Acasă Blog Pagina 1837

Expoziție de Păsări și Animale Mici în Sibiu, între 1 și 3 martie

În perioada 1-3 martie, Asociația Județeană a Crescătorilor Păsări și Animale Mici, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și a Direcției Agricole Județene Sibiu, organizează cea de-a 27-a ediție a Expoziției anuale județene de Păsări și animale mici în rasă pură.

Expoziția va avea loc în cartierul Lazaret, pe strada Calea Gușteriței nr. 21 (în spatele magazinului Penny Balanța).

Iată câteva rase de păsări care pot fi vizionate: Brahma, Orpington, Sussex, Wiandotte, Plymout, Australorp, Marans, La Bresse, Araucana – cea cu ouă verzi fără colesterol, Olandeze moțate, alături de gâște, rațe și multe alte rase pitice.

Cei interesați să admire găini și iepuri de rasă sunt așteptați în număr mare, programul de vizitare fiind următorul:

Vineri, 1 martie, între orele 14-18
Sâmbătă, 2 martie, între orele 9-18
Duminică, 3 martie, între orele 9-14

Biletul de intrare este 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii. Ca în fiecare an, vizitatorii pot participa la o tombolă, prețul unui bilet fiind de 1 leu, cu mențiunea că toate biletele vor fi câștigătoare.

”Membrii noștri sunt colecționari de păsări de rasă și iepuri, nu fermieri.

Asociația este una nonprofit, înființată în anul 1987, iar în anul 1988 a avut loc prima expoziție în Sibiu. În prezent suntem 28 de membri, dar, de-a lungul anilor, au fost chiar și 40 de membri.

Trebuie să recunoaștem că acest hobby este costisitor și nu toți au putut face față cheltuielilor, iar unii membri sunt înaintați în vârstă și nu se mai pot ocupa”, a precizat Felicia Troancă, vicepreședinte al Asociației Județene a Crescătorilor Păsări și Animale Mici.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Astăzi începe Noua Casă 2024. 16 bănci participă la program

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii informează că Programul Noua Casă 2024 a devenit operațional după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanțe, în valoare de un miliard de lei, a fost alocat celor 16 finanțatori înscriși în program.

Comisionul de administrarea a fost redus la 0,15% din soldul garanției, de la 0,30% cât era anul trecut.

Astfel, românii care doresc să-și achiziționeze o locuință, pot apela la una dintre următoarele bănci: Alpha Bank, BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, Libra Intrnet Bank, OTP Bank, EXIM Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank și Techventures Bank.

Garanțiile se acordă în lei, pentru achiziția unei singure locuințe, iar valoarea maximă a creditului pe care îl pot accesa cei interesați este de:

66.500 euro – pentru locuințe al căror preț este de maxim 70.000 euro, avansul solicitat fiind de 5%;

119.000 euro – pentru locuințe al căror preț este de maxim 140.000 euro, în acest caz avansul solicitat este de 15%.

”Programul NOUA CASĂ rămâne un produs de creditare avantajos, atât prin avansul minim solicitat, cât și prin comisioanele de administrare reduse anul acesta cu 50% (de la 0,30% pe an la 0,15% pe an, calculat la soldul garanției).

O altă modificare adusă programului, în ediția 2024, este reducerea cu 30% a onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare și a oricăror altor acte care se încheie, cu anumite excepții prevăzute în mod expres în legislația incidentă”, mai precizează FNGCIMM.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Doi dâmbovițeni au scos zeci de puieți din rădăcini din zona Porumbacu de Jos

Doi dâmbovițeni au fost prinși în weekend după ce au scos zeci de puieți din rădăcini din zona Porumbacu de Jos.

În weekend, pe raza localității Porumbacu de Jos, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au depistat doi dâmbovițeni, în vârstă de 19, respectiv 42 de ani, în timp ce transportau mai mulți puieți de mesteacăn, fără a deține documentele legale de proveniență și transport.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbații ar fi scos din rădăcină puieții de mesteacăn, din zona extravilană a localității Porumbacu de Jos.

Cei doi bărbați au fost sancționați contravențional, iar cei 75 de puieți au fost confiscați și predați reprezentanților ocolului silvic competent în zonă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pieton accidentat pe trecere de o conducătoare auto de 69 de ani

Un medieșean în vârstă de 70 de ani a fost rănit, luni, pe o trecere de pietoni de pe strada Mihai Eminescu din oraș.

În timp ce conducea un autoturism, pentru a evita oprirea la culoarea roșu a semaforului instalat înaintea unei treceri pentru pietoni, o localnică în vârstă de 69 de ani a întors autoturismul încălcând marcajul longitudinal continuu, a pătruns parțial pe marcajul trecerii pentru pietoni și a acroșat un medieșean în vârstă de 70 de ani, care traversa regulamentar, pe culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

Bărbatul a fost rănit în urma impactului.

Un echipaj al Ambulanței a intervenit și a preluat bărbatul rănit.

Acesta a suferit traumatisme la picioare și a fost transportat la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș în stare stabilă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Tânăr din Dumbrăveni prins în flagrant în timp ce fura dintr-o casă din Sibiu

În weekend, polițiștii Secției de Poliție Urbană Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Dumbrăveni, cercetat penal pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat.

Astfel, sâmbătă seara, în urma unei sesizări primite prin apel 112, polițiștii sibieni au intervenit de urgență și l-au prins în flagrant pe bărbat în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Sibiu, unde ar fi pătruns prin efracție pentru a fura bani și bunuri.

„În baza probatoriului administrat, față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 25 februarie, procurorul de caz a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Peste 50 de șoferi sibieni au rămas fără permisele de conducere în weekend

În perioada 23 – 25 februarie, poliţiştii sibieni, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Sibiu, au acționat în sistem integrat pentru asigurarea climatului optim de ordine și liniște publică și pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic, în cadrul acțiunii ”Blocada”.

Peste 250 de polițiști și jandarmi au fost prezenți zilnic în stradă, în scopul prevenirii și combaterii încălcării atât a normelor de conviețuire socială, cât și a celor rutiere.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate 1.710 persoane, au fost controlate peste 1.600 de autovehicule, 1.570 de conducători auto au fost testați alcoolscopic și 92 de șoferi au fost testați cu aparatura din dotare pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.

Astfel, poliţiştii au constatat 30 de infracţiuni, dintre care 3 de natură judiciară, 22 la regimul circulaţiei rutiere şi 5 de altă natură.

Din cele 876 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 312.000 de lei, 800 au fost aplicate ca urmare a încălcării prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 30 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991 și 46 ca urmare a încălcării prevederilor altor acte normative.

În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii au reţinut 52 de permise de conducere și au retras 75 de certificate de înmatriculare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Se vând bilete pentru FC Hermannstadt – Oțelul Galați

0

FC Hermannstadt a anunțat prețul biletelor pentru meciul cu Oțelul Galați programat sâmbătă, 2 martie, pe teren propriu.

Astfel, la Tribuna I, costul unui bilet este de 50 de lei, la Tribuna a doua-40 de lei, iar la Peluza Nord prețul unui bilet este de 20 de lei.

La Family Zone, prețul unui bilet pentru copii este de 20 de lei, iar pentru adulți-40 de lei.

Partida dintre FC Hermannstadt și Oțelul Galați se dispută sâmbătă, 2 martie, de la ora 17, pe Stadionul Municipal din Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Concert de muzică sacră, Johannes-Passion, la Catedrala luterană Sf. Maria

0

În data de 23 martie, de la ora 18.00 la Catedrala luterană Sf. Maria, din Piața Huet va avea loc cu ocazia sărbătorilor pascale, un concert de muzică sacră, Johannes-Passion (Patimile lui Cristos, după Ioan) organizat de Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov.

Concertul va fi susținut în două orașe din România – Sibiu și Brașov, în două zile consecutive, 23 și 24 martie. La Brașov pe 24 martie, de la ora 20.00, la Biserica romano-catolică Sf. Petru și Pavel de pe strada Mureșenilor.

Johannes-Passion este una dintre cele mai apreciate compoziții ale lui Johann Sebastian Bach, fiind prima sa lucrare de tip oratoriu. În Vinerea Mare a anului 1724, Bach a prezentat pentru prima dată comunității luterane din Leipzig acest oratoriu care relatează ultimele zile ale lui Isus pe Pământ, printr-o combinație de elemente dramatice și de meditație.

Concertele vor fi interpretate de artiștii ansamblului Capella Coronensis, Corului Bach al Bisericii Negre, soliștii Renáta Gebe-Fügi, Török Orsolya, Șerban Dinu, Nicolae Simonov, Dominic Felts și Farkas András, dirijați de Steffen Schlandt.

Corul Bach din Brașov, fondat în 1933, este corul bisericesc al comunității evanghelice. Acesta a adus în premieră în România numeroase opere ale lui Johann Sebastian Bach, printre care și Johannes-Passion, Matthäus-Passion (Patimile lui Cristos, după Matei) și alte numeroase cantate.

Ansamblul Capella Coronensis are un repertoriu de muzică vocal-instrumentală, specific religios. Sub conducerea lui Steffen Schlandt, ansamblul, format din membri ai Filarmonicii Brașov, interpretează lucrări din epocile barocă, clasică și romantică.

Biletele pentru Sibiu se pot achiziționa online, de pe platforma Booktes.com, accesând următorul link https://booktes.com/bilet/bach-la-sibiu și fizic, înainte de concert, la intrarea în catedrala luterană.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Controalele ANPC continuă: Amenzi pentru Asociația Klawotte

0

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov  a desfășurat o acțiune de control la operatorul economic Asociația Klawotte, cu sediul în localitatea Laslea, județul Sibiu.

După verificările realizate, comisarii au aplicat 4 amenzi contravenționale, în valoare de 19000 lei, au stabilit retragerea de pe piață a produselor periculoase, deșeuri și sigilarea spațiilor de depozitare și vânzare.

Neregulile constatate au fost următoarele:

  • în spațiul de depozitare al unității au fost identificate articole textile second hand în saci de plastic, amestecate atât din perspectiva culorii cât și a țesăturii, fără o identificare a lotului
  • la solicitarea documentelor de proveniență și a certificatelor de curățare dezinfecție și dezinsecție asociația nu a putut face dovada operațiunii de curățare și dezinsecție
  • certificatele prezentate de asociație sunt emise de Clean Service Germania și nu dețin numărul autorizației pentru produsul biocid folosit la dezinfecția produselor textile, astfel încât să poată fii identificat în Registrul Național al Produselor Biocide și să facă dovada că produsul biocid folosit este autorizat
  • în spațiul de vânzare al unității a fost identificată o informare adresată consumatorilor prin care se aduce la cunoștință consumatorilor că „dezinfecția produselor s-a făcut cu spray special Kohrsolin produsele trebuiesc neapărat spălate înainte de folosire”
  • în descrierea produsului Kohrsolin din mediul online rezultă că acesta este folosit și utilizat la dezinfecția suprafețelor și a echipamentelor medicale
  • substanțele precizate în informarea adresată consumatorilor nu s-au regăsit în documentele prezentate, ca urmare informația este neadevărată
  • la data controlului au fost deschiși aleatoriu mai mulți saci cu produse textile, fiind identificate produse neigienizate, cu fire de păr, grad ridicat de uzură, pete și murdărie
  • în spațiul de vânzare au fost identificate 160 de perechi de încălțăminte uzată, neigienizată, cu urme accentuate de noroi pe talpă, fără prezentarea documentelor de proveniență, fiind considerate produse periculoase
  • unitatea nu deține o evidență lunară scrisă a sortării articolelor textile.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Un corp de clădire al Școlii Gimnaziale Cireșarii din Mediaș va fi modernizat

Corpul B al Școlii Gimnaziale Cireșarii din Mediaș va intra în ample lucrări de reabilitare și modernizare.

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Mediaș aferentă lunii februarie se află un proiect de hotărâre în acest sens.

Potrivit documentației care însoțește ordinea de zi, în corpul B al Școlii Gimnaziale Cireșarii procesul de învățământ nu se poate desfășura în condiții decente din cauza faptului că nu au fost derulate lucrări reabilitare de foarte mult timp, iar încălzirea sălilor de clasă se face cu sobe de teracotă, mari consumatoare de energie și cu o funcționare defectuoasă.

Proiectul care va fi dezbătut de consilierii locali medieșeni prevede înlocuirea sobelor de teracotă cu un sistem de încălzire centralizat format din radiatoare din oțel și cu centrală proprie în condensație.

De asemenea, vor fi reparați pereții interiori, vor fi executate zugrăvelile interioare, va fi înlocuită pardoseala și va fi completată anveloparea clădirii.

Întreaga investiție este estimată la aproape 1,2 milioane de lei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Expoziție la Palatul Brukenthal: „Munca Patriotică. Scene timpurii ale regimului comunist”

Expoziția „Munca Patriotică. Scene timpurii ale regimului comunist, din colecția Muzeului Național Brukenthal” se desfășoară la Cabinetul de Stampe din Palatul Brukenthal, iar vernisajul va avea loc miercuri, 28 februarie, la ora 15:00. 

Muzeul Național Brukenthal vă invită la o expoziție captivantă cu lucrări de gravură ale artiștilor români din anii 1940-1960. Expoziția, numită „Munca Patriotică”, aduce în lumină viața de zi cu zi și devotamentul față de țară în perioada comunistă.

Prin meticulozitatea și subtilitatea reprezentărilor din gravurile expuse, artiștii reușesc să surprindă aspecte esențiale ale vieții cotidiene, evidențiind sacrificiile și angajamentul profund „în slujba patriei”. În mod ingenios, aceștia reușesc să contureze un peisaj vizual care aduce în lumină nuanțele și subtextele mesajelor propagandiste, combinând realismul cu expresivitatea estetică. Fiecare operă expusă conduce pe un fir narativ istoric complex, oferind privitorului o incursiune în diversitatea și complexitatea experiențelor umane din acea perioadă tumultuoasă.

Expoziția facilitează explorarea reinterpretărilor și reacțiilor artiștilor la ideologiile și directivele impuse de regimul comunist, oferind astfel o platformă propice pentru înțelegerea mai nuanțată a contextului istoric și cultural al acelor vremuri. Prin intermediul creațiilor artiștilor români, vizitatorii sunt invitați să se lase captivați și inspirați de ingeniozitatea și rezistența manifestată în acea perioadă. În centrul atenției se află lucrări semnate de figuri eminente din peisajul artistic românesc, precum Geta Brătescu, Eva (Siegler) Cerbu, Vasile Celmare, Gheorghe Ivancenko, Simion A. Iuca, Mariana Petrașcu-Riegler, etc.

Este o experiență captivantă care pune în evidență, în ciuda restricțiilor și limitărilor oficiale, talentul și, de cele mai multe ori, calitatea artistică a operelor din acea perioadă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Trageri în poligonul automatizat Poplaca

0

În luna martie, unităţile militare din garnizoana Sibiu vor executa trageri după următorul program:

‒ cu muniţie reală, cu armamentul uşor de infanterie, pentru derularea procesului de instrucţie a militarilor:

· 05.03.2024, în intervalul orar 08.30-17.00;

· 06.03.2024, în intervalul orar 08.30-17.00;

· 07.03.2024, în intervalul orar 08.30-17.00;

· 08.03.2024, în intervalul orar 08.30-16.00;

· 11.03.2024, în intervalul orar 08.30-17.00;

· 14.03.2024, în intervalul orar 08.30-14.30;

· 18.03.2024, în intervalul orar 08.30-16.00;

· 19.03.2024, în intervalul orar 08.30-16.00;

· 20.03.2024, în intervalul orar 08.30-15.30;

· 21.03.2024, în intervalul orar 08.30-18.00;

· 25.03.2024, în intervalul orar 08.30-15.30;

· 26.03.2024, în intervalul orar 08.30-17.00;

· 27.03.2024, în intervalul orar 08.30-17.00;

· 28.03.2024, în intervalul orar 08.30-17.00;

· 29.03.2024, în intervalul orar 08.30-16.00.

‒ cu muniţie de manevră, cu armament de artilerie reparat în cadrul Centrului 183 Mentenanţă Sibiu, pentru verificarea funcţionării normale a acestuia:

· 15.03.2024, în intervalul orar 08.30-15.30;

· 22.03.2024, în intervalul orar 08.30-15.30;

· 25.03.2024, în intervalul orar 08.30-15.30.

Este posibil ca sunetele produse în urma executării tragerilor din zilele de 07, 08, 15, 18, 20, 21, 22, 25 și 27 martie, în funcţie de condiţiile atmosferice, să fie auzite în localităţile din vecinătatea poligonului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News