Acasă Blog Pagina 442

„Jumătate dintre români ar trebui să facă închisoare. Că 8 luni, că 10 luni”. Declarație șocantă a unui politician

Gigi Nețoiu, candidat independent la Primăria Capitalei, a stârnit controverse după ce a declarat, într-un interviu pentru Libertatea, că „jumătate dintre români ar trebui să facă închisoare”.

El și-a argumentat afirmația, spunând că experiența detenției l-a „disciplinat” și „i-a schimbat viața”.

În opinia sa, detenția „disciplinează” și „schimbă vieți”.

„Eu cred că jumătate dintre români ar trebui să facă închisoare. Că 8 luni, că 10 luni…

De ce? Că te aduce cu picioarele pe pământ, pentru că, fiind prins în acest angrenaj al tentațiilor, să fim corecți, m-a învățat să fiu mai disciplinat, mi-am refăcut toată viața mea de când m-am născut și până în prezent.

Gândiți-vă că eram deputat când am fost arestat și atunci am zis: „Domnule, poate Dumnezeu a vrut să-mi arate și cealaltă față, poate a fost o încercare pentru mine”.

Acolo am făcut o biserică, am muncit foarte mult și m-am eliberat condiționat”, a declarat Gigi Nețoiu pentru Libertatea.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO Bărbat dispărut de la o stână. Polițiștii au început căutările/UPDATE Bărbatul a fost găsit

UPDATE: „La data de 2 decembrie a.c., în jurul orei 21:15, persoana a fost găsită la o stână din satul Brădeni. Acesta a declarat verbal că nu a fost victima niciunei infracțiuni”, a transmis IPJ Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 77 de ani, care a plecat de la stâna sa în cursul zilei de luni și nu a mai revenit.

Luni, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că la aceeași dată în jurul orei 6, ȘAINESCU NICOLAE, în vârstă de 77 de ani, a plecat de la stâna sa situată în extravilanul satului Retiș într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.

Semnalmente: înălțime 1,60 cm, greutate 60 kg, ochii verzi, păr cărunt.

Semne particulare: tatuaj tip text pe unul dintre brațe, o cicatrice în zona mediană a nasului și o excrescență dispusă sub ochiul stâng.

La momentul plecării, purta o pereche de pantaloni tip jeans, de culoare albastru-închis, geacă neagră, cizme din cauciuc de culoare neagră, iar pe cap purta o căciulă.

Dacă puteți oferi informaţii despre acest bărbat sunteți rugați să contactați cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apelați gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ: A murit Adrian Pleșca-Artan. Artistul a suferit un AVC

Artan de la Partizan, pe numele său real Adrian Pleșca, a decedat astăzi, artistul, în vârstă de 64 de ani suferind un AVC, potrivit bucurestifm.ro.

Cunoscut pentru stilul său unic și prezența sa marcantă în muzica românească, Artan a oferit o perspectivă amplă asupra carierei sale, a influențelor muzicale și a viziunii sale asupra scenei muzicale actuale.

Anunțul morții lui Pleșca a fost făcut în această seară de către Ștefan Zaharescu și Gabi Pipai Andrieș, nume cunoscute din industria muzicală, pe paginile de Facebook.

Adrian Pleșca, cunoscut și sub porecla „Artan”, s-a născut pe 31 martie 1961 în București. A studiat muzica încă din copilărie, învățând vioara, pianul și contrabasul.

În 1982 a fondat trupa Timpuri Noi împreună cu prietenul său Răzvan Moldovan. Ulterior a fondat trupa Partizan.

A cântat în Corul Radio și a avut o carieră muzicală apreciată cu muzică rock și piese cu mesaj, activând în principal în anii 80, 90 și în deceniile următoare.
Porecla „Artan” i-a fost dată în copilărie și a devenit astfel cunoscut în lumea muzicală.

SURSĂ FOTO: bucurestifm.ro

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Atmosferă de poveste la Cașolț: Târgul de Crăciun se extinde pe un weekend întreg!

Pentru al treilea an consecutiv, satul Cașolț se pregătește să îmbrace straie de sărbătoare și să își deschidă porțile pentru a găzdui mult-așteptatul Târg de Crăciun. De data aceasta, evenimentul se extinde pe durata unui întreg weekend, promițând o experiență autentică și de neuitat, specifică sărbătorilor de iarnă petrecute în mediul rural. 6-7 decembrie, în intervalul 16-20, la Cașolț.


Un Crăciun autentic, în tihnă, împreună


Organizatorii vă invită să vă bucurați de o atmosferă caldă, de tihnă și de spiritul comunității. Sub deviza ÎMPREUNĂ, Târgul de Crăciun din Cașolț pune accentul pe valorile tradiționale și pe bucuria de a împărtăși magia sărbătorilor.

„Anul acesta pregătim o experiență autentică specifică sărbătorilor de iarnă în mediul rural. În tihnă, cu o atmosferă caldă, dar mai presus de toate, ÎMPREUNĂ.”

Ce vă așteaptă la Târg?


Vizitatorii sunt așteptați cu o varietate de atracții menite să încânte toate vârstele:

Preparate gastronomice tradiționale: O ocazie perfectă de a gusta din bucătăria locală, cu preparate autentice și sănătoase, specifice sezonului rece.

Produse locale: Puteți găsi produse locale, de la artizanat la bunătăți culinare, ideale pentru a fi oferite cadou sau pentru a le savura acasă.

Ateliere educaționale pentru copii: Cei mici vor avea parte de activități special create pentru ei, menite să le stimuleze creativitatea și să le aducă bucurie.

Tururi ghidate: Descoperiți frumusețea și istoria zonei prin intermediul tururilor ghidate.

Colinde și surprize: Atmosfera de sărbătoare va fi completată de sunetul colindelor și de alte surprize pregătite de organizatori.


Când și Unde?

Musai de salvat în calendar! Ediția din acest an se va desfășura pe parcursul unui weekend întreg:

Data: 6 și 7 decembrie

Locație: Cașolț

Casolț – sursa Facebook pagina Cașolț


Vă invităm cu drag să vă alăturați comunității din Cașolț și să petreceți un weekend plin de magie, gust și tradiție!

invitație din partea organizatorilor pentru cititorii Sibiu 100%

Crăciun #împreună #comunitate #viațalațară #sărbătorimagice #copilărie #colinde #mâncaresănătoasă #iarnă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Fosta şefă a diplomaţiei UE, Federica Mogherini, reţinută într-o anchetă privind o posibilă fraudă cu fonduri comunitare

Daniela Arnăutu

Federica Mogherini, fostul Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, a fost reținută, marți, 2 decembrie 2025, la Bruxelles, în timpul unor percheziții ale poliției în cadrul unui anchete antifraudă.

Mogherini, care, în prezent, este șefa Colegiului Europei din Bruges, a fost inclusă în ancheta posibilelor fraude legate de formarea tinerilor diplomați, activitate finanțată de UE. În cadrul aceleiași anchete au mai fost arestate încă două persoane, una dintre acestea fiind un înalt funcționar al Comisiei.

Totul a pornit de la Academia Diplomatică a UE

Ancheta vizează proiectul pentru Academia Diplomatică a Uniunii Europene – un program de formare de nouă luni pentru tinerii diplomaţi din statele membre -, care a fost atribuit de Serviciul European de Acţiune Externă Colegiului Europei din Belgia, în perioada 2021-2022, în urma unei proceduri de licitaţie.

Parchetul European a făcut percheziții

Parchetul European (EPPO) a anunţat, marţi, percheziţii la sediile Colegiului Europei, din Bruges, şi la Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), din Bruxelles, dar și la locuințele suspecților. La percheziții au participat și reprezentanți ai Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).

Există suspiciuni de concurență neloială

Ancheta urmează să stabilească dacă membrii Colegiului Europei şi/sau reprezentanţii acestuia au fost informaţi despre criteriile de selecţie ale procedurii de licitaţie şi dacă au avut motive să creadă că li se va atribui implementarea proiectului, înainte de publicarea oficială de către SEAE a anunţului de licitaţie.

Există suspiciuni că, în timpul procesului de licitaţie pentru program, a fost încălcat articolul 169 din Regulamentul financiar referitor la concurenţa loială. De asemenea, anchetatorii mai cred că informaţii confidenţiale legate de achiziţiile publice în curs au fost partajate cu unul dintre candidaţii care participau la licitaţie.

Înainte de percheziţii, EPPO a cerut ridicarea imunităţii mai multor suspecţi, solicitare care a fost aprobată.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Sibienii își lansează, oficial, club de alergare montană

Daniela Arnăutu

Pasionații de alergare montană își vor lansa oficial, miercuri, 3 decembrie 2025, Clubul Sportiv Montan Sibiu (CSMS).

Evenimentul va avea loc la ora 18, la CineGold, în Promenada Mall, din Sibiu.

Cu acest prilej, pasionații de mișcare în natură și drumeții montane, vor avea prilejul să se cunoască, să socializeze și să facă planuri pentru competițiile viitoare.

CSMS este un proiect nou pentru Sibiu, iar prin lansarea oficială a clubului, această disciplină sportivă va căpăta mai multă vizibilitate.

Ce este alergarea montană

Alergarea montană (trail running) este o formă de alergare care se desfășoară pe trasee naturale – poteci de munte, drumuri

forestiere, creste, păduri – și combină efortul fizic cu experiența naturii. Ea este o disciplină de alergare off-road, adesea cu diferențe mari de nivel și teren variat: pietre, rădăcini, noroi, poteci înguste și zone expuse. Poate include urcări și coborâri abrupte.

Beneficiile alergării montane

– Îmbunătățește rezistența cardiovasculară și musculară.

– Lucrează corpul complet, mai ales musculatura picioarelor și a trunchiului.

– Mai puțin monotonă decât alergarea pe asfalt.

– Reduce impactul repetitiv al alergării clasice asupra articulațiilor, datorită terenului variat.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Călin Georgescu, despre alegerile pentru Primăria Capitalei: „Mă distanțez și mă disociez de așa-zisele alegeri de pe 7 decembrie și, evident, de orice candidat”

Daniela Arnăutu

Călin Georgescu, a declarat, marți, 2 decembrie 2025, cu prilejul vizitei săptămânale la Poliția Buftea, pentru a semna controlul judiciar, că nu susține niciun candidat la alegerile pentru Primăria Capitalei.

Mai mult, Georgescu a mai spus că el nu crede în corectitudinea organizării alegerilor.

Georgescu invocă „frauda cosmică a anulării alegerilor de anul trecut”

„Până când frauda cosmică a anulării alegerilor de anul trecut din luna decembrie nu va fi sancționată penal și istoric, nu am niciun motiv de a crede că ea nu se va repeta în orice alegeri din țara aceasta. Consider inutil și ridicol să discutăm despre orice alegeri din România. Aș insulta milioanele de români ale căror voturi au fost furate. Mă distanțez și mă disociez de așa-zisele alegeri de pe 7 decembrie și, evident, de orice candidat”, a declarat Georgescu.

Georgescu, îndemn la boicotarea alegerilor

Nu este primul apel la boicotarea alegerilor pentru Primăria Capitalei, făcut de Călin Georgescu.

„Nu pot crede în aceste alegeri din București și consider că electoratul ar trebui să se gândească de două ori înainte de a valida o farsă organizată sub aparența binelui. Într-un mod aproape macabru se împlinește, pe 7 decembrie, un an de la alegerile care au îngropat democrația. Iar acum ni se cere să legitimăm frauda de atunci. Pentru mine acest lucru este inacceptabil”, declara Georgescu la începutul lunii noiembrie 2025.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Criza apei continuă până, cel mai devreme, pe 8 decembrie. Peste 100000 de locuitori din Prahova și Dâmbovița trăiesc un coșmar

Daniela Arnăutu

Criza apei, ce a afectat peste o sută de mii de locuitori din Prahova și Dâmbovița, este departe de a se rezolva. Apele Române au decis oprirea livrării apei brute, din pricina turbidității mari înregistrate în Barajul Paltinu.

Întâlnire între autorități, la Barajul Paltinu

Autoritățile locale spun că în cel mai bun caz, furnizarea apei ar putea fi reluată abia luni, 8 decembrie.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a explicat că oprirea furnizării apei a aparținut Apelor Române, care au suspendat livrarea apei brute către operatorii din aval.

Președintele CJ Prahova a organizat o întâlnire de lucru la Barajul Paltinu, unde au fost prezenți reprezentanții tuturor instituțiilor responsabile de gestionarea crizei apei, inclusive Diana Buzoianu, ministrul Mediului.

Ce a produs criza apei?

„În cadrul ședinței a fost lămurit un aspect fundamental: distribuția apei a fost oprită ca urmare a deciziei furnizorului Apele Române, care nu a mai putut livra apă brută către ESZ și, ulterior, către Hidro Prahova, din cauza turbidității extreme și a imposibilității tratării acesteia.

Hidro Prahova nu a oprit alimentarea cu apă în sistem. Hidro Prahova nu a avut apă în rețea și nu putea distribui apă care nu a fost furnizată de Apele Române. Acest lucru trebuie înțeles corect de toți cei afectați: blocajul s-a produs înainte de intrarea apei în sistemul de tratare și distribuție local”, a transmis, marți, 2 decembrie 2025, CJ Prahova, potrivit Mediafax.

Etapele intervenției tehnice

În urma întâlnirii dintre autoritățile implicate în gestionarea crizei apei, au fost stabilite etapele tehnice ale remedierii situației.

Nivelul apei din baraj urma să atingă marți cota de 626 m, ceea ce permite utilizarea prizei de semiadâncime a Apelor Române. De aici, apa este direcționată către ESZ Prahova, traseul având un timp de tranzit de aproximativ două ore.

La Stația de Tratare Voila, apa captată trebuie să rămână între 48 și 72 de ore, pentru decantare, filtrare, stabilizarea parametrilor fizico-chimici și bacteriologici, dar și pentru analize conform OG 7/2023 și amorsarea completă a instalației. Abia după această perioadă apa ajunge la Hidro Prahova, care o pregătește pentru distribuția către populație, etapă ce are o durată de 48 de ore.

Când se preconizează încheierea crizei apei

„Dacă toate etapele se desfășoară fără perturbări, cel mai optimist scenariu indică reluarea furnizării apei luni dimineață, 8 decembrie. Orice alt termen apărut în spațiul public este lipsit de fundament ethnic. Criza poate fi depășită doar dacă instituțiile cooperează direct, comunicarea rămâne transparentă, fiecare etapă tehnologică este respectată, iar responsabilitatea este asumată fără echivoc”, a afirmat Virgil Nanu, președintele CJ Prahova.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Meșteșugurile, tradițiile și patrimoniul local din Muntenegru, în „vizorul” sibienilor

Echipa proiectului COMMHERITOUR din cadrul Consiliului Județean Sibiu a efectuat, în perioada 26–28 noiembrie 2025, o vizită de lucru în Muntenegru, în zonele Petnjica și Berane. Vizita a fost organizată de Regional Development Agency for Bjelasica, Komovi și Prokletije, instituția care implementează pilotul proiectului COMMHERITOUR în Muntenegru. Scopul vizitei a fost documentarea modului în care meșteșugurile, tradițiile și patrimoniul local sunt integrate în viața comunităților și valorificate prin activități culturale și turistice.

Programul a inclus întâlniri cu meșteri locali, vizite în ateliere de țesut și discuții cu membri ai comunităților care păstrează tehnicile de prelucrare a lânii și de realizare a covoarelor Bihor. Echipa proiectului din Sibiu a observat direct procesele tradiționale de lucru, modul în care cunoștințele sunt transmise între generații și rolul acestor activități în identitatea comunităților rurale.

În cadrul vizitei au fost prezentate și katunurile montenegrene, așezări pastorale tradiționale specifice culturii de munte. Aceste structuri reflectă o formă de viață strâns legată de transhumanță și de obiceiurile locale, oferind un exemplu despre cum patrimoniul imaterial poate fi protejat și menținut activ în contextul rural.

Încă o oportunitate de a promova patrimoniul local

Pentru echipa din Sibiu, vizita a oferit o imagine realistă asupra modului în care pilotul din Muntenegru abordează revitalizarea meșteșugurilor, precum și asupra provocărilor cu care se confruntă comunitățile montane din regiunea Dunării. Informațiile și observațiile adunate pe parcursul vizitei vor contribui la consolidarea și ajustarea sitului pilot dezvoltat în județul Sibiu, dedicat meșteșugurilor din lână, în cadrul pilotului „Wool – a fibre to build communities”.

Proiectul este finanțat prin Danube Region Programme (Interreg), iar județul Sibiu beneficiază de un buget de 184.314,40 euro, aprobat prin HCJ nr. 31/2024, pentru implementarea activităților dedicate promovării patrimoniului cultural și sprijinirii meșteșugurilor tradiționale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Minivacanță cu amenzi în județul Sibiu: aproape 600 de sancțiuni au aplicat polițiștii în ultimele zile

Peste 150 de polițiști au fost prezenți la datorie zilnic, în contextul minivacanței prilejuite de celebrarea Zilei Naționale a României.

În cele 4 zile de minivacanță, polițiștii sibieni au desfășurat 41 de acțiuni, organizate pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a cauzelor generatoare de accidente rutiere, pentru depistarea persoanelor urmărite la nivel național și internațional, cât și pentru protejarea cetățenilor.

De asemenea, polițiștii au intervenit cu operativitate la 256 de evenimente, din care 166 sesizate prin SNUAU 112.

Dintre acestea, unele au vizat fapte de violență domestică, iar în urma completării formularului de evaluare a riscului, în 7 situații rezultatele au indicat existența unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, astfel încât polițiștii au emis tot atâtea ordine de protecție provizorii.

„Pentru prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale, polițiștii rutieri și ordine publică au verificat în această minivacanță peste 800 de autovehicule, iar pentru nerespectarea legislației rutiere au aplicat 591 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 44 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului și/sau a substanțelor psihoactive, polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni în cadrul cărora au efectuat 12 de testări cu aparatele drugtest și 783 de testări cu aparatele alcooltest/etilotest.

Totodată, polițiștii au reținut 29 de permise de conducere, din care 11 pentru consumul de alcool, 3 pentru depășire neregulamentară și 6 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Nu în ultimul rând, au fost retrase 29 de certificate de înmatriculare.

Au fost sesizate 24 de infracțiuni din care 5 contra persoanei, 7 infracțiuni contra patrimoniului și 4 la regimul rutier.

În continuare, polițiștii sibieni se află la datorie, siguranța comunității reprezentând una dintre prioritățile instituției noastre”, a explicat Alecsandra Rugaci, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

La Bâlea Lac a fost montat un dispozitiv ce verifică detectoarele de avalanșă purtate de practicanții sporturilor de iarnă

Daniela Arnăutu

Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu a montat un dispozitiv de tip ARVA Check Point, la Bâlea Lac, destinat verificării rapide a funcționării dispozitivelor de tip DVA (Detector de Victime în Avalanșă) purtate de practicanții sporturilor de iarnă, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont Sibiu.

Acest sistem permite utilizatorilor să afle instant dacă dispozitivul lor emite corect semnalul, contribuind astfel la creșterea semnificativă a siguranței în zonele cu risc de avalanșă.

Echipament achiziționat cu sprijinul CJ Sibiu

Echipamentul a fost achiziționat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu (CJ Sibiu) și al Salvamont-România – Disceperactul Național Salvamont.

Reamintim că un dispozitiv similar este instalat și la Cabana Paltinul, pentru a oferi turiștilor un control suplimentar, înainte de a intra în zone expuse riscurilor.

Salvamont Sibiu depune eforturi pentru siguranța turiștilor

„Montarea acestor sisteme face parte din efortul continuu al Salvamont Sibiu de a crește siguranța turiștilor și de a preveni situațiile critice din teren.

Rămâneți echipați corespunzător și informați — siguranța începe cu fiecare dintre noi!”, a mai scris Salvamont Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO: Medici sibieni, la conferințele Societății Române de Pneumologie

Medici ai Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu au fost prezenți la conferințele Societății Române de Pneumologie

Cadre medicale din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu au participat, în perioada 26–29 noiembrie, la Conferințele și Grupurile de Lucru ale Societății Române de Pneumologie, desfășurate la București.

Evenimentul a reunit specialiști în pneumologie din întreaga țară și a avut ca temă principală inovația în diagnosticul și tratamentul bolilor respiratorii.

Participarea medicilor sibieni a avut ca scop dezvoltarea profesională continuă și actualizarea cunoștințelor în acord cu cele mai noi recomandări clinice, ghiduri și tehnologii din domeniul pneumologiei.

În cadrul conferințelor, personalul medical a luat parte la sesiuni științifice, workshopuri interactive și întâlniri ale grupurilor de lucru dedicate tuberculozei, BPOC, astmului, somnologiei, patologiei interstițiale și managementului spitalicesc modern.

„Participarea colegilor noștri la aceste evenimente naționale este un lucru care aduce multiple beneficii pentru spital.

Medicina respiratorie evoluează rapid, iar accesul la informații actuale și schimbul de experiență cu alți specialiști sunt esențiale pentru a menține un act medical de calitate.

Susținem permanent dezvoltarea profesională a medicilor și ne bucurăm să avem specialiști dedicați, implicați în perfecționarea continuă”, a declarat Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

„Cunoștințele și competențele dobândite în cadrul conferințelor se reflectă în mod direct în practica clinică de zi cu zi.

Este important să fim conectați la cele mai moderne abordări terapeutice și să aplicăm standarde actualizate în diagnosticul și tratamentul pacienților noștri”, explică Dr. Lavinia Danciu, directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007