Învierea Mântuitorului Iisus Hristos poartă o încărcătură deosebită pentru toţi creştinii din județul Sibiu. Credinţa în renaşterea simbolică a timpului şi spaţiului există din timpuri străvechi, specialiştii observând chiar un model preistoric de renaştere prin jertfa divinităţii adorate. Paştele se încadrează în scenariul ritual de înnoire anuală a Lumii.
Stropitul de Paști
Legenda „stropitului” ne duce cu aproape două milenii în urmă, în vremuri biblice când, se spune că fiica unui evreu ar fi leşinat la aflarea veştii Învierii lui Iisus. Atunci tinerii din preajmă au stropit-o cu apă pentru a-şi reveni în simţiri. Astfel a luat naştere obiceiul „stropitului de Paşti”, adus în zona Sibiului în Evul Mediu de către coloniştii saşi.
Obiceiul a fost practicat numai în familiile nobiliare săseşti şi maghiare, ulterior fiind preluat şi de către români. La început, fetele erau stropite cu apă, însă obiceiul s-a modernizat în timp; astăzi, a doua zi de Paşti, băieţii merg pe la casele fetelor şi întreabă părinţii: „Primiţi cu stropitul? Am auzit că aveţi o floare frumoasă, am venit să o udăm ca să nu se ofilească!”. Aceştia stropesc fata cu parfum, iar apoi sunt răsplătiţi cu prăjituri, cozonac şi ouă roşii.
Paștile în Mărginimea Sibiului
În Vinerea Mare credincioşii merg la biserică şi înconjoară biserica. Lumânarea pe care o au în mână, la acest eveniment şi cea de la Înviere se păstrează tot anul, fiind folosite la necazuri (boală) sau când este vreme rea. La Paşti, credinciosul care dă „Paştile” – pâinea şi vinul – le duce sâmbăta, pentru a fi sfinţite. „Paştile” se iau de la biserică sâmbăta. În ziua de Paşti, cel care a dat pâinea şi vinul aduce la biserică platouri cu mâncare – friptură de miel, drob, peşte, ouă roşii, cozonac, colivă – din care credincioşii, după slujbă, se servesc.
De Paşti, spre exemplu, la Sadu, finii, ca semn de respect, duc la naşi cadou un tort făcut de fină, numit „tortul naşului”. Prilej de vizită, de bucurie şi amintiri. În zilele Paştelui toată lumea umblă în costum popular, dar şi cu haine noi. Se practică ciocnitul ouălor, iar copiii au obiceiul de a lovi oul cu moneda – „datul cu banul în ou” -, oul fiind ţinut în palmă sau aşezat pe pământ. Datul ouălor roşii peste mormânt este un obicei care se practică în zilele de luni şi marţi, după duminica de Paşte, după vecernie, când se merge la morminte, unde se dau ouă săracilor, pentru sufletul mortului.
Paștele la Rîu Sadului
La Rîu Sadului, în Săptămâna Mare se fac slujbe la biserică și dimineața, și seara. În Joia Mare sau Joia Verde se vopsesc ouălele. Unele gospădine încă mai folosesc foi de ceapă. La citirea celor Douăsprezece Evanghelii, din cadrul slujbei de seară, se aprinde o lumânare, care va rămâne aceeași pe parcursul slujbelor pascale. Ea va fi păstrată acasă, reaprinsă cu prilejul altor sărbători, sau, mai ales în caz de vreme mare (furtună).
Vinerea Mare este zi de post negru, seara se ocolește biserica de trei ori. În plan simbolic, aceasta marchează punerea lui Iisus în mormânt. Oamenii vin la biserică îmbrăcați în haine cât mai închise la culoare, semn de jale pentru Moartea Mântuitorului. Atât joia, cât și vinerea dinainte de Paște, preotul și credincioșii se închină și fac mătănii în fața icoanei Răstignirii și punerii în Mormânt a Mântuitorului. Râurenii participă aproape toți la slujba Învierii. După ce preotul iese cu Evanghelia și Icoana Învierii, credincioșii le sărută, apoi își dau sărutare. Femeile aduc la biserică, tot în această zi, coșuri cu ouă vopsite, brânză, carne, cozonac, pentru a fi binecuvântate de preot. Astfel se dă dezlegare la dulce.
Conform tradiției populare, în prima zi de Paște nu este bine să se dea nimic din casă, fie proprietate personală, fie împrumut. În a doua zi de Paște oamenii se adunau în Beberani, la horă, obicei care nu mai este practicat astăzi. Vinerea din Săptămâna Luminată, denumită Izvorul Tămăduirii, este respectată și considerată sărbătoare. Nu se lucrează. Până la Înălțare, locuitorii se salută și azi cu „Hristos a înviat!”, răspunsul fiind „Adevărat a înviat!”
Învierea Domnului sau Ispasul este un eveniment important în viața comunei Rîu Sadului. Acesta se celebrează la 40 de zile după Paște. Este ziua în care oamenii pun leuștean la porți, chiar și în grajd la vite, pentru a le feri de rele și de strigoi. Fetele și femeile vin cu leuștean la cingătoare la biserică.
Cum e Paștele pe Valea Hârtibaciului
A doua zi de Paște se merge „la stropit” fetele, obicei atestat în Transilvania la începutul secolului al XX-lea. În Agnita, feciorii mergeau cu muzicanții din casă în casă. Alți feciori băteau în căldări în ritmul muzicii și strigau. Primeau ouă și bani. Cel care aduna ouăle se numea „cloșcă”. Banii erau ținuți pentru plata muzicanților la joc. Spre exemplu, în satul Apoș, a doua zi udau cu parfum, a treia – cu apă.
După obiceiul săsesc, doi dintre băieți intrau în casă și cereau voie părinților să ude fetele, rostind următoarea formulă: „Am auzit că aveți un trandafir și am venit să-l udăm, ca să nu se veștejească”. Fetele prinse pe uliță erau udate cu gălețile ori aruncate în creplă, pentru că era bine să fie udate prin surprindere, cu apă neîncepută. Fetele întâlnite la fântână erau stropite cu șuștarul, iar în casă, cu apa neîncepută, din șuștar.
După obiceiul săsesc, a treia zi, în satele cu sași udau și fetele de români, pe băieții care le-au stropit. Și totuși, stropitul își are originea în perioada precreștină, ca act de purificare, de sănătate și fertilitate. S-a stropit cu apă până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când a pătruns apa de colonie, potrivit informațiilor preluate din lucrarea semnată de Mircea Drăgan-Noiștețeanu – „Sărbători și obiceiuri la romanii de pe Valea Hârtibaciului”.
Oul de Paște
Paştele este o adevărată sărbătoare, din care nu poate lipsi scenariul ritual al oului de Paşte. OUL DE PAŞTE, substitut al divinităţii primordiale, e pregătit în Săptămâna Patimilor, jertfit şi mâncat sacramental în ziua de Paşte. Ouăle roşii constituie cel de-al doilea simbol pascal al Învierii, alături de colacul ritual, denumit pască.
O legendă povesteşte despre calvarul lui Hristos, în drum spre Golgota, purtând crucea pe umeri. Necredincioşi l-au bătut cu pietre, care se transformau în ouă roşii. Simon – agricultor – l-a ajutat pe Iisus şi i-a dus crucea până în dreptul ogorului său. Când a vrut să mănânce, a găsit în traistă o pască şi ouă roşii, în locul pâinii şi a ouălor albe ce le avea de acasă. Simon a înţeles minunea şi a îndemnat ca Învierea lui Iisus Hristos să fie celebrată şi prin pască şi ouă roşii. Se spune că sub crucea pe care era răstignit Iisus, Maica Domnului a pus un coş cu ouă, şi ele s-au înroşit de la sângele ce curgea din rănile Domnului.
Conform altei legende, patru copilaşi i-au dus coşuri cu ouă lui Pilat, pentru a-l îndupleca să permită creştinilor să-l îngroape pe Hristos. Ouăle s-au înroşit ca dovadă a sângelui nevinovat a lui Hristos, vărsat pentru păcatele omeneşti, iar de atunci la Paşti se fac ouă roşii şi se dăruiesc copiilor.
Deosebită este şi legenda care povesteşte că după Înviere, Maica Domnului, împreună cu mai multe femei, au vopsit ouă roşii şi le-au împărţit oamenilor de pe stradă. Această legendă explică, de asemenea, salutul de la marea sărbătoare a Învierii „Hristos a înviat!” şi răspunsul: „Adevărat, ca a înviat!”, datină păstrată până în zilele noastre.
Spiritualitatea românească păstrează variate legende referitoare la înroşirea ouălor, iar oul este privit fie ca substitut al pietrei, fie ca amintire a patimilor şi răstignirii în ultima săptămână a vieţii pe pământ sau ca un miracol al mărturiei Învierii lui Iisus Hristos.
Ciocnirea ouălor
În ceea ce priveşte ciocnirea ouălor, există câteva norme ce sunt respectate cu stricteţe indiferent de zona etnografică: nu ai voie să le ciocneşti sau să le mănânci decât după slujba de Înviere; ouăle se ciocnesc după un anumit ritual: primul spune HRISTOS A ÎNVIAT! şi dă cioc cu vârful oului în vârful celuilalt ou, dar nu înainte de a primi răspunsul ADEVĂRAT C-A ÎNVIAT! Apoi ouăle sunt ciocnite dos în dos. Salutul „Hristos a Înviat!” se foloseşte până la Înălţare. Ciocnitul ouălor se încadrează în sacrificiile aferente scenariilor de înnoire a timpului calendaristic. Oamenii ciocnesc numai cu ouă roşii, având credinţa că se vor întâlni pe lumea cealaltă.
Ouăle roşii se dădeau copiilor care veneau cu urarea HRISTOS A ÎNVIAT! Gazda răspundea ADEVĂRAT C-A ÎNVIAT! şi dăruia fiecăruia câte un ou roşu. Copiii adunau ouăle roşii în trăistuţe ţesute, colorate, care aveau urzeală ca de covor.
Pomul și jocurile tradiționale cu ouă din satele Sibiului
“În zona Sibiului există obiceiul să fie împodobit un Pom cu ouă frumos decorate. Această tradiţie este păstrată de la comunităţile saşilor din Transilvania, iar în zilele noastre e preluată şi în familiile mixte sau chiar în familii româneşti. Ceremonialul e asemănător cu cel al bradului de Crăciun, cu deosebirea că globurile sunt înlocuite cu ouă, iar bradul cu crenguţe de pomişori înflorite, atent aranjate într-o vază.
Oul crud este golit de conţinut prin două orificii făcute cu un ac de cusut în cele două capete; prin suflare, gălbenuşul şi albusul sunt eliminate, rămânând doar coaja oului. Prin orificii se trece un fir cu aţă, ce se înnoadă apoi la un capăt, şi astfel oul poate fi agăţat. Dar mai întâi oul este pictat şi colorat sau decorat cu abţibilduri. Vaza ce conţine crenguţele înflorite şi ouăle frumos decorate are un loc de cinste la masa sărbătorilor pascale.
În strânsă legătură cu tradiţiile săseşti sunt şi jocurile cu ouă de Paşti, practicate în localităţi din judeţul Sibiu. Aceste jocuri şi interferenţele între tradiţiile româneşti, săseşti şi maghiare.
Jocurile cu ouă la Săliște, Sadu, Cârțișoara, Nou Român și Mediaș
În Sălişte, ouăle roşii sunt câştigate în cadrul unui joc cu mingea. Băieţi şi tineri ies în stradă, aşează oul roşu într-un anumit loc, iar apoi, de la o distanţă de şapte metri, încearcă să lovească oul cu mingea. Cel care reuşeşte, duce oul roşu acasă.
În Sadu, jocul cu ouă roşii cunoaşte o altă formă, iar tinerii trebuie să-şi dovedească dibăcia de a ochi ouăle roşii cu banul. Obiceiul numit “La noroc” se desfăşoară astfel: un copil ţine un ou roşu în mână, iar de la o distanţă de un metru-doi, un altul trebuie să nimerească oul cu moneda, iar în momentul impactului moneda trebuie să rămână înfiptă în ou. Dacă moneda se infige, oul e câştigat de cel care a dat cu banul, iar dacă moneda cade, cel care are oul primeşte un leu de la celălalt drept recompensă pentru „tăria” oului.
Obiceiul se practică în prima şi în a doua zi de Paşti în centrul comunei lângă Căminul Cultural, după orele amiezii. Aici se adună copiii de diferite vârste, în special băieţii, începând cu cei din şcoala generală şi până la cei de 16-17 ani. Ei merg cu oul pregătit anterior „la noroc”, în speranţa că vor câştiga bani cât mai mulţi din „vânzarea” oului lor, care trebuie sa fie foarte greu de pătruns de către monedele aruncate în el. În acest sens, pregătirile pentru acest eveniment încep încă din Joia Verde, când copiii dornici să dea „la noroc” îşi aleg un ou – fie de găină, raţă sau de gâscă- pe care îl fierb aproximativ 10 min. ca să fie cât mai tare. După ce oul e fiert, se roşeşte, iar la final se unge cu slănină ca să fie alunecos şi aspectuos.
O formă asemănătoare a obiceiului se întâlneşte în Cârţişoara şi în Nou Român: băieţii fac o gaură în pământ, aşază oul roşu în ea şi, de la o distanţă de un metru, încearcă să-l lovească tot cu ajutorul unei monede. Sub această formă de joc, obiceiul se întâlneşte şi în Arpaşu de Sus.
Mediaşul se individualizează prin două jocuri diferite de cele anterior prezentate: oină şi ţuru, ambele jucate în cartierul Moşnei. În prima zi de Paşti, la ora 10, locuitorii de pe strada Stejarului se strâng pentru un joc de oină, iar la final câştigători şi învinşi marchează jocul cu un pahar de vin şi cu ouă roşii. Câteva străzi mai departe, la ora 11, alţi medieşeni sărbătoresc Paştile prin ţuru, un joc asemănător oinei, dar care se desfăşoară pe un teren în pantă. Câştigă echipa ce rezistă cel mai mult în joc. Ţuru este un joc de cartier şi se desfăşoară în municipiul Mediaş din anul 1850.
Vânătoarea Ouălor de Paşti se desfăşoară astfel: în dimineaţa primei zile de Paşti, copiii se adună pentru a căuta ouăle ascunse de iepuraş, fie în casă, fie în grădină. Copilul care găseşte cele mai multe ouă este declarat câştigător, iar toţi copiii sunt recompensaţi cu ouăle găsite. În această formă, obiceiul este cunoscut şi practicat şi în rândul saşilor şi landlerilor din judeţul Sibiu”, susține prof. dr. Claudia Banea în lucrarea „Tradiții și obiceiuri”, apărută în cadrul unui simpozion internațional la Sibiu, în 2013.
