Când mi s-a spus prima dată despre Rareș Andrei Păuna, mi-a fost prezentat ca un ”tânăr balsam pentru suflet”. Iar unul din apropiații săi de la Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu știe foarte bine că atunci când Rareș ”își desface pieptul pe scenă, iese sufletul și te învăluie…”
A cântat la Sala Palatului, în fața a 4.000 de oameni
L-am cunoscut pe Rareș Păuna la spectacolul ”Poveste de Crăciun”, de la Academia Forțelor Terestre. E student plutonier major în ultimul an (III) al acestei Academii și un artist care îți demonstrează, fără intenția de a o face, că stă doar în puterea oamenilor obișnuiți să fie… neobișnuiți.
Cântă de mic la chitară, a practicat o mulțime de sporturi, s-a îndreptat spre cariera militară și e o prezență impunătoare în mai toate activitățile școlii pe care o urmează. Ceva vreme în urmă, unul din oamenii dragi i-a ”prevestit” că va cânta la Sala Palatului. Și Rareș a atins visul cu vârful degetelor. A cântat în fața a 4.000 de oameni, aducând nemurirea pe o planetă muritoare.
A ales cariera militară pentru a-și apăra familia, prietenii și colegii
L-am întrebat pe Rareș de ce (l-)a ales cetatea lui Hermann. ”Am ales Sibiul datorită Academiei, pentru că am dorit să urmez cursurile Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu. Am stat patru ani de zile la Breaza, fiind absolvent al Colegiului Național Militar Dimitrie Cantemir și am decis, în urmă cu doi ani și jumătate, să vin să studiez la Sibiu, pentru că este un oraș minunat și Academia ne oferă foarte multe posibilități”.
Dragostea pentru familie și Neam au fost jaloanele călăuzitoare spre opțiunea de a se pune în slujba țării din așezarea de militar: ”Ideea de a urma o carieră militară cred că a venit atunci când am văzut prima oară militari. Și când am înțeles ce fac, de fapt, militarii. Ei practic se pregătesc pentru a-și apăra familia, pe cei de lângă ei. Și așa am decis că vreau să fac: să îmi apăr colegii, prietenii, familia. De aceea am ales să merg la liceul militar. De mic am fost o fire sportivă, mi-a plăcut să merg în cantonamente și am considerat că mi s-ar potrivi un cantonament continuu, așa cum e liceul militar”.
Cântă, de ani și ani, cu Cenaclul Flacăra
Rareș are o voce care te face să conștientizezi poate mai bine ca orice altceva că fără iubire e cumplit de trist să fii parte din această lume! A cântat pe scene mari ale țării, a fost aclamat și aplaudat de mii de oameni, în diferite concerte și a magnetizat publicul oriunde a dar frâu liber vocii sale. Am simțit-o pe ”propria emoție” în cadrul concertului de Crăciun de la Academie.
Se spune că în timp oamenii uită ceea ce ai spus, adesea chiar ceea ce ai făcut, dar nu vor uita niciodată de ceea ce i-ai făcut să simtă. Butada aceasta pare că a fost spusă special pentru Rareș. O voce-colind, o prezență impunătoare și o sensibilitate rostuitoare.
Cum a început aventura muzicală a artistului Rareș? ”Cânt la chitară de la vârsta de șapte ani, atunci când m-am îndrăgostit de o fată căreia îi plăceau băieții care cântă la chitară. Și am zis că vreau și eu să cumpăr o chitară!”
Tatăl s-a învoit să îi cumpere chitară, dar decât să stea prăfuită pe un șifonier, l-a sfătuit să facă mai bine câteva cursuri de inițiere în această îndeletnicire muzicală. Gabriel Brutaru e omul căruia îi datorează primele lecții de chitară și cel care i-a deschis poarta către un univers cu totul seducător. L-a fascinat experiența, sunetul acela mistuitor de drag, cu care și-a învăluit tot freamătul adolescentin.
Și a urmat prima întâlnire providențială cu succesul: ”În 2010, în 5 noiembrie, vedeam la televizor imagini și videoclipuri cu Cenaclul Flacăra. Adrian Păunescu murise. Am fost hipnotizat practic de ceea ce se întâmpla în acele vremuri, de versurile acelor cântece și de ceea ce transmiteau artiștii! Am dezvoltat o pasiune pentru muzica folck și am încercat să cânt și eu ce auzem la ei. În 2016, am văzut o postare pe facebook că se organizează o întâlnire remember Cenaclul Flacăra, la un local din București și le-am spus părinților că vreau să merg. Ei au sunat și au vorbit cu o doamnă: «Uitați, doamnă, trage copilul de noi să mergem la spectacol». Și doamna a spus: «Cum copil? Păi câți ani are?» «Are 14 ani.» «Păi cum se poate la 14 ani să asculte Cenaclul Flacăra?» «Păi uitați, așa și așa, cântă și el la chitară…» Până la urmă am fost, și îi mulțumesc pe această cale Mariei Simion, organizatoarea evenimentului, că m-a ajutat să mă promoveze la Cenaclu și să îmi ofere de atunci un loc, cu câte cinci minute la începutul fiecărui spectacol, să cânt în deschiderea lor. Pentru mine a fost absolut minunat să pot să încep așa, să ajung pe scenă, în fața oamenilor, să cânt și, practic, să am această experiență. Ulterior, în 2018, am întâlnit un alt om minunat, Mihai Napu, căruia îi mulțumesc, și acest om este cel care m-a clădit să ajung cel ce sunt astăzi, pe partea artistică. Dumnealui, la primul concert în care am cântat împreună, mi-a promis că am să ajung să cânt la Sala Palatului. Peste un an de zile am ajuns să cânt la Sala Palatului, la Remember Cenaclul Flacăra, în 2019, în fața a 4.000 de oameni. Pentru mine a fost un moment cu totul special, pentru care îi mulțumesc și lui Andrei Păunescu!”
”Pentru a putea să îmi mențin echilibrul emoțional, am nevoie de muzică”
De ce muzica folk? ”Iubesc muzica folk și încerc să cânt și să promovez pe unde am posibilitatea acest gen de muzică, pentru că este genul care transmite poezia prin muzică, ceea ce este foarte important. Și de câte ori am ocazia și pot participa la evenimente alături de Cenaclul Flacăra, merg, pentru că sunt evenimente care contează nu doar pentru noi, artiștii, ci și pentru oameni, pentru ceilalți”.
În tot acest excurs muzical, a adunat o mulțime de premii, distincții, în diverse festivaluri, concursuri de gen. Însă nu pe acestea le consideră a fi cele mai importante: ”Nu este de ajuns ca eu să fiu cel evidențiat, ci prin mine și ceilalți să ajungă să arate ceea ce pot, să își dovedească sensibilitatea și aplecarea spre cultură”. De aceea Rareș cântă și face echipă cu ceilalți colegi de la Academia Forțelor Terestre din Sibiu, o școală de tradiție și renume inclusiv în cultivarea și promovarea artistică a studenților de aici.
”Acest lucru l-am realizat prin participarea la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, unde am fost invitați de către domnul Constantin Chiriac, să participăm cu un moment, continuă Rareș povestea. Inițial era vorba de un spectacol. Însă după cum ne-am prezentat și după cum am reușit noi, studenții, să realizăm acel spectacol de o oră, am putut participa cu opt reprezentații de câte o oră, unde am putut bucura pe ceilalți, publicul, cu un mesaj de pace, de iubire, de joc în tranșee. Au fost colegi care au dansat popular în tranșee, amintind cum românii, eroii noștri din veacuri, dansau pentru a putea trece peste greutățile războiului. A fost un mesaj puternic, am fost apreciați și mă gândesc de fiecare dată cu bucurie la acele momente. Pentru niște studenți militari, să ajungă să aibă prestații cultural-artisitce în fața unui public internațional, în cadrul unui festival de o asemenea anvergură, mi se pare o minune!”
Vizionați: Recital Rareș Andrei Păuna. Gala decernării Premiilor FITT Birlic
Cariera militară e, dincolo de orice altceva, o vocație. Cu rigorile, principiile ei sănătoase, cu un mod de viață asumat. ”Până acum am reușit să îmbin foarte bine viața cazonă cu cea artistică, ne spune Rareș. Pentru că mediul militar este unul foarte riguros, iar scăparea mea este muzica. Pentru a putea să îmi mențin echilibrul emoțional, am nevoie de muzică și reușesc să fac asta. Există o armonie între armată și muzică. De altfel, și noi cântăm în marșuri. Avem nevoie de muzică”.
Colindul, adăpost identitar
Rareș Păuna este un om-colindă. De aceea am vrut să știu ce reprezintă pentru el ceea ce cântă și încântă în aceste vremuri de Sărbătoare. ”Colindele înseamnă bucurie, legătura dintre trecut, prezent și viitor. Atunci când asculți un colind, sufletul îți este liniștit, îți este împăcat. Simte liniștea pe care ți-o oferă această sărbătoare a Nașterii Domnului. De fiecare dată, în fiecare an, abia aștept să vină Crăciunul, pentru a putea începe să colind. Pentru că îmi pare că în această perioadă oamenii sunt mai apopiați unii de ceilalți, simt altfel, trăiesc altfel și așteaptă cu toții minunea Nașterii Mântuitorului”.
Vizionați aici: Oana Vențel X Rareș Păuna – Cântec de Crăciun (COVER) (youtube.com)
Iar aceste valori identitare nu le poate înțelege decât în contextul iubirii de țară, de datorie față de neamul său: ”Începând cu cei care au format această țară, acest stat și terminând cu cei care se nasc acum în această țară, totul din jurul meu mă face să simt și să trăiesc românește. E o datorie a noastră, a celor care trăim în această țară, să facem lucrurile în așa fel încât să o ducem mai departe. Dragostea aceasta față de țară a venit de la sine. A fost pur și simplu permanent gândul că noi putem vorbi în română, că ne putem înțelege, că îi avem aproape pe frații, părinții, bunicii noștri, vorbind, trăind și simțind românește”.
Pacea și iubirea, antidotul războaielor absurde
În contextul dramelor de dincolo de granița României, al acestui război absurd, l-am întrebat pe Rareș cât e de pregătit pentru a face față unei astfel de provocări: ”Nu știu cât de pregătit poți fi pentru o astfel de situație, pentru că războaiele sunt crunte. Însă tindem către a ne pregăti cât mai bine pentru viitoarele posibile conflicte. Sper să nu fie cazul, însă noi continuăm pregătirea, să fim în măsură să facem față și să dăm tot ce e mai bun din noi pentru a fi acolo unde trebuie să fim. Văzând ce se întâmplă în jurul nostru, trebuie să ne pregătim profesional (adică exact ce facem noi în Academie), însă cel mai mult e necesar să ne pregătim sufletește. Să ne punem gândurile în ordine și să promovăm cât mai mult acest mesaj de pace, de iubire, pentru că nimeni nu își dorește războiul”.
De cele mai multe ori, nu putem vedea decât cum ceilalți sunt diferiți de noi. Dar dacă ne uităm cu mai multă atenție, vom vedea, mai cu seamă, cât de asemănători suntem cu cei ”diferiți”. Rareș e doar o voce a sufletului fiecăruia dintre noi. El a ales să exprime, cum știe el mai bine, aceste asemănări. Prin voce, prin dăruire, prin dragostea de ai lui, prin profesia și vocația pentru care se pregătește. Prin ”Povestea de Crăciun” în care ne invită să îl însoțim.
Rețineți acest nume! Și așezați-l la suflet. Cu siguranță vă veți intersecta de acum cu el: Rareș Andrei Păuna.
