Una dintre cele mai importante emisiuni din istoria televiziunii americane, „Late Show”, va avea ultima ediție joi seară, după 33 de ani de difuzare la CBS, potrivit publicației italiene Il Post.
Show-ul lansat de David Letterman și continuat în ultimul deceniu de Stephen Colbert a devenit un simbol al satirei politice americane, mai ales prin criticile constante la adresa fostului președinte Donald Trump, relatează Mediafax.
Stephen Colbert și David Letterman au transformat finalul emisiunii într-un protest
În una dintre ultimele ediții înainte de închiderea oficială, Stephen Colbert l-a avut invitat pe David Letterman, iar momentul s-a transformat rapid într-un protest public împotriva deciziei CBS de a opri emisiunea.
Cei doi au urcat pe acoperișul celebrului Ed Sullivan Theater din New York și au aruncat obiecte către logo-ul CBS amplasat pe trotuar, într-un gest simbolic de revoltă față de postul care a decis închiderea show-ului.
La final, Letterman a încheiat ironic cu replica: „Noapte bună și noroc, nenorociților”, o parafrază după celebrul salut al jurnalistului american Edward R. Murrow.
CBS invocă motive financiare, dar apar suspiciuni legate de Trump
CBS a anunțat încă din vara trecută că „The Late Show with Stephen Colbert” va fi oprit din motive economice, în contextul în care formatul clasic de late-night pierde audiență în fața platformelor de streaming și a conținutului online.
Totuși, explicația este contestată de numeroși comentatori media, mai ales că emisiunea lui Colbert a rămas în ultimii ani cel mai urmărit talk-show de noapte din Statele Unite.
Suspiciunile au crescut după ce compania-mamă Paramount a ajuns la un acord financiar de 16 milioane de dolari cu Donald Trump într-un litigiu legat de emisiunea „60 Minutes”.
Mai mulți analiști consideră că închiderea programului ar putea reprezenta o încercare a CBS și Paramount de a îmbunătăți relațiile cu administrația Trump, într-o perioadă în care grupul media are nevoie de aprobări federale pentru tranzacții importante.
Cum a schimbat David Letterman televiziunea americană
David Letterman a lansat formatul în anii ’80 și a redefinit complet televiziunea de noapte din SUA. Stilul său ironic, umorul absurd și interviurile neconvenționale au transformat „Late Show” într-un fenomen cultural.
De-a lungul anilor, emisiunea a găzduit nume uriașe din politică, muzică și cinema, printre care Barack Obama, Paul McCartney și Robin Williams.
Una dintre cele mai apreciate relații din istoria show-ului a fost cea dintre Letterman și actorul Bill Murray, devenit aproape un personaj permanent al programului.
Stephen Colbert a transformat „Late Show” într-o platformă anti-Trump
După preluarea emisiunii în 2015, Stephen Colbert a schimbat radical direcția show-ului. Satira politică a devenit elementul central al monologurilor și sketch-urilor, iar Donald Trump a fost principala țintă a glumelor sale.
Președintele american l-a criticat public în repetate rânduri pe Colbert, pe care l-a numit încă din 2017 „lipsit de talent”, acuzându-l că promovează un umor „vulgar”.
În același timp, Colbert a devenit una dintre cele mai influente voci media pentru publicul anti-Trump din SUA.
Ce va difuza CBS în locul „Late Show”
CBS va înlocui emisiunea cu „Comics Unleashed”, un program de stand-up comedy creat de comediantul Byron Allen.
În semn de respect pentru finalul unei epoci în televiziunea americană, Jimmy Kimmel și Jimmy Fallon au anunțat că propriile emisiuni nu vor avea ediții noi în seara ultimei transmisii „Late Show”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Volumul Am inventat Păltinișul! Scrisori, amintiri, evocări, apărut la editura Humanitas, reprezintă una dintre cele mai importante apariții editoriale recente dedicate culturii române, nu neapărat prin valoarea documentară a textelor incluse, ci mai ales prin forța lor de a reactiva, într-o epocă radical diferită, o formă de viață intelectuală ce a devenit între timp mit fondator.
Cartea adună corespondența lui Constantin Noica din ultimii ani ai vieții sale, completată și contextualizată de evocările, amintirile și reflecțiile celor care au fost, fără îndoială, unii dintre cei mai importanți continuatori și interpreți ai operei sale: Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu. Rezultatul este un volum de mare densitate spirituală, care poate fi citit simultan ca document biografic, ca jurnal intelectual indirect și ca meditație asupra destinului culturii într-un veac care-i este ostil.
Structura cărții este limpede și riguroasă, contribuind decisiv la inteligibilitatea și coerența ansamblului. Prima parte cuprinde schimbul epistolar propriu-zis cu Constantin Noica, precedat și însoțit de niște eseuri memorialistice semnate de Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, texte care nu au rolul unor simple introduceri explicative, ci funcționează ca adevărate cadre hermeneutice.
Ele refac atmosfera Păltinișului, explică relațiile dintre maestru și discipoli și oferă cititorului instrumentele necesare pentru a înțelege tensiunile, exigențele și miza acestui dialog intelectual unic. A doua parte a volumului adună o suită de amintiri, evocări și portrete, care lărgesc perspectiva, multiplică vocile și transformă Păltinișul dintr-un loc geografic într-o topografie simbolică a spiritului.
Cartea este completată de o notă asupra ediției și de un tabel biografic al filosofului, extrem de utile nu doar pentru cititorul tânăr sau mai puțin familiarizat cu opera noiciană, ci și pentru specialistul interesat de o contextualizare precisă. Aceste elemente editoriale sporesc caracterul de ediție de referință al volumului, conferindu-i rigoare academică și stabilitate documentară.
Ceea ce impresionează cu deosebire în corespondența lui Constantin Noica este tonalitatea ei deopotrivă confesivă și speculativă. Scrisorile nu sunt simple mesaje personale, ci adevărate exerciții de gândire, în care reflecția asupra propriei vieți se împletește cu meditația asupra ideii, a timpului și a condiției spiritului. Noica se află, în acești ani din urmă, într-o stare de luciditate aproape dramatică, conștient de apropierea sfârșitului, dar fidel până la capăt unei existențe trăite exclusiv sub semnul ideii.
Astfel se explică nota de suspendare și de așteptare tensionată care traversează multe dintre aceste texte: „Eu împletesc tema [amânarea – n.n., D.D.] cu fenomenologia vânătorii (de idei), la care mă gândesc acum, într-alt spațiu și alt timp cum sunt așezat, în ceasul când mă aflu în suspensia finală – la pândă totuși după o idee care m-a batjocorit tot timpul în viață”. Imaginea „vânătorii de idei”, reluată obsesiv, devine o metaforă a întregii sale existențe intelectuale, trăite sub semnul unei neîmpliniri fertile, al unei tensiuni permanente către sens.
În același registru se înscrie și reflecția asupra senectuții, pe care Noica nu o acceptă nici ca lamentație, nici ca resemnare pasivă, ci ca pe un interval de armistițiu precar, încă productiv din punct de vedere spiritual: „Încerc să fac ceva, în pacea aceasta în care mă aflu, ca și în armistițiul (temporar, firește) cu necruțătoarea bătrânețe”. Această formulare este emblematică pentru ethosul noician: chiar și în fața degradării biologice, spiritul rămâne activ, ofensiv, refuzând capitularea.
Una dintre ideile centrale care se degajă din întregul volum este aceea a vieții trăite integral în idee. Noica o afirmă explicit, cu o franchețe aproape tăioasă: „Mi-am trăit fără rest viața în idee”. Reluată și nuanțată într-o altă scrisoare („Mi-am trăit viața în idee, fără rest, spre deosebire de alții care și-o sfârșesc cu un rest și care astfel merită să fie regretați. Sunt în ceea ce am publicat”), această concepție capătă valoare de testament spiritual. Noica își asumă radical propria opțiune existențială, refuzând orice formă de regret sentimental și afirmând o etică a împlinirii exclusive prin cultură.
Din această perspectivă, Păltinișul apare nu ca un refugiu idilic sau ca o simplă retragere din lume, ci ca un experiment cultural de mare intensitate, un spațiu al exigenței maxime, în care se putea trăi, chiar și sub constrângerile unui regim ostil, o viață a spiritului autentică. Ideea de „a inventa Păltinișul” trebuie înțeleasă simbolic: este vorba despre inventarea unei forme de rezistență prin cultură, despre crearea unui microclimat intelectual în care gândirea să poată respira.
În acest context se înscrie și reflecția noiciană asupra statutului omului de cultură, formulată cu o gravitate ce depășește circumstanțele istorice imediate: „În viața spiritului nu sunt decât două împliniri: profetul și omul de cultură (în sensul plin)”. Afirmația delimitează clar câmpul valorilor în care Noica se înscrie și în care își plasează discipolii.
Omul de cultură, în accepțiunea sa, nu este un simplu producător de texte sau un funcționar al ideilor, ci o instanță de mediere între temporal și atemporal. De aici și relația tensionată dintre cultură și epocă: „Cultura și omul de cultură stau mai prost cu veacul; din când în când obțin eternitatea sau, mai bine, aeviternitatea. Nu fac nimic și nu îndreaptă nimic; dar cu gratuitatea și grația lor își deschid cerurile, sau dau cer lumii”.
Eseurile memorialistice ale lui Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu reușesc să redea cu mare finețe această dimensiune paradoxală a lui Noica: sever și generos deopotrivă, exigent până la cruzime, dar animat de o autentică pasiune andragogică. Ele nu idealizează figura maestrului, ci o prezintă în complexitatea ei, cu lumini și umbre, cu momente de inspirație și de rigoare aproape inumană. În acest sens, volumul evită capcana hagiografiei și rămâne fidel adevărului unei experiențe paideice trăite intens.
Un rol esențial în economia cărții îl joacă eseul lui Grigore Vida despre daimonismul lui Noica, care asigură acordul final al acestei propuneri de lectură. Analiza daimonului noician oferă o cheie interpretativă profundă pentru întreaga corespondență, explicând tensiunea dintre chemarea ideii și retragerea din lume, dintre solitudine și dorința de a forma conștiințe.
Importanța acestui volum pentru cultura română este considerabilă. Pentru cei familiarizați cu opera lui Noica, cartea oferă un acces privilegiat la laboratorul său interior, la modul în care gândirea se naște, se amână și se reformulează. Pentru cititorii mai tineri, Am inventat Păltinișul! poate funcționa ca o introducere esențială într-un model de viață intelectuală astăzi rar, dacă nu chiar dispărut.
Din punct de vedere cultural, volumul reface memoria unei tradiții a exigenței, a solidarității spirituale și a credinței în primatul ideii, valori care rămân decisive pentru identitatea filosofiei din țara noastră. Într-o epocă dominată de fragmentar, de efemer și de zgomot mediatic, această carte reamintește că spiritul se construiește în timp, prin răbdare, rigoare și fidelitate față de idee. Am inventat Păltinișul! nu este doar o carte despre trecut, ci și o invitație exigentă adresată prezentului și viitorului culturii române.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
La aproape doi ani de la scrutinul prezidențial anulat de Curtea Constituțională, preferințele electorale ale românilor par să fi rămas aproape neschimbate.
Un nou sondaj realizat la nivel național arată că, dacă primul tur al alegerilor din noiembrie 2024 ar avea loc din nou astăzi, configurația finalei prezidențiale ar fi aproape identică.
Marele pierzător ar fi tot Marcel Ciolacu, care ar rata din nou calificarea în turul al doilea, în timp ce Călin Georgescu și Elena Lasconi și-ar păstra pozițiile dominante.
Concluziile apar într-o cercetare sociologică realizată de Mircea Comșa împreună cu Metro Media Transilvania, pe un eșantion de 2.000 de respondenți, prin interviuri telefonice (CATI). Marja de eroare este de +/-3%.
Întrebarea care a schimbat perspectiva sondajului
Sociologii nu s-au limitat la intenția de vot clasică. Respondenții au fost întrebați atât dacă au votat în primul tur din 2024 și cu cine, cât și ce ar face dacă s-ar putea întoarce în timp pentru a-și schimba opțiunea.
Metoda a urmărit să elimine efectul de „dezirabilitate socială”, adică tendința unor persoane de a spune că au votat, chiar dacă nu au făcut-o.
„Indiferent de scenariu, Călin Georgescu rămâne pe primul loc, Elena Lasconi pe locul doi, iar calificarea în turul 2 nu se schimbă”, este concluzia sociologului.
Semnal de alarmă pentru PSD și PNL
Datele sondajului sunt interpretate de analiști ca un nou semnal de vulnerabilitate pentru partidele tradiționale. Atât PSD, cât și PNL par incapabile să recupereze terenul pierdut în fața candidaților percepuți drept anti-sistem sau reformatori.
În același timp, creșterea lui George Simion confirmă consolidarea electoratului suveranist, în timp ce bazinul electoral al lui Marcel Ciolacu pare să se erodeze.
„Patru lucruri sar imediat în ochi:
Electoratul lui GS este cel mai stabil: 94,5% dintre cei care l-au votat în T1 2024 și-ar menține votul azi — cea mai mare rată de fidelitate dintre toți candidații.
Electoratul lui NC este cel mai instabil: Doar 55,8% și-ar menține votul. Aproape jumătate ar alege altceva: 15,9% ar vota cu un alt candidat minor, 5,4% ar migra la GS, iar 17,2% nu știu sau nu răspund ce ar face azi.
Ierarhia top-2 rămâne neschimbată: Indiferent de scenariu, tot CG și EL s-ar califica în turul 2 — rezultatul electoral fundamental nu s-ar modifica”, a scris sociologul Mircea Comșa.
Sondajul sugerează că România politică rămâne polarizată și că votul din 2024 nu a reprezentat un accident electoral, ci expresia unei schimbări profunde în comportamentul alegătorilor.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
O publicație care pretindea că oferă știri locale independente a fost închisă după ce investigațiile au arătat că întregul său conținut era creat și administrat cu ajutorul inteligenței artificiale. Cazul a avut loc în Florida, SUA.
Site-ul, intitulat South Florida Standard, se prezenta drept o publicație digitală locală, însă o anchetă realizată de The Florida Trident și podcastul KCRW Question Everything a scos la iveală că „redacția” era formată exclusiv din personaje generate de AI, relatează Mediafax.
Reporteri… creați artificial
Reporterii afișați pe site aveau fotografii create artificial și biografii inventate, iar articolele publicate erau produse automat într-un ritm foarte ridicat. În urma verificărilor, investigatorii au descoperit că numeroase materiale erau plagiate sau compilate din alte surse.
Proprietarul afacerii a umplut piața de publicații generate de AI
În spatele proiectului s-ar fi aflat o companie din Philadelphia. Proprietarul firmei a recunoscut ulterior că a lansat nu doar South Florida Standard, ci și alte 17 publicații similare generate cu ajutorul inteligenței artificiale.
Potrivit acestuia, crearea unui astfel de site necesită doar un domeniu de internet ieftin și câteva instrumente AI accesibile, iar întreaga platformă poate fi pusă online în mai puțin de 20 de minute.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Hormuz, noua armă economică a Iranului. Cum poate ajunge criza din Golf direct în prețul carburanților din România.
Posibilitatea ca Iranul să introducă taxe de tranzit pentru navele care traversează Strâmtoarea Hormuz provoacă îngrijorări serioase pe piețele energetice internaționale.
Deși la prima vedere măsura pare doar o demonstrație de forță regională, specialiștii avertizează că efectele reale s-ar putea resimți direct în buzunarele consumatorilor, inclusiv în România.
Calculele arată că impactul direct al unei asemenea taxe asupra prețului carburanților nu ar fi dramatic.
Un petrolier de tip VLCC transportă aproximativ două milioane de barili de petrol, ceea ce ar însemna o creștere de aproximativ un dolar pe baril. Tradus în prețul de la pompă, impactul ar fi de doar câțiva bani pe litru.
Însă problema reală nu este costul tehnic, ci reacția piețelor.
„În energie, piețele nu reacționează doar la costuri reale, ci mai ales la percepția de risc.
În momentul în care o rută strategică precum Hormuz devine instrument geopolitic, investitorii și traderii introduc imediat prime de risc în preț”, explică Dumitru Chisăliță.
De ce este atât de importantă Strâmtoarea Hormuz
Prin Strâmtoarea Hormuz tranzitează aproximativ 20% din petrolul consumat la nivel mondial și cantități uriașe de gaze naturale lichefiate.
Specialiștii avertizează că simpla idee că Iranul ar putea controla sau restricționa accesul navelor comerciale este suficientă pentru a destabiliza piața.
„Iranul nu poate concura economic cu marile puteri prin PIB sau tehnologie, dar are un avantaj strategic enorm: geografia.
Hormuzul îi oferă o pârghie de influență disproporționată față de dimensiunea economiei sale”, spune Dumitru Chisăliță.
Primele efecte: asigurări mai scumpe și speculații pe piață
Primele de asigurare pentru navele comerciale care tranzitează zona au început deja să crească semnificativ. În unele cazuri, costurile de risc s-au majorat de câteva ori în doar câteva zile.
În paralel, traderii anticipează posibile blocaje sau restricții, ceea ce împinge cotațiile petrolului în sus chiar înainte ca livrările să fie efectiv afectate.
Estimările arată că în cazul unor tensiuni moderate, petrolul s-ar putea scumpi cu 10-15 dolari/baril, ceea ce ar însemna o creștere de aproximativ 30-70 de bani pe litru în România, iar într-un scenariu sever, cu blocaje sau incidente militare, prețul petrolului ar putea urca cu 30-50 de dolari/baril, iar carburanții s-ar putea scumpi cu până la 1-2 lei/litru.
România nu poate evita efectele
Chiar dacă România produce o parte din petrolul pe care îl consumă, piața internă este conectată direct la evoluțiile internaționale.
„România nu este izolată energetic. Prețurile carburanților se formează într-o piață europeană și globală. Orice șoc major în Orientul Mijlociu se transmite rapid și la noi, indiferent de producția internă”, avertizează Dumitru Chisăliță.
Frica poate costa mai mult decât taxa
Experții spun că adevărata problemă nu este taxa în sine, ci precedentul pe care îl creează. Dacă o strâmtoare strategică devine instrument de presiune economică, piețele globale intră într-o zonă de incertitudine permanentă.
„În economie, de multe ori nu plătești pentru ceea ce s-a întâmplat deja, ci pentru ceea ce lumea se teme că s-ar putea întâmpla”, concluzionează Dumitru Chisăliță.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
De sărbătoarea Înălțării Domnului 2026, celebrată și ca Ziua Eroilor, clopotele tuturor bisericilor din Patriarhia Română vor răsuna simultan, joi, la ora 12:00, în memoria eroilor români care și-au sacrificat viața pentru apărarea țării și a credinței.
În cadrul Sfintei Liturghii vor fi pomeniți eroii români din toate timpurile – soldați, luptători și martiri care au contribuit la independența, libertatea și unitatea națională a României.
Ziua Eroilor, sărbătoare națională și religioasă
Tradiția comemorării eroilor în ziua Înălțării Domnului a fost stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Ulterior, deciziile sinodale din 1999 și 2001 au reconfirmat această zi ca Sărbătoare Națională Bisericească.
Prin Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, Înălțarea Domnului a fost proclamată oficial Ziua Eroilor în România, relatează Mediafax.
După Sfânta Liturghie, în toate bisericile ortodoxe din țară și din diaspora vor avea loc slujbe de pomenire dedicate eroilor români căzuți pe câmpurile de luptă, în lagăre sau în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești.
Catedrala Națională, simbol al cinstirii eroilor români
Catedrala Națională din București poartă hramul „Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor”, ca simbol al recunoștinței față de cei care s-au jertfit pentru România. Al doilea hram al lăcașului de cult este dedicat Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
În anul 2018, în piciorul Sfintei Mese din altar a fost așezată lista tuturor eroilor români cunoscuți. Documentul, realizat în colaborare cu Trinitas TV, conține 1.684 de pagini cu numele militarilor și ale luptătorilor români care au murit în conflictele de-a lungul istoriei.
În octombrie 2025, pictura în mozaic a Catedralei Naționale a fost sfințită de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române.
Semnificația sărbătorii Înălțării Domnului
Creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului la 40 de zile după Paște. Potrivit cărții biblice „Faptele Apostolilor”, Iisus Hristos s-a înălțat la cer în prezența ucenicilor săi, după ce li s-a arătat timp de 40 de zile după Înviere.
Conform tradiției creștine, locul Înălțării se află pe Muntele Măslinilor, la Ierusalim, unde Capela Înălțării este considerată loc sfânt atât pentru creștini, cât și pentru musulmani.
Ziua Înălțării Domnului rămâne unul dintre cele mai importante momente de rugăciune, recunoștință și comemorare dedicate eroilor români.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că respingerea unei prime propuneri de premier de către Parlament ar putea bloca complet procesul de formare a unui nou guvern.
Acesta afirmă că există deja un precedent în politica românească şi avertizează că scenariul s-ar putea repeta şi în cazul unei eventuale nominalizări făcute de preşedintele Nicuşor Dan.
Invitat marţi seară la B1 TV, Traian Băsescu a criticat dur clasa politică şi pe cei care cred că Parlamentul ar fi obligat să voteze rapid o a doua propunere de prim-ministru după respingerea primei variante.
„Oamenii ăştia nu ţin istoria parlamentară a propriei lor ţări, habar nu au”, a declarat fostul şef al statului.
Băsescu a readus în discuţie criza politică din 2009, moment în care Guvernul Emil Boc a fost demis prin moţiune de cenzură.
Ulterior, a doua propunere, tehnocratul Lucian Croitoru de la BNR, nu a mai fost nici votată, nici respinsă timp de mai multe luni.
„Parlamentul pur şi simplu nu a pus pe ordinea de zi discuţia despre al doilea guvern. Uite aşa au stat trei luni, păi ăştia vor sta doi ani”, a afirmat Traian Băsescu.
„Nu se va întâmpla să cadă primul guvern şi al doilea să mai fie discutat. Dacă va cădea primul guvern, al doilea nu va mai fi discutat, pentru că nu ai ce-i face Parlamentului.
Nu are sancţiuni şi nu are stabilit termen constituţional în cât timp să pună în dezbatere lista guvernului şi programul”, a spus Băsescu.
Acesta a avertizat că România riscă să rămână într-o situaţie de blocaj politic sever, cu un executiv lipsit de legitimitate deplină.
„Dacă toată lumea aşteaptă să pună în aplicare propria Constituţie, ţara stă fără guvern. Stăm cu un guvern căzut, care nu mai este nici măcar legitim”, a argumentat fostul şef al statului.
În final, Traian Băsescu a lansat acuzaţii dure la adresa liderilor politici, despre care spune că „se pregătesc să saboteze România”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
36 de ani de la primele alegeri libere din 20 mai 1990: între speranță, manipulare și cel mai controversat vot din istoria recentă.
Pe 20 mai 1990, România intra oficial în epoca postcomunistă. Era primul scrutin liber după aproape jumătate de secol de dictatură și frică, primul test democratic după prăbușirea regimului Ceaușescu și primul moment în care românii puteau vota fără partid unic, fără liste impuse și fără control totalitar.
Dar ziua care trebuia să simbolizeze renașterea democrației a rămas în istorie sub un nume dur și apăsător: „Duminica Orbului”.
Cea mai importantă duminică din istoria României postdecembriste
Alegerile din 20 mai 1990 au fost primele alegeri considerate libere după scrutinul falsificat din 1946, organizat sub controlul comuniștilor și al ocupației sovietice.
La doar cinci luni după Revoluția din decembrie 1989, România era o țară sfâșiată între două lumi: o populație traumatizată după zeci de ani de comunism, o opoziție democratică abia renăscută și Frontul Salvării Naționale (FSN), gruparea care preluase puterea după căderea lui Nicolae Ceaușescu.
În fruntea FSN se afla Ion Iliescu, omul care avea să domine scena politică românească timp de peste un deceniu.
De ce i s-a spus „Duminica Orbului”
Denumirea are o dublă semnificație.
În calendarul ortodox, ziua de 20 mai 1990 coincidea cu „Duminica Orbului”, sărbătoarea biblică a vindecării orbului din naștere.
Însă expresia a fost rapid transformată într-o metaforă politică brutală. Pentru mulți intelectuali, opozanți și protestatari ai vremii, românii au votat „orbește”, influențați de propaganda FSN și de monopolul aproape total asupra televiziunii și aparatului de stat.
A fost ziua în care foștii oameni ai sistemului comunist au primit legitimitate democratică, opoziția istorică a fost zdrobită electoral, iar România a ales continuitatea, nu ruptura radicală de trecut.
Cifrele care au șocat lumea
Participarea la vot a fost uriașă și rămâne până astăzi una dintre cele mai mari din istoria electorală a României.
La urme au fost prezenți 14.826.616 de alegători, respectiv o participare de aproximativ 86%. A fost un vot uriaș, emoțional și istoric.
Victoria totală a lui Ion Iliescu
Rezultatul alegerilor prezidențiale a fost devastator pentru opoziție: Ion Iliescu a obținut 85,07%, Radu Câmpeanu-10,64%, iar Ion Rațiu-4,29%
Ion Iliescu a obținut peste 12,2 milioane de voturi,cel mai mare scor electoral din istoria postdecembristă a României.
La alegerile parlamentare, Frontul Salvării Naționale a obținut o majoritate covârșitoare, de peste 66%.
Practic, România a intrat în anii ’90 sub control aproape total al FSN.
Opoziția era slabă, izolată și fără acces la putere
Partidele istorice-Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat-reveniseră legal după decenii de interdicție comunistă.
Însă acestea aveau probleme uriașe: nu aveau structuri puternice în teritoriu, nu aveau acces egal la televiziune, nu dispuneau de resurse administrative; iar mare parte din populație îi percepea drept „necunoscuți” sau „străini de realitatea românească”.
În schimb, FSN controla Televiziunea Română, administrația, aparatul de stat și simbolic imaginea Revoluției.
România divizată și Piața Universității
Alegerile din mai 1990 nu pot fi înțelese fără contextul Pieței Universității.
În primăvara acelui an, mii de oameni protestau la București împotriva FSN și cereau eliminarea foștilor comuniști din funcțiile publice, aplicarea „Punctului 8 de la Timișoara” și democratizarea reală a statului.
Protestatarii erau numiți ironic „golani” de Ion Iliescu, termen care a devenit ulterior simbol al rezistenței civice.
La doar câteva săptămâni după alegeri avea să urmeze Mineriada din iunie 1990, unul dintre cele mai violente episoade ale tranziției românești.
Alegerile din mai 1990, momentul care a definit politica românească?
Mulți istorici și analiști consideră că 20 mai 1990 a fost ziua care a stabilit modelul politic al României postcomuniste.
Atunci s-au fixat dominația foștilor oameni ai sistemului, structurile de putere moștenite din comunism, reflexele propagandistice și ruptura profundă dintre „România oficială” și „România civică”.
Pentru unii, „Duminica Orbului” rămâne simbolul ratării unei rupturi totale de comunism. Pentru alții, a fost expresia firească a unei societăți speriate, nepregătite și vulnerabile după decenii de dictatură.
După 36 de ani și o întrebare care doare
La 36 de ani de la acel scrutin, întrebarea continuă să bântuie memoria colectivă: a fost 20 mai 1990 începutul democrației românești sau momentul în care vechiul sistem s-a reinventat sub alt nume?
Indiferent de răspuns, un lucru este incontestabil: „Duminica Orbului” rămâne una dintre cele mai decisive, controversate și simbolice zile din istoria României moderne.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Traficul rutier a fost blocat marţi seară pe DN7, în localitatea Bujoreni, judeţul Vâlcea, după un accident în care un TIR s-a răsturnat peste un autoturism aflat în afara carosabilului.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, însă circulaţia în zonă a fost paralizată.
Potrivit informaţiilor transmise de IPJ Vâlcea, un bărbat de 55 de ani, din judeţul Covasna, conducea un ansamblu auto încărcat cu băuturi energizante în momentul în care ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare.
Camionul s-a răsturnat şi a căzut peste un autoturism parcat în afara părţii carosabile.
„Din primele verificări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din judeţul Covasna, în timp ce conducea un ansamblu auto încărcat cu băuturi energizante, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se peste un autoturism parcat în afara părţii carosabile”, a transmis IPJ Vâlcea.
În urma accidentului au fost înregistrate doar pagube materiale, fără persoane rănite. Şoferul TIR-ului a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Clipe dramatice au avut loc, marți seara, în localitatea Hamba, unde o tânără însărcinată în vârstă de 21 de ani a fost grav rănită în urma unui incident violent în care a fost implicat un cal.
Potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr, incidentul s-a produs pe strada Pădurii.
Din primele verificări efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că animalul s-ar fi speriat brusc și ar fi smucit funia de care era ținut de femeie.
În câteva secunde, situația a scăpat complet de sub control. Calul a fugit în viteză, iar tânăra a fost târâtă pe o distanță de aproximativ 300 de metri.
„Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Selimbar intervin la un eveniment produs în localitatea Hamba, pe strada Pădurii, unde o tânără a fost grav rănită în urma unui incident în care a fost implicată o cabalină.
Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce era însoțit de o tânără în vârstă de 21 de ani, un cal s-ar fi speriat, ar fi smucit funia cu care era ținut de către femeie și ar fi fugit, târând-o pe tânără pe o distanță de aproximativ 300 de metri.
În urma incidentului, tânăra, care era însărcinată, a suferit vătămări corporale grave și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii evenimentului”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Ana Mureșan.
La fața locului a intervenit de urgență un echipaj SMURD cu medic. Salvatorii au găsit victima în stare de inconștiență, prezentând multiple traumatisme severe.
Medicii au intubat-o și au reușit să o stabilizeze înainte de transportul de urgență către Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu.
„Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență în localitatea Hamba pentru a acorda asistență medicală unei femei lovite de un cal.
Femeia în vârstă de 21 de ani, însărcinată, a suferit multiple traumatisme grave, fiind găsită de echipajul medical în stare de inconștiență.
A fost intubată și stabilizată la fața locului fiind transportată de urgență la UPU Sibiu”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
România și SUA pregătesc întâlnirea Nicușor Dan – Donald Trump. Energia, securitatea și investițiile sunt priorități majore.
Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, a confirmat marți că există o decizie clară între România și Statele Unite privind organizarea unei întâlniri între președintele Nicușor Dan și liderul american Donald Trump.
„Există această decizie clară între România şi Statele Unite ale Americii privind întâlnirea între cei doi preşedinţi”, a afirmat Oana Țoiu.
Șefa diplomației române a amintit și faptul că Donald Trump a transmis o scrisoare de apreciere pentru organizarea Summitului B-9 de către România și Polonia, eveniment coordonat de cei doi președinți.
Potrivit acesteia, summitul s-a desfășurat în aceeași perioadă cu vizita liderului american în China, context care a influențat agenda diplomatică americană.
„Aşa cum ştiţi, preşedintele Donald Trump a şi transmis o scrisoare de apreciere pentru organizarea de către România şi Polonia, de către cei doi preşedinţi al Summitului B-9”, a precizat ministrul.
Totodată, Oana Țoiu a subliniat că discuțiile dintre cele două state vor continua și în această săptămână, în paralel cu reuniunea miniștrilor de externe ai statelor membre NATO.
Potrivit ministrului de Externe, președintele Nicușor Dan consideră esențial ca înaintea întâlnirii să fie stabilită și finalizată lista obiectivelor concrete care vor fi negociate între cele două părți.
„Preşedintele Nicuşor Dan a clarificat că, din perspectiva lui, este foarte important să fie finalizată lista livrabilelor care să fie negociate în domenii cheie, precum energia, economia, securitatea, investiţiile comune”, a declarat Oana Țoiu.
Ministrul a explicat că în ultimele luni au existat mai multe deplasări oficiale în Statele Unite, atât din partea sa, cât și a altor membri ai Guvernului, iar unele rezultate sunt deja vizibile.
Printre proiectele considerate strategice se numără deblocarea investițiilor în energia nucleară și avansarea proiectelor de la Centrala Nucleară de la Cernavodă.
„Au fost, de-a lungul ultimelor luni de zile, mai multe vizite, atât ale mele cât şi ale altor miniştri în Statele Unite ale Americii, unde o parte dintre rezultate au fost şi comunicate publicului larg, ca investiţiile în energie nucleară să fie deblocate pentru prima dată după foarte mulţi ani, pentru avansul proiectelor de la Cernavodă”, a spus ministrul.
În același timp, România continuă negocierile privind Coridorul Vertical, proiect strategic pentru infrastructura energetică regională.
Potrivit Oanei Țoiu, unul dintre principalele avantaje ale României în aceste discuții îl reprezintă poziția sa geografică și capacitatea de tranzit.
„Avem, de asemenea, discuţii în ceea ce priveşte Coridorul Vertical. În dreptul României, atuul principal pe care îl aducem în discuţii ţine de tranzitul pe teritoriul României”, a adăugat aceasta.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Siguranța în trafic pe șoseaua Alba Iulia devine o prioritate maximă pentru autoritățile locale. Primăria Municipiului Sibiu, în efortul său constant de a optimiza semnalizarea rutieră și de a crește siguranța la trecerile de pietoni și în viitoarele sensuri giratorii semaforizate a făcut un pas important în această direcție prin lansarea unui nou proiect pilot.
Săptămâna trecută, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu, municipalitatea a montat o cameră cu sistem radar de detecție a vitezei pe șoseaua Alba Iulia, chiar în intersecția cu strada Vasile Cârlova.
De ce a fost ales acest punct ”negru” din trafic?
Noul sistem radar a fost instalat într-una dintre cele mai circulate și sensibile intersecții din Sibiu, un loc unde, din păcate, s-au înregistrat ocazional accidente din cauza vitezei excesive sau neadaptate. Rolul senzorului este de a monitoriza permanent viteza autovehiculelor, având un puternic caracter de descurajare a celor care apasă prea tare pedala de accelerație.
Conform specialiștilor în siguranță rutieră, combinația dintre camerele video și senzorii radar ajută la detectarea rapidă a comportamentelor periculoase, chiar și în condiții dificile de vreme sau vizibilitate redusă.
Ce știe să facă noul sistem radar?
Senzorul de ultimă generație aduce o monitorizare strictă în zonă și se remarcă prin următoarele dotări:
Măsurare în timp real: Detectează instant viteza autovehiculelor și identifică pe loc depășirea limitelor legale.
Imagini HD și date precise: Stochează imagini video de înaltă definiție și colectează date statistice esențiale despre valorile de trafic.
Funcționare non-stop: Sistemul este activ permanent, oferind o monitorizare impecabilă inclusiv pe timp de noapte.
Vestea importantă pentru sibieni: Acest proiect nu se oprește aici! Municipalitatea a anunțat deja că acest sistem radar va fi extins și pe alte străzi din Sibiu pentru a asigura protecția tuturor participanților la trafic.
Apel de ultimă oră către conducătorii auto
Primăria Municipiului Sibiu și Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu fac un apel ferm către toți șoferii: respectați limitele legale de viteză, semnalizarea rutieră și regulile de circulație!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI