Acasă Blog Pagina 510

Sibiu, orașul tinerilor pe bicicletă

Sibiu, un oraș european, liniștit cu dimineți prea agitate. Așa pot descrie orașul mii de părinți care încep ziua cu lăsatul copilului în fața școlii. Deja starea aceasta se manifestă de prea mult timp pentru a-și putea imagina că în alte orașe europene acest început de zi poate arăta altfel.


Exact această realitate a fost discutată joi, 19 martie, când Sibiul a devenit punctul central al dezbaterii „Viitorul Mobilității Școlare în România: Drumul elevilor către un stil de viață activ, sănătos și independent”. Evenimentul, organizat de Urban Bike Revolution, a adus la aceeași masă autorități, experți și reprezentanți ai societății civile.

Problema este cunoscută, dar soluțiile par blocate într-un punct esențial: legislația.


Așa cum a explicat fondatorul organizației, Andrei Rusu, de cele mai multe ori mobilitatea școlară este redusă, în mentalul colectiv, la pistele de biciclete. Doar că acestea, acolo unde există, sunt fragmentate și nu oferă o soluție reală. Drumul copiilor spre școală rămâne dominat de trafic intens, mai ales dimineața. Mai mult decât atât, orice inițiativă locală riscă să eșueze dacă nu este susținută la nivel național. Fără legi clare care să protejeze și să încurajeze deplasarea copiilor pe bicicletă, proiectele rămân izolate.

Paneluri în Sala Oglinzilor


În cadrul acestei conferințe, structurată pe 3 paneluri, autoritățile centrale și locale împreună cu reprezentanți ai societății civile, au adunat în același plan proiectele legislative individuale împreună cu modele de bune practici în speranța că se va contura un drum către obținerea unei mobilități școlare reale și sigure pentru copiii noștri.
În primul panel au discutat Willemijn van Haaften (Ambasadoarea Regatului Țarilor de Jos în România), ⁠Nicu Stefănuță (Vicepreședinte Parlamentul European), ⁠Elena Tudose (Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor), Mădălina Andrei (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației) și Sebastian Veștemean (Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu).

Problema nu este doar una de mobilitate, ci și de sănătate.

Europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță a atras atenția asupra unui aspect tot mai grav: poluarea din jurul școlilor.
Potrivit medicului Beatrice Mahler de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, tot mai multe cazuri de cancer pulmonar sunt asociate cu poluarea, nu cu fumatul. În acest context, responsabilitatea autorităților devine și mai clară: lipsa unor măsuri eficiente poate avea consecințe directe asupra sănătății copiilor.
Soluțiile există, dar necesită voință politică. Una dintre ele, propusă tot de Nicu Ștefănuță, este introducerea unui program de tip „Rabla” pentru biciclete sau biciclete electrice, similar celui pentru autoturisme. În multe state europene, mersul pe bicicletă nu este o excepție, ci o normalitate susținută de politici publice.

Instituții și politică


La nivel guvernamental, lucrurile sunt încă în analiză. Reprezentanții Ministerului Dezvoltării susțin că există inițiativă privind mobilitatea urbană durabilă, însă recunosc că nu există încă o legislație specifică pentru mobilitatea școlară. Colaborarea între instituții și implicarea comunităților locale sunt văzute ca esențiale.
De cealaltă parte, Ministerul Mediului aduce în discuție exemple concrete din Europa. În Paris, conceptul de „străzi școlare” a devenit deja realitate: traficul este oprit temporar în jurul școlilor, dimineața și la prânz, pentru a permite copiilor să ajungă în siguranță. Măsura nu doar că reduce poluarea, dar contribuie și la îmbunătățirea performanțelor școlare.
În România, există și finanțare disponibilă – aproximativ 37 de milioane de euro pentru proiecte de mobilitate inteligentă – însă acestea depind de inițiativa și colaborarea autorităților locale.

Legătura dintre educație – mobilitate – siguranță


Poliția vine cu o altă piesă importantă din puzzle: educația. Potrivit Inspectorului Poliției Sibiu, Sebastian Veștemean, introducerea orelor de educație rutieră în școli ar putea crește semnificativ siguranța copiilor. În prezent, astfel de activități există, dar sunt sporadice.
Tot el subliniază un adevăr incomod: părinții contribuie, fără să vrea, la problemă. Cu cât sunt mai multe mașini în jurul școlilor, cu atât crește riscul pentru copii.

Și totuși, dincolo de politici, strategii și finanțări, rămâne întrebarea simplă: ce poate face comunitatea, aici și acum?


Europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță și reprezentantul administrației locale, Emanuel Lazăr, în dialog cu viceprimarului din Brașov, au ajuns la aceeași concluzie: schimbarea reală vine atunci când există presiune publică constantă.

Vecinii au un exemplu

Exemplul din Brașov arată că schimbarea poate începe de jos. Voluntari care ajută copiii să traverseze, părinți care capătă încredere, grupuri tot mai mari de elevi care merg singuri la școală.
Poate că și în Sibiu soluția nu este doar în legi, ci și în oameni. În pensionarii care ar putea sta, două ore pe zi, la trecerile de pietoni din proximitatea școlilor și poate ar beneficia de intrare gratuită la Baia Populară sau Aria, în schimbul serviciului pe care-l fac pentru comunitate. În părinții care aleg să lase mașina acasă. În comunitatea care decide că siguranța copiilor este o responsabilitate comună.
Rastelele goale din curțile școlilor nu sunt doar un detaliu urban. Sunt un semn clar că dorința există, dar încrederea lipsește.
Iar până când legislația va ține pasul cu realitatea, poate că exact această încredere, construită pas cu pas, va fi primul drum sigur spre școală.

 
Poluarea din jurul școlilor, risc de cancer pulmonar


Sănătatea mintală și cea fizică au legătură și cu mobilitatea școlară. Poluarea crescută în zonele din jurul școlilor, la anumite ore, este o realitate, iar consecințele le știm cu toții.
“Primăriile vor primi amenzi dacă nu rezolvă problema și nu găsesc un sistem bun de mobilitate.  Un cetățean care face cancer pulmonar poate da statul în judecată, pe motiv că nu s-a făcut nimic, la nivel instituțional, pentru reducerea poluării. Și nu o spun eu, ci specialiștii. Dr. Beatrice Mahler, de la Institutul de Pneumoftiziologie “Marisu Nasta”, din București, a afirmat că  tot mai des se apar cazuri de cancer pulmonar de la poluare, nu de la fumat”, a afirmat Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European.

Rabla pentru biciclete, o necessitate

 
 În multe state europene bicicliștii nu sunt un fenomen izolat, ci unul de masă. Sunte regi ai șoselelor. Dar pentru a ajunge la acel nivel de mobilitate, România are nevoie de politici de stat.
 “Ar trebui un program rabla și pentru biciclete sau biciclete electrice, exact după modelul celui pentru autovehicule. Pentru asta ar trebui să existe un program subvenționat de stat”, a mai spus Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European.
Totuși, românii nu prea se înghesuie să meargă cu bicicleta nu doar din comoditate, ci, potrivit unui sondaj realizat de Urban Bike Revoluțion, și de frica șoferilor sau din teama de vreme rea.  
 
Experții încă mai analizează mobilitatea urbană
 
La Ministerul Dezvoltării există niște initiative legate de mobilitatea urbană și o serie de experți le analizează.
 
 “Ministerul Dezvoltării poate deveni un catalizator. Avem inițiative legate de mobilitatea urbană viabilă. Plabul de mobilitate durabilă este analizat de experți. Există o colaborare între ministere și un lucru este cert: toți ne dorim orașe verzi și curate, totul este să creăm un mediu sănătos.  Nu avem o  legislație specifică pentru mobilitate școlară.  Ministerele Educației și Sănătății, alături de autoritățile publice locale trebuie să fie foarte implicate. La fel și comunitățile locale. Ele pot determina schimbarea ce va îmbunătăți mediul. Societatea civilă are, de asemenea, un rol foarte important. Mobilitatea școlară trebuie să fie activă, sănătoasă și să aibă ca punct central siguranța copilului. Experții caută soluții pentru reorganizarea spațiilor din jurul școlilor și rezolvarea traficului congestionat. Ministerul Educației ar trebui să elaboreze o strategie”, a explicat Mădălina Andrei, reprezentant al Ministerului Dezvoltării. 
 
 
Ministerul Mediului nu contest poluarea și caută soluții


În România, transportul copiilor la școlile din zonele rurale cu microbuze electrice și-a dovedit eficiența. Marile orașe rămân problema, acolo neputând fi implementat un astfel de sistem de transport, pentru că nu pot fi stabilite trasee predictibile. Sun școli bune suprasolicitate, iar părinții sunt dispuși să-și transporte copiii pe distanțe destul de mari pentru ca aceștia să învețe acolo.
“În Paris, de exemplu, s-a evaluat calitatea aerului, la orele de vârf, când părinții își duc și își iau copiii de la școli, și s-a constatat că în acest interval, poluarea este mai crescută. În urma evaluării s-a dovedit că acest context influențează negativ performanțele școlare ale copiilor. Poluarea scade performanțele.  Prin urmare, în Paris s-au instituit așa-numitele “străzi școlare”. Vreme de 45 de minute, dimineața și la prânz, se oprește circulația rutieră pe anumite segmente de stradă, pentru a facilita deplasarea elevilor. Inițiativa a avut ca scop nu doar încurajarea mersului pe jos, cu bicileta sau cu mijloacele de transport în comun, ci a vizat și sănătatea copiilor. Mobilitatea urbană durabilă este benefică din multe puncte de vedere și există clar nevoia de a implementa politici care să o susțină și care să schimbe mentalități.  De exemplu, în mediul rural, transportul școlar s-a dovedit eficient. Însă, în orașele aglomerate există și fenomenul migrației școlare, ceea ce implică distanțe mai mari. Este dificil să existe transport școlar de tip microbuze electrice, pentru că nu pot fi stabilite trasee predictibile. Drumul pe jos spre școală ar trebui, în mod normal, să dureze 10-15 minute, dacă s-ar opta pentru cele mai apropiate instituții de învățământ.
Ministerul Mediului a dezvoltat un parteneriat cu guvernul norvegian, de la care s-a obținut finanțare. Alocarea financiară este considerabilă, undeva la 37 de milioane de euro, pentru mobilitate inteligentă. Programul va fi destinat orașelor care și-au asumat planuri cu măsuri concrete pe  zona de transport inteligent și mobilitate alternative.  În Proiectul Orașe Verzi trebuie colaborare între autoritățile locale, ONG-uri pentru stabilirea unui acord privind mobilitatea destinată în special copiilor. La fel ca în Olanda, de exemplu, unde cu asistență specializată, copiii se deplasează cu biciletele spre școli”, a declarant Elena Tudose, reprezentant al Ministerului Mediului.
 
Poliția propune ore de Educație Rutieră în programa școlară
 
Cu toții, indiferent de vârstă, am învățat la școală despre regulile de circulație. Ei bine, acum, având în vedere intensificarea traficului rutier și creșterea numărului de autovehicule, Poliția consideră că ar fi benefică introducerea în programa școlară a orelor de Educație Rutieră. Pănâ la urmă, a preveni înseamnă a combate.
 
“Părinții au rețineri în a-și trimite copiii singuri la școală, indiferent dacă pe jos sau cu bicicleta. Se tem pentru siguranța lor. Ideea este cum facem să creștem siguranța copiilor. Totul pleacă de la educație, de acasă, de la școală și educație rutieră. Colaborăm cu Ministerul Educației, dar ocazional, ceea ce nu e suficient. În cadrul ciclurilor primar și gimnazial ar trebui ore de Educație Rutieră. Legislația prevede astfel de ore în școli. Iar părinții ar trebui să conștientizeze primii că mai multe mașini în jurul școlilor înseamnă riscuri mai mari pentru siguranța copiilor.  Străzile școlare sunt o soluție, dar pentru asta părinții ar trebui să nu mai vină cu mașinile la școală.  La nivelul Poliției Sibiu există plan privind siguranța bicicliștilor, pietonilor și a celor care adoptă transportul verde. Colaborăm foarte bine cu administrația locală, sub acest aspect.  Primăria Sibiu și ONG-urile ne sunt parteneri. De asemenea, Poliția Sibiu are, săptămânal, Patrula Școlară, la diferite unități de învățământ din mediul urban sau rural, pentru a-i învăța pe copii regulile de circulație. Referitor la mobilitatea urbană,  pentru ca transportul să se facă, de exemplu, cu bicicleta, avem nevoie de  infrastructură sigură. Sperăm într-o colaborare mai bună, pe viitor, cu toate instituțiile și autoritățile implicate, pentru a avea o mobilitate școlară sigură”, a explicat Sebastian Veștemean – Inspector Poliția Sibiu

Urban Bike Revolution își dorește sa creeze o masa critica de oameni care iși doresc schimbarea atât de mult încât să influențeze comunități. Peste 880 de orașe în Europa au proiecte de strada școlară, concepte inițiate de Primarii iar comunitatea le susține în timp ce Primăria Sibiu a respins de 4 ori proiectul UrbanBike care susține aceeași temă.
Până la sfârșitul lui aprilie Asociația are programat începerea unui program de stradă școlară pilot la Caragiale. Sunt 800 de părinți care și-au dat acordul pentru inițiativă. După ce se va realiza proiectul de la Școala Caragiale vor redepune proiectul în Primăria Sibiu cu speranțe mai mari deaprobere. ,,Mersul la școală e atât de simplu și a devenit foarte complex. Școlile, vecinătatea, părinții toți își doresc schimbarea dar nu avem avizul comisiei de circulație a Primăriei.,, declară reprezentanții UBR.

Pentru conceptul în care crede atât de tare UBR a organizat un schimb de experiență cu Agenția de mobilitate a orașului Viena și cu departamentul responsabil de educație Velo – al poliției Viena, invitând în acest schimb reprezentanți ai Poliției Sibiu și mai mulți reprezentanți ai birourilor din Primăriei Sibiu. O altă acțiune a acestora a fost invitarea a doi profesori universitari din Amsterdam (profesor de mobilitate respectiv urbanism), unul dintre ei, în timpul în care a fost cazat la Ramada a venit cu o soluție de marcaj a sensului giratoriu din intersecția cu magazinul Dumbrava. În anul 2024 au organizat o alta Conferință împreună cu Ambasada Olandei, Primăria Municipiului Sibiu, IPJ- punând bazele unei acțiuni de conștientizare și educare în anul 2024. Au depus inițiativele de pe agenda educațională de tineret în ultimii 6 ani , au organizat un proiect de mobilitate pentru persoane nevăzătoare – cursa bicicletelor în tandem la care participă în fiecare an cu o echipa de 25 tineri voluntari. Au desfășurat acțiuni cu zeci de voluntari care învățau copiii doritori să pedaleze. Au lansat proiectul Bike School – proiect început în Piața Mare împreună cu Crucea Roșie și Acțion Sport – acțiune de învățare a copiilor de a folosi bicicleta și de a o repara.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

România intră în „liga grea” a armamentului: sute de blindate fabricate la Mediaș și 400 de joburi noi

România face un pas important în industria de apărare și intră tot mai vizibil pe harta producătorilor de tehnică militară.

La Mediaș începe producția blindatelor moderne Cobra II, destinate Armatei Române, în urma unui parteneriat strategic între Automecanica SA și compania turcă Otokar.

Proiectul presupune transfer de tehnologie și ar putea transforma complet orașul într-un hub militar regional. În următorii ani, aproximativ 800 de vehicule blindate vor fi fabricate aici, iar fabrica va deveni un punct cheie pentru producția militară din România.

Automecanica Mediaș a trecut printr-o transformare radicală. Dacă în urmă cu câțiva ani platforma era aproape abandonată, cu doar câteva zeci de angajați, acum a devenit o unitate modernă, capabilă să producă vehicule tactice.

„În vara lui 2022, când am preluat această platformă industrială, nu exista nicio comandă de perspectivă, nu mai erau decât 30 de angajați.

Pentru noi a însemnat un efort de a reclădi acea echipă minimă necesară pentru a reporni producția și de a moderniza capacitățile productive”, a declarat Andrei Scobioală, acționar la Automecanica Mediaș.

Procesul de modernizare a inclus echipamente de ultimă generație și tehnologii avansate de producție.

„Dovada expertizei noastre o puteţi vedea chiar în spatele meu (…) unde piesele (…) sunt asamblate într-un tot întreg în cochilia vehiculului”, a mai explicat acesta.

În prezent, fabrica a ajuns la aproximativ 300 de angajați, iar planurile sunt și mai ambițioase. Proiectul va aduce încă 400 de locuri de muncă și producția a sute de blindate în următorii ani, parte dintr-un contract mai amplu pentru Armata Română.

„Investiția în echipamente de ultimă generație (…) și faptul că am reușit să creștem numărul de angajați (…) au dus către crearea unui grup modern și capabil să facă un JV împreună cu Otokar”, a precizat Andrei Scobioală.

Una dintre cele mai mari provocări a fost salvarea companiei din pragul falimentului.

„Provocarea cea mai mare a fost ieșirea din starea de faliment, cu 27 de milioane de euro datorii, 30 de angajați și zero cifră de afaceri.

Cireașa de pe tort a fost identificarea proiectului de succes cu Otokar”, a adăugat acesta.

La nivel tehnic, producția implică procese complexe, realizate integral în fabrică.

„Facem carcasa vehiculului (…) tot ceea ce vedeţi (…) este debitat pe laser (…) ulterior, sunt sudate, se asamblează ca un lego, nu există posibilitatea de a greşi”, a explicat inginerul Delia Stupinean.

Blindatele Cobra II sunt vehicule tactice 4×4 utilizate în numeroase țări și testate în misiuni NATO, oferind protecție împotriva amenințărilor balistice și explozive.

Prin acest proiect, Mediaș nu doar că devine un centru important pentru industria de apărare, ci marchează și o schimbare majoră pentru economia locală și pentru capacitatea României de a produce echipamente militare moderne.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Echilibrul feminin, sub lupă la Sibiu

0

În această seară a avut loc evenimentul „Câte alegeri face o femeie?”, organizat de europarlamentarul Nicu Ștefănuță. Biroul de pe strada Turnul a fost plin. Publicul, majoritatea femei, au ascultat și dialogat cu cele trei invitate să vorbească la eveniment.

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a fost prezent la eveniment si a început prin a-și exprima emoțiile de a fi acasă. „Poate mă credeți, poate nu, dar am cele mai mari emoții când sunt acasă la Sibiu. Asta poate se explică cu acel mit al revenirii acasă. Cumva te confruntă mereu cu omul care ești astăzi față de omul care erai acum 2 ani, acum 5 ani, acum 25. Tot timpul simt această emoție puternică.”

Ajungând la subiectul serii și la rolurile pe care le are o femeie, Nicu Ștefănuță și-a exprimat părerea despre rolurile de gen și stereotipuri.

„Eu consider că o societate avansată ar trebui să gândească în termeni de oportunități egale și șanse egale. De multe ori când lumea zice: „A, vrei cote de gen în politică?” Eu vreu cote. Primesc întrebarea „Dar de unde știi că femeia este calificată?”. Și întrebarea adevărată este: „De unde știi că 80% din bărbați sunt calificați?”. Și chiar este o întrebare pertinentă. Nu cred că sunt calificați, mai ales că nivelul educațional acum a crescut foarte mult, femeile depășesc bărbații la diplome, la performanță academică.”

Nicu Ștefănuță

Provocările nu se opresc la oglindă

După introducerea gazdei, cele trei invitate au preluat cuvântul. Codruța Răbăgel, psihoterapeut, Dr. Paula Țăroiu, medic specialist obstetrică-ginecologie și Alina Ciorogaru, event planner au adus discuția în viața de zi cu zi a femeii. Codruța, una dintre invitate, a pus degetul pe o rană deschisă: presiunea perfecțiunii alimentată de ecrane și epuizarea fizică.

„În cabinet, vorbim mult despre corp, pentru că social media pune presiune pe noi, ne arată niște modele standardizate, adesesa menținute cu eforturi foarte mari.” A explicat psihoterapeuta. Ea a propus o perspectivă pentru a combate anxietatea estetică: raportul cost-beneficiu. De asemenea, ea a îndemnat publicul să scrie o listă cu ce înseamnă echilibrul pentru ele. A mai sfătuit spre introspecția asupra măsurii în care împărtășim celorlalți ce înseamnă echilibrul pentru noi.

Echilibru

Realitatea cifrelor: Fertilitatea și gestionarea timpului biologic

Disucția a căpătat o notă pragmatică odată cu intervenția dr. Paula Țăroiu, care a explicat realitățile biologice ale fertilității feminine. Ea a punctat faptul că timpul nu este o resursă infinită. Medicul a atras atenția asupra declinului natural al fertilității după vârsta de 30 de ani.

La rândul său, Alina Ciorogaru a oferit perspectiva femeii care jonglează între cariera de succes și rolul de mamă, povestind despre curajul de a-și schimba traiectoria profesionalp pentru a fi prezentă în viața copilului său.

Într-o lume care le cere femeilor să fie totul pentru toți, cea mai importantă alegere rămâne aceea de a-și recunoaște propriile limite și de a-și stabili și comunica echilibrul.

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

„Lista rușinii” a fost publicată! Companii gigant, datorii colosale la stat

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, în sfârșit, lista marilor datornici la bugetul de stat, după luni de întârzieri și promisiuni neonorate.

Documentul scoate la lumină companiile cu cele mai mari restanțe, însă ridică și semne serioase de întrebare privind transparența datelor.

Publicarea clasamentului vine la aproximativ un an de la momentul în care autoritățile au anunțat că vor prezenta un top clar al datornicilor, în încercarea de a crește responsabilitatea fiscală.

În fruntea clasamentului se află atât firme private, cât și companii de stat.

Primele poziții sunt ocupate de:

ITALIA TOBACCO PRODUCTION SRL

AGROPONTE SRL

GALAXY TOBACCO SA

Societatea Națională a Căilor Ferate Române

CFR Marfă SA

Complexul Energetic Hunedoara

Societatea pentru Închiderea Minelor

URBAN SA

CAROM SA

GSP Offshore SRL

Prezența companiilor de stat în top confirmă o problemă structurală veche: inclusiv entități controlate de stat acumulează datorii masive la buget.

Deși clasamentul a fost publicat, specialiștii atrag atenția că imaginea este incompletă. Lista nu separă datoriile pe categorii esențiale (buget de stat, sănătate, pensii sau șomaj), ceea ce face dificilă o analiză reală a situației.

Publicarea listei vine după luni de amânări, în condițiile în care autoritățile au insistat că măsura va crește disciplina fiscală și încrederea în sistem.

În realitate, întârzierea și lipsa unor criterii clare ridică întrebări despre eficiența mecanismelor de colectare și control.

Problema datoriilor la stat rămâne una majoră în România: firmele au acumulat în ultimii ani restanțe de zeci de miliarde de lei, afectând echilibrul bugetar și capacitatea statului de a colecta venituri.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

O stradă de pământ din Sibiu devine rută modernă cu pistă de biciclete și iluminat inteligent

Primăria Municipiului Sibiu dă startul unei investiții majore în cartierul Gușterița: strada Salcâmilor, până acum de pământ, intră într-un amplu proces de modernizare.

Proiectul face parte din programul „Modernizarea sistemului de transport public de călători” și este finanțat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regiunea Centru.

Contractul a fost câștigat de SC Terra Building SA, în urma unei licitații la care au fost depuse trei oferte. Valoarea investiției se ridică la 11,34 milioane de lei.

Constructorul are la dispoziție 7 luni de la ordinul de începere pentru a transforma complet strada Salcâmilor. Lucrările includ:

-asfaltarea completă a carosabilului

-amenajarea de trotuare sigure pentru pietoni

-realizarea unei piste de biciclete în dublu sens

-instalarea unui sistem modern de iluminat public, cu 54 de stâlpi eco-eficienți și telegestiune

-realizarea canalizării pluviale și a infrastructurii subterane pentru cablurile de telecomunicații

Ordinul de începere a lucrărilor urmează să fie emis până la finalul acestei luni, ceea ce înseamnă că șantierul va deveni activ foarte curând.

Modernizarea vine după o etapă esențială realizată în perioada 2024–2025, când pe strada Salcâmilor au fost introduse rețele noi de apă și canalizare, în valoare de 2,8 milioane de lei — lucrări care au pregătit terenul pentru transformarea completă a drumului.

„Pe lângă faptul că modernizăm o stradă de pământ cu o lungime de 2,1 km, asigurăm și o legătură cu Complexul Gușterland, dinspre strada Ceaikovski, cealaltă cale de acces fiind strada Mălinului pe care am reabilitat-o în 2025.

Investiția include proiectarea și execuția lucrărilor de relocarea a unei părți a rețelelor electrice care se intersectează cu str. Salcâmilor”, spune Astrid Fodor, primarul Sibiului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO/ALERTĂ: Tânăr din Agnita, dat DISPĂRUT în Germania. Familia a anunțat poliția

Poliţiştii sibieni caută un tânăr în vârstă de 28 de ani, care a plecat de la domiciliul său din Agnita și nu a mai putut fi contactat.

Miercuri, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Agnita au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că de la data de 23 februarie a.c., nu a mai putut lua legătura cu fratele său CHIRILĂ GHEORGHE, în vârstă de 28 de ani, care a plecat temporar în Germania.

Semnalmente:1,65 m înălțime, 70-80 kg greutate, constituție atletică, ochi căprui, păr închis la culoare;

Semne particulare: o cicatrice la nivelul gâtului, un tatuaj pe piept cu data de 28.12.2016, un tatuaj pe antebraț cu numele Daniela.

Nu se cunosc obiectele vestimentare purtate în momentul plecării

Dacă puteți oferi informaţii despre acest tânăr sunteți rugați să contactați cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apelați gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Echipa Alexiei Căruțașu, prea puternică pentru cea a Iarinei Axinte

0

Iarina Axinte și colegele sale de la CSO Voluntari nu au putut doborî ”balaurul” din semifinalele CEV Volleyball Cup. Sibianca și jucătoarele din Ilfov au pierdut dubla manșă împotriva echipei Alexiei Căruțașu. Super jucătoarea celor de la Galatasaray Istanbul a fost la cel mai înalt nivel, fix ca echipa ei, iar Galata s-a calificat în finala competiției. A fost o dublă dominată de turcoaice, 3-0 în tur și retur.

Semifinalele CEV Volleyball Cup 2026 le-a adus față în fața pe cele mai bune 2 jucătoare de volei născute în România: Alexia Căruțașu și Iarina Axinte. 

Turul ”careului de ași al întrecerii” s-a desfășurat în urmă cu 3 zile, în Sala Burhan Felek Volleyball Hall din Istanbul și a avut un set interesant doar în primele 18 puncte, după 10-8 Galata a început să se distanțeze constant și să închidă setul 25-14. În intervalul secund, Iarina Axinte și celelalte sportive ale Voluntariului au jucat mai bine, câștigand 13 din primele 30 de puncte, scor 13-17. Din păcate pentru sibiancă, din acel moment și până la final turcoaicele au fost net superioare. Au caștigat s2 cu 25-15, după 8 puncte obținute din 10 posibile, iar în s3 au început 8-0 avantaj. Chiar dacă românecele au revenit superb la 12-13, nu au putut opri formația gazdă să câștige 3-0.

Iarina Axinte la fileu – sursa foto pagina Facebook CSO Voluntari

Returul s-a jucat în această seară, la Voluntari. A fost o victorie și mai clară a turcoaicelor, 25-13, 25-10 și 25-8, iar Galata va juca cu trofeul pe masă.

În ambele meciuri dintre CSO Voluntari și Galatasaray Istanbul, cea mai bună voleibalistă de pe parchet a fost Alexia Căruțașu. Un moment special a fost la retur, premiul și buchetul de flori fiind oferit la sfârșit de tatăl său, fostul baschetbalist Virgil Căruțașu.

Pentru sibianca Iarina Axinte a fost cea mai bună performanță a sa la nivel de club, în cupele europene, semifinalele Volleyball CEV Cup fiind o mare reușită pentru CSO Voluntari. 

Credit Foto – Contul de Facebook al echipei CSO Voluntari

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO: Acțiune în școlile din județul Sibiu: ce au urmărit, de fapt, polițiștii

În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat o serie de acțiuni de verificare și prevenție în mai multe unități de învățământ din Miercurea Sibiului, Dobârca și Apoldu de Sus.

Scopul principal al intervențiilor a fost creșterea siguranței elevilor, atât în incinta școlilor, cât și în zonele adiacente.

Activitățile au vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, dar și identificarea elevilor aflați în situații de risc, fie din perspectiva victimizării, fie a unui comportament infracțional. Polițiștii urmăresc astfel menținerea unui climat sigur pentru întreaga comunitate școlară.

În cadrul acțiunilor au fost organizate opt activități informativ–preventive, la care au participat 183 de elevi și cadre didactice. Discuțiile au avut rolul de a crește gradul de conștientizare cu privire la riscurile la care pot fi expuși tinerii.

În paralel, polițiștii au acționat și în proximitatea unităților de învățământ, unde au verificat respectarea legislației privind comercializarea produselor interzise minorilor, precum tutunul, alcoolul sau băuturile energizante. Au fost controlate mai multe societăți comerciale din zonă.

Bilanțul acțiunii arată că au fost legitimate 19 persoane, verificate 5 societăți comerciale și controlate 12 autovehicule. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, dintre care 7 pentru abateri la regimul rutier și una privind paza bunurilor și a persoanelor.

Reprezentanții poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua în mod constant în județul Sibiu, în vederea creșterii siguranței elevilor și responsabilizării acestora.

Recomandările poliției pentru elevi și părinți

Polițiștii transmit o serie de recomandări esențiale pentru prevenirea incidentelor:

Evitați implicarea în conflicte și cereți ajutorul adulților atunci când este necesar

Nu acceptați țigări, alcool sau alte substanțe de la persoane necunoscute

Semnalați orice comportament suspect din școală sau din apropierea acesteia

Respectați regulile de circulație

Părinții sunt încurajați să mențină un dialog constant cu copiii

Profesorii și elevii trebuie să promoveze respectul, toleranța și nonviolența.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

3 sibieni în lupta pentru campionat și cupă

0

Sezonul regulat din Superliga 2025-2026 s-a încheiat, iar la finalul acestuia s-au stabilit ce echipe vor juca în play-off. După o rundă interesantă clasamentul din play-off s-a comprimat și mai mult, iar trei fotbaliști născuți în județul Sibiu pot speră să facă dubla campionat-Cupa României. Este vorba despre jucătorii Denys Muntean, Cătălin Căbuz și Iulian Cristea.

Mijlocaș la CSU Craiova

Credit foto Denys Muntean – Academia Universitatea Craiova Facebook

Denys Muntean are 16 ani și este unul din cei mai tineri fotbaliști ce au jucat în acest sezon de Superliga. Denys evoluează ca mijlocaș pentru fostul lider al competiției, CSU Craiova. Formație care visează la dublă, oltenii având prima șansă să câștige atât titlul, cât și Cupa României, dintre cele 4 echipe ce au posibilitatea aceasta. Problema pentru ei este că au pierdut din avantajul avut la finele sezonului regulat, ei pierzând acasă cu FC Argeș.

Portarul din Avrig

Credit foto Catalin Cabuz – Contul Oficial de Facebook al lui FC Arges

Cătălin Căbuz are 29 de ani și este născut în Avrig. El este printre cei mai buni portari ai țării de mulți ani și fix ca Denys Muntean are șansă de a face dubla, campionat-Cupă. Căbuz joacă pentru FC Argeș Pitești. Diferența este că dacă Muntean și CSU Craiova au cele mai mari șanse la dublă, Căbuz și FC Argeș au cele mai puține luând faptul că sunt nou promovați și nu au mai câștigat un trofeu de mult timp. Totuși, victoria de la Craiova le poate da aripi, mai ales că în sezonul regulat au obținut 6 puncte din 6 vs CFR Cluj, 4 din 6 vs Dinamo București, 3 din 6 vs Universitatea Cluj, 0 din 6 vs Rapid, dar au învins giuleștenii în ultima întâlnire avuta (cupa).   

Mediașul are fundașul central

Credit foto Iulian Cristea – Felix Iacob (I Am Sport)

Iulian Cristea  are 31 de ani și este născut în Mediaș. El evoluează pentru ”mândria Ardealului”, Universitatea Cluj. Iulian joacă pe postul de fundaș central, dar poate fi folosit și ca mijlocaș defensiv dacă este nevoie. U Cluj are un lot puternic și mai mult ca niciodată poate oferi o surpriză în campionat, pe când în Cupă sunt la o victorie cu FC Argeș de a 6-a finală din palmares, și la 2 victorii de a 2-a Cupă a clubului.

Pe lângă cele 3 echipe, Dinamo București mai poate realiza dubla, dar fără un fotbalist născut în jud.Sibiu, în lotul actual, Casian Soare fiind împrumutat la echipa de ligă secundă CS Dinamo București.

Clasament play-off:

1.      Rapid București – 31 pts.

2.      Universitatea Cluj – 30 pts.

3.      CSU Craiova – 30 pts.

4.      FC Argeș – 28 pts.

5.      CFR Cluj – 27 pts.

6.      Dinamo București – 26 pts.

Semifinale Cupa României: FC Argeș – Universitatea Cluj și CSU Craiova – Dinamo București.

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Viitorul mobilității școlare în România: soluții și presiune la Sibiu

Sibiul a găzduit, astăzi, conferința națională „Viitorul mobilității școlare în România”, un eveniment dedicat identificării unor alternative sănătoase și sigure pentru deplasarea elevilor către școală.

Organizată sub egida Urban Bike Revolution, conferința a reunit experți în mobilitate, politicieni și reprezentanți ai societății civile pentru a discuta despre mobilitatea elevilor.

Andrei Rusu, din partea asociației Urban Bike Revolution a subliniat necesitatea unei abordări la nivel național, având în vedere că mobilitatea elevilor ”ne afectează” în aproximativ 250 de zile pe an.

„Vrem să începem la Sibiu și în următorii câțiva ani să ajungem în cât mai multe localități, pentru că avem nevoie de tracțiunea asta.”,

a declarat Andrei, amintind că acțiunile organizației au început activ încă din 2021.

Parlamentarul Nicu Ștefănuță a evidențiat rolul crucial al presiunii publice în accelerarea măsurilor de mobilitate, criticând reticența politicienilor de a face schimbări de teama consecințelor. „Dacă comunitatea vine cu propuneri raționale, demonstrate prin cifre, politicienii sunt mult mai presați să gândească rațional. Aș participa oricând voluntar la un grup de oprire a traficului pentru o școală din Sibiu.” – a punctat acesta.

Proiectul „Pedibus”

Sebastian Nichin, consilier local în Brașov a prezentat proiectul „Pedibus” implementat la Brașov după modelul altor orașe. „Am observat aglomerația din jurul școlilor și am decis să promovăm mersul pe jos în grupuri organizate, împreună cu voluntari. Din noiembrie anul trecut, avem școli unde participă zilnic între 60 și 80 de voluntari. Deși părinții au fost inițial reticenți, acum copiii sunt cei care cer să meargă pe jos cu colegii lor, ajungând la ore cu mult mai multă energie.”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Anunt ANM Străjan

0

STRăJAN NICOLAE OVIDIU, domiciliat în Sibiu, Calea Dumbrăvii 37,  anunţă elaborarea primei versiuni a ”PUZ – Construire ansamblu rezidențial 2S+P+10+ER, cu dotări și amenajări aferente, spații comerciale, servicii, birouri, super/hypermarket tip box, spații alimentație publică, branșamente utilități, amplasare reclamă/firmă luminoasă/totem luminos/steaguri publicitare/ecran publicitar tip LED, loc de joacă” situat în județul Sibiu, comuna Șelimbăr FN. Consultarea primei versiuni a planului, comentariile şi sugestiile publicului se primesc zilnic pe e-mail-ul Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate – Direcţia Județeană de Mediu Sibiu: [email protected], în termen de 15 zile calendaristice, de la data apariției anunțului; tel.: 0269/422653.

VIDEO/FOTO: Incendiu DEVASTATOR. Casă și anexă distruse de foc

UPDATE 2: „În urma discuției cu proprietarul, pompierii au constatat ca este vorba de o casă de locuit și o anexă gospodărească din lemn.

În urma incendiului anexa și casa au ars în totalitate, precum și bunurile din interior.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la conductori electrici improvizați”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

UPDATE: „Incendiul este localizat, se lucrează pentru stingere.

Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 100 mp (o cabană locuită și o anexă).

Nu sunt victime surprinse în interior”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Pompierii sibieni intervin de urgență, joi după amiaza, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană din Hamba.

„ISU Sibiu intervine de urgență în localitatea Hamba pentru stingerea unui incendiu la o cabană.

La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.

Din primele informații incendiul se manifestă generalizat la o cabană. Se acționează pentru localizarea și stingerea incendiului”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007