Acasă Blog Pagina 235

ULTIMA ORĂ – DECES pe șantier în județul Sibiu: un muncitor a căzut de la 12 metri și a murit pe loc

Un grav accident de muncă s-a produs joi, 18 iunie, în extravilanul localității Avrig. Un bărbat în vârstă de 64 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ 12 metri, în timp ce efectua lucrări pe șantierul autostrăzii.

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat cu privire la producerea incidentului, iar la fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig.

Potrivit primelor verificări, victima, cetățean străin în vârstă de 64 de ani, desfășura activități pe șantier în momentul în care, din cauze care urmează să fie stabilite de anchetatori, a căzut de la o înălțime de aproximativ 12 metri.

La locul tragediei a intervenit un echipaj SMURD cu medic, care a încercat să acorde asistență medicală de urgență victimei.

Din păcate, leziunile suferite în urma căderii au fost extrem de grave.

Potrivit reprezentanților ISU, bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața, iar medicul aflat la fața locului a fost nevoit să declare decesul.

Accidentul s-a produs pe șantierul autostrăzii A3, unde victima lucra în momentul producerii incidentului.

Polițiștii au deschis o anchetă și efectuează cercetări pentru a stabili toate circumstanțele și condițiile în care s-a produs tragedia.

De asemenea, urmează să fie analizate toate aspectele legate de respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO – Investiție de aproape 40 de milioane de lei la Mediaș: depou nou, troleibuze electrice și 17 stații moderne

Investiție de aproape 40 de milioane de lei în municipiul Mediaș: depou nou, troleibuze electrice și 17 stații moderne.

Municipiul Mediaș face un pas important spre modernizarea transportului public local, după semnarea unui contract de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021-2027.

Proiectul vizează construirea unui depou nou, achiziționarea a două troleibuze electrice și amenajarea a 17 stații pentru călători, investiția totală ridicându-se la aproape 40 de milioane de lei.

Necesitatea unei astfel de investiții vine în contextul în care, în ultimii 25 de ani, intravilanul municipiului Mediaș s-a extins considerabil, ceea ce a generat dificultăți în gestionarea serviciilor publice și o presiune tot mai mare asupra infrastructurii și mijloacelor de transport existente.

Detaliile proiectului, impactul acestuia asupra comunității și perspectivele de dezvoltare viitoare au fost prezentate în cadrul unui eveniment public desfășurat joi, 18 iunie 2026, la Mediaș.

Evenimentul a fost prezidat de primarul municipiului, Gheorghe Roman, și de directorul general al ADR Centru, Simion Crețu.

Valoarea totală a proiectului „Îmbunătățirea serviciului de transport public local prin realizarea unei infrastructuri corespunzătoare – Etapa 1” este de 39.299.700,94 lei.

Din această sumă, 32.967.879,37 lei reprezintă finanțare europeană nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, 5.045.266,20 lei provin de la bugetul de stat, iar contribuția Municipiului Mediaș este de 1.286.555,37 lei. Finalizarea investiției este estimată pentru luna decembrie 2029.

„Municipiul Mediaș este permanent preocupat de dezvoltarea infrastructurii de transport public local, astfel încât să se acopere nevoia de mobilitate a cetățenilor în condiții optime de siguranță, de reducere a timpilor și de garantare a unui mediu înconjurător mai curat.

Promovarea unui transport public local ecologic prin reducerea noxelor și a zgomotului contribuie la asigurarea unui mediu de viață sănătos pentru actualii locuitori ai orașului nostru și pentru generațiile viitoare”, a declarat primarul Gheorghe Roman.

Ce include proiectul

Cea mai importantă componentă a investiției este construirea unui depou nou pentru flota de transport public a municipiului.

Clădirea va avea o suprafață construită de 1.057 de metri pătrați și regim de înălțime parter plus etaj parțial. În interior vor funcționa spații pentru toate tipurile de reparații necesare mijloacelor de transport, spații administrative, magazii și alte anexe.

În incinta depoului vor fi amenajate 12 locuri de parcare pentru autobuze, patru stații de încărcare pentru autobuze electrice și 12 locuri de parcare pentru autovehicule, dintre care unul destinat persoanelor cu dizabilități.

De asemenea, vor fi realizate un sistem de colectare a apelor pluviale și o gospodărie de apă destinată intervențiilor în caz de incendiu.

Clădirea va fi dotată cu panouri fotovoltaice și cu un sistem modern de climatizare.

Proiectul prevede și extinderea rețelei de contact pentru troleibuze cu 350 de metri, astfel încât noul depou să fie conectat la infrastructura existentă.

Totodată, vor fi amenajate 17 stații noi pentru călători și vor fi achiziționate două troleibuze electrice moderne.

Pe lângă investițiile în infrastructură, proiectul include activități de schimb de experiență și bune practici cu parteneri din state membre ale Uniunii Europene și din Republica Moldova.

ADR Centru: peste 540 de milioane de euro pentru mobilitate și infrastructură rutieră

Directorul general al ADR Centru, Simion Crețu, a subliniat importanța investițiilor în transportul public pentru reducerea poluării și creșterea calității vieții în orașe.

„Dezvoltarea unei rețele de transport public eficient este una dintre intervențiile importante aflate la îndemâna autorităților publice în efortul de reducere a poluării tot mai mari din orașe, cu consecințe și asupra sănătății și confortului cetățenilor.

În cadrul Programului «Regiunea Centru» avem alocate pentru finanțarea acestui tip de intervenții în dezvoltarea orașelor peste 320 de milioane de euro.

Dacă adăugăm la această sumă și alocarea financiară pentru reabilitarea drumurilor județene care fac legătura cu rețeaua de drumuri europene TEN-T și pentru descongestionarea traficului din jurul reședințelor de județ, atunci valoarea totală alocată pentru îmbunătățirea, pe diverse componente, a condițiilor de trafic din Regiunea Centru crește la 540 de milioane de euro.

Este o sumă foarte importantă investită într-o infrastructură de care depinde, în esență, dezvoltarea economică a localităților”, a declarat Simion Crețu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

MApN angajează aproape 6.800 de soldați și gradați profesioniști în 2026. Ce salarii oferă Armata Română

0

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a dat startul recrutărilor pentru seria I din 2026, punând la dispoziție 6.763 de posturi de soldați și gradați profesioniști în unități militare din întreaga țară. Candidații interesați pot depune dosarele direct la unitățile unde există locuri vacante.

Potrivit MApN, soldații și gradații profesioniști beneficiază de o soldă netă de funcție cuprinsă între 3.523 și 4.689 de lei, la care se pot adăuga alte drepturi salariale și beneficii specifice sistemului militar, relatează stirileprotv.ro.

Lista completă a unităților care fac recrutări, precum și informațiile despre procesul de selecție și înscriere pot fi obținute prin intermediul birourilor teritoriale de informare-recrutare. Datele de contact sunt disponibile pe platformele oficiale ale Ministerului Apărării.

Cine poate aplica pentru posturile din Armata Română

Pentru a participa la recrutare, candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții generale stabilite de Ministerul Apărării Naționale.

Printre cele mai importante criterii se numără:

  • să aibă cetățenie română și domiciliul în România de cel puțin șase luni;
  • să nu fi fost condamnați pentru infracțiuni incompatibile cu exercitarea profesiei militare;
  • să nu facă parte din organizații politice sau structuri incompatibile cu statutul militar;
  • să fie declarați „Apt” la evaluările psihologice și fizice;
  • să fie declarați „Apt” la examinarea medicală efectuată în cadrul structurilor MApN;
  • să își exprime acordul pentru prelucrarea datelor personale, conform legislației în vigoare.

Cum se desfășoară recrutarea pentru soldați și gradați profesioniști

Înscrierea și întocmirea dosarului se realizează direct la unitățile militare unde sunt disponibile posturile. Fiecare specializare poate avea criterii suplimentare de eligibilitate, motiv pentru care candidații sunt sfătuiți să consulte informațiile oficiale înainte de depunerea documentelor.

Programul de recrutare pentru soldați și gradați profesioniști reprezintă una dintre cele mai ample campanii de angajare derulate de Armata Română în 2026, cu aproape 6.800 de locuri disponibile la nivel național.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

ULTIMA ORĂ: Ciprian Ciucu, aliatul principal al lui Ilie Bolojan, chemat la DNA

Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a fost chemat astăzi la DNA, arată surse judiciare. De asemenea, sunt percheziții la Primăria Sectorului 6, Ciprian Ciucu fiind anchetat de către procurorii DNA sub suspiciunea că a luat mită pentru a emite certificate de urbanism și autorizație de construire.

Conform surselor judiciare, dosarul în care este implicat Ciprian Ciucu este în lucru la DNA încă de anul trecut, dar acum s-a ajuns în faza perchezițiilor.

Surse politice afirmă că edilul ar fi aşteptat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie după ora 15.

Aceleaşi surse afirmă că citarea lui Ciprian Ciucu la DNA ar avea legătură cu avize emise de Primăria Sectorului 6. Ar fi vorba despre certificate de urbanism și autorizații de construire.

De asemenea, el ar fi fost chemat în faţa procurorilor anticorupţie în calitate de martor.

Ciucu, care este şi prim-vicepreşedinte al PNL, susţinător al lui Ilie Bolojan, a fost primar al sectorului 6, ales pentru un al doilea mandat, după care a fost ales primar general.

Ciprian Ciucu este cel mai important susținător al lui Ilie Bolojan, iar chemarea lui la DNA vine într-un context politic extrem de complicat, cu negocieri grele pentru formarea guvernului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Lucrari la rețeaua de transport apă potabilă în zona Calea Poplăcii – Stația de tratare apa potabilă Dumbrava

0

Apă Canal Sibiu SA anunță că luni,  22.06.2026, intre orele 08.00 – 16.00, vor fi executate lucrari de cuplare pentru conducta de transport Fonta 600/PEHD 400 in zona cuprinsa intre Calea Poplacii si Statia de Tratare Apa Potabila Dumbrava, in proximitatea DJ Sibiu – Poplaca.

Lucrarile sunt executate de firma DE Construct  si de catre Apa Canal Sibiu SA , in cadrul Proiectului POIM.

Pe durata desfasurarii lucrarii, pot apărea scaderi importante ale presiunii, in zona alimentata de conducta in cauza, pe urmatoarele strazi : Calea Poplacii, intre Preot Bacca si Piata Sadu – zona de case, str. Preot Bacca, str. Islazului, str. Colinei, str. Brazilor, str. Prejbei , str. Timotei Cipariu, str. Badea Cartan , str. Aciliu, cartier de blocuri Tilisca.

In cazul blocurilor existente in zonele mentionate – Tilisca , Colinei, Islazului, scaderile de presiune pot duce pana la intreruperea totala a alimentarii cu apa pentru etajele superioare.

Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziție apă de utilizare menajeră, prin intermediul unor autospeciale ce vor putea fi solicitate prin Call Center Apa Canal.

Relații suplimentare pot fi obținute la Call Center Apa Canal Sibiu – tel.0269/962  si tel.0269.222777.

La reluarea furnizarii apei sunt posibile modificari ale turbiditatii acesteia.

Va multumim pentru intelegere si ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

Senatul înăsprește pedepsele pentru infracțiuni sexuale asupra minorilor și schimbă legislația privind materialele de abuz

0

Senatul României a adoptat joi, 18 iunie 2026, un proiect de lege important care modifică substanțial Codul Penal în ceea ce privește infracțiunile sexuale comise împotriva minorilor. Inițiativa a fost votată cu 78 de voturi „pentru”, 31 „împotrivă” și 5 abțineri și urmează să fie dezbătută în Camera Deputaților, for decizional.

Pedepse mai mari pentru infracțiuni grave

Noile prevederi legislative aduc înăsprirea sancțiunilor pentru mai multe fapte legate de exploatarea sexuală a minorilor, în special în mediul online.

Una dintre schimbările majore vizează creșterea pedepselor pentru accesarea materialelor care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor. Dacă anterior pedeapsa era între 1 și 3 ani de închisoare, noua formă adoptată de Senat prevede între 1 și 5 ani.

De asemenea, participarea la spectacole în care sunt implicați minori exploatați sexual va fi sancționată cu închisoare de la 2 la 7 ani, față de maximum 5 ani în prezent.

Pedepse de până la 12 ani pentru exploatare

Cele mai dure sancțiuni sunt prevăzute pentru persoanele care recrutează, constrâng sau exploatează minori pentru realizarea de materiale ce conțin abuzuri sexuale. În aceste cazuri, pedeapsa poate ajunge până la 12 ani de închisoare.

Schimbare de terminologie în Codul Penal

Proiectul introduce și o modificare importantă de limbaj juridic: termenul „pornografie infantilă” este înlocuit cu sintagma „materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor”.

Inițiatorii susțin că noua formulare reflectă mai corect gravitatea faptelor, subliniind că nu este vorba despre conținut pornografic obișnuit, ci despre documentarea unor acte de abuz și exploatare asupra copiilor.

Excepție pentru adolescenți apropiați ca vârstă

Legea prevede și o excepție menită să evite situațiile în care adolescenți apropiați ca vârstă ar putea fi sancționați penal. Astfel, faptele în care diferența de vârstă este de maximum trei ani nu vor constitui infracțiune, cu condiția ca materialele să nu fie distribuite sau puse la dispoziția altor persoane.

Legislația trebuie să protejeze copiii

Inițiatorii proiectului argumentează că modificările sunt necesare în contextul creșterii numărului de infracțiuni online care implică minori. Datele internaționale indică o creștere semnificativă a sesizărilor privind astfel de materiale pe platformele digitale.

Senatoarea Diana Tușa, una dintre inițiatoarele proiectului, a declarat că legislația trebuie să ofere instrumente mai eficiente pentru protecția copiilor și să răspundă realităților tehnologice actuale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Recrutare la Aeroportul Internațional Sibiu

Aeroportul Internaţional Sibiu R.A. organizează concurs  în data de 30.06.2026, ora 10:00, în vederea ocupării unui post (1) vacant de șef departament în cadrul Departamentului Juridic-Administrativ  (contract de muncă pe durată nedeterminată).

ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI PRINCIPALE ALE POSTULUI:

1. Organizează, coordonează, planifică, verifică și controlează activitățile Departamentului Juridic Administrativ în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite de către conducerea A.I.S 

2. Analizează eficient problemele, identifică instrumente sau resurse pentru rezolvarea lor;

3. Participă la elaborarea hotărârilor, regulamentelor, deciziilor, instrucţiunilor cu caracter de reglementări elaborate în cadrul Regiei, cu incidenţă în domeniile gestionate;  

4. Monitorizează şi evaluează periodic activitatea şi rezultatele personalului din subordine din punct de vedere cantitativ şi calitativ pe baza analizelor şi rapoartelor de activitate şi rezultatelor primite/întocmite şi stabileşte planuri de măsuri împreună cu aceştia în vederea atingerii obiectivelor;

5. Coordonează elaborarea Regulamentului Intern, Regulamentului de Organizare si Functionare si Codul Etic, urmarește ca fiecare angajat să ia la cunostință întocmai conținutul acestor documente;

6. Coordonează activitatea de reprezentare a intereselor A.I.S. în faţa instanţelor judecătoreşti de orice nivel, în cauzele de orice natură, în faţa instituţiilor de orice natură, precum şi faţă de orice persoană fizică sau juridică, română sau străină;

7. Coordonează activitatea de redactare a actelor necesare dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată şi cererile prin care se exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti nefavorabile, precum şi orice alte acte necesare reprezentării intereselor A.I.S.;

8. Coordonează activitatea de avizare pentru conformitate/legalitate a  actelor emise de A.I.S;

9. Coordonează activitatea de avizare pentru conformitate/legalitate contracte, protocoale, redactează proiecte de contracte, protocoale şi participă la negocierea clauzelor legale contractuale în care A.I.S. este parte, la solicitarea structurii organizatorice de specialitate iniţiatoare.

CERINȚE DE OCUPARE A POSTULUI:

Studii și experiență profesională:

  • – studii superioare absolvite cu diplomă de licență, în specialitatea științe juridice;
  • – vechime în profesie juridică de minim 5 ani;
  • – vechime de minim 2 ani pe o funcție de conducere (middle/top management);
  • – abilități de documentare, capacitate de analiză, sinteză și exprimare;
  • – adaptabilitate, perseverență, bune abilități de comunicare;
  • – disponibilitate pentru deplasări;
  • – nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea nici unei infracțiuni.

Constituie avantaj:

  • Cursuri de specialitate în domeniul resurselor umane, absolvite sau în curs de derulare.
  • Cursuri de specialitate în domeniul financiar, absolvite sau în curs de derulare.
  • Cunoştinţe operare calculator(Microsoft Office: Word, Excel, PowerPoint)
  • Cunoştinţe limba engleză ( scris, citit, vorbit) – nivel mediu.

ETAPE DE SELECȚIE ȘI PROBE AFERENTE ACESTORA:

1. evaluare compatibilității cu postul prin interviu; 

2. evaluarea cunoștințelor de specialitate prin test scris care are la bază bibliografia publicată în prezentul anunț.

CONȚINUTUL DOSARULUI DE CANDIDATURĂ:

1. cerere de înscriere;

2. CV în format Europass semnat pe toate paginile;

3. copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice;

4. carnet de muncă – în copie sau adeverință care să ateste vechimea în muncă;

5. copia actului de identitate;

6. adeverință medicală;

7. cazier judiciar;

8. alte documente relevante pentru desfășurarea concursului.

Documentele justificative trebuie să fie semnate de către candidat privind conformitatea cu originalul.

Bibliografie:

1. Codul aerian din 2020 (Legea nr. 21/2020);

2. Legea nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

3. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

4. Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

5. Ordonanţă de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

6. Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare;

7. Hotărârea Guvernului nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare;

8. Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare;

9. Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare.

Dosarele se depun la sediul Aeroportului Internațional Sibiu R.A., din şos. Alba Iulia nr. 73, până la data de 29.06.2026 ora 15:00.

Modalitatea de desfășurare a probelor de selecție: la sediu Aeroportului Internațional Sibiu R.A. Mai multe informații privind procesul de recrutare pot fi găsite pe site-ul Regiei și ne puteți contacta, prin e-mail, pe adresa [email protected] sau [email protected]

ULTIMA ORĂ – Criză politică la București: Adrian Veștea amână depunerea listei de miniștri. PSD decide duminică intrarea la guvernare

Premierul desemnat Adrian Veștea a amânat depunerea în Parlament a listei miniștrilor și a programului de guvernare, în contextul în care negocierile politice pentru formarea noului Executiv continuă. Decizia vine pe fondul lipsei unui acord final privind susținerea parlamentară a viitorului Cabinet.

Potrivit surselor politice, PSD urmează să decidă duminică dacă va intra sau nu în guvernarea condusă de Adrian Veștea, în urma consultărilor interne și a analizei programului de guvernare, relatează Mediafax.

Între timp, scena politică rămâne tensionată. Lideri ai partidelor parlamentare au opinii divergente privind varianta unui guvern minoritar, iar negocierile pentru o majoritate stabilă sunt încă în desfășurare.

Grindeanu critică ideea unui guvern minoritar

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat ideea unui executiv minoritar, susținând că acesta nu ar avea suficiente voturi pentru a trece de Parlament fără sprijin din zona „suveranistă”.

„Cu ce voturi trece?”, a declarat liderul social-democrat, subliniind fragmentarea actuală a scenei politice și dificultatea construirii unei majorități solide.

Bolojan respinge ideea negocierilor pentru guvern technocrat

În paralel, premierul interimar Ilie Bolojan a respins acuzațiile privind existența unor negocieri pentru un guvern tehnocrat, afirmând că nu a existat niciun acord, nici măcar de principiu, în această direcție.

De asemenea, președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, a discutat cu Ilie Bolojan despre situația politică din România, transmițând sprijin pentru continuarea reformelor și stabilitatea guvernamentală.

PNL pregătește Congres extraordinar

Pe fondul acestor evoluții, Partidul Național Liberal pregătește un congres extraordinar, în timp ce dezbaterile privind structura viitorului guvern și programul de guvernare continuă între principalele formațiuni parlamentare.

Adrian Veștea anunțase inițial că lista miniștrilor și programul de guvernare urmau să fie depuse joi în Parlament, însă procesul a fost amânat din cauza negocierilor politice aflate în desfășurare.

Situația politică rămâne incertă, iar decizia PSD de duminică este considerată esențială pentru conturarea viitoarei majorități guvernamentale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

ULTIMA ORĂ: Sibiancă accidentată GRAV de un autoturism

Un accident rutier soldat cu rănirea unei femei de 83 de ani s-a produs joi în municipiul Sibiu, la intersecția străzii Rahovei cu bulevardul Mihai Viteazul.

Potrivit informațiilor transmise de polițiștii rutieri, un tânăr de 22 de ani din Sibiu, aflat la volanul unui autoturism care circula pe strada Rahovei, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei femei aflate în zona unei treceri pentru pietoni și a acroșat-o.

În urma impactului, femeia, în vârstă de 83 de ani, a suferit mai multe vătămări corporale.

La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, cu medic.

Cadrele medicale au acordat primul ajutor victimei, care prezenta un traumatism cranian, un traumatism la nivelul claviculei și un traumatism de bazin.

După stabilizare, aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Ponta: AUR deține voturile-cheie pentru calendarul învestirii Guvernului Veștea în Parlament

0

Fostul premier Victor Ponta afirmă că învestirea Guvernului Veștea și, mai exact, aprobarea calendarului parlamentar, depind de sprijinul reprezentanților AUR din Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.

Într-o postare publicată pe Facebook, Ponta susține că formațiunea condusă de George Simion ar deține voturile care pot înclina balanța în favoarea sau împotriva demarării procedurilor de învestire.

AUR, factor decisiv în Birourile Permanente Reunite

După depunerea listei de miniștri și a programului de guvernare de către premierul desemnat, Birourile Permanente Reunite sunt responsabile de stabilirea calendarului dezbaterilor parlamentare.

Victor Ponta a explicat că actualul raport de forțe ar avantaja opoziția față de Executiv: „Guvernul Veștea nu are cum să ajungă măcar la vot în Parlament fără sprijinul AUR!”, a scris acesta.

Potrivit fostului premier, din cei 26 de membri ai Birourilor Permanente Reunite, 10 ar susține Guvernul, 12 s-ar opune, iar cei 4 reprezentanți AUR ar fi cei care pot decide direcția finală.

Critici și apeluri către negocierile politice

Ponta a criticat discursurile publice potrivit cărora procedura de învestire ar putea avansa fără implicarea AUR, sugerând că situația politică necesită negocieri directe.

Acesta a transmis un mesaj tranșant către actorii politici implicați în formarea majorității: „Lăsați analizele de la televizor și vorbiți direct cu George Simion. Altfel, doar îi mințiți pe oameni!”, a afirmat Victor Ponta.

Componența Birourilor Permanente Reunite (potrivit declarațiilor lui Victor Ponta)

Susținători ai Guvernului (10 membri):

  • PSD: Grindeanu, Intotero, Mihalcea, Lungu, Simona Bucura, Mazilu, Stănescu, Fedeorovici, Dunca
  • PACE: Peia
  • AUR (4 membri): Șerban, Velcescu, Plăeșu, Stelea Niculina

Tabăra „Bolojan” (12 membri):

-PNL: Abrudean, Coțet, Blaga, Cozma, Moș

-USR: Drulă, Ghinea, Murariu, Mircescu

-UDMR: Balint, Novak

– Minorități: Ganz

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Tu hrănești veverițele din Sub Arini? Indicațiile biologului Ioan Tăușan despre hrana adecvată

0

O plimbare prin parcul Sub Arini din Sibiu îți oferă tot timpul relaxare și liniște. Ba chiar, de multe ori, plimbarea vine la pachet cu o imagine aproape idilică: copii, părinți sau bunici care se opresc să hrănească veverițele. Cât de mult rău poate face un biscuit, o mână de pufuleți sau o alună prăjită unei veverițe? Răspunsul scurt: foarte mult. Zilele trecute am primit pe adresa redacției un mesaj din partea unui cititor care ne-a atras atenția asupra acestui fenomen: veverițe hrănite cu fornetti, alune sărate sau chiar boabe de cafea.

Pentru a înțelege exact impactul pe care îl avem asupra faunei din Sub Arini, am stat de vorbă cu un specialist. Ioan Tăușan este biolog și ne-a răspuns curiozităților despre hrănirea adecvată a animalelor din Sub Arini, dar și despre cum au fost afectate de distracția de la Focus.

Cum și cu ce să hrănim animalele din Suba?

Cum pot fi afectate de hrana neadecvată veverițele? Care sunt recomandările, dacă vrem să le hrănim, cu ce să o facem?

Hrănirea animalelor sălbatice cu alimente care nu apar în meniul tipic al acestora, duce la o serie de probleme fiziologice cum ar fi suprasolicitarea rinichilor și poate duce la deshidratare sau chiar obezitate, iar dependența de hrană provenită de la oameni reduce comportamentul natural de căutare și stocare a hranei (scatter-hoarding), cu efecte pe termen lung asupra condiției fizice și asupra dinamicii populaționale locale precum concentrarea în jurul punctelor de hrănire, și a riscului de transmitere a paraziților sau bolilor.  

Dacă totuși dorim interacțiunea cu aceste viețuitoare de altfel, foarte simpatice, recomandările care țin de hrană cuprind nuci și alune nesărate, neprăjite, ideal în coajă (nuci, alune de pădure, castane comestibile, semințe de floarea-soarelui nesărate), porumb uscat, fructe proaspete în cantități mici (măr, pară), fără sâmburi. De asemenea, e de preferat ca hrana să fie lăsată într-un punct fix, departe de cărări intens circulate, în cantități mici și nu zilnic, pentru a nu crea dependență totală de om și a nu modifica brusc densitatea locală de indivizi într-o zonă mică.

Ioan Tăușan

Zgomotul și luminile: Un factor major de stres pentru fauna din parc

Ioan Tăușan
Biolog Ioan Tăușan, arhiva personală

Cum au fost, în general, animalele din Sub Arini afectate de Focus?

„La festivaluri și evenimente muzicale, zgomotul intens și prelungit poate induce stres fiziologic și deplasare temporară a indivizilor mai sensibili spre zonele periferice ale parcului sau spre habitate adiacente (ex. Pădurea Dumbrava Sibiului). In plus, lumina artificială suplimentară perturbă ritmurile circadiene ale speciilor nocturne sau crepusculare (ex. arici, lilieci). La toate acestea se adaugă traficul pietonal masiv și călcarea vegetației din stratul ierbos/subarboret care afectează direct fauna de litieră în special nevertebratele, cu efecte indirecte asupra speciilor care se hrănesc cu ele. Dacă rămân deșeuri alimentare în urma unui eveniment, acestea pot atrage temporar unele specii oportuniste (ex. rozătoare) în detrimentul altora mai sensibile la prezența umană.

Cele mai multe studii vizează păsările, dar sunt și studii asupra mamiferelor mici (ex. aricii). De menționat este că în cazul veverițelor nu sunt date suficiente pentru a putea formula o concluzie. Efectele negative sunt de așteptat, însă pentru a putea dovedi magnitudinea acestor efecte, ar trebui realizat un studiu cu înregistrarea unor parametrii înainte de concert, in timpul concertului si după încheierea sa. Astfel, s-ar putea trage concluzii valide și pertinente, deoarece fiecare specie răspunde diferit în funcție de stresori.” a declarat Ioan Tăușan pentru Sibiu100.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

 Bărbat din Ilfov, plasat sub control judiciar după ce ar fi obținut credite pe numele unei femei din Sibiu

0

Un bărbat din județul Ilfov a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat că ar fi obținut credite bancare pe numele unei femei care lucrează în Sibiu.

Decizia a fost luată de Tribunalul Sibiu în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.

A folosit datele femeii și a luat credite de 13000 de lei

Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi accesat în mod fraudulos credite în valoare totală de aproximativ 13.000 de lei, folosind datele personale ale femeii fără consimțământul acesteia. Victima, în vârstă de 49 de ani și domiciliată în județul Brașov, ar fi fost indusă în eroare, iar informațiile sale ar fi fost utilizate pentru mai multe operațiuni financiare neautorizate.

„În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit că, la data de 26.03.2025, bărbatul în vârstă de 38 de ani ar fi indus în eroare o femeie, precum și mai multe instituții financiare nebancare, obținând în mod ilegal credite în numele acesteia și folosind fără drept datele sale personale”, a precizat Poliția Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI