Acasă Blog Pagina 279

Până la 300 de bicicliști sunt așteptați la Criteriul Primăverii

Duminică, 7 iunie 2026, municipiul Sibiu va găzdui o nouă ediție a competiției de ciclism Criteriul Primăverii, un eveniment sportiv de masă organizat de ACS Aria pentru Sport. Evenimentul este finanțat prin agenda sportivă a Primăriei Municipiului Sibiu și se înscrie în seria de inițiative menite să promoveze mișcarea în aer liber și un stil de viață activ în rândul comunității sibiene.

Te poți înscrie aici

Aproximativ 300 de cicliști amatori și profesioniști sunt așteptați la start, înscrierile fiind deschise până vineri, 5 iunie inclusiv, atât pe pagina oficială a evenimentului https://ariasibiu.ro/criteriul-primaverii/ , cât și direct la startul competiției. Evenimentul este adresat sportivilor cu vârsta de minimum 14 ani și va include categorii de concurs pentru toate segmentele de vârstă – adolescenți, tineri și adulți, în cadrul unei competiții care îmbină provocarea fizică cu frumusețea peisajului specific Sibiului.

Startul festiv va avea loc în zona Inspectoratului Județean de Jandarmi, pe Calea Poplăcii, traseul competiției desfășurându-se pe un segment spectaculos din județul Sibiu: Startul oficial este pe DJ 106R km 8+460 – DJ 106 R –Poplaca – DJ 106 D – Rășinari – DJ 106A – Cisnădioara – DJ 106A – Sibiu – Muzeul ASTRA (Sosire).

Pentru siguranța concurenților și buna desfășurare a competiției, circulația rutieră va fi închisă duminică, 1 iunie, între orele 09:00 și 10:00, pe întreg traseul menționat: DJ 106R km 8+460 – DJ 106 R –Poplaca – DJ 106 D – Rășinari – DJ 106A – Cisnădioara – DJ 106A – Sibiu – Muzeul ASTRA (Sosire). NU VA AVEA RUTE ALTERNATIVE. În cazul în care cicliștii vor finaliza traseul înainte de ora estimată, circulația va fi reluată anticipat. Autoritățile locale și echipele de organizare vor fi prezente pe tot parcursul evenimentului, asigurând măsuri de siguranță, direcționare și prim ajutor în caz de necesitate.

Sponsorii sunt cei care fac posibilă acțiunea

Criteriul Primăverii nu ar fi posibil fără implicarea generoasă a partenerilor și sponsorilor care susțin sportul sibian și inițiativele care încurajează stilul de viață activ. Printre aceștia se numără: Primăria Municipiului Sibiu, Aria Sibiu, Ambient, Ferroli, Henkel, Ceresit, Purmo, Temad, Isover   Saint- Gobain, Rigips Saint- Gobain, Hagleitner, Green Hill, Caparol, Marquardt, PowerBar, precum și partenerii media www.Sibiu100.ro și Zile și Nopți.

ACS Aria pentru Sport își propune prin acest eveniment să încurajeze implicarea activă în competiții accesibile, dedicate atât sportivilor de performanță, cât și celor care practică ciclismul din pasiune.

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

BERD investește 44 de milioane de euro în primul proiect major de stocare a energiei în baterii din România

România marchează un nou pas în tranziția energetică, după ce Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat finanțarea unuia dintre primele proiecte independente de stocare a energiei prin baterii la scară largă din țară. Instituția va acorda până la 44 de milioane de euro pentru dezvoltarea, construcția și operarea unui sistem de stocare a energiei de 127 MW / 254 MWh în Scornicești, județul Olt.

Proiectul este dezvoltat de R.Power SA și Eiffel Investment Group, prin fondul Eiffel Transition Infrastructure SLP, și este considerat un proiect strategic pentru modernizarea infrastructurii energetice a României, relatează Mediafax.

BERD susține dezvoltarea stocării energiei în România

Din pachetul total de finanțare, 29 de milioane de euro vor beneficia de o garanție InvestEU pentru prima pierdere, mecanism care reduce riscurile asociate activităților comerciale și stimulează investițiile în infrastructură verde și tehnologii energetice inovatoare.

Noul sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) va funcționa pe piața serviciilor auxiliare și de echilibrare din România, aflată în plină dezvoltare. Veniturile proiectului vor fi generate în principal printr-un acord de optimizare încheiat cu traderul regional de energie GEN-I.

Proiectul de la Scornicești va crește flexibilitatea rețelei electrice

Pe măsură ce România accelerează investițiile în energie regenerabilă și urmărește atingerea unei ponderi de 38,3% a energiei verzi în consumul final până în 2030, capacitățile de stocare devin esențiale pentru echilibrarea sistemului energetic.

Instalația de la Scornicești va stoca energia electrică produsă în perioadele de surplus și o va livra în rețea atunci când cererea este ridicată. Astfel, proiectul va contribui la reducerea restricțiilor aplicate producătorilor de energie regenerabilă, la creșterea stabilității rețelei și la îmbunătățirea securității energetice a României.

Totodată, fiind unul dintre primele proiecte BESS independente de mari dimensiuni din țară, investiția are potențialul de a demonstra viabilitatea tehnică și comercială a stocării energiei și de a atrage noi investiții în acest sector.

Componentă educațională pentru viitorii specialiști din energie

Pe lângă beneficiile pentru sistemul energetic, proiectul include și activități de informare desfășurate în parteneriat cu instituții de învățământ locale. Inițiativa urmărește să încurajeze femeile și tinerii să urmeze cariere în domeniul energiei, contribuind la creșterea diversității și la formarea viitoarei generații de specialiști.

BERD a investit peste 12,5 miliarde de euro în România

Finanțarea va fi acordată unei companii de proiect înregistrate în România. R.Power, companie cu sediul central la Varșovia, deține unul dintre cele mai mari portofolii europene de proiecte de energie regenerabilă, sisteme de stocare în baterii și soluții energetice hibride.

Noua tranzacție consolidează prezența BERD pe piața locală. Până în prezent, banca a investit peste 12,5 miliarde de euro în România, prin finanțarea a 591 de proiecte din diverse sectoare economice.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click 

România, pe primul loc în UE la abandon școlar, în 2025. Eurostat: rata ajunge la 15,5%, cea mai mare din Uniunea Europeană

Rata abandonului școlar timpuriu în Uniunea Europeană a scăzut la 9,1% în 2025, apropiindu-se de obiectivul stabilit pentru anul 2030, de 9%, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. Cu toate acestea, diferențele dintre statele membre rămân semnificative, iar România continuă să ocupe primul loc în clasamentul european al abandonului școlar.

Conform Eurostat, 9,1% dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani din Uniunea Europeană au părăsit timpuriu sistemul de educație și formare profesională în 2025. Procentul reprezintă o îmbunătățire față de anul 2015, când media europeană era de 11%.

România are cea mai mare rată de abandon școlar din UE

Datele arată că România înregistrează cea mai ridicată rată a abandonului școlar din Uniunea Europeană, de 15,5%. La polul opus se află Croația, cu doar 2,1%, urmată de Grecia, Irlanda și Polonia, state care au raportat procente de 4% sau mai mici.

După România, cele mai mari rate ale abandonului școlar au fost înregistrate în Germania (13,1%) și Spania (12,8%).

Eurostat subliniază că 17 state membre au atins deja ținta europeană pentru 2030, respectiv o rată a părăsirii timpurii a școlii sub pragul de 9%.

Evoluția abandonului școlar în ultimul deceniu

La nivel european, rata abandonului școlar a scăzut cu 1,9 puncte procentuale în ultimii zece ani. Cele mai importante progrese au fost înregistrate de Malta (-7,7 puncte procentuale), Portugalia (-7,4 puncte procentuale) și Spania (-7,2 puncte procentuale).

În schimb, șapte state membre au raportat creșteri ale fenomenului, printre care Cipru, Germania și Austria.

Băieții abandonează școala mai des decât fetele

Datele Eurostat evidențiază și diferențe semnificative între sexe. În 2025, rata abandonului școlar în rândul băieților a fost de 10,6%, comparativ cu 7,5% în cazul fetelor, ceea ce înseamnă un ecart de 3,1 puncte procentuale.

Excepțiile sunt România și Bulgaria, unde fenomenul afectează într-o măsură mai mare sau comparabilă și populația feminină. Cele mai mari diferențe între bărbați și femei au fost raportate în Spania, Letonia, Malta și Slovenia.

Impactul asupra pieței muncii

Tinerii care părăsesc timpuriu sistemul educațional întâmpină dificultăți mai mari în găsirea unui loc de muncă. În 2025, doar 46,2% dintre aceștia erau angajați.

În același timp, 30,8% nu aveau un loc de muncă, dar își căutau activ unul, iar 23,1% nu lucrau și nici nu intenționau să intre pe piața muncii.

Raportat la întreaga populație cu vârste între 18 și 24 de ani din Uniunea Europeană, aceste categorii reprezintă 4,2% persoane ocupate, 2,8% șomeri activi și 2,1% persoane inactive.

Diferențe între mediul urban și rural

Abandonul școlar este mai redus în marile orașe, unde rata a coborât la 8%, sub obiectivul european stabilit pentru 2030.

În orașele mici și în zonele suburbane, procentul ajunge la 10,1%, în timp ce în mediul rural rata abandonului școlar este de 9,6%, ceea ce confirmă persistența disparităților teritoriale în accesul la educație.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click 

Sibienii sunt invitați să își testeze gratuit plămânii. Campanie de prevenție organizată în Piața Mare

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează vineri, 5 iunie, o amplă acțiune de informare, prevenire și evaluare a sănătății respiratorii, în cadrul campaniei antifumat „Respiră Liber”.

Evenimentul se va desfășura în Piața Mare din Sibiu, între orele 10:30 și 12:30, și se adresează tuturor sibienilor interesați de sănătatea plămânilor lor.

Campania „Respiră Liber” are ca obiectiv principal combaterea fumatului și promovarea unui stil de viață sănătos.

Prin această inițiativă, specialiștii își propun să informeze populația cu privire la efectele nocive ale consumului de tutun și să încurajeze renunțarea la unul dintre cele mai periculoase obiceiuri pentru sănătate.

Unul dintre punctele centrale ale acțiunii îl reprezintă testările spirometrice gratuite, prin care participanții își vor putea evalua funcția pulmonară. Aceste investigații sunt importante pentru depistarea timpurie a unor eventuale afecțiuni respiratorii și pentru monitorizarea sănătății plămânilor, în special în cazul fumătorilor și foștilor fumători.

Medicii atrag atenția că fumatul rămâne unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru apariția bolilor pulmonare cronice, a cancerului pulmonar și a afecțiunilor cardiovasculare.

Tocmai de aceea, campania urmărește să aducă informația medicală mai aproape de comunitate și să ofere sprijin concret persoanelor care își doresc să renunțe la fumat.

Pe parcursul evenimentului, sibienii vor avea ocazia să discute direct cu specialiști în pneumologie, să primească recomandări personalizate privind sănătatea respiratorie și să afle care sunt beneficiile renunțării la fumat, indiferent de vârstă sau de perioada în care au consumat tutun.

„Fumatul continuă să fie una dintre principalele cauze prevenibile de îmbolnăvire și deces.

Prin campania «Respiră Liber» ne dorim să transmitem un mesaj clar: sănătatea plămânilor poate fi protejată prin prevenție, iar renunțarea la fumat este cea mai importantă decizie pe care o persoană o poate lua pentru sănătatea sa.

Invităm sibienii să participe la această acțiune, să își testeze gratuit funcția pulmonară și să afle informații utile despre riscurile asociate consumului de tutun și beneficiile unui stil de viață fără fum”, a declarat Dr. Lavinia Danciu, director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Organizatorii au transmis și o precizare importantă pentru participanți. În cazul în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile, testările spirometrice nu vor mai avea loc în Piața Mare, ci se vor desfășura în același interval orar la Centrul de Informare Turistică, situat în incinta Primăriei Sibiu, cu intrare din Piața Mare.

Campania „Respiră Liber” face parte din eforturile permanente ale Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu de promovare a sănătății respiratorii și de reducere a impactului pe care fumatul îl are asupra populației.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Patru dosare penale într-o singură zi. Ce au descoperit polițiștii pe drumurile din județul Sibiu

Polițiștii sibieni au depistat, în decursul unei singure zile, mai multe persoane care au încălcat grav legislația rutieră, fiind deschise dosare penale pentru infracțiuni precum conducerea fără permis, conducerea sub influența alcoolului, utilizarea unui autoturism neînmatriculat și conducerea cu dreptul suspendat.

Primul caz a fost înregistrat în data de 3 iunie, în jurul orei 11:15, pe DN 1, la kilometrul 292+700 de metri. Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de un cetățean străin, în vârstă de 26 de ani.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că acesta nu deține permis de conducere internațional, motiv pentru care a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au oprit pe strada Sibiului un autoturism condus de un sibian în vârstă de 56 de ani.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, un nivel care atrage răspunderea penală.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.

La doar 30 de minute distanță, în localitatea Târnava, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Axente Sever au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 19 ani.

Verificările au scos la iveală faptul că vehiculul nu era înmatriculat sau înregistrat. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat pe drumurile publice.

Seria incidentelor s-a încheiat în municipiul Sibiu, în jurul orei 19:30, când polițiștii Secției nr. 1 Poliție Urbană au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Rahovei.

La volan se afla un sibian în vârstă de 40 de ani, iar verificările au arătat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. Și în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Condamnată pentru furturi repetate, prinsă pe o stradă din Sibiu și trimisă direct la închisoare

O femeie din municipiul Sibiu, condamnată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, a fost identificată și reținută de polițiștii sibieni, fiind ulterior încarcerată pentru executarea pedepsei.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, la data de 3 iunie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat-o pe femeie pe strada Podului din municipiul Sibiu.

Pe numele acesteia, în aceeași zi, Judecătoria Sibiu emisese un mandat de executare a pedepsei închisorii, după ce a fost găsită vinovată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.

Femeia, în vârstă de 31 de ani și domiciliată în municipiul Sibiu, a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani și 5 luni de închisoare cu executare.

După identificare și îndeplinirea procedurilor legale, aceasta a fost escortată și încarcerată în Penitenciarul Aiud, unde își va executa pedeapsa stabilită de instanță.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO – Performanță care onorează întregul județ: medalii naționale pentru două eleve de la „Octavian Goga”

Două eleve din Sibiu au dus numele județului pe podiumul excelenței naționale. Performanță remarcabilă la Olimpiada de Limba Latină.

Educația sibiană are din nou motive de mândrie. Două eleve de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu au obținut rezultate deosebite la faza națională a Olimpiadei de Limbi Clasice-Limba Latină, una dintre cele mai prestigioase competiții școlare dedicate culturii umaniste.

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a anunțat cu bucurie performanțele obținute de Popa Ilinca, elevă în clasa a IX-a, și Fleșeriu Andreea-Ioana, elevă în clasa a X-a, care au reprezentat județul Sibiu la competiția desfășurată în perioada 21–24 mai 2026, la Școala Profesională „DANUBIUS” din Tulcea.

În urma unei competiții care a reunit cei mai bine pregătiți elevi din România, pasionați de studiul limbilor clasice, cele două eleve sibience au reușit să obțină Mențiune și Medalia de Argint, rezultate care confirmă valoarea și seriozitatea pregătirii lor.

Performanțele obținute reprezintă nu doar o reușită personală, ci și o dovadă a nivelului ridicat al învățământului sibian.

În spatele acestor rezultate se află ore de studiu, perseverență și pasiune pentru una dintre disciplinele care stau la baza culturii și civilizației europene.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu subliniază că succesul elevelor evidențiază rolul esențial al profesorilor în promovarea limbilor clasice și a valorilor umaniste în rândul tinerilor.

Totodată, aceste rezultate demonstrează că studiul limbii latine își păstrează actualitatea și relevanța în formarea intelectuală a noilor generații.

Prin performanțele lor, Popa Ilinca și Fleșeriu Andreea-Ioana aduc prestigiu nu doar Colegiului Național „Octavian Goga”, ci întregii comunități sibiene, devenind exemple de ambiție, disciplină și excelență academică.

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu le transmite felicitări pentru munca depusă, seriozitatea și pasiunea de care au dat dovadă, mulțumind totodată profesorilor coordonatori pentru profesionalism și devotament, precum și familiilor care le-au fost permanent alături și le-au susținut parcursul educațional.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Gustul autentic local revine în companiile sibiene prin Piața agriCOOLă

Al doilea an în care piața la birou, un concept marca #ProdusînSibiu, revine aproape de angajații din companiile partenere, va începe pe 8 iunie

În 8 și 9 iunie, ”Piața agriCOOLă”, un proiect dedicat promovării micilor producători locali și a produselor de calitate, realizate sub umbrela #produsînSibiu, revine, de această dată, în curtea IFM. Evenimentul își propune să aducă mai aproape de angajații companiei bunătățile din gospodăriile locale, oferind o alternativă sănătoasă și plină de savoare la produsele industriale.

Cumpărături sustenabile direct în pauza de masă

În timpul pauzei de masă, între orele 13.00-16.00, angajații companiei sunt așteptați la standurile special amenajate cu o varietate de produse:

  • pâine
  • produse de patiserie
  • branzeturi
  • conserve
  • flori
  • legume proaspete
  • înghețată
  • produse din lavandă
  • produse de carmangerie

Toate aceste bunătăți sunt reunite sub promisiunea calității, a prospețimii și, mai ales, a gustului inconfundabil local.

Susținerea economiei locale și a consumului responsabil

„Piața agriCOOLă” nu este doar un simplu târg de câteva ore, ci un manifest pentru un stil de viață sustenabil. Achiziționarea produselor direct de la cei care le cultivă sau le prepară reprezintă cel mai direct mod de a susține economia locală și de a reduce amprenta de carbon asociată transportului de alimente pe distanțe lungi.

Așadar toți angajații companiei sunt așteptați, pe 8 și 9 iunie, între orele 13:00 și 16:00, la ifm Efector și ifm Prover pentru cumpărături direct de la producătorii locali!

Luni, 8 iunie: Evenimentul va avea loc la sediul ifm Efector.

Marți, 9 iunie: Piața se mută la sediul ifm Prover.

Vrei ca echipa ta să se bucure de produse locale, chiar la birou, în timpul pauzei de masă? Alătură-te companiilor de top din Sibiu care susțin producătorii locali și oferă angajaților o experiență de cumpărături inedită. Transformă o zi obișnuită de muncă într-o sărbătoare a gustului autentic!

ISU Sibiu recrutează viitorii salvatori: au început înscrierile pentru instituțiile militare de învățământ

ISU Sibiu recrutează tineri pentru instituțiile militare de învățământ. Au început înscrierile pentru admiterea din 2026.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a dat startul înscrierilor pentru admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea iulie-august 2026.

Tinerii interesați de o carieră în structurile de intervenție, ordine publică și siguranță națională își pot depune dosarele de înscriere în perioada 2 iunie – 17 iunie 2026.

Potrivit reprezentanților ISU Sibiu, cererea-tip de înscriere, precum și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, pot fi descărcate de pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Interne, al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sau de pe site-ul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu.

Documentele trebuie completate lizibil, semnate și transmise la adresa de e-mail admitere@isusibiu începând cu data de 2 iunie 2026 și până la 17 iunie 2026 inclusiv. Înscrierile se desfășoară și în zilele de sâmbătă și duminică.

Informațiile complete privind admiterea sunt disponibile pe site-urile oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne și ale ISU Sibiu.

Persoanele interesate pot solicita informații suplimentare la Serviciul Resurse Umane din cadrul ISU Sibiu, la numărul de telefon 0769.057.100, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 16:00.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

De la joacă, la competiție. Energie pură și emoții la Campionatul de Sărit Coarda din Sibiu

0

Zgomot de teniși lovind parchetul, aplauze, râsete și încurajări strigate din toți plămânii de pe margine. Așa arată, în câteva cuvinte, atmosfera electrizantă de la Campionatul Județean Școlar de Sărit Coarda, care se desfășoară chiar în aceste momente. Ceea ce pentru mulți pare o joacă în fața blocului sau în curtea din spate, aici a devenit o competiție de o intensitate incredibilă. 

De la joaca din curte, la prima competiție 

Pe margine, emoțiile părinților sunt cel puțin la fel de mari ca ale celor de pe parchet. Mama lui Andrei, elev de la Liceul „Constantin Noica”, structura Betania, își urmărește fiul cu inima la gură exact în secundele dinaintea intrării în concurs. Recunoaște că, deși la început totul a pornit ca o joacă în curtea casei, transformarea acestei activități într-o competiție oficială a fost o surpriză extrem de plăcută. 

„Copilul meu sărea coarda în curte la noi și, când am auzit că poate să aibă o finalitate, că poate să participe undeva cu asta, m-am bucurat. Noi l-am încurajat mereu să sară pentru că e sănătos, e la îndemână, o poate face oricând și neînsoțit”, ne-a mărturisit aceasta, în timp ce își stăpânea emoțiile dinaintea startului.

Campionatul de Sărit Coarda 1

Lecția curajului pe parchet 

Emoțiile de pe margine nu se limitează încă doar la părinți, ci se simt din plin și în rândul cadrelor didactice. Pentru Oprea Daria, profesoară de Educație Fizică și Sport la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu, competiția de astăzi are o însemnătate specială. Aflată în primul an de învățământ, este pentru prima dată când vine cu elevii la un astfel de eveniment. Și nu sunt puțini, ci 20 de copii entuziasmați, unii dintre ei fiind abia în clasa a IV-a. 

Oprea Daria

„Le-a plăcut foarte mult, au început cu joacă în orele de sport, îmi cereau mereu: „Doamna, dați-ne o coardă, vrem și noi să sărim!” Ne-am dat seama că au potențial, iar când au văzut afișul pe ușa sălii de sport, m-au întrebat dacă putem participa. Și într-un final am reușit să aducem 20 de copii de la noi care își doresc să participe” , ne-a povestit Daria Oprea. 

Printre cei 20 de elevi aduși de la Goga, se află și Maria Toma, elevă în clasa a V-a C. Cu obrajii rumeni și cu emoțiile firești ale debutului, Maria ne-a oferit cea mai sinceră și curajoasă definiție a spiritului de competiție. 

„Am emoții, nu știu dacă o să câștig, s-ar putea să pierd pentru că nu sunt foarte bună la sărit, dar sper măcar să nu prind ultimele locuri. Eu de mică știu să sar coarda, m-a învățat tatăl meu și mi-am dorit totuși să particip la un concurs, că e prima oară când particip și am vrut și eu să văd cum este.”, spune Maria, amintindu-ne tuturor că, dincolo de premii, bucuria de a fi pe parchet este cea care contează cel mai mult. 

Ucraina accelerează războiul folosind AI: 50.000 de roboți de luptă vor înlocui soldații de pe front

0

Ucraina face un pas decisiv către războiul viitorului, investind masiv în roboți militari și sisteme autonome menite să reducă pierderile umane și să compenseze deficitul de personal de pe linia frontului. Potrivit publicației italiene Il Post, autoritățile de la Kiev au comandat 50.000 de roboți de luptă și logistici pentru anul 2026, de patru ori mai mulți decât în anul precedent.

Roboții militari sunt deja utilizați în luptele din estul Ucrainei

Sistemele robotizate sunt folosite în principal pentru apărarea pozițiilor ucrainene, însă unele au participat deja la operațiuni ofensive împotriva forțelor ruse. Armata ucraineană susține că roboții au fost implicați în luptele din regiunea Kupiansk, unde au executat misiuni de recunoaștere, atac și sprijin tactic.

În anumite situații, vehiculele robotizate au fost folosite inclusiv pentru a transmite mesaje militarilor ruși și pentru a-i convinge să se predea, prin intermediul unor difuzoare integrate. Fiecare platformă este controlată de doi operatori umani: unul gestionează deplasarea, iar celălalt sistemele de armament.

Inteligența artificială identifică ținte, dar omul decide când se trage

Roboții sunt dotați cu sisteme de inteligență artificială capabile să detecteze mișcări, să identifice vehicule și combatanți inamici și să ofere recomandări tactice în timp real. Cu toate acestea, decizia finală de deschidere a focului rămâne exclusiv în responsabilitatea operatorului uman.

„Nu vrem să devină ca Terminator”, a declarat un ofițer ucrainean citat de Il Post, subliniind că actualele sisteme funcționează ca asistenți de luptă și nu ca arme complet autonome.

Frontul din Ucraina a devenit o adevărată „zonă a morții”

Potrivit militarilor ucraineni, războiul a intrat într-o etapă dominată de drone și supraveghere permanentă. Între pozițiile celor două armate există o zonă extrem de periculoasă, denumită de soldați „kill zone”, unde orice mișcare este detectată rapid și poate fi atacată în doar câteva minute.

În acest context, vehiculele clasice și tancurile devin tot mai vulnerabile, în timp ce roboții tereștri de dimensiuni reduse, electrici și greu de observat, oferă avantaje importante pe câmpul de luptă.

Roboții sunt controlați cu joystick-uri similare celor de Xbox și PlayStation

Un aspect inedit al noii generații de echipamente militare îl reprezintă sistemele de control. Producătorii ucraineni au ales joystick-uri asemănătoare celor utilizate la consolele Xbox și PlayStation, pentru a facilita adaptarea operatorilor.

Mulți dintre soldații care pilotează aceste sisteme provin din generația familiarizată cu jocurile video, ceea ce reduce timpul de instruire și crește eficiența în utilizarea tehnologiei.

Starlink, esențial pentru funcționarea roboților de luptă

Spre deosebire de dronele aeriene, roboții tereștri întâmpină dificultăți în transmiterea semnalului radio din cauza obstacolelor și reliefului. Din acest motiv, fiecare platformă este echipată cu terminale Starlink, rețeaua de internet prin satelit dezvoltată de SpaceX.

Această conexiune permite controlul vehiculelor de la distanțe de zeci de kilometri și reprezintă una dintre componentele-cheie ale programului militar ucrainean.

„Roboții nu sângerează”: strategia Kievului pentru reducerea pierderilor umane

Dincolo de avantajele tactice, programul are și o puternică componentă strategică și socială. Ucraina se confruntă cu provocări tot mai mari în recrutarea și menținerea efectivelor pe front, iar automatizarea este văzută ca o soluție pentru protejarea militarilor.

Comandantul Corpului 3 de Armată, Andrii Bilețki, a declarat că obiectivul este ca până în 2027 aproximativ o treime dintre soldații aflați în prima linie să fie înlocuiți de sisteme robotizate.

„Conceptul fundamental este simplu: roboții nu sângerează”, au explicat militarii implicați în dezvoltarea programului.

Ucraina devine laboratorul războiului viitorului

Specialiștii avertizează că este încă prea devreme pentru a evalua succesul pe termen lung al acestei strategii. Cu toate acestea, amploarea investițiilor și ritmul accelerat al dezvoltării tehnologice transformă Ucraina într-unul dintre cele mai importante laboratoare ale războiului robotizat modern.

Pe măsură ce inteligența artificială, dronele și automatizarea capătă un rol tot mai important pe câmpul de luptă, conflictul din Ucraina oferă o imagine a modului în care ar putea arăta războaiele viitorului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

VIDEO. Protest la Finanțe. Peste 50 de angajați sunt, la această oră, în fața instituției și solicită o nouă grilă de salarizare

Peste 50 de angajații ANAF Sibiu participă, în aceste momente, la un protest desfășurat în fața instituției. Acțiunea face parte din protestul care are loc la nivel național azi, 4 iunie, prin care aproximativ 18.000 de angajați din Ministerul Finanțelor și ANAF au oprit lucrul, între orele 08:00 – 16:00. 

Decizia a fost luată ca urmare a prevederilor proiectului noii legi a salarizării, prin care Guvernul intenționează să reducă salariile din sistem cu sume între 2.000 și 4.000 de lei lunar. Angajații din finanțe solicită o nouă grilă de salarizare și să le fie recunoscut un statut special, cu un venit satisfăcător.

Protestul e o premieră la ANAF, atât din punct de vedere al numărului mare de participanți, cât și prin modalitatea protestului. Aceasta în condițiile în care până acum angajații au apelat la proteste spontane, în fața clădirilor de birouri, pichetări de instituții etc.

Protestatarii vor doar să li se respecte drepturile

„Forma de protest este aceea de protest spontan. Noi am venit la lucru. Suntem în serviciu. Am înțeles că în țară sunt administrații unde nu a venit nimeni la lucru. Noi suntem mai multe sindicate. Și un sindicat a hotărât să se folosească această metodă extremă, de protest în care nu vine nimeni la lucru. Noi am zis totuși să facem un protest spontan. Colegii noștri sunt acum la minister și negociază reîncadrarea în grila de salarizare. Suntem, dacă știți, încadrați în grila de la 1 la 8 ca și coeficienți de ierarhizare. Și noi am fost prinși pe undeva de la 1,75 până la 2,35. Considerăm că merităm mai mult în grila asta de salarizare. În Sibiu, la noi, sunt două sindicate. Majoritatea angajaților sunt prinși într-o formă de sindicat. Și toată lumea protestează”, ne-a declarat Iamsec Raymond, unul din liderii protestului de la Sibiu.

„Lucrez de aproape 35 de ani în sistem și ceea ce se întâmplă acum cu noi nu mi se pare deloc normal. Lucrăm de ani buni sub presiune, suntem nu de puține ori în situația de a purta procese penale pe diferite spețe, în care oricine poate să conteste munca noastră. Gândiți-vă că un debutant nu are mai mult de 3.500 de lei ca salariu lunar. Eu fac parte din categoria care se îndreaptă spre pensie. Însă cine va mai veni după noi? Nu cerem decât să ni se respecte dreptul la muncă și un salariu decent”, ne-a declarat Ana, una dintre protestatare.

„În aceste momente se poartă la București negocierile cu Ministrul Dragoș Pâslaru. Sperăm că lucrurile se vor îndrepta și vom avea parte de o abordare corectă și din punct de vedere al salarizării”, e de părere Dragoș, un alt angajat la finanțe prezent la protest.

La Sibiu angajații au optat pentru o formă de protest spontan. Manifestarea nu afectează însă lucrul cu publicul, toate ghișeele fiind deschise.

Ce revendică angajații de la Finanțe

Între revendicările solicitate, se regăsesc:

  1. Majorarea cu 50% a coeficienților de salarizare propuși pentru personalul din Ministerul Finanțelor și instituțiile din subordine, în proiectul aflat în dezbatere publică, pentru a reflecta realitatea responsabilităților noastre
  2. Legiferarea unui statut al profesiei pentru personalul din MF si institutiile subordonate, care nu au un astfel de statut;
  3. Raportarea obligatorie și firească a valorii de referință la salariul minim brut pe economie, asigurând un mecanism transparent și automat de indexare, eliminând astfel deciziile discreționare.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI