facă… treabă

Aleșii locali s-au întrecut, joi, în ședința Consiliului Local Sibiu, să semnaleze tot felul de problemele cu care se confruntă, ei, personal, dar și sibienii, în general, doar ca să-și acopere lipsa de comunicare adevărată cu cei care i-au votat la ultimele alegeri locale din iunie, adică tot sibienii. Practic, au redescoperit mai vechile probleme ale Sibiului, care, de ani de zile, nu își găsesc rezolvare. Sau, mă rog, rezolvare parțială, adică nesemnificativă per ansamblu.

Consilierul local Alexandru Guib, forța proaspătă în politica locală sibiană a FDGR în Consiliul Local (pe care mulți îl văd deja viceprimar din noiembrie încolo, când vor fi puse în practică alegerile locale din iunie 2024), s-a plâns în fața primarului Astrid Fodor și a colegiilor consilieri că este vizibil deranjat de cerșetori care îl agasează atunci când vine în centrul istoric al Sibiului.

Mai mult, în opinia acestuia, Sibiul are foarte mult de suferit din pricina turismului, adică cerșetorii îi agasează pe cei care vin să ne viziteze orașul și împrejurimile, în condițiile în care numărul acestora este în continuă creștere. Acesta a cerut șefului Poliției Locale să intervină mai ferm și să evacueze acești cerșetori din oraș. Aici, e drept, nu putem să nu fim în asentimentul lui Alexandru Guib, pentru că, în această speță, Poliția Locală nu se vede a-și prea face treaba. Fie vorba între noi, foarte mulți sibieni se plâng de acțiunile Poliției Locale Sibiu, în general, fie că e vorba de ordinea publică, probleme de trafic sau ridicatul mașinilor parcate ilegal. Iar Poliția Locală, în loc să fie în slujba sibienilor, zic unii și alții, parcă îi vânează la propriu uneori.

„Noutatea” adusă în discuție de Alexandru Guib nu este de ultimă oră. Și fără prea mare efort, ar fi aflat despre aceste lucruri din timp, dacă ar fi stat mai de vorbă cu sibienii, nu numai în campania electorală, când a luat la pas Sibiul împreună cu primarul Astrid Fodor. Oricum, dacă va ajunge viceprimar (în locul colegului său, Helmut Lerner, tot FDGR), atunci va avea în mâini hățurile prin care poate scăpa Sibiul de cerșetori. Timpul încă are răbdare…

În discuție a intervenit și Adrian Bibu, liderul aleșilor locali PNL, care a punctat faptul că mulți cerșetori sunt „importați” din alte județe și, prin urmare, trebuie găsite și alte soluții legale privind interzicerea lor în oraș, dacă tot intervenția poliției și a celei locale este limitată. Nu știu de ce, însă am avut impresia că atât consilierii locali, la fel ca și primarul Astrid Fodor și șeful Poliției Locale Sibiu, deși le este familiar subiectul, nu reușesc să identifice soluții concrete.

Alesul local Diana Mureșan a trecut apoi discuția la alt nivel, în sensul că tonomatele și panourile privind locurile de parcare le pun mari dificultăți turiștilor care sunt vorbitori de engleză, care vor să viziteze orașul Sibiu și nu înțeleg o iotă din ce scrie pe acestea. Totodată, a cerut mai multă aplecare din partea municipalității în această privință.

Bineînțeles, aceste chestiuni ridicate de aleșii locali, în prag de campanie electorală, au picat sau au devenit mai puțin însemnate în fața problemelor ridicate de sibienii înscriși în audiențe la finalul ședinței Consiliului Local. Una din ele ar fi cea legată de problemele pe care le creează noul pod de pe Calea Șurii Mici locuitorilor din zonă, de genul: mirosul urât ce deteriorează calitatea aerului, vegetația care crește excesiv, bălțile de apă și canalizarea din apropiere care pun în pericol rezistența caselor din apropierea podului etc.

Să nu mai amintim de probleme de trafic de la ieșirea din municipiu către Cisnădie, aglomerația și timpul pierdut, mai ales pentru muncitorii care vin în zonele industriale al orașului, semnalate, în ședința de joi. Probleme cu adevărat stringente și care necesită soluții imediate. Primarul Astrid Fodor, care i-a ascultat și pe consilieri, și pe sibienii aflați în audiență (pentru că oricât ar încerca, nu-i poate priva pe locuitori de aceste ședințe ad-hoc) a promis soluții imediate sau pe termen mediu și lung, însă a scăpat și câteva cuvinte de reproș accentuat, către funcționarii Primăriei Sibiu, că au rătăcit plângerile sosite pe adresa municipalității.

Un sfat pentru sibienii care vor să se ochii la propriu cu Astrid Fodor: înscrieți-vă pe listă la capitolul „Întrebări. Interpelări din partea publicului” la ședințele Consiliului Local Sibiu! Câtă vreme nu se răzgândește primarul Fodor și începe audiențele clasice, efectiv.        

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Drame pe șosele: 10 persoane au murit în accidentele rutiere produse în această vară în județul Sibiu

Un număr de 23 de accidente rutiere grave soldate cu 10 morți s-au produs în județul Sibiu, în sezonul estival 2024.

IPJ Sibiu a transmis bilanțul activităților desfășurate în vara acestui an, în perioada 1 iunie-15 septembrie, la nivelul județului.

Polițiștii sibieni au intervenit la 6.344 evenimente, din care 4.744 au fost sesizate prin SNUAU 112.

În perioada analizată, au fost aplicate 15.857 de contravenții, în valoare de 5.473.840 lei. Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru abateri constatate la regimul rutier, este vorba despre 11.383 de sancțiuni.

Totodată, au fost sesizate 821 de infracțiuni, dintre care amintim 332 contra persoanei, 168 contra patrimoniului, 205 la regimul siguranței rutiere, 116 alte genuri de infracțiuni.

„Au fost prinse în flagrant 182 de persoane, bănuite de săvârșirea unor fapte de natură penală, fiind dispuse 104 măsuri preventive.

În urma activităților specifice desfășurate de către polițiștii sibieni au fost depistate 10 persoane urmărite la nivel național și 2 persoane urmărite la nivel internațional.

Pe linie rutieră, vorbim despre o perioadă deosebit de încărcată.

În fiecare an, pe timpul verii, înregistrăm valori de trafic ridicate, în acest an confruntându-ne cu o situație atipică, și anume, închiderea temporară a DN 7, care a generat un trafic deosebit de aglomerat pe DN 1, Sibiu – Brașov.

Pe drumurile din județ, s-au produs 23 accidente grave, soldate cu decesul a 10 persoane și rănirea gravă a altor 19.

830 de autovehicule care prezentau un risc la adresa siguranței traficului au fost trase pe dreapta.

În cazul a peste 1.000 de șoferi s-a luat măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule, după ce au fost surprinși în trafic efectuând manevre periculoase pentru cei care circulă pe drumul public”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Se vând bilete pentru FC Hermannstadt – Sepsi Sfântu Gheorghe

0

Clubul FC Hermannstadt a anunțat prețurile biletelor pentru partida din etapa a 12-a împotriva formației Sepsi Sfântu Gheorghe.

Tichetele sunt disponibile pe site-ul bilete.ro.

Astfel, la Tribuna I, prețul unui tichet este de 50 de lei, iar la Tribuna II costul unui bilet este de 40 de lei.

La Peluza Nord, fanii formației FC Hermannstadt vor achita 20 de lei pentru un bilet, iar la Family Zone prețul tichetului pentru copii este de 20 de lei, iar pentru adulți-40 de lei.

Partida dintre FC Hermannstadt și Sepsi Sfântu Gheorghe este programat duminică, 6 octombrie, de la ora 13.30.

Urmărește Sibiu 100% în Google News