Când spui cuvântul „monstru”, te îngrozești. Pentru că acest termen are numai conotații negative. El a pătruns în limba română din latinescul „monstrum”, care înseamnă „ființă mitologică, formată din părți de om și de animal”.
Dar situația se schimbă radical atunci când vorbim de „monstru sacru”. Este cu totul altceva. Termenul este complet metamorfozat, desemnând o „mare vedetă a cinematografiei sau teatrului”.
O astfel de metamorfoză a suferit și termenul de „Cruce”. Pentru romani, și pentru popoarele supuse lor, între care se numărau și evreii, însemna tortură, batjocură, moarte. Era chiar o mare necinste pentru cei răstigniți pe Cruce.
Dar Hristos a schimbat total sensul acestui cuvânt, ca în exemplul de mai sus. Depășind rușinea și moartea, Hristos a făcut din Cruce semn biruitor, jertfă și iertare de păcate, izvor de viață veșnică. Așa cum adjectivul „sacru” dă „monstrului” valoare, tot așa adjectivul de „Sfântă”, dă „Crucii” semnificație mântuitoare. Iar sfințenia a fost dată de Sus.
Metamorfozarea sensului Crucii nu s-a făcut în mod banal, ci cu un preț maxim. S-a făcut cu preț de sânge. Adică sângele lui Hristos a sfințit lemnul, prefăcându-l în altar al împăcării dintre Dumnezeu și om.
Așa cum Moise a confecționat un șarpe de aramă, preschimbând șarpele din „monstru” ucigător, în „monstru sacru” izbăvitor, tot așa Hristos a prefăcut Crucea din lemn ucigător, în semn biruitor.
Iată de ce noi nu putem rămâne la semnificația păgână, primitivă, a sensului Crucii. Noi trebuie să ne ridicăm la înțelegerea rostului Crucii și a motivului pentru care a fost aleasă de Hristos. Așa cum „piatra”, pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, a ajuns în capul unghiului, tot așa Crucea va ajunge chiar pe bolta Cerului.
Pentru că, după Biblie, la sfârșitul lumii, „se va arăta pe cer semnul Fiului Omului” (Matei 24, 30). Și ce poate să fie acest „semn”?
Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului şi sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în nordul Olteniei, de peste 50…60 l/mp.
Sunt vizate de această atenţionare judeţele Alba, Argeş, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman şi Vâlcea.
Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineața, pe Valea Oltului, în zona localității Balota, între o cisternă încărcată cu GPL și un TIR încărcat cu medicamente.
„Accident rutier în comuna Racovița, sat Balota, tir cu remorcă frigorifică și cisternă încărcată cu GPL, fără persoane încarcerate, unul din șoferi are nevoie de îngrijiri medicale.
Echipajele de la Stația Brezoi au sosit la fața locului, au stabilit un perimetru de siguranță și au evacuat persoanele din zonă.
În urma recunoașterii și a măsurătorilor efectuate cu dozimetrul din dotare, nu sunt scurgeri de GPL sau depășiri ale valorilor normale.
Pe carosabil sunt scurgeri de motorină” a transmis ISU Vâlcea.
„Centrul Infotrafic anunță că pe DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, la kilometrul 221+600 de metri, în zona localității Balota, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate o autocisternă încărcată cu GPL și un autotren încărcat cu medicamente.
Potrivit primelor date, nu sunt scurgeri de GPL, iar șoferul autotrenului acuză dureri, urmând să fie evaluat medical”, informează Centrul Infotrafic.
Un cutremur cu magnitudinea 3,9 a avut loc sâmbătă dimineața, la ora 09:16, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, anunță INFP.
Seismul s-a produs la adâncimea de 140 km. Cutremurul s-a produs la 57km NV de Buzău, 58km SE de Sfântu-Gheorghe, 61km E de Brașov, 64km V de Focșani, 73km NE de Ploiești.
Tot sâmbătă a avut loc un cutremur slab în judeţul Vrancea.
”În ziua de 16.09.2023, 06:56:14 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.1, la adâncimea de 105.1 km.
Cutremurul s-a produs la 53km V de Focsani, 57km E de Sfantu-Gheorghe, 70km E de Brasov, 71km N de Buzau, 96km S de Bacau, 96km NE de Ploiesti”, a transmis INFP.
Comunitatea sibiană va trăi, în acest week-end, un moment aniversar de importanţă naţională: 200 de ani de la moartea marelui pedagog şi teolog Gheorghe Lazăr. Duminică, 17 septembrie, întreaga Românie comemorează două secole de la dispariţia celui care a pus bazele învăţământului modern românesc. Practic, într-un fel sau altul, ochii opiniei publice vor fi atinţiți spre Sibiu şi Avrig, locul natal al marelui învătat român, în condiţiile în care instituţii publice de cultură şi învăţământ se întrec în diferite acțiuni de elogiere a lui Gheorghe Lazăr.
Aproape fiecare instituţie încearcă să evoce personalitatea lui Gheorghe Lazăr, însă, din păcate, toate aceste manifestări nu au fost strânse sub o singură umbrelă, astfel că sibienii trebuie să aleagă între diferite evenimente şi acţiuni comemorative, multe stabilite, la aceleaşi ore, în Sibiu şi Avrig.
Sibiu 100% vă propune o altfel de abordare despre viaţa şi opera marelui pedagog, cu câteva lucruri inedite, dar şi tragice din viaţa lui Gheorghe Lazăr. Vorbim acum despre motivele care l-au determinat să revină la Sibiu de la Viena, după studiile universitare, dificultăţile întâmpinate în Sibiu în încercarea sa de a promova limba română în spaţiul dominat de habsburgi şi de o Biserică Ortodoxă refractară la noile tendinţe ale învăţământului modern, despre problemele care l-au determinat să plece pe neaşteptate şi surprinzător din oraşul de pe Cibin, dar şi despre problemele de sănătate care i-au marcat ultimele luni din viaţă, precum şi despre modul în care a revenit în Avrig, unde îşi are locul de veci.
Am fost ajutaţi în acest demers de scriitorul Niu Herişeanu, care s-a documentat în detaliu în ceea ce priveşte cariera şi viaţa marelui cărturar avrigean. Povestea inedită se bazează pe unele mărturisiri făcute de urmașii avrigeanului, într-un cadru mai puțin științific, unele aspecte ale poveștii având și caracter mai popular.
Vive L`Empereur!
”În 1809, Gh. Lazăr se pare că a lucrat ca topograf la Viena, angajat chiar de către Napoleon. Lazăr îl venera pe Napoleon. A dus-o destul de greu la Viena, deoarece stipendia pe care o primea era cu totul insuficientă, chiar completată de ajutorul familiei, pentru a se descurca. La această stare de lucruri se adăuga și situația economică dificilă prin care trecea Imperiul Habsburgic. Ceea ce a și dus, cel mai probabil, la apariția primelor semne ale bolii. După revenirea de la Viena, unde a studiat teologia și alte științe, a întâmpinat dificultăți din partea episcopului Vasile Moga, adeptul grafiei slavone, care reclama faptul că Gheorghe Lazăr promova grafia latină.
A fost diacon și învățător/profesor la școala ortodoxă, cu predare în limba română, din Sibiu, aflată oarecând pe actuala stradă a Reconstrucției. Predă aici 3-4 ani, până în 1815, când i se face o evaluare total defavorabilă din partea superiorilor și aproape că e dat afară din școală. Vizibil afectat, Gheorghe Lazăr, împreună cu niște tineri de seama lui, a mers și a îngurgitat niște bere, la poarta Cisnădiei, aflată acum în capătul actualei străzi Nicolae Bălcescu. Era acolo, practic, o malțărie (prăjitorie de malț), precursoarea fabricii de bere Habermann, situată în imediata apropierii Cazărmii 90. Gheorghe Lazăr, vesel, auzind că Napoleon a evadat de pe insula Elba, fiind sub influența celor îngurgitate, dar și a personalității lui Napoleon, a strigat: Vive L`Empereur! (Trăiască împăratul!).Conștientizând gravitatea situației, ca o posibilă ofensă adusă împăratului habsburgilor, a plecat intempestiv din Sibiu, refugiindu-se în țările românești. A trecut ușor munții, deoarece el însuși era un om al muntelui.
Între timp, fratele său Ion ajunge primar în Avrig, ajutat de faptul că provenea dintr-o familie înstărită. Mândria familiei a fost cu atât mai mare, cu cât satul era controlat, pe atunci, de etnici sași. Fiind o familie respectată, mama sa a fost angajată în palatul de vară al lui Brukenthal de la Avrig, care era extrem de atent la personalul care îl deservea. Perioada petrecută în țările române este una cunoscută, astfel că ne vom referi la ultima parte a vieții lui, adică la reîntoarcerea în Avrig. Pe măsură ce starea sănătății se deteriorează, în ultimele luni de viață este adus din țările române, pe la vama Boița, întins într-un car tras de către fratele său Ion, primarul Avrigului. Își aduce cu el o colecție de 200-300 de cărți, plus instrumentele de topografie, trigonometrie și geometrie, pe care și le confecționase singur. Revenit acasă, este tratat cu indiferență de către cei din jur, ceea ce îi și grăbește moartea”, povestește lucruri mai puțin știute din viața sa, scriitorul Niu Herișanu.
A pus bazele învăţământului modern românesc
Gheorghe Lazăr s-a născut la 5 iunie 1779 (sau conform altor surse, la 9 ianuarie 1782), la Avrig, județul Sibiu, fiind al şaselea copil al unei familii de ţărani, Gheorghe şi Maria Lăzăroaie. A fost sprijinit de baronul Samuel von Brukenthal, care i-a remarcat aptitudinea pentru a acumula cât mai multe cunoştinţe şi îl va sprijini în acest proces. A început şcoala târziu, între anii 1791 şi 1798, fiind elevul „şcolii normaliceşti” din satul natal. În toamna anului 1798, la îndemnul învăţătorului său, Ioan Barac, de care îl va lega o strânsă prietenie, se înscrie în prima clasă a ciclului de gramatică a Liceului academic din Cluj (Şcoala Piaristă), unde va fi declarat „eminent” la toate materiile. Se înscrie apoi la facultate, în 1801, la studii juridice şi filosofice, pe care o absolvă în anul 1806. Pe perioada facultăţii, locuise la Cluj în camere sărăcăcioase, iar pentru a se întreţine se angajase ca preceptor la familia lui Gyulay Kuhn.
Interesant este faptul că în anul 1805, Nicolae Huţovici, preşedintele consistoriului românilor neuniţi din Transilvania, aflând despre rezultatele sale strălucite la învăţătură, îl recomanda printr-o adresă Cancelariei guberniale de la Cluj, pe tânărul student în ultimul an, pentru a-i fi acordată o bursă de 200 de florini anual, pentru a fi trimis la studii teologice la Universitatea de la Viena, în vederea ocupării postului de episcop al neuniţilor din Transilvania, care era vacant de mai bine de zece ani.
În 1807 începe studiul la Viena, în perioada studenţiei lucrând ca topograf pentru Napoleon I. După finalizarea studiilor, în 1811, Gheorghe Lazăr se reîntoarce la Sibiu, fiind hirotonit arhidiacon și fiind încadrat la Școala teologică ortodoxă.
A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și chiar un manual de pedagogie, dar, din nefericire, a intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga care, fiind un adept al învățământului în limba slavonă, a împiedicat activitatea culturală a lui Lazăr, interzicându-i tipărirea manualelor în limba română.
La finalul anului 1815, în urma unei anchete disciplinare, guvernatorul Transilvaniei l-a destituit pe Gheorghe Lazăr din funcție, punându-l sub supravegherea autorităților polițienești.
Ca urmare, un an mai târziu, Gheorghe Lazăr se stabileşte la București, unde și-a câștigat existența mai întâi ca profesor particular. A fost profesor al nepoţilor banului Grigore Ghica şi a lucrat ca inginer topograf pe moşia banului Constantin Bălăceanu. În paralel, a lucrat la un plan de organizare a şcolii româneşti, de la şcoala primară, până la învăţământul universitar, plan pe care îl va prezenta personal în Divanul cel mare al ţării, în faţa domnitorului.
Gheorghe Lazăr se manifestă puternic ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil la acea vreme, în „limba maicii sale”, într-o vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă.
La 24 martie 1818, după obținerea aprobării pentru înființarea școlii românești, aceasta și-a început activitatea într-un local impropriu din centrul capitalei, la Sfântul Sava, elevii săi fiind, pentru început, băieți de mici meseriași, târgoveți și dascăli, în timp ce copiii boierilor frecventau în continuare școala grecească. Noua instituție a devenit, în anii următori, unul dintre cei mai importanţi piloni ai consolidării și răspândirii culturii românești.
Cursurile pe care le-a ținut Gheorghe Lazăr, în limba română, în timp ce limba greacă părea să fie apreciată de clasele sociale superioare, au produs o puternică impresie în epocă. În plus, în vremea în care cartea era o raritate și, de multe ori, în limbi necunoscute de popor, Gheorghe Lazăr a tradus și a scris cărți în limba română, fapt care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români. A scris manuale precum “Aritmetica matematicească” şi “Trigonometria cea dreaptă”, care au însemnat introducerea termenilor tehnici în limba română, fiind cel care a reuşit introducerea în limba română a noţiunilor de adunare, scădere, înmulţire, împărţire, triunghi, sinus, cosinus, la şcoala lui Lazăr fiind predată, pentru prima dată, filosofie în limba română, disciplină studiată până atunci numai în slavonă sau greacă.
În perioada Revoluției din anul 1821, Gheorghe Lazăr și elevii săi au trecut de partea lui Tudor Vladimirescu, ajutând la fortificarea taberei de la Cotroceni și învățându-i pe panduri să mânuiască armele și să se apere. Documentele vremii atestă şi activitatea inginerească a dascălului, concretizată prin unele din lucrările sale rămase nu numai în București: ridicarea topografică a Moșiei Obislavu (Dâmbovița) sau a Moșiei Fântânele (Prahova).
Colaborarea cu revoluționarii i-a atras lui Gheorghe Lazăr persecuții din partea autorităților, el se întoarce bolnav în satul natal, Avrig, unde trece la Domnul, la 17 septembrie 1823, la doar 44 de ani, fiind înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, în imediata vecinătate a casei natale.
Ca o recunoaștere a activității sale meritorii pentru învăţământul în limba română, în multe localități din România au fost amplasate statui ale lui Gheorghe Lazăr.
În anul 1864, elevul său, contele Scarlat H. Rosetti, mare proprietar de terenuri, a ridicat primul monument dedicat personalității lui Gheorghe Lazăr, în curtea bisericii răsăritene ortodoxe din Avrig.
În anul 1923, la împlinirea a 100 ani de la moartea lui Gheorghe Lazăr, autoritățile de atunci, membrii guvernului și instituțiile de învățământ de toate gradele au organizat o comemorare festivă.
Comemorat de UNESCO
În anul 1973, UNESCO a comemorat 150 de ani de la moartea dascălului din Avrig, aducându-se în prim plan activitatea, viața și opera unuia dintre cei mai prestigioși îndrumători ai culturii române.
Puţină lume ştie că Gheorghe Lazăr a fost şi primul inginer cadastral (hotarnic) român şi că a pus bazele limbii române ştiinţifice şi tehnice, în toate domeniile. Gheorghe Lazăr este transilvăneanul care a oprit prăbuşirea naţiei sale, a românimii din vechiul teritoriu al Daciei-Romane şi a dat un nou imbold culturii şi civilizaţiei româneşti, nu întâmplător fiind numit „voievodul culturii româneşti”.
Data sa de naştere, 5 iunie, a fost aleasă drept Ziua Învățătorului, proiectul de lege privind instituirea acestei sărbători fiind adoptat la 9 octombrie 2007.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, că în România sunt „milioane de consumatori de droguri”, cifră care rezultă din statisticile Agenţiei Naţionale Antidrog, iar aceşti oameni nu pot fi băgaţi cu toţii la închisoare pentru consumul acestor substanţe, ci trebuie ajutaţi să scape de această problemă.
Nu putem să băgăm în puşcărie milioane de oameni pentru că ei consumă droguri. Important este să îi ajutăm să scape de această adicţie”, a afirmat Alina Gorghiu, la Digi 24.
Ea a arătat că procurorii DIICOT sunt copleşiţi în prezent de numărul foarte mare de dosare pe tematica droguri, însă cele mai multe dintre aceste dosare sunt pentru deţinerea de cantităţi mici, pentru consum propriu.
Gorghiu a adăugat că este vorba în cele mai multe din aceste cazuri de către tineri şi dacă nu au antecedente şi o conduită bună în rest se dispune de către procuror neînceperea urmăririi penale.
Pe de altă parte, legislaţia nu poate impune ca aceşti tineri să fie evaluaţi şi consiliaţi de către specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog, iar cei mai mulţi dintre ei nici nu acceptă această evaluare, după cum a spus ministrul Justiţiei.
„Această temă, a drogurilor, este una care, din păcate, afectează România la nivel de flagel, dar nu numai România, afectează şi întreg mapamondul.
Noi suntem în a doua parte a clasamentului cu privire la fenomenul drogurilor, însă nu ne încălzeşte cu nimic acest lucru.
În 2010 vorbeam de 6.000 de dosare legate de tematica drogurilor, în 2015 – 8.700 de dosare, pentru ca anul acesta, doar în primele opt luni să avem 20.000 de dosare.
Dar ele trebuie puse în context, pentru că DIICOT, care are competenţa exclusivă pe tematica droguri, are 190 de procurori care sunt în problemele acestea legate de criminalitate organizată.
Dacă de mâine aceşti 190 de procurori nu s-ar mai ocupa de nicio altă infracţiune din competenţa DIICOT, ci exclusiv de aceste 20.000 de dosare, tot ar veni 105 dosare pe fiecare procuror.
Ca atare, trebuie să ne ocupăm cu prioritate de dosarele de trafic de droguri, de marile reţele”, a afirmat Gorghiu.
Dincolo de faptul că este Managerul Bibliotecii Astra din Sibiu, Răzvan Pop are un ”istoric” impresionant în preocupări culturale. Cadru universitar, pasionat de devenirea Sibiului (în ipostazele sale multiple), cercetător avizat și legitimat prin lucrările sale în zona istoriei și nu numai, prezență activă în evenimentele de gen ale orașului, de ceva vreme se impune prin proiectele și efortul de a face din Biblioteca Județeană o ”poartă”, un ”hub” cultural – cum îi place să spună – către orice sibian. Despre aceste îndeletniciri, ca și despre multe altele, l-am rugat pe Răzvan Pop să își deschidă ”biroul sufletului” pentru cititorii noștri.
”Biblioteca, cea mai activă entitate culturală”
Statisticile arată că undeva la 93, 5 % dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an în România. De unde deducția mea logică: dacă omenetul acesta nu cumpără carte, atunci vine, împrumută și citește titlurile de care e interesat, cu siguranță, la bibliotecă. Aș vrea să te întreb cum te descurci cu avalanșa aceasta de cititori ahtiați de lectură?
E trist, din păcate. Și dacă sărim peste barometrul local și peste cel național, vedem că, într-adevăr, suntem țara care citește cel mai puțin la nivelul țărilor europene, în ceea ce considerăm a fi zona civilizată la care ne raportăm. Însă eu nu vreau să critic, pur și simplu, ce se întâmplă. Ci mai degrabă aș vrea să vedem de ce se întâmplă acest lucru. Și o spun foarte simplu: în România s-au construit, din 1990 până în prezent, aproape 20 de stadioane, pe când instituții de cultură, construite de la zero, nu știu dacă sunt patru. Sibiul a avut noroc din punctul acesta de vedere, pentru că aici s-a mai edificat încă un corp de bibliotecă, s-au construit două corpuri de muzeu, s-a reabilitat o filarmonică, s-a renovat Muzeul Național Brukenthal, s-a construit un teatru de balet.
Doar că noi avem și o privire deformată a realității culturale, pentru că impresia noastră pare a fi că totul în țară este ca la Sibiu. Și dacă tot ne place să folosim acest termen, ”bula” noastră sibiană ne creează o imagine distorsionată. În general, în țară nu s-a construit. Uitați-vă numai în București. Unele muzee au fost închise și au rămas în continuare închise. Altele așteaptă de ani întregi reabilitări, expozițiile sunt cum sunt, Biblioteca Metropolitană a pierdut jumătate din filialele sale și așa mai departe. În afară de sediul Bibliotecii Naționale, care s-a construit și organizat, nu avem o mare infrastructură. Iar București este capitala! Norocul nostru este că la nivel județean există o strategie în acest sens și avem sprijinul necesar, în cazul nostru din partea Consiliului Județean Sibiu. Se fac întâlniri, sunt îndemnate administrațiile locale spre noi și atunci lucrurile funcționează. Dar la nivel național nu avem așa ceva.
Și mai dau un exemplu. A existat un program guvernamental de terenuri de sport la sate. Nu a existat însă niciun program guvernamental de construire măcar a unui spațiu cultural! Oricare ar fi el. Aici există două aspecte a ceea ce înseamnă act cultural: aprofundare și înțelegere. Dacă mergem în orașele mici, nu găsim aproape nimic din activitățile culturale. Activitatea culturală, în proporție covârșitoare, este cantonată în marile orașe. În schimb, există din când în când oameni care vor să facă în câte un astfel de oraș activitate culturală, dar aceasta îți arată că țara nu are o strategie pe zona aceasta. În orice țară, statul trebuie să își gândească o strategie culturală. Ce vreau de la poporul meu? Vreau oameni educați? Noi avem analfabetism funcțional de zeci de procente. Atunci eu, ca stat, măcar pentru a eradica acest analfabetism, trebuie să îmi creez o strategie culturală. În toate marile state există.
Mai este un aspect. Dacă lăsăm la liber piața, știm foarte bine că aceasta, majoritar, nu va alege calitatea care duce mai departe actul cultural. Poate un scriitor foarte bun nu este perceput de publicul larg. Pentru că poate nu este înțeles, nu este apreciat, nu are editura bună și nu beneficiază de suficientă promovare. Și există nenumărate exemple la nivel internațional – Franța, Danemarca, Anglia – de țări care susțin aceste acțiuni, îți dau posibilitatea să se întâmple. Statul trebuie să gândească o infrastructură culturală. La momentul acesta nu există așa ceva.
Din acest punct de vedere, da, cred că statul trebuie să se implice în activitatea culturală. Mai ating un aspect: în România nu avem noi norocul unui magnat, care să vină cu o sumă impresionantă de bani și să construiască, de pildă, cu 500.000 milioane de euro, o bibliotecă cum este cea din Atena! Marii bogați ai României nu se gândesc la cultură. Și nu spun că este vina lor. Poate că au altă infrastructură de care au grijă. Și foarte bine că o fac! Dar, în general, oamenii cu bani nu se apleacă și spre cultură. Cel mult își fac o colecție. Ceea ce e bine! Sunt necesare și acelea.
În context, cât de confortabil te simți conducând o instituție anacronică, anchilozată, de inutilitate publică?
Păi tocmai, că nu asta este biblioteca! Eu am considerat biblioteca fiind cea mai activă entitate culturală. De ce spun asta? Sunteți părinți. Primul lucru pe care îl faceți cu copilul nu e să îl duceți la filarmonică, la muzeu, ci îl duceți la bibliotecă să își ia o carte. Îi faceți abonament la bibliotecă.
”Hub-uri pentru toți oamenii care se exprimă cultural în respectivul județ”
Există un portofoliu de carte, la zi, pe fiecare domeniu?
Da. Noi chiar am încheiat inventarul și suntem la peste 1.000.000 de cărți. În acest milion avem orice carte, de la cele mai vechi, din prima jumătate a lui 1500, până la cele din 2023. O bibliotecă achiziționează și primește permanent cărți prin donație sau prin achiziție. Am deschis biblioteca la donații. Având numărul acesta de cărți, este clar că poate multe dintre cărțile pe care ni le dați, noi le avem deja. Dar sunt alte biblioteci care nu le au. Și nouă ne este mult mai simplu să preluăm acele cărți și să le trimitem unde nu există.
Răzvan Pop. Foto: Sibiu 100%
Dacă ne gândim strict – și îmi asum acest punct de vedere – la o entitate culturală unde există un depozit cu carte și o cameră unde omul vine, își ia cartea și pleacă, da, o bibliotecă devine anacronică. Dar dacă ne gândim la perspectiva că o bibliotecă este prima și cea mai accesibilă poartă spre cultură, atunci lucrurile stau cu totul altfel. Biblioteca este și spațiul unde poți să întrebi dacă nu știi un lucru. Pe când la teatru, trebuie să te duci deja pregătit pentru ceea ce se joacă acolo. Dacă te duci la muzeu, trebuie să înțelegi ce se întâmplă în muzeul respectiv. La filarmonică, la fel. Pe când la o bibliotecă, practic poți să o iei de la zero. De ce? Pentru că tocmai aici e baza de cultură, aici începi să citești. Din acest punct de vedere, bibliotecile ar trebui să fie cele mai dinamice entități culturale dintr-o comunitate. Noi trebuie să fim un hub cultural. Omul dacă vrea să își creeze un eveniment, trebuie să vină la noi și noi doar să le oferim un spațiu. Evident că acel eveniment nu trebuie să fie xenofob, rasist, antisistem democratic.
Cum receptează sibienii relaționarea cu Biblioteca Astra?
Avem cei mai mulți abonați și cei mai mulți vizitatori on-line din Sibiu. Asta și pentru că abonamentul nostru nu se compară cu alte abonamente, este mai ieftin. Vin elevii, studenții, pentru că nu au un alt fond atât de generos de carte. Noi știm foarte clar de pildă că de la 1 octombrie, până spre vreo 5, pentru că începe anul universitar, e plin de studenți care se înscriu.
Cei mai mulți abonați raportat la ce?
Comparabil cu celelalte entități culturale din Sibiu. Nu spun că stăm bine. Pentru că în continuare nu găsim metode, de pildă, de a ajunge și în sate. Deși în sate ar părea foarte simplu. Mergem mâine în orice sat din Sibiu, ne luăm un POS, aparatul de făcut abonamente, anunțăm la Primărie, aceasta ne ajută, îi luăm pe toți copiii și i-am abonat. Și mai bifez și spun că mai am 1.000 de copii abonați. Dar acei copii tot nu ajung la carte. Pentru că niciodată nu îi va spune mama copilului: ”Hai până la Sibiu, să îți iei o carte de la bibliotecă”. De aceea noi trebuie să avem parteneri, să construim parteneriate în comunitățile rurale.
Conștientizezi foarte bine contextul, cum stă treaba în domeniul cultural. Practic, cum reușești să aduci oamenii către bibliotecă?
Prin evenimente. Noi am gândit foarte simplu: trebuie să transmitem mesajul că biblioteca este deschisă oricând, oricui. De la simplul fapt că am deschis în weekend biblioteca (și oricine poate veni să își ridice o carte, să o citească, să stea, efectiv, să își facă o temă, un studiu), până la faptul că dacă te întâlnești cu cineva, te gândești ce să faci, să iei în calcul să te duci la bibliotecă, pentru că acolo sigur se întâmplă ceva. Vrem să ajungem la momentul acesta. Nu suntem încă acolo, dar suntem pe drumul cel bun. Noi vrem să fim prima treaptă, dar o treaptă în care fiecare își găsește un loc. Pentru că la un concert de filarmonică nu poți să mergi oricum. Dacă nu ai cunoștințe minime de muzică simfonică, e greu. Dacă nu înțelegi cât de cât ce îți oferă un muzeu, e complicat. Pe când o bibliotecă e cel mai simplu lucru de accesat.
Ce face dintr-o bibliotecă o instituție la zi?
Noi trebuie să avem o componentă educațională, o activitate internațională de colaborare cu entități asemănătoare din alte țări. Toate acestea trebuie acoperite. Trebuie să devenim hub-uri pentru toți oamenii care se exprimă cultural în respectivul județ. Un scriitor, un pictor, trebuie să vină la bibliotecă, la muzeu și să aibă și această posibilitate. Și, ceea ce se uită foarte mult, trebuie să avem cercetare. Dar cercetarea trebuie să fie bivalentă. Cercetarea, pur și simplu, în care oamenii fac munca aceea carboniferă, mineritică, în care stai și escavezi, lucruri care sunt greu de făcut, durează ani la rând. Și doi: cercetarea activă, în care se implică tinerii specialiști, unde rezultatele se pot vedea destul de repede, și atunci omul și învață destul de eficient și de rapid. Toate entitățile culturale cred că ar trebui să publicăm, să avem revistă, cărți, articole de specialitate și toți trebuie să lucrăm în această paradigmă. Cred că aceasta ar trebui să fie o instituție modernă.
În lumea nemărginită a cărților. Foto: Sibiu 100%
Ordonanța pe cultură: ”Încep să cred că România poate chiar își dorește să aibă un popor analfabet”
În ce măsură te afectează ordonanța aceasta prin care se intenționează a se face (dez)ordine în ograda culturii?
Nu vreau să discut cum ne afectează pe noi, ca bibliotecă. Eu cred, așa cum am spus-o de fiecare dată, că de la această ordonanță, așa cum e educația și sănătatea, și cultura ar trebui să fie exceptată. În același timp, nu cred că o regândire a culturii nu trebuie făcută. Dar nu pe criterii cantitative. Există entități culturale în țară care au sub 50 de oameni, sunt foarte active și foarte bune. Așa după cum există și entități culturale care au peste 100 de angajați și sunt neperformante. Nu funcționează, nu își realizează scopul pentru care există. În cultură nu se rezolvă, practic, absolut nimic prin această decizie cantitativă. Cultura, repet, trebuie exceptată din această ordonanță. Dar, pe de altă parte, și cultura, și educația, și sănătatea trebuie regândite din punct de vedere al managementului. De ce? Pentru că există măsuri duble de management la foarte multe entități din această țară. De exemplu, unele instituții avem de asigurat fonduri proprii, pe când alte entități culturale nu au această obligație. Nu este normal. Și mai dau un exemplu, unele instituții au activitate internațională, altele nu o au. Eu cred că, dacă aș fi prim-ministru, aș spune: ”Ok, scoatem cultura din această ordonanță la acest moment, dar în următorul an gândim o strategie prin care pot evalua tot managementul cultural”. Se pot propune target-uri de performanță pe care fiecare manager le realizează și prin care pot să ofer cât de cât o linie mediană pentru toate entitățile culturale din România. Dacă rămânem la prima variantă a acestei Ordonanțe, pentru cultura din România ea va fi destructivă. Încep să mă întreb dacă România își dorește să aibă un popor analfabet și needucat. Dacă Ordonanța se schimbă sau se va ameliora sau dacă vom ajunge la dezideratul nostru, de a elimina cultura din această paradigmă, atunci cred că putem evolua și ca popor.
Avem ministrul culturii sibian. Un feedback?
Ce pot spune e că această Ordonanță deja s-a schimbat și ameliorat tocmai datorită intervenției Ministerului Culturii. Dacă nu era Ministerul, cu specialiștii săi, coordonat de ministrul din Sibiu, eu sunt convins că ordonanța rămânea la forma sa inițială , absolut nocivă pentru noi.
”Problema omului e cum ajunge la carte”
Eu mă încadrez, așa, măcar din compasiune, în categoria celor 93,5 % români care nu cumpără nici măcar o carte pe an.
Eu mă îndoiesc de asta.
Dă-mi un argument să îmi schimb acest comportament de turmă.
Argumentul foarte simplu este că ține de tine să te pui la punct, în primul rând, pentru ceilalți. Fiecare dintre noi trebuie să se pregătească și pentru alții. Și ”alții” nu înseamnă numai copiii tăi. Dacă ești părinte, tu trebuie în mod clar să te pregătești pentru copil. Pentru că acel copil îți va pune întrebări. Și tu nu poți să dai din umeri, pentru că tu ești prima sursă de informație pentru el, până la urmă.
Și același argument rămâne și pentru ca tine ca om, în general. Tu trebuie să ai niște valori bine cimentate, pe care să le poți expune în fața celorlalți. Pentru că poți deveni exemplu, în orice formă. Ești brutar șef într-o brutărie, transmiți și un altfel de mesaj, nu doar cum se face pâinea. Ești mecanic, profesori, orice, trebuie să fii pus la punct! Dacă ești tânăr, este și mai simplu. Trebuie să te pui la punct, și atunci vii și citești. Dacă luăm strict orașele mari, procentul de citit e bun. Pentru că problema omului nu e să citească, ci problema lui e să ajungă la carte. Sau altfel spus, problema omului nu este să activeze un act cultural, ci să ajungă la el. Ori dacă nu i se oferă, nu are cum să meargă.
Ce nu îți iese ca director?
Este această greutate de a atinge un cât mai mare procent de cititori ai județului. Noi nu avem suficienți angajați, încât să pot merge cu ei în teritoriu tot timpul. Noi abia acoperim ce facem aici. Colegii mei fac un efort fantastic! Ei vin weekend-urile la bibliotecă, muncesc. Să putem merge și în județ este complicat și un efort în acest moment. Și aceasta, în condițiile în care nu ai un partener, cum spuneam, acolo. Dar îl vom găsi sau îl vom crea, nicio problemă.
Îți mai rămâne vreme de citit?
Da.
Când, cum faci să îl ai?
Seara, de obicei, când ajung acasă. La mine, ca istoric, e dublă citire: citirea de plăcere și citirea de specialitate. Un cercetător dacă stă cu lectura de specialitate cantonat în urmă 10 ani, este pierdut. Aici mă ajută și activitatea universitară.
Poarta spre o lume de cultură. Foto: Astra Sibiu
”Îmi doresc să pot lăsa după mine un bagaj de cunoștințe care să ajute oamenii”
Apropo de activitatea asta universitară… Și de cea de cititor fervent. Și de cercetăror. Și de istoric… Și de… Cumva, imaginea standard a unor astfel de preocupări este aceea de tocilar, de șoarec de bibliotecă, care cât e ziulica de lungă și oaresce parte din noapte, numai asta făptuiește. Chestii mai umane faci? Cum te destinzi?
După cum corpul arată și prietenii mă știu, sunt un mare pasionat de bere. Dar cel mai mult ce îmi place, sincer, când este să mă destind, să ies în Sibiu, să mă plimb. Este fascinant pentru mine. Sibiul, aproape de fiecare dată când îl vizitezi, zici că e nou. Și îmi place, de la simplul plimbat, până la a merge la o terasă, a sta, a mă întâlni cu prietenii, a povesti cu ei… Este excelent!
Pasiuni ceva mai extravagante? Croșetezi, împletești?
Nu. Îmi place să fotografiez, dar nu mă consider un fotograf profesionist. Cine îmi vede pagina de instagram, acelea sunt fotografiile mele. Îmi place să călătoresc foarte mult. Nu sunt genul care se duce în vacanță și stă tolănit pe un șezlong, la soare…
La ce prețuri sunt șezlongurile acum, cred și eu!
Da, la ce prețuri sunt, oricum nu îmi permit să merg pe litoralul românesc! Ca bugetar, nu îmi permit acest lux. Îmi place să descopăr locuri noi, îmi place să mă duc și în locurile clasice ale culturii și istoriei europene, cum ar fi Roma, dar, pe de altă parte, îmi place să merg și într-un oraș pe care poate lumea nu îl cunoaște, și să descopăr și acolo niște particularități. Acestea sunt lucrurile pe care le fac.
Ce te enervează la tine?
Că nu am suficient de mult timp și nu mai am energia de dinainte, să fac chiar tot ce îmi doresc. Nu am timp să scriu pe cât mi-aș dori să scriu. Să cercetez… Și că nu sunt un pic mai atent la mine cu toată bucata asta de well-being.
Un plan măreț, personal, pe care ții musai să îl comiți, până la finișul vieții și cu care vrei să schimbi lumea?
(râde) Știți că e filmul acela, Bruce Almighty, în care Dumnezeu, imortalizat de Morgan Freeman, spunea că lumea se schimbă și cu un lucru bun făcut la timp.
Copaci ai plantat?
Da, copaci am plantat. O carte am scris.
Ce mai adăugăm?
Ce îmi doresc cel mai mult e ca la finalul vieții sau când nu voi mai fi pe pământ, să pot lăsa după mine un bagaj de cunoștințe care să ajute oamenii. Asta e ce îmi doresc. Și ceea ce încerc să fac foarte mult – și zic că în mare parte și reușesc – este această popularizare a istoriei, mai ales istoria noastră locală. Pentru că sibianul trebuie să-și cunoască istoria.
Comisia Europeană a autorizat vineri vaccinul Moderna actualizat pentru a viza, în contextul apropierii sezonului rece, o subvariantă foarte comună a virusului care provoacă boala COVID-19, după ce a dat deja undă verde versiunii actualizate a vaccinului Pfizer-BioNTech, transmite AFP.
Deşi, de la începutul lunii mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu mai consideră COVID-19 o urgenţă globală, virusul circulă în toate ţările, iar noi tulpini continuă să apară.
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat în iunie ca vaccinurile să fie actualizate pentru a viza tulpina XBB a virusului, devenită dominantă în Europa şi în alte părţi ale lumii.
Vaccinul actualizat al laboratorului american Moderna, care vizează subvarianta XBB.1.5 a Omicron, a fost aprobat pentru adulţi şi copii peste 5 ani şi trebuie administrat prin doză unică, indiferent de vaccinările primite anterior.
La începutul lunii septembrie, Comisia a dat undă verde vaccinului actualizat al Pfizer-BioNTech, adaptat la rândul său pentru a contracara mai eficient subvarianta XBB.1.5 şi administrat, de asemenea, prin doză unică.
Aceste două vaccinuri, care oferă în general o protecţie mai bună împotriva altor variante aflate în circulaţie în prezent, susţine AFP, au fost aprobate în ultimele săptămâni de EMA, autoritatea europeană de reglementare.
Comisia a autorizat introducerea pe piaţă a acestor vaccinuri actualizate printr-o procedură accelerată pentru a permite statelor membre să îşi pregătească la timp campaniile de vaccinare din toamnă şi iarnă.
Agenția Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Portocaliu de fenomene meteorologice periculoase ce se pot produce în 15 septembrie, între orele 16:40-17:30.
De luni, 18 septembrie și până în 14 noiembrie, pe Valea Oltului, în zona Boița, vor fi instituite unele restricții de trafic.
Astfel, se vor institui restricții de circulație pe DN 7, km 246+500 – km 251+025, pentru stabilizarea versanților pe sectorul cuprins între km 246+722 și km 247+015
Traficul se va închide pe sectoare de drum de maximum 250 de metri, în reprize de 20 de minute, la intervale de 30 de minute, în funcție de intensitatea traficului la momentul executării lucrărilor de rănguire.
De asemenea, vor fi amenajate trotuare și accese la proprietăți în localitatea Boița, atât pe partea stângă cât și pe partea dreaptă a drumului.
