Acasă Blog Pagina 1765

Victimele unor infracțiuni vor primi vouchere în valoare de maxim 16.500 de lei. Despre ce infracțiuni e vorba

0

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi că pregătirea pentru emiterea voucherelor ce vor fi acordate victimelor infracţiunilor se află într-o fază avansată, fiind deja demarată procedura de achiziţie publică în vederea contractării serviciilor privind emiterea, distribuirea şi decontarea acestor tichete.

„Am făcut în aceste luni mulţi paşi absolut necesari în ceea ce priveşte stabilirea condiţiilor în care vor fi acordate aceste tichete pentru victimele infracţiunilor şi cred că ne putem apropia de momentul în care primele victime ale infracţiunilor vor beneficia de aceste vouchere.

Am emis ordinul ministrului justiţiei prin care înfiinţăm Compartimentul de unitate pentru protecţia victimelor în cadrul ministerului.

Am dat ordinul ministrului justiţiei prin care se numeşte o comisie interinstituţională alcătuită din cinci membri, pe un mandat de trei ani, pentru a putea selecta entităţile publice şi private înrolate în procedura de distribuire a acestor vouchere.

Vreau să vă informez că în componenţa comisiei interinstituţionale intră Ministerul Justiţiei, ANABI, Ministerul Muncii, Ministerul Afacerilor Interne, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane şi Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse.

În momentul acesta, în care eu comunic cu dumneavoastră, este demarată procedura de achiziţie publică în vederea contractării serviciilor privind emiterea, distribuirea şi decontarea voucherelor”, a precizat Alina Gorghiu, la finalul şedinţei de Guvern.

Ea a menţionat că voucherele sunt acordate victimelor infracţiunilor pentru acoperirea nevoilor urgente.

„E vorba de produse sau servicii de hrană, de cazare, transport medicamente şi materiale sanitare, precum şi materiale de igienă sau de uz personal”, a completat Gorghiu.

Ministrul a explicat şi ce va fi necesar să facă victima unei infracţiuni, după operaţionalizarea sistemului, pentru a beneficia de un astfel de voucher.

„În primul rând trebuie să depună o plângere la poliţie; în al doilea rând, trebuie să depună o cerere de compensare financiară sau o cerere cu un avans din compensaţia financiară sub formă de voucher pentru acoperirea acestor nevoi urgente, cu o estimare a cheltuielilor pentru nevoile urgente la un tribunal în a cărei circumscripţie domiciliază victima.

Deja la nivelul fiecărui tribunal avem constituită comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, iar această comisie primeşte cererea, o soluţionează un complet de doi judecători şi, dacă este întemeiată, se stabileşte cuantumul acestui voucher”, a declarat Gorghiu.

Potrivit ministrului Justiţiei, valoarea unui voucher nu poate depăşi cinci salarii minim brute pe ţară, adică maxim 16.500 lei.

„Aceste vouchere se comunică, se distribuie victimelor prin intermediul instituţiilor şi autorităţilor publice competente, precum şi prin intermediul asociaţiilor şi fundaţiilor cu obiect de activitate în domeniul asistenţei şi protecţiei victimelor şi asistenţei sociale, selectate şi implicate în procedura de distribuire a voucherelor.

Tocmai vă spuneam că acum suntem în procedură de achiziţie publică pentru a stabili cine face aceste proceduri.

Victima, cu hotărârea definitivă, se prezintă la oricare din entităţile menţionate şi în 72 de ore maxim primeşte acest voucher”, a afirmat Gorghiu.

Voucherele urmează să fie acordate în baza Hotărârii 541/2023 pentru aprobarea Metodologiei de emitere, distribuire şi decontare a voucherelor destinate victimelor infracţiunii, pentru stabilirea cuantumului acestora, precum şi a criteriilor de selectare a entităţilor publice şi private înrolate în mecanismul de acordare şi pentru completarea HG 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei.

Conform Ministerului Justiției, beneficiarii ar urma să fie persoanele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor şi omor calificat, prevăzute la articolele 188 şi 189 din Codul penal, o infracţiune de vătămare corporală, prevăzută la articolul 194 din Codul penal, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi agresiune sexuală, prevăzute la articolele 218 – 220 din Codul penal, o infracţiune de trafic de persoane şi trafic de minori, prevăzute la articolele 210 şi 211 din Codul penal, o infracţiune de terorism, precum şi orice altă infracţiune intenţionată comisă cu violenţă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ateliere jucăușe pentru copii, la Festivalul Tânăr de la Sibiu

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu se desfășoară în perioada 2 – 12 noiembrie și include un program special cu unsprezece ateliere pentru copii.

Aceste evenimente speciale își propun să aducă o experiență prelungită programului de spectacole, oferind o platformă prietenoasă prin care cei mici să își dezvolte abilitățile creative și de comunicare în grup. Pe lângă atelierele de creație dedicate publicului larg, ediția din acest an oferă și 3 sesiuni de formare pentru profesioniști, cu circuit închis.

Joi, 2 noiembrie, de la ora 17 și vineri, de la ora 10 și de la ora 16, copiii între 4 și 8 ani sunt invitați la gătit și discuții despre mâncare, ingrediente și degustări de rețete la Teatrul Gong. Timp de 60 de minute, în atmosfera marca Mini Zucchini, participanții vor învăța și se vor delecta din propriile lor preparate.

„Cu siguranță ați auzit sau ați citit „Istoria lui Răzvan”, cartea care aduce istoria mai aproape de copii și o explică pentru înțelesul și interesul lor. Horia Corcheș, autorul acestui roman, va ține un atelier de scriere creativă pornind de la „Istoria lui Răzvan”, pe 4 noiembrie, de la ora 10. Istoriile personale ale fiecăruia dintre noi, alături de „metrouri, cascadori, veioze, bunici și tot ce mai vreți să înșirați aici” vor fi subiecte de poveste pentru participanții la atelier, cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani, timp de 70 de minute.

Scriitorul bestseller-ului pentru copii „Olguța și un bunic de milioane”, Alex Moldovan, va fi invitat la Sibiu în data de 4 noiembrie, ora 12, pentru a-și prezenta cartea și pentru a susține un atelier de scriere creativă pentru cei interesați de „Cum se naște un personaj?”. Reușește să construiască în fiecare roman al său personaje fictive care seamănă mult prea bine cu oamenii întâlniți în viața cotidiană, iar de aceea Alex este cel mai potrivit să-i familiarizeze pe cei mici cu procesul prin care ia naștere un personaj literar. Timp de 100 de minute, participanții la atelier, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, vor lucra alături de Alex, exersându-și forțele de scriitori în devenire”; se arată în comunicatul de presă.

Copiii între 6 și 10 ani sunt invitați de către Burcu Yılmaz, Orhan Deniz (Atta Festival), doi artiști muzicieni din Turcia, să experimenteze „O altfel de orchestră”. Sâmbătă, 4 noiembrie, ora 15, copiii vor descoperi noi sunete și mișcări, cu tehnica soundpainting. Vom include vocea, muzica, mișcarea și dansul în cel mai neobișnuit mod posibil, iar timp de 75 de minute se vor concentra pe crearea unui limbaj propriu și pe ascultare.

„Adina Popescu este jurnalistă, eseistă, dar în primul rând este autoare de literatură pentru copii. Ea știe că „Vine vacanța cu trenul din Franța”, așa că a scris o carte cu acest titlu, pe care o va prezenta la Teatrul Gong pe 5 noiembrie, duminică, de la ora 10. De asemenea, le va prezenta participanților la atelierul său cum este să fii scriitor și care e procesul prin care o idee se transformă într-o carte. Cei cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani sunt invitați să să cunoască omul din spatele cărții și să-i pună câte întrebări simt nevoia.

Vreți să știți ce înseamnă „work&funshop”? Veniți la atelierul de lectură, creație și inspirație, ținut de scriitoarea Carmen Tiderle, miercuri, 8 noiembrie, de la ora 17. Timp de 90 de minute toți participanții se vor juca cu cuvinte, vor citi poemele autoarei și le vor deconstrui, creându-și ei propriile rime. Carmen Tiderle este cunoscută în rândul scriitorilor pentru copii datorită rimelor sale neașteptate și a poeziilor sale colorate. Atelierul „Rime pentru Puștime” este o ocazie de reconectare a copiilor cu o altfel de poezie”.

„Călătorim ca să ne cunoaștem” este atelierul creativ al Anei Maria Sandu, care își propune ca în 90 de minute să conducă participanții cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani într-o călătorie imaginară prin diferite culturi noi. Așa cum a reușit să facă în cartea sa „În țara vacilor fericite”, pe care o va prezenta în cadrul atelierului de joi, 9 noiembrie, de la ora 18.

Cum ar fi să existe pixeli și în afara ecranului? Alexandra Stoica și-a imaginat broșe în formă de pixeli, iar sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 10 și de la ora 12, va învăța și participanții la atelierul său, cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, să construiască astfel de obiecte din lemn. Apoi, timp de 60 de minute, fiecare își va putea colora propria broșă în culori fluorescente.

Accesul publicului la oricare din evenimentele prezentate în programul Festivalului Tânăr de la Sibiu se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro, sau la sediul

Agenției Teatrale din str. Alexandru Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica între orele 10:00 și 14:00. Prețul unui bilet la oricare din evenimente este de 24 de lei, tarif unic, cu excepția spectacolului „Out there” (Turcia) pentru care costul unui bilet de grup este de 36 de lei, pentru un bebeluș și maxim 2 adulți însoțitori.

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu va avea loc în perioada 2 – 12 noiembrie și reunește peste 140 de artiști din Argentina, Chile, Franța, Germania, Olanda, Marea Britanie, Republica Moldova, România și Turcia. Programul din acest an constă într-o serie de peste 40 de evenimente ce reunesc spectacole de teatru și dans, dar și proiecții de film, workshop-uri și expoziții pentru publicul tânăr (bebeluși, copii și adolescenți). Programul de evenimente poate fi consultat pe teatrulgong.ro.

FOTO: Proiectul de amenajare a malurilor Cibinului, premiat de Uniunea Națională a Arhitecților

Proiectul Primăriei Sibiu de amenajare a malurilor Cibinului a fost premiat în cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură, cel mai important eveniment profesional al breslei arhitecților, organizat constant, din doi în doi ani, din anul 1994, de Uniunea Arhitecților din România.

Pistele pentru biciclete de pe malul Cibinului, împreună cu deck-urile și balcoanele pentru odihnă și relaxare, au fost deschise sibienilor în 4 august anul acesta, după finalizarea unei investiții în valoare de 11,4 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile obținute de Primăria Sibiu.

Proiectul tehnic pentru amenajarea malurilor Cibinului, studiat de echipa de specialiști care a acordat premiul, a fost realizat pentru Primăria Sibiu de firma FIP Consulting – arhitecții Eugen Bănuță și Mădălina Mihaela Toma, urb. peisag. Ioana Aflorei, urb. peisag. Nicoleta Dobre și urb. Lucia Cozma.

“Acest proiect a fost bine primit de sibieni, iar prin premiul acordat de OAR București în cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură la categoria Spațiul Public și Comunitar se confirmă și calitatea proiectului din punct de vedere al specialiștilor în amenajare și construcție.

Este o încurajare importantă, mai ales în contextul în care avem inițiate proiecte pentru continuarea creării de piste și pe tronsoanele din aval și amonte de cel deja amenajat”, a precizat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

“Soluția propusă abordează râul ca pe un coridor verde, prin crearea unei relații între cadrul natural și cel antropic.

Compoziția amenajării are la bază contextul urban cu funcțiunile existente, direcțiile de parcurgere și conexiunile cu podurile, relaționarea cu stațiile de transport urban, controlarea perspectivelor raportate și la malul învecinat și nu în ultimul rând, vegetația existentă care definește imaginea râului, un „coridor al sălciilor”.

De-a lungul traseului, trecătorul va descoperi “buzunare” de odihnă tratate diferit, la nivel de mobilier urban/textură/cromatica vegetației, tocmai pentru a crea diversitate și a-l determina să parcurgă întregul traseu amenajat”, au precizat autorii în prezentarea proiectului câștigător.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Valentin Seicean, fost consilier județean, a încetat din viață

Valentin Seicean, fost consilier județean din partea Partidului Democrat și Partidului Democrat Liberal a încetat din viață.

Anunțul a fost făcut pe Facebook de Consiliul Județean Sibiu

„Am primit cu tristețe vestea trecerii la cele veșnice a domnului Valentin Seicean, din municipiul Mediaș, fost consilier județean în mandatele 2004-2008 și 2008-2012 din partea Partidului Democrat, respectiv a Partidului Democrat Liberal.

Dorim să transmitem sincere condoleanțe familiei și apropiaților dumnealui.

Dumnezeu să îl odihnească!”, a transmis Consiliul Județean pe Facebook.

CREDIT FOTO: Silvana Armat

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sâmbătă se deschide casa de bilete de la Stadionul Municipal Sibiu

0

Sibienii pot achiziționa bilete pentru partida cu CFR Cluj și de la casa de bilete a Stadionului Municipal.

Casa de bilete va fi deschisă sâmbătă, 4 noiembrie și duminică, 5 noiembrie între orele 12 și 18, iar luni, în ziua partidei, biletele se vând între orele 15 și 20.45.

La Tribuna I, prețul unui bilet este de 50 de lei, iar la Tribuna a doua un tichet costă 40 de lei.

La Peluza Nord un bilet costă 20 de lei.

FC Hermannstadt va juca luni seara, 6 noiembrie, de la ora 21, pe teren propriu, cu CFR Cluj Napoca, în etapa a 15-a a Superligii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

A 18-a ediție Ars HUNGARICA la Sibiu 

Festivalul cultural Ars HUNGARICA Sibiu, eveniment de înaltă calitate pentru regiunea Transilvaniei și a Bazinului Carpatic, oferă și în acest an culoare și diversitate prin programele sale. Ediția din acest an va avea loc între 10 și 19 noiembrie.

“Scopul festivalului este de a contribui la consolidarea socială și culturală a comunității maghiare din regiune, la granița Bazinului Carpatic, de a prezenta bijuterii culturale maghiare și de a forma o punte de legătură între oameni și instituții. Festivalul este un eveniment important la Sibiu și este recunoscut la nivel internațional. Acesta prezintă tradițiile și bogăția patrimoniului cultural maghiar localnicilor și vizitatorilor deopotrivă. Nu în ultimul rând oferă oportunități de recreere activă pentru comunitatea locală”, susțin organizatorii.
Evenimentele vor debuta vineri, 10 noiembrie, la ora 12:00, cu vernisajul expoziției „Artiști maghiari din colecția de artă contemporană a Muzeului Național Brukenthal”. Vor fi expuse peste 70 de opere de artă, printre care lucrări de Incze Ferenc, Borsos Miklós, Bodor Mária, Nagy Imre, Kós András, Gyenge Imre, Ștefan Orth și Róbert Strebeli.

De la ora 19:00, deschiderea oficială va fi urmată de un concert susținut de formația Attacca World Music & Balogh Kálmán din Ungaria, intitulat BIHAR. Formația a folosit colecția abundentă a lui Béla Bartók ca material sursă, în principal melodiile instrumentale și vocale ale compozitorului culese în județul Bihor. Aranjamentele combină elemente de muzică populară autentică cu propriile compoziții. Trupa a fost invitata multor festivaluri de muzică, atât din Ungaria, cât și de peste hotare. Membrii formației: Boglárka Raksányi, Levente Székely, Mester Dániel, Csaba Hetessy, Tamás Gyányi, Zoltán Bordás. Artist invitat: Kálmán Balogh, pe care publicul din Sibiu l-a putut admire pentru prima dată în 2007, tot pe scena sălii Thalia.

Mai multe detalii se regăsesc pe pagina comunității maghiare din Sibiu, www.Szeben.ro și pe pagina de Facebook a festivalului.

Program

Sibiu

10 noiembrie – vineri

12:00 Vernisaj: Artiști maghiari din colecția de artă contemporană a Muzeului Național Brukenthal / Galeria Contemporană a Muzeului Brukenthal – Tribunei 6

19:00 Gala de deschidere / Sala Thalia

  • Discursuri oficiale
    • Attacca World Music & Kálmán Balogh – BIHAR

11 noiembrie – sâmbătă

11:00 Tur ghidat cu Enikő Balázs: Sibiu – orașul bijuteriilor

17:00 Vernisaj expoziție: Szegedi Alice Torella – Babies / Tükörterem

18:00 Proiecție film + QA: Ágnes Maksay – Ascultă vântul zgomotos, lasă-mă să vorbesc! / Sala Oglinzilor

20:00 Concert: Formația Szeder (HU) / Chivnița Filarmonicii

21:00 Concert: Formația Góbé (HU) / Chivnița Filarmonicii

12 noiembrie – duminică

11:00  Vernisaj expoziție: Pădureț Mónika / Galeria Bisericii Reformate

18:00  Vernisaj expoziție: Nagy Botond – Oglinda sufletului / Turnul Sfatului

19:00  Întâlnire cu Katalin Benedekffy – A touch of Transylvania: prezentare de carte, spectacol muzical, proiecție film / Sala Oglinzilor. În deschidere Formația de Țițere din Sibiu, prof. îndrumător Jîlia Bucz va sysține un miniconcert.

13 noiembrie – luni

16:00 Vernisaj expoziție: XXIII. Salonul Internațional de Fotografie – imagini premiate în 2023 ale Asociației Mondiale a Fotografilor Maghiari. Deschidere: István Magdó și Louis Guermond / Sala de Expoziții a Primăriei

17:00 Teatru de Păpuși: Gyopár Tamás – Csihán Királyúrfi / Sala Oglinzilor

14 noiembrie – marți

19:00 Recital de pian: Levente Béres – lucrări de Bartók Béla, George Enescu, Kodály Zoltán, Liszt Ferenc, Orbán György és Veress Sándor / Sala Oglinzilor

15 noiembrie – miercuri

20:00 Proiecție film + QA: „După caracterul ei și liber” – Carola Szilvássy / Centrul Cultural „Ion Besoiu” (în parteneriat cu ESTE Filmul de Miercuri)

16 noiembrie – joi

17:00 Concert pentru copii: Formația Tekergők – Răsună pădurea / Sala Oglinzilor

17 noiembrie – vineri

19:00 Spectacol de teatru: Teatrul din Gyula (HU) – Ce s-a întâmplat cu femeia / Teatrul Gong

18 noiembrie – sâmbătă

18:00 Prezentare de carte: Madách Imre – Tragedia omului cu ilustrațiile artistului sibian Ștefan ORTH. Ediții de lux în limba maghiară și germană, apărute la editurile Kriterion și Honterus / Sala Oglinzilor

20:00 Concert: Nóra Tasi & Péter Sárosi Duó / Sala Oglinzilor

19 noiembrie – duminică

11:00 Concert – ”Cea mai frumoasă floare” – In memoriam Ligeti 100 / Galeria Bisericii Reformate

Melinda Samson (soprană) & Noémi Miklós (pian)

19:00 Spectacol de teatru-dans: Ansamblul Bekecs – Sándor Petőfi: Ciocanul satului / Teatrul Gong

Ocna Sibiului

11 noiembrie – sâmbătă

19:00 Întâlnire cu Katalin Benedekffy – A touch of Transylvania: prezentare de carte, spectacol muzical, proiecție film / Sala Bisericii Reformate

12 noiembrie – duminică

19:00 Proiecție film + QA: Ágnes Maksay – Ascultă vântul zgomotos, lasă-mă să vorbesc! / Sala Bisericii Reformate

16 noiembrie – joi

19:00 Recital de pian: Levente Béres – lucrări de Bartók Béla, George Enescu, Kodály Zoltán, Liszt Ferenc, Orbán György és Veress Sándor / Sala Bisericii Reformate

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Primul Club de Scrimă pentru copii din Sibiu se deschide luna aceasta

0

Clubul sportiv ACS Floreta își extinde activitatea și deschide primul club de scrimă pentru copii din Sibiu.

Cu peste 10 ani de experiență în pregătirea sportivilor de performanță în scrimă, ACS Floreta Sibiu își deschide porțile pe data de 6.11.2023, în locația Strada Varului Nr.2D și este destinat tuturor copiilor începând cu vârsta de 7 ani, pentru cursuri de performanță dar și de mișcare.

ACS Floreta Sibiu va funcționa sub conducerea lui Iulian Teacă, presedinte ACS Floreta, care va coordona activitatea clubului și metodica de antrenament pentru copii. Antrenorul clubului este Tuzhanyi Gerard, cu peste 20 ani de experiență în scrimă. Antrenamentele se vor desfășura în fiecare zi de la 14.00 la 20.00, pe diferite categorii de vârstă.

Clubul ACS Floreta are un istoric solid de performanță încă de la înființare, în 2014, cu peste 200 medalii obținute în competiții naționale și internaționale, printre cele mai recente numărându-se: Campioni naționali de cadeți și vicecampioni nationali de juniori. În prezent, în sediul din Timișoara se antrenează peste 150 de copii.

Scrima este unul dintre cele mai complexe sporturi

Scrima este unul dintre cele mai complexe sporturi, contribuind la o dezvoltare armonioasă și completă a sportivului, cu impact rapid în îmbunătățirea capacității motrice: de la forța musculară, la viteză sau rezistență, precum și în capacități intelectuale: puterea de concentrare, gândirea strategică, viteaza de reacție. Nu în ultimul rând, scrima este o lecție despre încrederea în sine, lucru în echipă, confruntare și totodată respect pentru adversar și competiție – aspecte esențiale pentru dezvoltarea personală a celor mici.

Înscrierile la club sunt deschise tuturor copiilor începând cu 7 ani, vârsta minimă recomandată pentru practicarea sportului și se pot realiza la adresa www.floreta.ro, www.cursuriscrima.ro nr de contact 0749 260 022. Clubul funcționează la adresa Strada Varului Nr.2d, Sibiu, în intervalul orar luni-vineri, 14.00-20.00.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Cod Galben de vânt în Sibiu până sâmbătă

Sibiul și mai multe județe din țară se vor afla sub avertizare de vânt puternic din această seară până sâmbătă dimineața.

Potrivit ANM, la rafală, viteza acestuia va atinge 65 de km/h, iar în zonele de munte va ajunge și la 110 km/h.

Avertizarea este valabilă în intervalul 2 noiembrie, ora 22 – 4 noiembrie, ora 3.

Vântul se va intensifica treptat, pe parcursul nopții de joi spre vineri în Banat, Crișana și Maramureș, precum și în vestul Carpaților Meridionali, apoi și în Transilvania, Moldova și restul Carpaților Meridionali.

Va avea viteze în general de 55-65 km/h, iar la altitudini de peste 1700 de metri, vor fi rafale de 80-110 km/h.

Vor fi intensificări temporare ale vântului și în Dobrogea și în celelalte zone de munte.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Ilie a dispărut duminică de acasă. Sunați la 112 dacă l-ați văzut

Poliţiştii sibieni caută un tânăr în vârstă de 18 ani, care a plecat într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni acasă.

Joi, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie despre faptul că fiul său, Boncea Ilie Liviu, în vârstă de 18 ani, din Veștem, nu a revenit acasă după ce, în 29 octombrie, în jurul orei 13.30, s-ar fi deplasat pe raza comunei Bradu.

Tânărul are 1,75 metri înălțime, 95 de kilograme, păr blond, ochi verzi, constituție atletică.

În momentul plecării, tânărul ar fi purtat un tricou de culoare negru, pantaloni sport de culoare gri, încălțăminte sport de culoare negru și șapcă de culoare negru.

Tânărul are o cicatrice în zona din spate a capului.

Persoanele care pot oferi informaţii despre acest tânăr sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Casă prădată de hoți în Rășinari. Percheziții în Călărași pentru prinderea spărgătorilor

Miercuri, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Secția 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat două percheziții în județul Călărași, la domiciliul unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în 23 august, în jurul orei 4, persoanele bănuite ar fi intrat într-un imobil din localitatea Rășinari, de unde ar fi furat mai multe bijuterii, un ceas de mână și un telefon mobil.

Prin activitatea infracțională, bănuiții ar fi cauzat un prejudiciu de 40.000 de lei.

„Mai multe mijloace de probă, documente și telefoane mobile au fost ridicate în urma perchezițiilor efectuate.

La data de 1 noiembrie, în baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a doi bărbați, de 47 și 53 de ani, din județul Călărași, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Adio TikTok, Instagram și Facebook pentru copiii sub 16 ani fără acordul părinților

O senatoare a strâns semnături pentru a iniția un proiect privind accesul minorilor sub 16 ani la rețelele sociale.

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a anunțat că a strâns 100.000 de semnături pentru un proiect de lege care prevede că minorii sub 16 ani vor avea acces la platforme de tip social media doar în baza unui acord explicit exprimat de părinţi.

Practic, copiii sub 16 ani nu vor avea acces la TikTok, Instagram, Facebook și alte platforme sociale fără acordul explicit al părinților.

Proiectul senatoarei spune că ”modalitățile tehnice de acordare a acordului parental, se stabilesc prin ordin al Ministrului cercetării, inovării și digitalizării”.

Dacă nu vor respecta legea, companiile care gestionează rețelele sociale vor putea primi o amendă de până la 0,4% din cifra de afaceri.

Potrivit edupedu.ro, proiectul legislativ se referă la accesul minorilor la ”furnizori de platforme online, rețele de socializare, servicii de streaming audio sau video, servicii prin care utilizatorii interacționează sau accesează conținut în mod direct, servicii bancare online, precum și pagini web cu un conținut destinat exclusiv persoanelor adulte”.

În privința acordului părinților, proiectul inițiat stipulează că ”modalitățile tehnice de acordare a acordului parental, de solicitare a suspendării sau a radierii conturilor minorului, precum și de restricționare a accesului la anumite pagini electronice care au conținut dăunător se stabilesc prin ordin al Ministrului cercetării, inovării și digitalizării”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Se refac străzile și trotuarele în cartierul Gura Câmpului din Mediaș

În cartierul Gura Câmpului din Mediaș a început refacerea infrastructurii rutiere după lucrările la rețelele de apă și canalizare.

Pe lângă refacerea străzilor, vor fi amenajate trotuarele și vor fi create noi locuri de parcare.

După finalizarea lucrărilor se va interveni în alte 3 cartiere ale orașului. Este vorba despre Vitrometan, Gloria și După Zid.

„În primăvara acestui an, în cartierul Gura Câmpului am dat startul la un amplu program de modernizare a rețelelor de apă și de canalizare menajeră.

După o perioadă grea în care deranjul datorat săpăturilor a afectat toți locuitorii din cartier, am început programul de refacere a infrastructurii rutiere, de amenajare a trotuarelor, iar acolo unde spațiul ne permite, ne-am propus să amenajăm noi locuri de parcare.

Următorul pas este acela de refacere a infrastructurii rutiere și spațiilor verzi în cartierele După Zid, Gloria și Vitrometan după modernizarea rețelelor de apă și canal.

Știu că toate aceste lucrări produc un real disconfort, dar sunt absolut necesare după aproximativ 50 de ani în care nu s-a intervenit în acest domeniu.

Cu răbdare și încredere vom reuși să modernizăm fiecare cartier din oraș!

Vă mulțumesc tuturor celor care îmi trimiteți mesaje de susținere în această perioadă grea și importantă prin care trece orașul nostru”, a scris primarul Gheorghe Roman pe Facebook.

Urmărește Sibiu 100% în Google News