Acasă Blog Pagina 1849

Harababura

Adică debandadă, dezordine, dezorganizare, neorânduială, haos, zăpăceală şi or mai fi şi alte sinonime pentru starea de non-funcţionare a statului român, a instituţiilor sale, a aşa-zişilor guvernanţi care ar trebui – conform funcţiei – să guverneze ţara.

Toate evenimentele care vin peste noi  îi prind cu izmenele în vine, incapabili de vreo decizie şi justificând incompetenţa prin bâlbe şi minciuni, sare aruncată în ochii naţiunii la televizor. Iar revoltător este că hahalerele astea plătite scump să prezinte programe de manipulare grosieră, moderatori şi analişti deopotrivă, ne numesc „populaţie”.

Că din câte ştiu de la profesorii mei de liceu, apostoli la catedră, de mare excepţie – bunul Dumnezeu să-i odihnească unde străluceşte lumina feţei Sale –, noi, românii, suntem o naţiune, cu o istorie străveche, dreptmăritori creştini de două milenii, cu cea mai mare densitate de genii raportată la dimensiunea poporului şi cu o rezistenţă la vicistitudinile istoriei care frizează imposibilul în Ţara dată nouă în grijă de Dumnezeu.

Populaţie sunt viniturile şi căzăturile care căpuşează această naţiune, căci statul român – care ar trebui să fie un organism viu, care prin instituţiile sale să asigure destinul etnic şi cosmic al neamului românesc – şi implicit naţiunea,  sunt căpuşate şi supte de vlagă de trei hoarde de deşănţaţi: din interior, de o reţea mafiotă care ţine ca o pânză lipicioasă de păianjen în mrejele ei orice mişcare a instituţiilor statului spre prosperitatea naţiunii; din exterior, de o haită de şacali care se înfruptă de secole din colonii şi nu permit  nimănui să le stea împotrivă. Şi de deasupra, la vârful politic, de o adunătură de trădători ai interesului naţional, care stau capră şi la unii şi la alţii.

Nu ştiu alţii cum sunt şi nici ce simt fraţii mei români în detaliu, dar în ansamblu cred că toată naţiunea română e conştientă de faptul că i-au fost secate cu bună ştiinţă două izvoare de vitalitate: sentimentul demnităţii naţionale şi dreptatea socială.

În harababura, adică debandada, dezordinea, dezorganizarea, neorânduiala, haosul şi zăpăceala în care se scaldă autorităţile statului român la acest sfârşit de August marcat de evenimente dramatice, aş îndrăzni să-i ofer câteva soluţii  premierului României, din înţelepciunea poporului român, nu din altă parte, dacă vrea ă rămână în istorie pe o poziţie mai înaltă decât cea de cârpă cu care-şi lustruieşte Bruxelles-ul bombeul.

Măi frate, dă o lege de bun simţ pentru toţi: iresponsabilului la volan, drogat, beat sau vitezoman, i se suspendă dreptul de a conduce vreun vehicol  pe teritoriul României pe viaţă. Fără excepţie! După trei carnete suspendate definitiv, vei avea pace pe şosele. Batem apa în piuă cu beizadeaua lu’ peşte de o săptămână. Pentru orice judecător de bun simţ şi neafiliat la mafie, treburile sunt clare. Vorbim de crimă cu premeditare chiar, căci a fost favorizată de poliţie la comanda superiorilor. Pe ăştia trimite-i la sapă, ce mai aştepţi?! Asta dacă ai cohones. Ţi-a explodat în faţă, cu morţi şi răniţi, o afacere ilegală în buza capitalei. Altă beizadea, a primarului lu’peşte, care scapă bazma curată. Pune-le căţuşe şi nu mai sta la discuţii. Tot ce e ilegal în ţară trebuie eradicat rapid!Te şantajează ONG-urile lu’ peşte de nu poţi lua o decizie în interes naţional? Desfiinţează-le, că s-au întins ca mătasea broaştei peste naţiunea română. Numai pentru acest gest de curaj şi vei rămâne în istorie. Iar când vine Zelensky cu tupeu să-ţi ceară armament şi alte alea, spune-i să-ţi dea înapoi teritoriile româneşti pe care le deţine prin rapt.

Dacă tot eşti prim-ministru, distrează-te în interes naţional, că în harababura generală nimeni nu observă gestul tău patriotic şi ai şanse să te scoţi.  

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

„Păcănelele” vor fi eliminate din toate orașele din țară

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că există o propunere legislativă în Parlament care, după ce va fi adoptată, va interzice jocurile de noroc de tip ”păcănele”.

Potrivit lui Ciolacu, sălile de jocuri cu păcănele ”vor fi eliminate din toate orașele” din România.

”Avem și o propunere la Camera Deputaților privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Acestea, celebrele păcănele, să fie eliminate din toate orașele, așa cum este peste tot în Europa” – a spus premierul.

Potrivit proiectului, în privința amplasării, este specificat faptul că „spațiul propus este situat la cel mult 50 m de limita teritorială a orașului/municipiului ori a comunei, inclusiv a municipiului București, astfel cum este prevăzută la art. 95 din Ordonanță de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare”.

De asemenea, „spațiul propus nu este situat la mai puțin de 300 m de un așezământ de învățământ, inclusiv campusurile aferente acestuia, un așezământ de cultură, artă, sănătate, cu caracter social, de culte religioase și altele asemenea sau în incinta acestora; se interzice desfășurarea de jocuri de noroc în spații care datorită amplasării ar conduce la obstrucționarea traficului sau la limitarea liberului acces către alte locații de interes (intrări în imobile, pasaje pietonale, stații ale mijloacelor de transport în comun etc.)”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Rușinea

Pilda din Evanghelia de azi rezumă strădania lui Dumnezeu cu lumea aceasta.

Lumea este comparată cu o vie, stăpânul este Dumnezeu, iar lucrătorii sunt oamenii. Rostul lucrătorilor este acela de a îngriji via, de a aduce roade Stăpânului, Care îi va răsplăti după munca lor.

Ce fac, însă, lucrătorii? Vor să devină ei stăpâni, spre a confisca roadele, în totalitate.

Stăpânul trimite supuși ai Lui, ca să remedieze situația. Este vorba de prooroci, dar aceștia sunt uciși. Apoi, Îl trimite pe Fiul Său, adică pe Hristos, dar și Acesta este omorât. În final, va veni Săpânul Însuși, Care va pune pe fiecare lucrător să plătească, după faptele lui.

Pilda rezumă foarte clar istoria mântuirii. Iar Hristos a spus-o ucenicilor înainte de patimi, ca să priceapă și să-i pregătească pentru ce va urma.

Dar un verset atrage atenția: „Se vor rușina de Fiul Meu” (Matei 21, 37). Aceste cuvinte le-a zis Stăpânul, în Sinea Lui, atunci când S-a hotărât să-Și trimită propriul Fiu în lume.

Ce frumos gândește Dumnezeu despre noi, oamenii! Că noi, lucrători în via Sa, suntem oameni cu rușine în fața Lui. Că noi, în mod firesc, roșim atunci când ne întâlnim cu Stăpânul. Că noi știm să ne rușinăm precum Adam, care s-a rușinat după ce a păcătuit.

S-a întâmplat așa? Nicidecum! Lucrătorii, fără rușine, L-au omorât pe Fiul. Nerușinarea L-a ucis pe Stăpân. Atunci când dispare rușinea, omul devine ucigaș.

Cum stăm astăzi, noi, cu rușinea? Vai, ce cuvânt scump am spus!… Atunci să ne mai mirăm de ceea ce se întâmplă în lume? Actul de a roși cu ușurință este taxat astăzi, mai degrabă, ca „defect”, nu ca bun simț.

De aceea, pilda vrea să ne lumineze și să ne aducă aminte că omenirea se va mântui numai cu multă rușine. Că în Biserică se intră cu rușine. Și cu cât ne vom păstra rușinea de Dumnezeu și de oameni, cu atât și sfârșitul acestei lumi va întârzia.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

PRODUS ÎN SIBIU. Lemn cu povești, pus în valoare de doi soți din Târgu Mureș, mutați la Șura Mare: „Noi suntem cu schimbările pe moment. Dacă avem un instinct, gata!”

Lemnul poate fi o adevărată sursă de inspirație pentru cei creativi, care văd dincolo de fibrele și inelele sale. Cu cât e mai vechi, cu atât e mai deosebit. Asta au văzut, în pandemie, și Smaranda și Cristian Farago, doi tineri căsătoriți, ce au o familie frumoasă formată din micuțele Ilinca, de trei ani, și Maia, de numai un an și două luni. Când timpul părea că stă în loc, din cauza COVID-ului, cei doi au descoperit frumusețea lemnului și s-au apucat să își construiască, prin curte, cele necesare. De acolo a pornit o pasiune ce, cu timpul, a devenit o mică afacere de familie, hrănită cu mult suflet și dedicare. S & C Wood deschide, astfel, seria poveștilor din această ediție a campaniei „Produs în Sibiu„, ce stă sub semnul „Conectării„.

Cei doi tineri sunt originari din Târgu Mureș, dar Sibiul le-a devenit casă în 2018, când au vrut o schimbare majoră în viața lor. Au ales orașul de pe Cibin cu gândul ca Smaranda să studieze Medicina, însă drumul i-a condus pe alte cărări.

„În 2018, a fost o schimbare foarte bruscă. Inițial, planul nostru a fost să ne mutăm în alt oraș după ce terminam facultatea, poate și rezidențiatul. În primăvară am decis să ne mutăm, iar în iulie Cristi era deja angajat aici, în Sibiu, la o firmă pe logistică și aprovizionare. În toamnă, am început Facultatea de Business, deși planul era să îmi continui Facultatea de Medicină, dar am ales ce am crezut eu că e mai bine. Noi suntem cu schimbările pe moment. Dacă avem un instinct, gata! Dacă stai mai mult să te gândești de obicei la schimbări majore, tot timpul găsești un moment în care spui că nu mai vrei. Ai mei erau mutați de trei ani în Sibiu. Veneam cumva lângă ei. Și așa a fost. Și am rămas aici”, povestește Smaranda.

Pandemia le-a schimbat viețile

În 2019, cei doi s-au căsătorit. Au făcut nunta în Târgu Mureș, mai aproape de cei dragi, iar în 2020 a venit pe lume prima lor fetiță, Ilinca. Pandemia le-a mai adus o schimbare în viața lor, și anume descoperirea dragostei pentru lemn.

„Atunci a început totul, în pandemie. Noi ne-am mutat la o casă și aveam nevoie de tot felul prin curte, am tot cerut oferte de la unul, de la altul, ni s-au părut niște prețuri prea mari în raport cu calitatea. Și cum toată lumea a stat pe loc în pandemie, parcă timpul a stat pe loc, nimeni nu mai era disponibil pentru nimic, am încercat să facem noi, că ce aveam de pierdut?! Am făcut o magazie, apoi un garaj pentru două mașini, un țarc pentru câine. Am făcut din ceva ieftin un mobilier foarte mișto pentru terasă. Urmăream filmulețe pe Youtube și mă documentam. Tatăl ei stă la Săliște și l-am rugat  să îmi caute niște lemne, era mai aproape de depozite. Am făcut pentru noi mobilier, apoi pentru prieteni și am văzut că produsele erau cerute. Am zis să încercăm, poate avem noroc.Primii doi ani și jumătate am făcut, dar nu era la un nivel foarte mare. Nu ne-am gândit să trăim de la o lună la alta din treaba asta. După care ne-am dat seama că ne place, ieșeau lucruri tot mai faine”, spune Cristian.

În prezent, cei doi locuiesc în Șura Mare, pe un deal în care inspirația nu are cum să nu îi „lovească”, privind Sibiul de la înălțime.

Cristian încă este angajat la o firmă, în domeniul logisticii și aprovizionării, dar când vine acasă, alături de Smaranda, își găsește inspirația să creeze lucruri frumoase. Cei doi au devenit cunoscuți îndeosebi pentru blaturi și măsuțe pentru cafea.

„Facem mese, blaturi, măsuțe pentru cafea, blaturi pentru baie, platouri, tăvi, birouri. Cele mai cerute sunt mesele de dining, din felii de lemn. Cred că ne știu toate depozitele de lemn din Sibiu, discutăm cu oamenii să ne mai dea. Lemnele care nu merg la foc sunt găurite, mâncate de insecte. Am avut niște măsuțe de cafea deosebite, am pornit de la o materie primă de pus la gunoi, un buștean aruncat la marginea unui depozit. Cu greu ni l-au tăiat oamenii de acolo, nu era o prioritate, a stat vreo doi ani până să vadă cineva frumusețea asta. După ce am făcut prima masă, am terminat toate feliile din bușteanul respectiv în două luni. Și acum ne vin mesaje, dar nu mai avem bușteanul!”, mai spun cei doi.

De altfel, fiecare produs S & C Wood are o poveste. De exemplu, Cristi și Smaranda le-au redat viața, cumva, plopilor tăiați de pe malul Cibinului.

„Cu cât e mai stricat bușteanul, cu atât rezultatul e mai deosebit. Cu cât a trecut prin mai multe, cu atât e mai spectaculos. Vara trecută, ne plimbam pe malul Cibinului, se tăiau pomii și ne-am oprit să ne dea și nouă câteva bucăți de plop. Am vrut neapărat să avem plopi de pe Cibin. Ne-am oprit de câteva ori și am reușit până la urmă! Am avut șase felii de plop, am făcut produse au povești”, mai povestesc soții.

Planuri de viitor

În continuare, familia Farago își dorește să își crească afacerea.  

„Planurile de viitor – cred că pentru orice antreprenor – sunt să își crească afacerea până la un nivel în care să își facă efectiv un trai din asta. Spre asta tindem și noi. Nu vrem să încărcăm prea tare portofoliul, vrem să rămânem pe mese și blaturi, pentru a fi produse de calitate, să ne perfecționăm cât mai mult pe ele. Produsele sunt unicat! Până la urmă, credem că asta e frumusețea lemnului”, mai spun soții.

De altfel, apreciază că Sibiul le-a devenit o casă așa cum au visat: „Suntem într-un punct la care nu puteam ajunge la Târgu Mureș. Orașul e mai deschis, ne simțim mai bine decât ne-am fi putut simți la Târgu Mureș”. În curând, susțin Cristi și Smaranda, vor să își deschidă și un site de prezentare a produselor. Până atunci, cei interesați de ceea ce creează familia Farago pot vizita paginile de Facebook și Instagram S & C Wood.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

VIDEO: Medalie de bronz pentru medieșeanca Alexandra Hudea la Campionatele Balcanice din Turcia

Alexandra Hudea aduce Mediașului și României o nouă medalie europeană la Balcaniada din Turcia.

Sâmbătă, 2 septembrie, orașul Sivas din Turcia a găzduit o nouă ediție a Campionatelor Balcanice de juniori dedicate atleților sub 18 ani.

România a participat la această competiție dedicată statelor din zona Balcanilor cu un lot de 20 de sportivi, între care și medieșeanca Alexandra Hudea.

Atleta de aur a Mediașului, pregătită de antrenorul Vasile Ibășfălean, a luat startul în proba de 1.500 de metri, pe care a încheiat-o pe poziția a treia.

Astfel sportiva medieșeană a adus delegației României o medalie de bronz, la fel ca și luna trecută, când Alexandra Hudea a reușit cea mai bună performanță din carieră, cucerind bronzul la Festivalul Olimpic al Tineretului European din Slovenia.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Momente emoționante la întâlnirea de 40 de ani a foștilor elevi de la „Axente Sever” Mediaș

Au absolvit cursurile Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș în urmă cu 4 decenii, însă originile axentiste rămân la fel de puternice și în anul 2023.

Este vorba despre absolvenții promoției 1983 ai unității medieșene de învățământ, care vreme de 40 de ani au rămas la fel de apropiați ca și în perioada adolescenței.

Nici distanța, nici faptul că destinul i-a răspândit pe toate continentele, nici dificultățile pe care le-au întâmpinat în aceste 4 decenii nu i-au îndepărtat pe membrii generației 1983 de la profilul de Matematică-Fizică.

Sâmbătă, 2 septembrie, promoția 1983 a Liceului Teoretic „Axente Sever” a marcat un nou moment emoționant, respectiv întâlnirea de 40 de ani.

Această revedere a avut o încărcătură emoțională deosebită, în condițiile în care una dintre absolventele acestei generații predă matematica în unitatea de învățământ din Mediaș.

Este vorba despre Mirela Maior, care a fost gazdă alături de profesorul Geta Zanfirescu și de directorul Anamaria Agîrbiceanu.

Acestora li s-au adăugat Georgiana Lazăr din clasa a XI-a Științe Sociale și Alessio Dragoș din clasa a XI-a Științele Naturii, care au realizat practic arcul peste timp, între trecut, prezent și viitor.

Pentru ei clopoțelul a sunat din nou, după 4 decenii, aceștia regăsindu-și emoțiile pe care le-au simțit și în momentul în care au devenit absolvenți.

Alături de clopoțel, pe culoarele liceului au răsunat acordurile Gaudeamus Igitur, Juvenes dum Sumus, imn care i-a insoțit pe absolvenții reveniți în locul în care și-au petrecut cei mai frumoși ani ai adolescenței.

Îmbrăţişări, fotografii, discuţii, totul sub semnul emoţiei pentru absolvenții ale căror chipuri exprimau o bucurie greu de descris în cuvinte.

„Membrii generației 1983 au primit din partea actualilor elevi ai liceului nostru câte o insignă, cu mesajul „Axentist în suflet, pentru toată viața”.

Mai apoi liceenii de odinioară au urcat la etajul al doilea și s-au pozat alături de tablourile de absolvire, care au reliefat ceea ce știm deja: timpul a lăsat urme ale trecerii peste chipurile promoției 1983, nu și peste sufletele adolescentine ale acestora.

Îi așteptăm cu drag pe toți absolvenții unității noastre de învățământ, indiferent de anul absolvirii, să revină la originile axentiste, ale căror rădăcini rămân indestructibile, așa cum spune mesajul transmis de insigne: „Axentist în suflet, pentru toată viața”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Din 3 septembrie, elevii vor circula gratuit cu trenul

Începând cu data de 3 septembrie, elevii vor circula gratuit cu trenul, a anunțat, sâmbătă, compania CFR.

Legitimaţiile de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată se vor elibera, începând cu data de 3 septembrie 2023, doar pentru elevi, urmând ca pentru studenţi acestea să fie disponibile după publicarea normelor metodologice aferente Legii învăţământului superior nr. 199/2023, informează CFR Călători printr-un comunicat.

„CFR Călători informează că, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, vor fi abrogate, parţial, prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, respectiv cele referitoare la facilităţile acordate studenţilor la transportul pe calea ferată, odată cu intrarea în vigoare a noilor acte legislative privind învăţământul valabile de la data de 3 septembrie 2023 – Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi Legea învăţământului superior nr. 199/2023.

Drept urmare, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, se vor elibera legitimaţii de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată doar pentru elevi, urmând ca pentru studenţi acestea să fie disponibile după publicarea prin Hotarare de Guvern a normelor metodologice aferente Legii învăţământului superior nr. 199/2023″, se menţionează în comunicat.

Compania reaminteşte că legitimaţiile de călătorie valabile la trenurile CFR Călători care circulă în trafic intern pot fi cumpărate cu anticipaţie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Măsuri drastice pentru șoferii drogați sau băuți: confiscarea mașinii și 10 ani fără permis

Șoferii drogați sau băuți care comit infracțiuni în trafic ar putea rămâne fără permis de conducere pentru 10 ani, dar și fără autoturism.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Guvernul analizează posibilitatea ca șoferii care comit infracțiuni la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor să nu mai aibă dreptul de a conduce timp de 10 ani, iar autovehiculul pe care îl conduc să fie confiscat.

„Domnul Cazanciuc ne-a prezentat modificările legislative în ceea ce privește prevenirea și combaterea traficului de droguri și este o prioritate legislativă.

Vom veni cu această propunere în primele două săptămâni ale acestei legislaturi a Parlamentului.

Vor fi măsuri și pentru cei care vor conduce sub influența alcoolului și a drogurilor, măsuri drastice și propuneri venite și de la colegi, ca timp de cel puțin 10 ani să nu mai ai dreptul de a deține un permis de conducere dacă ești depistat de poliție într-o astfel de situație”, a anunțat Marcel Ciolacu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Două victime după un accident rutier produs de un șofer de 72 de ani

Două persoane au fost rănite, sâmbătă după amiaza, într-un accident rutier produs în localitatea Blăjel.

În timp ce conducea un autoturism, un bărbat în vârstă de 72 de ani, din județul Alba, se angajează în efectuarea unei depășiri fără să observe un vehicul care circula din sens opus, iar pentru a evita coliziunea cu acesta virează brusc la dreapta și acroșează autoturismul depășit, condus de către un bărbat în vârstă de 67 de ani, din județul Harghita.

Pasagerele din cele două autoturisme, în vârstă de 70 de ani, din județul Alba, respectiv 54 de ani, din județul Harghita, au fost rănite în urma accidentului.

Femeia de 54 de ani, care a suferit un traumatism la mână și traumatism toracic a fost prelată de echipajul SMURD, iar femeia de 70 de ani, care s-a ales cu un traumatism cranian, a fost preluată de un echipaj al Ambulanței.

Ambele victime au fost transportate la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ALERTĂ de la Poliția Română: un nou tip de fraudă prin intermediul telefoanelor

Poliţia Română atrage atenția asupra fraudelor prin apeluri telefonice, în cadrul cărora victimele sunt determinate să transmită atacatorilor date personale, bancare sau de autentificare, pe care autorii le utilizează în scopul comiterii altor fapte de natură penală.

Vishingul (voice phishing) este o metodă de înșelăciune prin care autorii apelează și poartă convorbiri telefonice cu persoanele vătămate și pretind a fi reprezentanți ai unor entități private.

Prin utilizarea unor tactici ingenioase de manipulare, ei obțin date personale sau informații financiare de la persoanele vătămate.

Cum trebuie să procedaţi în astfel de situații:

  • Identificați corect un astfel de apel telefonic fals! Nu acceptați să faceți ce vi se spune prin telefon! Nu tastați un alt număr și nici nu urmați alți pași indicați prin telefon!
  • Nu efectuați plăți în conturile oferite prin telefon și nu oferiți date personale sau date bancare!
  • Nu accesați eventuale link-uri de acces puse la dispoziție, de către persoane necunoscute, în timpul sau după încheierea apelurilor telefonice de tip vishing și să nu tastați pe telefonul mobil anumite secvențe de cifre comunicate de către autori, pe durata convorbirilor.
  • Dacă ați fost prejudiciați, anunţaţi Poliţia prin apelarea numărului de urgenţă 112 sau adresați-vă celei mai apropiate unități de poliție.

Poliția Română vă recomandă prudență în divulgarea următoarelor tipuri de informații:

  1. Informații de identificare personală: numele, prenumele, C.N.P., adresa, numărul de telefon, data nașterii și alte detalii personale. Aceste informații pot fi utilizate pentru „a fura” identitatea sau pentru a accesa alte conturi sau servicii.
  2. Informații privind conturile bancare și alte date financiare: prin intermediul vishingului, atacatorii pot obține numerele de cont bancar, numerele de card de credit, informațiile de autentificare la serviciile bancare online și alte detalii legate de conturile și tranzacțiile financiare ale victimei, informații care pot fi utilizate pentru a efectua tranzacții frauduloase sau pentru a accesa ilegal fondurile persoanelor vătămate.
  3. Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULBS s-a blocat pe… CD

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu s-a impus, în ultimii ani, prin preocuparea majoră privind digitalizarea. Proiectele de cercetare, inițiativele didactice conjugate ale facultăților arondate, întreaga infrastructură, în ansamblul ei, au și o componentă de dezvoltare a procesului de digitalizare.

Doar de curând ULBS a reușit să obțină o finanțare de 5, 8 milioane de euro (28.701.539,56 lei), prin PNRR, cu proiectul ”Transformarea digitală a ULBS în procesul de tranziție către o universitate sustenabilă (TRADISMART)”. Proiect ce are ca obiective principale, așa cum  declarau reprezentanții universității sibiene, ”nevoile prezente și viitoare ale pieței forței de muncă, în vederea asigurării unui proces educațional de calitate, modern și incluziv, creșterea angajabilității și asigurarea egalității de șanse în educație”.

De asemenea, proiectul de investiții vizează activități de formare a competențelor digitale pentru studenți, dar și pentru cadre didactice, personal didactic auxiliar și de cercetare.

Studenții sunt cei care vor transforma visurile a generații, în realitate, pentru viitorul lor și al țării în care trăim, pe care îl doresc ”altfel”. De aceea sunt dispuși să investească timpul, preocupările lor, în calitatea actului educațional și consolidarea unui sistem de învățământ performant, centrat pe student și pe o actualitate factuală competitivă la nivel internațional. Și, desigur, pe însănătoșirea, ieșirea din anacronismele în care sunt ținuți captivi de un sistem sortit parcă anchilozării și stagnării în stadiul de proiect al unei Românii care se încăpățânează ostentativ să manifeste neaderență la educare.

CD-ul rezistă eroic

Zilele trecute, un prieten m-a rugat să depun la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) al ULBS un… CD cu lucrarea metodică-științifică pe care urmează să o susțină pentru obținerea gradului didactic. A se reține: ”lucrare metodică-științifică”! La o ocheadă pe site-ul Departamentului, la cerințele depunerii lucrării, la punctul 3, se stipulează, între documentelor solicitate: ” C.D. cu lucrarea metodico-științifică în format PDF – (în plic, prins în interiorul lucrării pe ultima copertă; pe CD se va trece numele candidatului și numele coordonatorului)”.

Desigur, nicăieri nu e menționată și vreo niscaiva altă alternativă: tăblițe de argilă moștenite de la protopărinții omenetului, gravuri (pe piatră, metal, ceramică), papirusuri, piei de vacă etc. Și nici specificată forma în care se cade să fie scriitura: pictografică, ideografică, hieroglifică, cuneiformă, hieratică, demotică și care or mai fi opțiunile ”didactice”. După ce am reușit achiziționarea unui CD, a urmat etapa cea mai dificilă: identificarea unui device (o chestie în care să poți băga un CD) care să mai și dețină o unitate dedicată scrierii unui astfel de ”cerculeț”. Paranteză: pentru cine nu știe, o astfel de procedură era folosită undeva prin anii 1990-2000, de către bunicii și parte din părinții studenților de astăzi, imediat după era dischetei floppy.

Și totuși, ne digitalizăm și noi?

Poate nu ar fi chiar o răutate de idee ca digitalizarea atât de mult trâmbițată de ULBS să înceapă ”pas cu pas” (cum ar spune un alt promotor al României educate), de la lucruri mărunte: informații privind apariția în zona aceasta de preocupare a poștei electronice, a aplicațiilor telefonice de transfer, a unităților de stocare de date în format stick etc. Și acest demers ar fi de dorit să nu ocolească, în iureșul schimbărilor în plan administrativ, nici parte din cadrele didactice care, și în 2023, continuă să livreze suporturile de curs în format ”xerox”, îndemnând la multiplicarea nesfârșită a acestora între studenți. Nu că am milita pentru inutilitatea copiatoarelor, însă parcă ar fi nedrept, totuși, să îi privăm pe viitorii specialiști formați acum pe băncile școlii, de avântul lor inovator spre o abordare la zi a actului universitar.

Dar până atunci, că tot mai e puțin până la începerea noului an universitar, să le urăm bun venit viitorilor sau actualilor studenți la Sibiu, în orașul digitalizării și al unui viitor ce sună bine… pe CD!

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: Un sibian băut a provocat un accident rutier cu 3 răniți

Trei persoane au fost rănite, sâmbătă dimineața, într-un accident produs pe DN 14, la ieșirea din Șura Mare spre Sibiu.

„Din primele cercetări efectuate s-a stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Șura Mare spre Sibiu, la ieșirea din localitate, un sibian în vârstă de 37 de ani nu ar fi păstrat distanța de siguranță intrând în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 48 de ani, din județul Alba.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a trei pasageri din autoturismul condus regulamentar. Este vorba despre un minor în vârstă de 14 ani și două femei în vârstă de 53, respectiv 54 de ani, toți din județul Alba.

Testarea alcoolscopică a șoferului sibian a indicat o valoare de 1,07 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Un echipaj de la Ambulanța Sibiu a intervenit pentru acordarea primului ajutor persoanelor rănite.

„Femeia de 53 de ani a suferit un traumatism cranian, lombar și de sold, altă femeia de 54 de ani s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral și traumatism costal, iar băiatul de 14 ani are traumatism cranio-cerebral și a suferit un atac de panică”, a transmis Ambulanța Sibiu.

Cele trei victime, au fost transportate la UPU Sibiu ,respectiv CPU Luther.

Polițiștii sibieni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News