Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu reia seria podcasturilor dedicate poveștilor care aduc mai aproape oamenii, emoția și speranța.

Primul episod o aduce în fața publicului pe Alexandra Croitoru, o adolescentă în vârstă de 14 ani, nevăzătoare, din județul Vâlcea, pacientă a Secției de Recuperare – un copil care, dincolo de încercările prin care a trecut, transmite o lecție autentică despre curaj, credință și puterea de a merge mai departe.

„Gândesc tot timpul că pot, chiar dacă e greu”

Deși nu vede, Alexandra este elevă în clasa a VI-a la Liceul Tehnologic de Turism din Călimănești (județul Vâlcea), unde învață alături de colegi fără deficiențe de vedere. Pentru a face față cerințelor școlare, mama sa, Elena, îi este alături zi de zi, inclusiv la ore, sprijinind-o constant în parcursul educațional.

Viața ei a început sub semnul incertitudinii. Născută prematur, la doar 26 de săptămâni, medicii nu i-au dat nicio șansă la viață, mai ales după ce și-a pierdut vederea în incubator, din cauza luminii puternice, susține familia.

A fost supusă mai multor evaluări și intervenții, atât în România, cât și în Ungaria și Germania. Până acum, a suferit și un accident vascular cerebral, care i-a afectat mobilitatea mâinii, după care s-a confruntat cu epilepsia, însă echipa Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu a reușit să o trateze cu succes în toți acești ani.

În ciuda acestor dificultăți, Alexandra rămâne un copil optimist: „Sunt bine, sunt fericită mereu, bucuroasă. Îmi place să zâmbesc. Gândesc tot timpul că pot, chiar dacă e greu.”

„Să îi tratăm pe ceilalți, chiar dacă sunt bolnavi, ca și când nu ar avea nicio problemă”

În cadrul podcastului realizat de spital, adolescenta vorbește cu sinceritate despre viața sa și despre ceea ce își dorește de la oameni: „Îmi doresc ca oamenii să fie calmi cu noi, cu copiii, să aibă răbdare. Copilul trebuie să își dezvolte mintea, să se relaxeze, să aibă încredere în el. Iar când este la greu, trebuie ajutat, nu ignorat, trebuie încurajat.”

Mesajul ei despre stigmatizare este la fel de clar: „Să îi tratăm pe ceilalți, chiar dacă sunt bolnavi, ca și când nu ar avea nicio problemă. Trebuie să îi ajutăm și să îi susținem, indiferent de ce problemă au.”

Adolescenta vorbește și despre provocările personale, dar și despre sprijinul esențial pe care îl primește din partea familiei: „Este greu pentru că mă gândesc că este greu și pentru mama mea, care stă toată ziua după mine, învață cu mine la școală. Mami este cea mai bună colegă și cea mai bună prietenă.”

Alexandra studiază canto muzică ușoară și își dorește să devină cântăreață

Pacientă a Secției de Recuperare, Alexandra apreciază echipa medicală care îi este alături: „Doctorul Dima este un doctor bun, care știe ce terapii să-mi dea. Eu mă simt mai bine. Cei din Secția de Recuperare sunt foarte respectuoși și plini de încredere, îi simt ca pe niște oameni buni.”

Pasiunea care o definește este muzica. Alexandra studiază canto muzică ușoară și își dorește să devină cântăreață: „Am făcut foarte mult antrenament la canto. Eu vreau să devin cântăreață. Cel mai mult îmi place muzica ușoară.”

Chiar dacă are și visuri greu de îndeplinit, precum dorința de a cânta la pian, nu renunță: „Visul meu a fost să cânt la pian, dar mi-e teamă că nu o să se îndeplinească, pentru că nu am coordonare la mâna dreaptă.”

„Prin muzică pot vedea sufletele oamenilor”

Credința este, de asemenea, o sursă importantă de putere pentru ea, dovadă și felul deosebit în care reușește să impresioneze atunci când interpretează pricesne: „Iisus pentru mine este cel care m-a ajutat să scap de la moarte.”

Alexandra transmite și un mesaj sincer către noi toți, care vedem, spre deosebire de ea: „Oamenii nu trebuie să se sperie de mine, chiar dacă mă văd un copil nevăzător. Pe lângă faptul că nu văd, trebuie să mă încurajeze să merg mai departe.”

Răspunsul ei la întrebarea „ce te face fericită?” este, poate, cel mai emoționant: „Muzica, pentru că prin ea pot vedea sufletele oamenilor.”

În Săptămâna Patimilor, Alexandra a fost internată în spital, dar a oferit și altor pacienți, copii și adulți, momente de suflet, interpretând pricesne care au adus liniște, emoție și lumină în inimile celor prezenți.

Prin reluarea acestei serii de podcasturi, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu își propune să aducă în atenția publicului povești reale, care contribuie la creșterea empatiei, la combaterea stigmatizării și la înțelegerea nevoilor persoanelor aflate în suferință.

Pentru că, uneori, cei care nu văd cu ochii sunt cei care ne învață cel mai bine să vedem cu sufletul.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI