Acasă Blog Pagina 4210

500.000 de lei investiți pentru modernizarea Policlinicii din Mediaș

Pe parcursul anului trecut s-au desfășurat lucrări importante la Policlinica din Mediaș. Conducerea Spitalului Municipal Mediaș a decis demararea lucrărilor de modernizare în sediul Poloclinicii în condițiile în care astfel de investiții nu au mai fost derulate de aproape 50 de ani.
S-a lucrat la foc continuu pe parcursul anului trecut au fost înlocuite vechile geamuri cu unele termopan, fiind înlocuite de asemenea ușile și instalațiile de iluminat. În același timp s-au schimbat și vechile calorifere, întreaga investiție fiind de aproximativ jumătate de milion de lei. Banii au provenit din fonduri de la bugetul local al municipiului Mediaș.
“De aproape 50 de ani nu ai mai fost derulate astfel de lucrări la Policlinică și era momentul această investiție. N dorim ca cei aproximativ 60.000 de pacienți care apelează anual la serviciile Policlinicii să aibă parte de condiții dintre cele mai bune. Mulțumim domnului primar Gheorghe Roman și Consiliului Local Mediaș pentru că au decis să sprijine această investiție, alocând cei 500.000 de lei de la bugetul local”, a precizat managerul Spitalului Municipal Mediaș, Gheorghe Nicorici.

Protejați-vă robinetele pentru a nu îngheța

Pentru că în ultimele zile au fost temperaturi destul de scăzute, responsabilii operatorului regional Apa Târnavei Mari au transmis o serie de recomandări în ceea ce privește protejarea instalațiilor de apă în sezonul rece.
Astfel, consumatorilor le este recomandat să verifice rețelele de apă și robinetele, înainte de venirea frigului, pentru a se asigura de buna lor funcționare și pentru a depista eventualele fisuri, vulnerabile la îngheț și să se asigure că au blocat accesul aerului rece în incinte, respectiv, cămine de apometre, casa scărilor, subsoluri tehnice, prin montarea de geamuri acolo unde ele lipsesc.
De asemenea, se poate recurge la etanșarea cu materiale izolante a căminelor de apometre. În cazul căminelor de branșament aflate pe proprietate privată, utilizatorului îi revine sarcina de a proteja contorul de apă, costurile de înlocuire a unui contor înghețat revenindu-i exclusiv acestuia, iar în situația unui îngheț consumatorilor le este recomandat să nu se se implice singuri în remedierea contoarele de branșament, deoarece intervențiile neautorizate pot duce la alte probleme și pagube de-a lungul conductelor.
Utilizatorilor le mai este recomandat să nu folosească foc deschis pentru dezghețarea conductelor, iar în situația în care părăsesc locuința pentru mai multe zile, să păstreze o temperatură optimă în casă sau să golească de apă rețelele interioare, astfel încât să se asigure că acestea sunt protejate împotriva înghețului.
Orice problemă legată de înghețul instalațiilor poate fi semnalată la Dispeceratul Central, apelabil permanent la numerele de telefon: 0269/448 222 și 0752/ 275 024. Compania Apa Târnavei Mari va interveni cu promptitudine pentru a rezolva problemele cauzate de înghețul instalațiilor de apă și rețelelor de canalizare de pe domeniul public. În cazul solicitărilor pentru domeniul privat și rețelele interioare se va interveni în limita posibilităților, aceste intervenții efectuându-se contra cost.

Lucrările la Pneumologia din Mediaș vor fi finalizate în august

Lucrările de reabilitare și modernizare la Secția Pneumologie a Spitalului Municipal din Mediaș continuă și în această perioadă. Clădirea în care funcționează Secția Pneumologie a fost ridicată între anii1960-1965 și avea nevoie de lucrări masive de reabilitare.
Astfel, căile de circulație nu corespund normelor PSI, există un număr insuficient de paturi, saloanele nu sunt dotate cu grupuri sanitare proprii iar izolația termică a clădirii este insuficientă. Anul trecut, conducerea Spitalului Municipal Mediaș a demarat ample lucrări de reabilitare și modernizare ale clădirii, care ar trebui finalizată până la data de 31 august 2019.
Conducerea Spitalului Municipal Mediaș și-a propus să realizeze lucrări de extindere și mansardare a clădirii, măsuri de securitate la incendiu prin ignifugarea întregului material lemnos, refacerea instalațiilor electrice dar și a alimentării cu apă potabilă, respectiv a instalației de încălzire centrală.
La începutul anului trecut, conducerea unității medicale medieșene a decis reabilitarea și mansardarea clădirii în care funcționează Secția Pneumologie, iar consilierii locali au aprobat proiectul tehnic și a indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții reabilitare și mansardare clădire pneumologie.

Daniel Plier pune în scenă „Operele lui William Shakespeare pe scurt” la TNRS

0

Spectatorii sibieni  îl pot vedea în această seară pe Daniel Plier jucând în piesa „Operele lui William Shakespeare pe scurt”, spectacol pe care l-a regizat și în care joacă alături de Ali Deac și Valentin Spaeth. Actorul de origine luxemburgheză Daniel Plier este cunoscut publicului datorită producțiilor secției germane a naționalului sibian, dar și pentru că este Consul Onorific al Marelui Ducat de Luxemburg la Sibiu.
„Daniel Plier (n. 1968) este unul dintre cei mai apreciați actori ai Secției Germane a Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, absolvind Conservatorul din Luxembourg, după finalizarea studiilor de actorie de la Ecole Supérieure d’Art Dramatique-Académie Théâtrale Françoise Danell-Pierre Debauche. Deși a lucrat și cu regizori de film, obținând roluri în producțiile Universalove (r. Thomas Woschitz), Carré blanc (r. Jean-Baptiste Léonetti), Réfractaire (r. Nicolas Steil) și Senteurs (r. Laura Schroede), Daniel Plier s-a remarcat pe scena teatrului sibian, atât ca regizor (prin montarea spectacolelor Panik, Operele complete ale lui Shakespeare pe scurt, Povara lui Ossi, Jurnalul unui nebun), cât și ca actor, făcând parte, în special, din distribuția celor mai importante spectacole în limba germană, precum Domnul Puntila și sluga sa Matti (regia: Anca Bradu), Contra democrației (regia: Alexandru Dabija), Amadeus (regia: Gavriil Pinte), Tatoo (regia: Radu Afrim), Martiri (regia: Radu Nica), Woyzeck (regia: Alexa Visarion), R.U.R. (regia: Vlad Cristache), Încoace și încolo (regia: Alexander Riemenschneider). Începând din anul 2017, la aniversarea a zece ani de când Sibiul și Marele Ducat de Luxemburg au fost împreună Capitale Europene ale Culturii, Daniel Plier este și Consul Onorific al Marelui Ducat de Luxemburg la Sibiu.”, se arată în comunicatul transmis de TNRS Sibiu.
„Contra democrației”, programat în 7 martie, „Ulciorul sfărâmat”, (13 martie) sau comedia „Încoace și încolo”, din 14 martie sunt spectacolele în care îl puteți vedea pe Daniel Plier în următoarea perioadă, pe scena TNRS.
Foto: Adi Bulboacă

Muzeul Național Brukenthal celebrează 202 ani de existență

Muzeul Național Brukenthal aniversează în fiecare an, pe 25 februarie, data la care a fost deschis oficial, în 1817, anul acesta împlinindu-se 202 ani de activitate a acestei instituții culturale. 
Inaugurarea Muzeului Național Brukenthal a avut loc în 25 februarie 1817, fiind deschis în palatul cu același nume, construit de baronul Samuel von Bruckental, între anii 1778 –1788. Edificiul a fost ridicat pentru a servi drept reşedinţă oficială a baronului şi sediu al colecţiilor sale. Muzeul porpriu-zis este considerat cel mai vechi din România și una dintre primele instituții de acest gen din Europa. Adăpostește importante colecţii aflate într-un vast complex muzeal naţional alcătuit din Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istoria Farmaciei şi Muzeul de Arme şi Trofee de Vânătoare.
„Muzeul Național Brukenthal, așa cum și-a dorit fondatorul acestuia, Samuel von Brukenthal are o paletă largă de expoziții și de piese, care acoperă o mare parte din cee ace înseamnă astăzi expoziție muzeistică. Avem o galerie de artă europeană, de artă românească, biblioteca care numără peste 20.000 de volume, o colecție impresionantă a Muzeului de Istorie, având un spațiu extraordinar de tezaur și artă religioasă. De asemenea, trebuie menționată colecția de farmacie, întrucât la Sibiu a fost înfințată prima Farmacie din țară. Avem Muzeul de Istorie Naturală care adăpostește o parte din colecția Baronului Samuel von Brukenthal, colecția s-a îmbunătățit în ceea ce privește mineralele, păsările sau alte animale. ”, a declarat Alexandru Chituță, șeful Secției Educație, Marketing, Comunicare și Secretariat.
2019 este anul în care Sibiul este implicat în numeroase evenimente atât politice, cât și gastronomice. Printre altele, Muzeul Național Brukenthal va fi gazda unor proiecte speciale în cadrul Summitului Uniunii Europene.
„Sibiul este gazda Summitului Uniunii Europene, iar cu această ocazie avem o activitate expozițională bogată în ceea ce privește arta europeană, dar și arta românească prin intermediul căreia vrem să le arătăm patrimoniul nostrum românesc. Vom organiza diferite evenimente. În ceea ce privește Sibiu Regiune Gastronomică Europeană trebuie să amintim că  în urmă cu doi ani de zile, Muzeul Național Brukenthal a găzduit evenimentul prin care s-a conferit Sibiului acest titlu. De asemenea, tot instituția noastră a găzduit în avanpremieră, Muzeul Cămărilor Românești, primul eveniment dedicat gastronomiei.”,  a precizat Alexandru Chituță, șeful Secției Educație, Marketing, Comunicare și Secretariat.
Orarul de vizitare al muzeului este de miercuri până duminică, între orele 9 – 17. Ultimul bilet poate fi cumpărat la ora 16.15, la Palatul Brukenthal  și Muzeul de Istorie, respectiv la ora 16.30 la Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul Farmaciei, Muzeul de Vânătoare și Muzeul de Artă Contemporană. Prețul unui bilet unic este de 45 lei, dar acesta variază în funcție de expozițiile vizitate.


Consiliul Județean votează joi majorarea biletelor în Muzeul Astra, dar și taxele pentru avize și autorizații pe drumurile județene

0

Consiliul Județean are pe ordinea de zi a ședinței din 28 februarie majorarea unor taxe și tarife pe teritoriul județului Sibiu. Printre acestea se numără și prețurile biletelor și abonamentelor de acces în Complexul Muzeal Astra.
Consiliul Județean va vota în ședința din 28 februarie propunerea de majorare a unor taxe și tarife. Muzeul Astra va avea noi prețuri la biletele de acces, dar și la abonamentele familiale. Muzeul anunțase deja aceste prețuri și le-a afișat deja, deși el încă nu au fost votate în CJ.
Noile bilete pentru Muzeul Astra vor costa 25 de lei pentru o singură persoană, 12 lei pentru pensionari, 7 lei pentru elevi și studenți, 20 de lei de persoană pentru grupuri de peste 20 de persoane, 5 lei pentru elevi și studenți în grupuri de peste 20 de persoane. Un abonament de familie va costa 150 de lei (părinți + copii până la 14 ani). Pentru fotografiere și filmare în muzeu, taxa va fi de 300 de lei, în timp ce taxa de filmare cu drona este de 2.000 de lei pe aparat. Celelalte prețuri pot fi consultate în proiectul CJ.
Proiect de hotărâre pentru modificarea unor taxe și tarife
Aceeași propunere de hotărâre va stabili majorarea taxelor pentru drumurile județene (avize, autorizații, amplasare de conducte, utilizarea drumurilor etc.)

FC Hermannstadt luptă în această seară pentru semifinalele Cupei României

0

Echipa sibiană revine pe Stadionul ”Nicolae Dobrin” din Pitești pentru confruntarea cu FC Viitorul, contând pentru sferturile de finală ale Cupei României. Întâlnirea va avea loc în această seară, de la ora 20:00. Formația care va câștiga acest meci se va califica în semifinale. În caz de egalitate după primele 90 de minute, se vor disputa două reprize de prelungiri a câte 15 minute fiecare, iar dacă egalitatea persistă și la finalul acestora, se va trece la executarea loviturilor de departajare.
Antrenorul echipei sibiene, Vasile Miriuță, a declarat, înaintea acestui meci, că își dorește calificarea în semifinale, în încercarea ”alb-roșilor” de a egala performanța de anul trecut, când FC Hermannstadt a jucat finala Cupei României, pe ”Arena Națională” din București, pierzând în fața Universității Craiova cu scorul de 2-0. Miriuță a ales să menajeze mai mulți jucători pentru întâlnirea cu FC Viitorul. ”Ne dorim să mergem mai departe, vă dați seama? Cine nu și-ar dori o calificare în semifinalele Cupei României. Pentru noi, întâlnirea cu Viitorul vine la 3 zile după jocul de campionat de la Giurgiu, cu Astra. I-am lăsat acasă pe Dâlbea, Petrescu, Mățel și Blănaru, dar sper ca cei care vor intra în locul acestora să-și facă datoria pe deplin. Sperăm să facem un meci bun, iar la final să sărbătorim victoria și calificarea în penultimul act al Cupei României”, a declarat Miriuță.

O călătorie în sufletul uman la Astra Film Cinema

0

Astra Film Cinema aduce joi, de la ora 19:00, o poveste halucinantă de viață în care hazardul și deciziile greșite au condus, pe parcursul anilor, la degradarea relației unui tânăr cu familia sa.
Vicenzo are 42 de ani și a dus mereu o existență marginală. Alegerile pe care le-a făcut de-a lungul timpului l-au făcut neglijent față de cei din jur. Într-un moment de luciditate decide să-și viziteze fiica adolescentă și pornește într-o călătorie cu trenul la capătul căreia nu știe ce îl va aștepta. Drumul spre Napoli este în egală măsură și un periplu sinuos prin sufletul protagonistului, care dezvăluie treptat episoade din trecutul său, o călătorie interioară printre amintiri și decizii.
Filmul Yvonnes este o viziune cinematografică inovativă a regizorului Tommaso Perfetti, care, cu un montaj de excepție și poveste profundă radiografiază sufletul uman și durerea care îl însoțește uneori într-o călătorie incertă. Foarte apreciat la Astra Film Festival 2018, documentarul va fi proiectat joi, de la ora 19:00, la Astra Film Cinema.
Yvonnes, regia Tommaso Perfetti, Franța, Italia, 2017, 60 min.
Prețul unui bilet este de 10 lei. Biletele se pun în vânzare cu 30 de minute înaintea începerii proiecției la Astra Film Cinema (Piața Mică 11, Sibiu). Mai multe informații la tel: 0269202430.

Doi șoferi băuți prinși în trafic de polițiști, unul nu are nici permis

0

Doi șoferi băuți au fost prinși în trafic de către polițiști. Unul dintre ei avea o alcoolemie uriașă și circula fără sfială pe drumul național. Celălalt șofer a băut mai puțin dar nu are permis de conducere

”Pe DN1, pe raza localității Bradu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un prahovean în vârstă de 30 de ani. La testarea alcoolscopică a șoferului, a rezultat o concentrație de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză întocmindu-se dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Un alt șofer băut a fost depistat de polițiști pe Prelungirea Mihai Viteazu, în Șelimbăr. Tânărul de 20 de ani, din județul Olt avea o alcoolemie de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, polițiltii au constatat că tânărul nua re însă permis de conducere. El aste acum cercetat penal pentru că s-a urcat la volan fără permis.

Intervenție cu elicopterul în munți pentru un lucrător forestier căruia i s-a făcut rău

0

Intervenție cu elicopterul în munți după ce unui lucrător forestier i s-a făcut rău. Bărbatul de aproximativ 50 de ani are nevoie urgentă de îngrijiri medicale.

”SMURD Sibiu, un echipaj Salvamont și elicopterul SMURD de la Târgu Mureș intervin pentru un bărbat de aproximativ 50 de ani cu stare generală alterată. Acesta era lucrător forestier pe un drum care pornește din  DJ 67 C, după localitatea Șugag, până la barajul Lacului Oașa, în zona Fața Cibinului.” a declarat Cristina Criveanu, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
Echipajele de intervenție sunt acum în drum spre locul în care se află bărbatul care are nevoie de îngrijiri medicale.

Profesorii protestează cu banderole tricolore și pichete la prefectură

Circa 4.700 de sindicaliști sibieni din educație poartă, începând de astăzi, 26 februarie, banderole tricolore în semn de protest față de situația actuală în care se află învățământul românesc. Ei se alătură, astfel, unui protest la nivel național inițiat de Membrii Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“. Profesorii spun că este un protest îndreptat împotriva tuturor celor care nu fac nimic în a cauta soliții pentru creșterea calității învățământului, ba mai mult, subminează sistemul educațional. Banderole tricolore vor fi purtate în timpul activității didactice. De asemenea, aproximativ 100 de dascăli s-au anunțat că pichetează Prefectura Sibiu, miercuri, între orele 11:00 și 15:00.
„Este momentul să spunem răspicat: Nu se mai poate! Nu mai putem să ne batem joc de viitorul acestei țări! Nu este un protest împotriva unei singure persoane – este un protest împotriva tuturor celor care, în loc să caute soluțiile pentru creșterea calității, subminează prin toate mijloacele sistemul educațional. În condițiile în care noi nu ne implicăm să rezolvăm problemele din învățământ, nimeni din afara lui nu o va face. Haosul creat de legislație a dus la o stare conflictuală generală, care produce efecte negative. De la bucătăreasa – care are salariul mai mic decât un muncitor calificat – și până la profesorul – care a ajuns să fie înjunghiat pentru că și-a permis să lase un copil repetent, cu toții simțim starea de nesiguranță, de incertitudine, care s-a propagat la nivelul întregii societăți românești“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE „SPIRU HARET“.
Printre revendicările Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ se numără:
– elaborarea pachetului legislativ pe educație – cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federațiile sindicale din învățământ și Guvernul României;
– majorarea costului standard per preșcolar/elev – față de lipsa acută de resurse umane, materiale și financiare;
– respectarea parteneriatului social;
– asigurarea personalului didactic de predare calificat;
– plata, în regim de urgență, a tuturor sumelor rezultate din sentințele judecătorești definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019);
– calcularea corectă a sporurilor și indemnizațiilor la nivelul salariilor în plată;
– stoparea violenței în unitățile de învățământ;
– asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum și a finanțării suplimentare pentru unitățile de învățământ de masă cu clase în care sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale;
– instrumente reale, aplicabile în situațiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocație, perturbă desfășurarea întregii activități a unităților de învățământ;
– angajarea în mod real a răspunderii pentru prejudiciile aduse școlii.
 
 
 

Al patrulea deces cauzat de gripă, la Sibiu

0

Sibiul a înregistrat cel de-al patrulea deces din cauza gripei.
Este vorba despre un bărbat de 79 de ani care a murit înnaite de a urca în ambulanță, în urma unui stop cardio-respirator.
Potrivit DSP Sibiu, bărbatul a murit acum câteva săptămâni, însă, marți dimineață a fost confirmată gripa.
La Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, la secția ATI, a murit o altă persoană, de 59 de ani, duminică seară, cu suspiciune de gripă. Deocamdată nu au fost confirmate analizele. Aceasta a fost internată cu infecție respiratorie acută, patologie cardiacă și obezitate.
„Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutul Național de Sănătate Publică a publicat confirmarea cu virus gripal de tip AH1pandemic2009 în cazul pacientului în vârstă de 79 de ani, de sex masculin din municipiul Sibiu, care a decedat la domiciliu, înainte de a urca în ambulanță, în data de 09 februarie 2019. Bărbatul era navaccinat antigripal pe motiv de refuz și este al patrulea deces cu virsul gripal confirmat din acest sezon”, transmit reprezentanții DSP.