Acasă Blog Pagina 1570

Marți: Restricții de trafic pentru lucrări pe Valea Oltului

Marți, 26 martie, în funcție de condițiile meteorologice, sunt impuse restricții de circulație pe Valea Oltului.

Astfel, pe DN 7, pe tronsonul kilometric 221+500 de metri – 221+700 de metri, în afara localității Balota, se efectuează lucrări de reparații a parapetului, între orele 8-16.

Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate din cale, dirijată de piloți de circulație.

Pentru creşterea gradului de siguranţă în trafic, recomandăm șoferilor atenţie în efectuarea manevrelor, schimbarea benzii doar după semnalizarea intenţiei, rularea cu viteza adaptată condiţiilor de trafic şi foarte importantă pentru arterele de viteză este mărirea distanţei de siguranţă între vehicule.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Liber pentru elevii catolici: aceștia pot lipsi de la școală între 29 martie și 2 aprilie

Elevii catolici, care celebrează Paștele în data de 31 martie 2024, nu au obligația participării la cursuri în perioada 29 martie – 2 aprilie.

Adresa a fost trimisă de Ministerul Educației către inspectoratele școlare din țară.

În privința profesorilor catolici, recomandarea Ministerului Educației pentru școli este să fie realizată o analiză a numărului acestora.

„Elevii care aparţin unui cult religios legal, altul decât cel ortodox, pentru care Pastele se celebrează în data de 31 martie 2024, nu au obligația participării la cursuri în perioada 29.03-02.04 2024, fiindu-le motivate, la cerere, absențele înregistrate”, se arată în informarea oficială.

Pentru angajaţii care aparţin de un cult religios legal, creştin, zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima şi a doua zi de Paşti se acordă în funcţie de data la care sunt celebrate de acel cult.

Conform documentului trimis de Ministerul Educației, școlile pot decide următoarele: suspendarea cursurilor pentru aceste zile și stabilirea modalităţilor de recuperare; reorganizarea programului școlar în vederea suplinirii cadrelor didactice catolice, scrie edupedu.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ/VIDEO: Percheziții uriașe în Sibiu și țară. Polițiștii caută traficanții de țigări și materiale explozive

Aproape 80 de percheziţii au loc marţi dimineaţă în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria şi Ucraina, constituite în scopul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă cu ţigarete şi materiale explozive, dar şi spălare a banilor.

Percheziţiile au loc în judeţele Arad, Suceava, Dolj, Călăraşi, Sibiu, Iaşi, Teleorman, Mehedinţi, Timiş, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov, Constanţa şi Bucureşti, iar peste 50 de persoane urmează să fie audiate.

Prejudiciul în acest caz se ridică la aproape 13 milioane de euro.

”În data de 26.03.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara, împreună cu poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR şi ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din IPJ Arad, pun în aplicare 79 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţelor Arad, Suceava, Dolj, Călăraşi, Sibiu, Iaşi, Teleorman, Mehedinţi, Timiş, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov, Constanţa şi a municipiului Bucureşti, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria şi Ucraina, constituite în scopul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă cu ţigarete, produse accizabile (tutun) şi materiale explozive (pirotehnice) şi spălare a banilor”, informează un comunicat al DIICOT

Cercetările efectuate au reliefat că, în perioada 2022 – 2024, membrii celor două grupuri infracţionale au procurat bunurile accizabile din afara României, le-au introdus fraudulos în ţară, cu complicitatea sau susţinerea unor funcţionari din cadrul autorităţilor publice, transportat şi depozitat, în scopul valorificării pe piaţa neagră.

Pe parcursul administrării probatoriului au fost indisponibilizate cantităţile de 38.019.640 ţigarete (din care peste 24.000.000 pe parcursul a 12 acţiuni de prindere în flagrant), 64 tone tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiinţate 3 fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia, precizează sursa citată.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a celor două grupuri se ridică la suma de 12.740.000 euro.

Potrivit sursei citate, sunt puse în executare peste 50 de mandate de aducere emise pe numele suspecţilor, din care patru sunt funcţionari publici cu statut special, audierile fiind realizate la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor Inspectoratului General al Poliţiei Române şi structurilor subordonate din teritoriu şi jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică al DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Norvegienii care au ”păstrat în imagini” poluarea din Copșa Mică

 

Expoziția de fotografii „Copșa Mică 1991-1992. Incursiune în trecut” a fost deschisă, azi, 25 martie, ora 17, la Biblioteca ASTRA din Sibiu, în spațiul American Corner.

La eveniment au luat cuvântul Răzvan Pop, managerul Bibliotecii ASTRA Sibiu și Daniel-Tudor Mihalache, primarul orașului Copșa Mică.

 Orașul industrial Copșa Mică în care existau numeroase fabrici – de negru de fum, acid sulfuric, metale neferoase, materiale plastice – este astăzi cunoscut pentru nivelul ridicat de poluare din perioada comunistă, lucru despre care nu s-a vorbit în mod deschis decât după Revoluție. Șocantă era, mai ales înainte de ’89, preocuparea continuă pentru realizarea producției în detrimentul sănătății muncitorilor și a locuitorilor din zonă.

”Expoziția a fost plimbată prin mai multe orașe , iar datorită domnului Răzvan Pop, a ajuns și în Sibiu. Sperăm să continuăm să o expunem prin  țară, ca să nu uite oamenii ce ceea ce au făcut semenii lor. În cadrul expoziției avem niște poze, care arată cum din dragul economiei, și de a fi primii în lume, am omorât conștient oameni. Pe atunci eram așa de spălați pe creier încât mergeam pe principiul decât să trăiești 30 de ani ca un păduche, mai bine trăiești cinci-șase ani ca un vultur, și  cam la 65 de ani te ducea popa, cel puțin tu ca bărbat. Femeile trăiau un pic mai mult pentru că nu erau așa de expuși ca bărbații”, a declarat primarul.

Cine sunt autorii pozelor

”De unde avem pozele astea. De la doi norvegieni, un bărbat și o femeie. El profesor, care studia soci-antropologia, și a venit să studieze puterea de regenerare a unei societăți. El în anii 90 avea viziunea că locul va renaște și va ajunge un oraș normal de țară normală. Fata, care cu el, era studentă. Ei au început să facă poze așa cum vedeau ei oamenii și Copșa, noi nu eram în stare să facem asta, deoarece eram obișnuiți cu cotidianul”, a relatat Daniel-Tudor Mihalache.

 Copșa Mică este un oraș mai ”verde” acum, cu fațade colorate, spălându-se de funinginea comunismului.

Articol scris de Vasile Alexandru

O nouă bursă de 300 de lei pe lună pentru elevii din România

0

Ministerul Educaţiei a considerat necesar să facă anumite ajustări privind acordarea burselor pentru elevi, în urma feedback-ului primit din sistemul educaţional, dar şi de la societatea civilă şi partenerii sociali, a declarat, luni, ministrul Ligia Deca, într-o conferinţă de presă.

Astfel, va fi introdusă, pe lângă bursele existente, şi bursa de rezilienţă.

„Ordonanţa despre care vorbim astăzi prevede introducerea în lege a unui nou tip de bursă – bursa de rezilienţă.

Scopul acestei burse este de a motiva şi elevii care au în acest moment rezultate medii să progreseze.

Cuantumul bursei de rezilienţă va fi de 300 de lei pe lună, iar bursa se va acorda elevilor care au obţinut cel puţin media anuală 7 şi se află în primii 30% dintre elevii din clasă din punct de vedere al rezultatelor.

De bursa de rezilienţă vor beneficia şi elevii cu afecţiuni oncologice sau cronice şcolarizaţi pentru o perioadă mai mare de patru săptămâni în cadrul aşa numitei ‘Şcoli din spital’ sau la domiciliu.

Aceasta este o categorie nouă de beneficiari introdusă acum la bursa de rezilienţă şi bursa socială”, a explicat Ligia Deca.

Potrivit ministrului, în ceea ce priveşte bursa de rezilienţă pentru elevii claselor a V-a se va lua în considerare media primelor două intervale de învăţare din anul şcolar în curs, iar pentru elevii de clasa a IX-a media de admitere la liceu.

O altă modificare, vizează bursa de merit, care urmează să se acorde, conform proiectului, „tuturor elevilor cu medii anuale de cel puţin 9,50”.

„Bursele de merit se acordă în continuare şi elevilor care au obţinut premiile I, II, sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei, Premiul I la etapele naţionale ale concursurilor sau competiţiilor şcolare sau extraşcolare recunoscute sau finanţate sau nefinanţate de Ministerul Educaţiei şi elevilor care au obţinut medalia de aur sau locul I la campionatele naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale olimpice sau la probele olimpice.

Bursa de merit va avea acelaşi cuantum ca şi până acum de 450 lei pe lună”, a arătat Ligia Deca.

Conform acesteia, bursele de merit şi de rezilienţă cumulate împreună se acordă pentru minimum 30% dintre elevii fiecărei clase de gimnaziu şi liceu, inclusiv învăţământul profesional şi dual.

„Se menţine măsura acordării burselor pentru primii 30% dintre elevii fiecărei clase”, a mai explicat ministrul.

Deca a spus că doar în situaţia în care la nivelul unei clase bursele de merit şi de rezilienţă cumulate nu vor reprezenta 30% din totalul elevilor acest procent poate fi mai mic de 30%.

De asemenea, bursa de excelenţă, de merit, de rezilienţă şi bursa tehnologică se acordă doar celor care au obţinut media zece la purtare sau calificativul „Foarte bine” la finalul anului şcolar anterior.

„Am prevăzut explicit că, în situaţia în care elevii acumulează zece sau mai multe absenţe nemotivate într-o lună, nu mai primesc bursa de excelenţă, rezilienţă sau merit, socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, în luna respectivă.

Am crescut de la 18 ani la 30 de ani limita de vârstă pentru acordarea burselor sociale pentru elevii din Programul „A doua şansă” sau de la formele de învăţământ cu frecvenţă redusă neangajaţi pe piaţa muncii”, a mai declarat ministrul Educaţiei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Unde ieșim mâine, 26 martie

Bucuria lecturii și imaginația copiilor sunt invitate la o nouă ediție a „Orei de Poveste” organizată de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Evenimentul este dedicat celor mici, având ca scop încurajarea pasiunii pentru lectură și dezvoltarea creativității.

📅 Data: Marți, 26 Martie 2024
🕕 Ora: 18:00 – 19:00
📍 Locație: Compartimentul pentru Copii și Tineret, Biblioteca Astra Sibiu, Str. George Barițiu, nr. 7, etajul 1

👶 Categorie de vârstă: 4-6 ani
⏱️ Durata: 1 oră

În cadrul acestui atelier de lectură, copiii vor fi încântați să descopere povești captivante și pline de învățăminte. Ghidându-i într-o călătorie prin lumea cărților, vom încuraja imaginația și creativitatea micuților ascultători.

Acces: Participarea este gratuită, dar locurile sunt limitate la 15 persoane. Pentru a vă rezerva un loc la atelier, completați formularul de înscriere disponibil aici: https://docs.google.com/forms/d/1F49S-1CaXhx-lmAgaIcJsC1SMubr9ehp7vifru5LMSA/closedform

Filme la CineGold

Școala mea are Talent revine în ediția a VII-a la Biblioteca ASTRA

În data de 28 martie, ora 13:00, Biblioteca ASTRA, corp A, va găzdui cea de-a 7-a ediție a concursului regional multidisciplinar „Școala mea are Talent”.

Evenimentul este organizat de către Palatul Copiilor Sibiu, în colaborare cu Asociația „Domy Music Star”.

La acest concurs vor participa 21 de școli, licee și grădinițe din România, precum și din Republica Moldova, comuna Secăreni. Participanții se vor întrece pentru a obține marile premii ale competiției. Juriul concursului va fi alcătuit din profesori din județul Sibiu, specializați în diverse domenii, cum ar fi muzica, pictura, teatrul etc.

Înainte de anunțarea câștigătorilor, publicul va fi încântat de un mic spectacol susținut de Grupul de Folk „Balada” de la Palatul Copiilor Sibiu (prof. coordonator Daniel Vecsei), de elevii secției de muzică ușoară de la Palatul Copiilor Sibiu și de cei ai Studioului de Canto „Domy Music Star” (prof. coordonator Dominique Simionescu).

Evenimentul va fi transmis live și online pe pagina de Facebook a Asociației „Domy Music Star”. Intrarea este liberă pentru toți cei interesați să participe și să se bucure de talentul tinerilor artiști.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ministrul Agriculturii despre închiderea unor magazine în weekend: Nu putem obliga românii să meargă la orele pe care le indicăm noi

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a făcut declarații luni cu privire la posibilitatea închiderii magazinelor mari în weekend, subliniind că românii nu pot fi obligați să meargă la cumpărături la orele indicate de stat și menționând că se va efectua un studiu pentru a evalua opinia publică în această privință, înainte de a lua o decizie în cadrul coaliției de guvernare.

„Discuţia am avut-o la Guvern cu micii retaileri. Dânşii au cerut inclusiv închiderea magazinelor de cartier. Din punctul meu de vedere, cred că nu putem obliga românii să meargă la orele pe care le indicăm noi, ca şi stat român. Sunt convins că foarte mulţi români, în timpul săptămânii, au o activitate intensă la locurile de muncă şi cred că sâmbăta şi duminica era pentru dânşii o recreere foarte mare, astfel încât să poată să îşi facă necesarul de alimente pentru o săptămână”, a afirmat Barbu, la Parlament, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă situația va fi tranșată în această săptămână, ministrul a menționat că se vor purta discuții suplimentare cu micii retaileri.

„Eu aș fi de acord inclusiv să fie întrebați românii despre acest lucru. Este foarte important, pentru că nu putem lua o decizie în coaliție pe acest aspect. Cred că românii pot decide acest lucru și, bineînțeles, încercăm să facem un studiu în acest sens. Vor fi probabil făcute, probabil pe anumite focusuri de oameni și bineînțeles, în funcție de ce va ieși din acest studiu, luăm decizia care se impune în coaliția de guvernare”, a adăugat el.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ministrul Educației: BAC-ul și Evaluarea Națională nu se vor modifica în acest an

0

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat luni că Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul nu se vor modifica anul acesta, rămânând în forma cunoscută.

„Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul nu se modifică anul acesta, rămânând în forma cunoscută”, a spus Deca, la o conferinţă de presă.

Ministrul Educaţiei ia în calcul ca în cazul profesorilor evaluatori care au participat la simularea examenelor naţionale, iar corectura a fost deficitară, să nu mai poată evalua înainte de a participa la sesiuni de formare dedicată.

„Este prima dată când un număr atât de mare de elevi, aproape 300.000, au fost evaluaţi folosindu-se platforma de evaluare digitalizată.

În total au fost aproape 1,6 milioane de lucrări. Au fost implicaţi în desfăşurarea simulărilor peste 40.000 de colegi.

Avem date clare de la care să pornim în elaborarea politicilor educaţionale şi pe termen scurt în elaborarea planurilor remediale şi de asemenea în calibrarea subiectelor pentru examenele din vară.

Printre problemele semnalate au fost cele legate de numărul mare de lucrări cu diferenţe de evaluare mai mare de un punct.

Luăm în calcul ca profesorii în cazul cărora au fost evidentă corectura deficitară să nu mai poată evalua înainte de a participa la sesiuni de formare dedicată”, a mai precizat Ligia Deca.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Prezentare de carte la Biblioteca ASTRA: „Ultimul mesaj al lui George Lazăr: Amintește-ți că vei muri!” de Cosmin-Crăciun Cruciat

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu invită publicul larg la prezentarea volumului „Ultimul mesaj al lui George Lazăr: Amintește-ți că vei muri!” semnat de Cosmin-Crăciun Cruciat.

Evenimentul va avea loc în Foaierul bibliotecii publice sibiene, în 26 martie 2024, la ora 17:00. Autorului i se vor alătura conf. univ. dr. Valeria Soroștineanu, d-na Maria Grancea, custode al Muzeului Orășenesc Avrig, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală și dr. Răzvan Pop, manager al Bibliotecii ASTRA Sibiu.

Însumând 780 de pagini, cartea este un studiu amplu despre viața, personalitatea și moartea lui George Lazăr, valorificând toate documentele de arhivă cunoscute până în prezent în legătură cu marele teolog și dascăl născut la Avrig, precum și bibliografia relevantă în domeniu. Mesajul central al lucrării este deșertăciunea vieții omenești, așa cum aceasta apare explicată în epitaful scris de George Lazăr însuși, care se poate citi și astăzi pe piatra sa de mormânt din curtea bisericii ortodoxe Duminica Floriilor din orașul natal.

„Pentru a fi mai bine și mai corect înțeleasă, viața lui George Lazăr este analizată într-un cadru mai larg, acela al lumii în care a trăit (sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea) și mai ales prin raportare la oamenii care i-au marcat destinul, de la Maria Terezia și Napoleon Bonaparte până la Tudor Vladimirescu și Immanuel Kant. Fiecare dintre biografiile acestor personalități beneficiază în carte de un subcapitol intitulat simplu: George Lazăr și… (George Lazăr și Samuel von Brukenthal, George Lazăr și Ioan Gheorghe Caragea, George Lazăr și Vasile Moga etc.) în care este analizată legătura lor cu dascălul avrigean și modul în care aceștia i-au influențat viața. De asemenea, volumul prezentat la Sibiu cuprinde un istoric al mormântului și al epitafului lui George Lazăr, expune principalele concepții și atitudini ale omului cu privire la soartă și la moarte, reconstituie din punct de vedere istoric modelul de epitaf după care s-a inspirat Lazăr, iar în final pornește pe urmele dascălului, în toate locurile în care acesta a trăit (Avrig, Sibiu, Cluj, Viena, Carloviț, Brașov și București), identificând pe teren semnele deșertăciunii vieții din acele vremuri. Cartea poate fi privită și ca un provocator ghid de călătorie, cu ajutorul căruia orice iubitor al lui Lazăr poate porni pe urmele acestuia.” – spune Cosmin-Crăciun Cruciat, autorul volumului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Delegație AFT la Academia Militară din Lisabona

În perioada 18–20 martie, Academia Militară din Lisabona a găzduit o activitate pilot cu titlul „Utilizarea inteligenței artificiale în predarea limbilor străine”.

Evenimentul, inclus în cadrul Liniei de Dezvoltare 18 (LoD18) – Language Education and Training, organizat sub egida Inițiativei Europene de Schimb a Tinerilor Ofițeri (EMILYO), a avut ca obiectiv principal promovarea predării cursurilor în limba engleză și stimularea participării cadrelor didactice din instituțiile europene de învățământ superior militar la ateliere internaționale de formare profesională.

Printre cei 50 de participanți s-au numărat și cadre didactice din Belgia, Bulgaria, Cehia, Spania, Grecia, Letonia și Polonia, dar și din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu: conf.univ.dr. Isabela-Anda Dragomir, conf.univ.dr. Sebastian-Emanuel Stan, lect.univ.dr. Alina-Gabriela Negoescu, lect.univ.dr. Alina-Elena Oneț și prof.gr.I Oana-Alida Bușe. Aceștia au contribuit la diseminarea cunoștințelor și experiențelor privind utilizarea inteligenței artificiale în procesul de predare, învățare și evaluare.

Conf.univ.dr. Sebastian-Emanuel Stan a susținut o prelegere cu tema ,,Importanța Managementului Resurselor umane în contextul dezvoltării inteligenței artificiale”, celor 60 de studenți militari de la specializările Inginerie și Științe economice din anii III și IV de licență și master din cadrul Academiei Militare portugheze.

Remarcabilă este și implicarea în organizarea și desfășurarea evenimentului a studentului nostru, Emanuel Moroca, din anul III de studii, specializarea Leadership Militar, aflat în mobilitate Erasmus+ la academia portugheză și care a prezentat, alături de alți colegi, o perspectivă inedită din punctul de vedere al studenților, asupra fenomenului inteligenței artificiale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Burse școlare de 1.000 de lei. Ce elevi vor primi banii

0

Academia Română a anunțat că va oferi burse lunare în valoare de 1.000 de lei pentru zece elevi cu rezultate excepționale în anul școlar 2024-2025.

Inițiativa face parte din Programul „Academia Română în dialog cu tinerii”, având ca scop sprijinirea și încurajarea elevilor talentați din medii defavorizate să-și continue studiile la nivel de excelență.

Criteriile de selecție pentru aceste burse vizează performanța academică, situația materială a familiei și angajamentul de a continua efortul academic în ciuda dificultăților financiare.

Elevii care doresc să aplice pentru aceste burse trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

-Rezultate deosebite la concursuri și olimpiade școlare: Elevii trebuie să demonstreze excelență în domeniul lor de studiu prin participarea și obținerea de rezultate remarcabile la concursurile și olimpiadele școlare la nivel județean, național și internațional.

-Rezultate școlare excelente: Media anuală a elevului trebuie să fie de cel puțin 9.50 pentru a fi eligibil pentru această bursă.

-Situație materială defavorizată: Venitul per membru al familiei aplicantului trebuie să fie sub nivelul mediu național, demonstrând astfel nevoia de sprijin financiar pentru continuarea studiilor.

-Interval de școlarizare: Elevii din clasele IX-XII sunt eligibili, iar în cazuri excepționale, și cei din clasa a VIII-a, dacă demonstrează un potențial academic excepțional.

Dosarele de candidatură vor fi transmise până cel târziu la data de 30 aprilie 2024 și trebuie să cuprindă:

O scurtă scrisoare motivațională a elevului aplicant;

Copii după diplomele care certifică rezultatele obținute la olimpiadele județene, nationale și/sau internationale;

Un document din care să reiasă situația școlară din ultimii doi ani, emis de unitatea școlară;

O declaraţie pe proprie răspundere din partea susţinătorului legal, care să ateste situația materială.

Elevii care îndeplinesc toate criteriile pot trimite dosarele de candidatură atât electronic, la adresa [email protected] sau prin poștă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News